Cuvioasa Teodora de la Sihla este cinstita pe 7 august.

Printre sfintii romani mai de seama, care se bucura de aleasa cinstire a poporului nostru, este fara indoiala si Cuvioasa Teodora de la Schitul Sihla. Sunt aproape trei secole de cand numele ei a intrat in traditia din partea locului.

Despre Sfanta Teodora de la Sihla s-au scris pana acum putine lucruri, fapt pentru care a ramas insuficient cunoscuta. Atat traditia locala, cat si putinele insemnari - destul de sarace in date - au ajuns pana la noi intr-o forma confuza, controversata. Pe la inceputul secolului nostru circulau, paralel, doua variante despre viata Cuvioasei Teodora.

O insemnare, ce parea sa fie printre cele mai vechi, este scrisa intr-un manuscris din anul 1888 - fila 17b - intitulat: "Pateric ce cuprinde intru sine cuvinte folositoare si vreo cateva istorisiri ale vietii unor sfinti care s-au nevoit in pamantul Moldo-Romaniei". Insa aici se aminteste doar numele si locul unde a trait Sfanta Teodora. Cel mult se afirma ca s-a nevoit in secolul al XVIII-lea.

Putin mai detaliat - si desigur literar - vorbeste despre ea Calistrat Hogas in opera sa in Muntii Neamtului, scrisa in anul 1883. Dupa ce descrie cadrul natural asa de minunat, in care se afla Schitul Sihla, el aminteste de "pestera Sfinitei Teodora", pe care o vede ca pe "o scobitura aproape rotunda in mijlocul careia zace o stanca lata si putin inalta". "Piatra din mijloc ii slujea drept vatra, pe care aprindea din cand in cand cate putin foc.. pentru a-si dezmorti trupul biciuit de vanturile iernii". Apoi observa, ca o dovada graitoare, ca "peretii poarta, in adevar, urmele negre ale unui fum inadusit". In cele din urma vorbeste si de "fantana Sfintei Teodora", pe care o vede ca pe "o mica scobitura patrata si putin adanca", in care se aduna apa "din ploi sau din roua noptilor cu care "isi alina setea". Ceea ce ni se pare important este afirmatia scriitorului - potrivit cu traditia vremii - ca Sfanta Teodora "dupa cum se zice, a trait 60 de ani" la pestera de langa Schitul Sihla. Desigur cifra aceasta este exagerata. Dar nu este lipsita de interes, pentru faptul ca este singura mentiune scrisa in legatura cu durata cat s-a nevoit la Sihla.

O relatare mai pe larg despre viata Cuvioasei Teodora de la Sihla o avem de la inceputul secolului nostru de la Gr.H.Grandea, intr-o colectie de povestiri si legende. Aici apare pentru prima data o afirmatie eronata - luata desigur din graiul poporului - cum ca Sfanta Teodora s-ar fi nevoit mai intai la Manastirea Secu, in chip barbatesc, sub numele de "fratele Teodor". Dupa o vreme, fiind acuzat de pacat, "fratele Teodor" a fost nevoit sa se retraga pe ascuns sub stancile din jurul Schitului Sihla, pentru ispasirea canonului, unde, dupa multi ani de viata pustniceasca, a trecut la cele vesnice.

Aceasta relatare este reluata aidoma de preotul Constantizi Matasa, in opera sa Palatul Cnejilor.

Insa daca analizam cu atentie afirmatiile de mai sus, constatam cu usurinta ca aceasta este o reluare identica a vietii Cuvioasei Maicii noastre Teodora din Alexandria, "care in chip barbatesc s-a nevoit" in secolul V si pe care o praznuim la 11 septembrie. Lipsa de documente suficiente, ca si tendinta populara de a dramatiza si imbraca adevarul in vesmint de legenda, a dus fara greutate la aceasta confuzie.

Singurul care a luat pozitie categorica impotriva acestor neadevaruri a fost arhiereul Narcis Cretulescu. In calitatea sa de staret al Manastirii Neamt si veritabil carturar al vremii, el cunostea mai bine ca multi altii viata Cuvioasei Teodora. Citise, fara indoiala, putinele manuscrise vechi, care negresit au existat in biblioteca manastirii si nu putea fi de acord cu orice afirmatii.

Astfel, in lucrarea sa Istoricul Manastirii Neamt, tomul VII, pagina 58, face aceasta scurta, dar pretioasa insemnare: "Aici la Sihla este pestera unde s-a pustnicit Cuvioasa Teodora, fata lui Joldea Armasul de la Cetatea Neamt, ale carei moaste se afla in lavra de la Kiev. Despre aceasta cuvioasa, istoricii spun multe bazagonii".

