Catedrala din Monreale este una dintre cele mai mari si frumoase catedrale ale lumii. Pastrandu-si aproape in intregime minunatele mozaicuri, aceasta incanta privirea oricarui pelerin care ii calca pragul. Catedrala se afla in orasul Monreale, un micut orasel din Sicilia, aflat la o distanta de 15 kilometri mai spre sud de Palermo, Italia.

Biserica cea mare a fost intemeiata inainte de anul 1174, de catre imparatul norman William al II-lea, cunoscut drept Wilhelm cel Bun, nepotul lui Roger al II-lea. Catedrala facea parte constitutiva dintr-un ansamblu mai mare, alaturi de care se mai inalta si o abatie, Palatul Regal si o cladire de resedinta a arhiepiscopului.

Catedrala Monreale - scurt istoric

Dupa ocuparea orasului Palermo de catre arabi, in anul 831, episcopul din Palermo a fost nevoit sa isi mute scaunul de resedinta in afara capitalei. Titlul de catedrala a fost dat, cu aceasta ocazie, unei micute biserici inchinate Sfintei Chiriachi, dintr-o localitate invecinata. Aceasta localitate va fi numita, peste ceva vreme, Monreale.

Dupa cucerirea normanda, in anul 1072, crestinii au putut sa se intoarca in vechea catedrala a orasului. Perioada in care catedrala s-a aflat in Monreale a avut, probabil, un important rol in decizia luata de regele William al II-lea de a ridica o mareata catedrala pe locul fostei Biserici a Sfintei Chiriachi.

Oraselul era de mica importanta, insa venirea aici a regilor normanzi ai Siciliei a dus la alegerea locului drept resedinta de vanatoare si odihna, drept urmare, importanta locului a inceput sa creasca. Sub regele William al II-lea, mareata manastire a calugarilor benedictini, veniti din Cava de Tirreni, cu biserica acesteia, a fost intemeiata si inzestrata cu multe proprietati. Aceasta noua constructie indeplinea insa si un puternic scop defensiv. Monreale-ul a ajuns astfel scaunul de resedinta al mitropolitului din Sicilia.

Catedrala din Monreale este una dintre cele mai mari si bine lucrate exemple de arhitectura normanda din lume. Ridicarea acesteia a fost facuta intre anii 1172-1173, la dorinta regelui William al II-lea. In anul 1182, biserica inchinata Adormirii Maicii Domnului, a fost ridicata la rangul de catedrala mitropolitana, printr-o bula a papei Lucius al III-lea.

Wilhelm al II-lea (1166-1189) s-a gandit sa faca din catedrala de la Monreale, a carei constructie a intreprins-o pe dealurile ce domina orasul Palermo, unul dintre cele mai mari sanctuare ale crestinatatii, care sa intreaca in amploare si in fast Capela Palatina, socotita pe buna dreptate cea mai importanta realizare arhitecturala din timpul domniei bunicului sau, Roger al II-lea.

Catedrala Monreale - arhitectura si minunatele mozaicuri

Biserica din Monreale este o bazilica cu transept care, din pricina dimensiunilor ei, nu mai este acoperita de o cupola sprijinita pe bolti, spre deosebire de Capela Palatina, ci de o lanterna deasupra intersectiei, flancata, la un nivel inferior, de acoperisuri in doua pante.

Mozaicurile, incepute cu putin inainte de anul 1180, au fost terminate la inceputul anului 1190. Maiestria pe care o dovedesc, spiritul de claritate si de ierarhie care le comanda repartitia, in sfarsit stilul lor arata ca artistii au venit din Imperiul bizantin si, foarte probabil, de la Constantinopol. S-a crezut uneori ca, pentru executarea acestor panouri, Wilhelm al II-lea ar fi adus mozaicari de la Salonic, oras pe care il cucerise in 1185. Dar decorarea bisericii a inceput cu mult inaintea acestei date si remarcabila ei unitate dovedeste ca planul general al lucrarilor fusese intocmit de la inceput.

Programul iconografic a fost imprumutat de la Capela Palatina, dar tratat cu o grija mult sporita fata de coerenta. Pentru absida creatorii s-au inspirat totusi mai mult din catedrala de la Cefalu. Un bust mare al Pantocratorului facand gestul binecuvantarii ocupa toata conca, dobindind o si mai mare amploare decat inaintasii sai de la Cefalu si din Capela Palatina. In zona urmatoare, Fecioara desemnata prin inscriptia greaca drept Panachrantos (Preacurata, fara indoiala ca o referinta la controversele timpului asupra Imaculatei Conceptii) troneaza cu Pruncul intre arhanghelii Mihail si Gavriil si cei doisprezece apostoli, al caror sir se revarsa pe stalpii din capatul absidei si ajunge pana pe zidurile nord si sud ale altarului.

Dibacia cu care pictorul a dispus apostolii astfel incat, in ciuda intinderii registrului pe mai multi pereti, ei nu formeaza o succesiune de figuri frontale izolate, ci un grup intors catre Fecioara, nu putea fi decat opera unor artisti iscusiti in a se adapta unor cadre care nu erau cele ale edificiilor bizantine: numai niste mesteri formati de o lunga traditie in exercitarea meseriei lor erau in masura sa faca dovada unei asemenea indemanari.

Nu la fel se punea problema pentru cei paisprezece sfinti si sfinte din zona urmatoare, care, dimpotriva, intr-un fel foarte savant, stau in corespondenta simetrica cu ceilalti de pe peretele din fata: Clement I, de pilda, corespunde lui Silvestru. Aici nu s-au retinut decat sfintii onorati de biserica latina si dintre care majoritatea formau obiectul unei evlavii deosebite in Sicilia si in Italia. Se releva prezenta lui Thomas Becket, ucis in 1170 si canonizat inca din 1173.

         

Pavel si Petru au fost infatisati tronand in absidele laterale, primul la nord, al doilea la sud. Dar episoadele din viata lor, in loc sa fie mutate in colaterale, asa cum se intamplase la Capela Palatina, au impodobit peretii capelei din fata celor doua abside, asa incat sa se obtina acea unitate mai mare a decorului, pe care au urmarit-o mesterii de la Monreale. Acestia au luat in chip evident ca modele mozaicurile din Capela Palatina. Poate chiar au avut la indemana caietele de desene ale inaintasilor lor. Dar anumite scene pe care le-au adaugat si cateva motive pe care le-au introdus par sa indice ca ei s-au bizuit si pe alte culegeri. In sfarsit, ei au adus modificarile destinate sa dea mai mult echilibru si armonie compozitiei panourilor.

Careul central si cele doua brate ale transeptului sunt ocupate de scenele din viata lui Hristos, incepand cu Vestirea lui Zaharia, pana la Pogorarea Sfantului Duh. Ele sunt dispuse intr-o ordine narativa, care ia ca punct de pornire Eevanghelia dupa Luca, intercaland in ea episoade din celelalte evanghelii, si nu in functie de desfasurarea sarbatorilor liturgice, contrar obiceiului din acea vreme.

In nava centrala se desfasoara episoadele Facerii, inspirate din acelea zugravite in Capela Palatina si cuprinzand si ele scene de la Facerea lumii pana la Lupta lui Iacov cu ingerul. Dar artistii de la Monreale, spre deosebire de realizatorii Capelei Palatine, au adaptat tablourile la cadrul deosebit al spatiilor dintre arcade. La fel ca si in privinta subiectelor evanghelice, ei au profitat cu dibacie de elementele de peisaj si de arhitecturi.

         

In ciuda unor inevitabile deosebiri de mana, care dealtfel sunt greu de delimitat in detaliu, mesterii de la Monreale au stiut sa dea ansamblului mozaicurilor o unitate de stil care este rodul coeziunii impuse atelierului caruia ii apartineau si din care se poate deduce ca executia nu s-a intins pe un rastimp prea mare. Acesta este stilul care incepuse sa se iveasca la Nerezi si care a  triumfat la Kurbinovo, Kastoria, Cipru si Novgorod. Dar la Monreale, tehnica mozaicului si poate si exigentele unui gust mai sever al artistilor formati in capitala l-au ferit de excesele pe care le-a cunoscut in Macedonia sau in Rusia.