Cu toate acestea lucrurile ar fi ramas confuze pana astazi, daca nu ar fi intervenit un fapt imbucurator, si anume descoperirea, in ultimele decenii, a unui pretios manuscris ce cuprinde, pe langa alte insemnari despre pustnici, Viata si nevointele Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Schitul Sihla. Fiind oarecum deteriorat, nu putem cunoaste cand si de cine a fost scris. Dar studiat cu atentie, prin analogie cu alte manuscrise contemporane, ajungem la concluzia ca a fost scris de un calugar din Manastirea Neamt, probabil la inceputul secolului al XlX-lea. Calugarii nemteni, obisnuiti cu scrierea de manuscrise, nu puteau trece cu vederea ostenelile pustnicilor mai renumiti, care traiau in partea locului. Un loc de frunte il ocupa si numele Sfintei Teodora.

Probabil manuscrisul in cauza a apartinut un timp bibliotecii Manastirii Neamt. Cu vremea insa a fost instrainat. La inceputul secolului nostru, fiind in posesia unui ieromonah, circula de la manastire la alta, pentru a fi citit.

Valoarea acestui manuscris este incontestabila. El vine sa faca lumina si sa umple un mare gol. In paginile sale se relateaza pe larg viata si ostenelile Sfintei Teodora, cum si sfarsitul ei minunat. Iata pe scurt continutul manuscrisului amintit.

Cuvioasa Teodora a vazut lumina zilei pe la mijlocul secolului al XVII-lea in satul Vinatori. Tatal sau Stoian Joldea Armasui era un fel de paznic la Cetatea Neamtului. Iar mama sa se ingrijea de buna crestere a celor doua fiice ale sale, Teodora si Maghita, carora le-a dat o educatie crestineasca pilduitoare. Dar se intampla un fapt dureros in casa parintilor: moare, din pricini necunoscute copila cea mai tanara. Astfel "prin moartea tragica a surorii sale Maghita", Teodora s-a umplut de mare intristare si dorea tot mai mult sa se retraga la o manastire. Cu fiecare an ce trecea, sufletul ei curat sporea in dragoste, in rugaciune, in smerenie si toata fapta buna.

Ajungand la varsta legiuita si nevrand sa treaca peste sfatul parintilor, Teodora s-a casatorit cu un tanar tot asa de iubitor de Dumnezeu ca si ea. Dar nu au trait multi ani impreuna. Sufletul ei nu-si putea gasi adevarata odihna. Teodora dorea tot mai mult viata calugareasca. Deci, neavand ei copii, s-au sfatuit sa se retraga amandoi la manastire. Astfel, Teodora, fiind mai ravnitoare, a plecat inaintea sotului ei la Manastirea de calugarite, Nifon din partile Buzaului. Acolo a deprins bine randuiala vietii monahicesti, cantarea la strana, rugaciunea, ascultarea, smerenia, postul care au impodobit de la inceput pe aceasta buna nevoitoare.

Nu dupa multi ani insa au navalit ostile turcesti in partile acelea si au ars Manastirea Nifon. Atunci fiecare din calugarite s-au tainuit care pe unde au putut. Iar fericita Teodora, impreuna cu maica ei duhovniceasca schimonahia Paisia si alte cateva suflete, s-au retras in muntii Buzaului. Acolo si-au facut cateva chilii si s-au ostenit nu putin, rabdand gerul, lipsa si nevoia, pana s-a linistit resmerita.

De toate acestea nu stia nimic sotul fericitei Teodora. Dar auzind de aceasta si neputand sa afle in ce parte anume este tainuita, se retrage si el la Manastirea Poiana Marului, tot in muntii Buzaului. Acolo se calugareste si dupa multi ani de ascultare se invredniceste de Taina Preotiei.

Dumnezeu, Care calauzeste pasii omului, a indreptat pasii placutei Sale Teodora pe calea unei trairi si mai inalte. Astfel dupa o vreme, murind schimonahia Paisia, maica sa duhovniceasca, Teodora a fost indemnata de Duhul Sfant sa se retraga in locurile natale. Aici s-a dus mai intai sa se inchine la Icoana Maicii Domnului din Manastirea Neamt. Apoi cerand sfatul staretului a fost trimisa la egumenul Schitului Sihastria ca sa-i randuiasca un loc potrivit de traire pustniceasca.

Ieroschimonahul Pa vel, duhovnicul Sihastriei, a dus pe fericita Teodora in partile Sihlei, unde se afla un bordei parasit. Acolo a ramas singura, numai cu Hristos, si a petrecut multi ani in cea mai aspra nevointa pustniceasca. Era la sfarsitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla inca nu luase fiinta. Insa padurile din imprejurimi adaposteau numerosi pustnici.

O anumita vreme, Cuvioasa Teodora era stiuta numai de egumenul si duhovnicul Schitului Sihastria. Apoi murind ei, fericita a ramas cu totul uitata la Sihla. Nimeni nu mai stia de numele si pestera ei. Nimeni nu cunostea aspra ei nevointa, rabdarea, frigul, foamea, primejdiile si multimea ispitelor, care o impresurau de peste tot. Dar mireasa lui Hristos pe toate le rabda cu puterea Duhului Sfant.

Dupa un timp, cuvioasa se muta din chilie in pestera de alaturi, unde ramane pana la moarte, ostenindu-se in post si rugaciune, pentru ea si pentru toata lumea. Putina hrana si-o procura, fie din fructele ce i le oferea padurea, fie mai ales dintr-un fel de iedera, ce creste pana azi pe stancile Sihlei, numita "iarba dulce" sau "macrisul Sfintei Teodora".

Asa ostenindu-se fericita Teodora zeci de ani, in rugaciune ziua si noaptea, in post si golatate pentru dragostea lui Hristos, s-a apropiat de obstescul ei sfarsit. Dar nu era stiuta de nimeni. De aceea se ruga lui Dumnezeu, cu mainile inaltate la cer, sa-i trimita vreo fiinta omeneasca inainte de moarte cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos.

Si iata ca Dumnezeu ii aude rugaciunea intr-un chip minunat. Odata egumenul Sihastriei a observat un stol de pasari ducand faramituri in cioc, de la trapeza catre codrii seculari ai Sihlei. Deci socotind ca trebuie sa fie vreun placut al lui Dumnezeu in partea aceea, a trimis doi frati in padure, poate vor afla pe cineva. Noaptea tarziu, dupa o puternica furtuna, au zarit o vapaie de foc. Nu era altcineva decat Sfinta Teodora care se ruga cu mainile catre cer.

Atunci cuvioasa a chemat pe frati aproape, zicandu-le pe nume: "Fratilor, mergeti in acest ceas la parintele egumen si rugati-l sa trimita la mine ticaloasa - dimineata la orele trei din zi - pe duhovnicul Antonie si ierodiaconul Lavrentie cu dumnezeiestile Taine ale lui Hristos". Fratii s-au coborat la schit, au spus toate egumenului, iar dimineata s-au urcat cu totii sa impartaseasca pe Sfanta Teodora.

Cum au ajuns au impartasit-o dupa randuiala, caci era foarte slabita. Apoi singura si-a povestit viata sa plina de multe incercari si i-a rugat sa o ingroape inlauntrul pesterii. Deci rugandu-se din adancul inimii a zis: "Slava lui Dumnezeu pentru toate" si a adormit cu pace. Iar parintii citindu-i toata randuiala parastasului, au asezat sfantul ei trup in mijlocul pesteri, unde a stat multa vreme. Dupa multi ani ieromonahul Elefterie, auzind de toate acestea s-a retras la Manastirea Secu si de aici la Sihla, ca sa fie cat mai aproape de aceea care i-a fost sotie si povatuitoare duhovniceasca. A trait tot sub stancile Sihlei, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea. Apoi trecand din viata aceasta, a fost ingropat in poiana unde se afla acum schitul. Dupa anul 1731, cand familia Cantacuzino a durat prima biserica de lemn, aceasta a fost asezata pe mormantul ieromonahului Elefterie. Iar la anul 1763, Ionita aga Cantacuzino Pascanu, descendent al primilor ctitori, construieste o mica biserica de lemn, sub stanci, chiar alaturi de chilia Sfintei Teodora. Si aceasta bisericuta se vede pana astazi.

In jurul anului 1800, in conditii necunoscute, moastele Sfintei Teodora sunt duse la lavra Pecerska de la Kiev, unde se afla pana azi. Pe sicriul ei impodobit stau scrise aceste scurte cuvinte: "Teodora din Carpati". Dar inca din secolul trecut Sfanta Teodora a fost cinstita in randul cuviosilor si s-a intocmit si slujba pentru pomenirea ei.

Iata pe scurt, cateva date despre viata si nevointele Sfintei Teodora de la Sihla. Daca cu vremea se vor afla si altele, dupa vechi manuscrise necunoscute inca, vom putea sti si mai bine viata ei.

protos. Ioanichie Balan

• Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla
  Publicat in : Cuvioasa Teodora de la Sihla

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: