Manastirea Visoki Decani

Manastirea Visoki Decani Mareste imaginea.

Manastirea Visoki Decani

Manastirea Visoki Decani este una dintre cele mai vechi si renumite manastiri ortodoxe din Serbia. Aflata in partea vestica a unei provincii aflate sub administratie sarba din Kosovo, manastirea este situata in Metohija, la numai 12 kilometri inspre sud de orasul Pec, unde se afla si renumitul Patriarhat de Pec. Manastirea Visoki Decani este asezata pe valea pitoreasca a raului Bistrita, inconjurata de muntii si padurile din lantul muntos Prokletije.

 Manastirea Visoki Decani - Serbia

Aceasta manastire este cea mai mare si bine pastrata manastire madievala din Serbia, catedrala ei fiind cea mai mare biserica medievala din Balcani. Biserica acesteia contine, la randul ei, cel mai mare monument de fresca bizantina pastrat pana astazi.

Manastirea Visoki Decani - scurt istoric

Manastirea Visoki Decani a fost infiintata de catre regele Stefan Decanski intr-o grota, in anul 1327. La numai un an de la intemeierea manastirii, regele moare, el fiind inmormantat in manastire.

 Manastirea Visoki Decani - Serbia

Lucrarile de ridicare a unei mai mari manastiri sunt preluate de catre fiul sau, Stefan Dusan, care le-a terminat abia in anul 1335. Imbracarea bisericii in haine de fresca de o valoare inestimabila a avut loc de-a lungul mai multor ani, pana in anul 1350. Biserica poarta hramul "Inaltarea Domnului."

Catedrala de la Visoki Decani, inchinata Mantuitorului Iisus Hristos Pantocrator si construita din marmura rosie, alb-galbuie si din onix, a fost construita de maestri zidari, sub indrumarea calugarului franciscan Vitus din Kotor. Aceasta se deosebeste de celelalte manastiri sarba contemporane prin dimensiunile sale impozante si prin evidentele influente romanice.

Manastirea Visoki Decani - Serbia 

In timpul istoriei ei zbuciumate, Manastirea Visoki Decani a fost un important centru spiritual si cultural al vremii, ea avand bogate activitati artistice si intelectuale. Cu toate ca majoritatea cladirilor manastirii au fost avariate in timpul ocupatiei otomane - turcesti, biserica centrala si-a pastrat intrega podoaba artistica: frumoasele fresce zugravite in secolul al XIV-lea.

Celebrele fresce ce imbraca in intregime peretii bisericii insumeaza in jur de 1.000 de portrete, acestea atingand toate scenele importante ale Noului Testament. Catedrala de la Visoki Decani isi pastreaza pana astazi catepeteasma originala de lemn, datand inca din secolul al XIV-lea, alaturi de scaunul epicopal si de sarcofagul sculptat al regelui Stefan.

Manastirea Visoki Decani - Serbia 

Manastirea Visoki Decani a supravietuit Razboiului din Kosovo (1998-2000), iar astazi, obstea monahala a acesteia traieste ca pe o insula sarba ortodoxa, in mijlocul populatiei ostile din Kosovo si Albania. Acest sfant locas supravietuieste pana astazi doar datorita protectiei fortelor italiene, care au blocat orice acces catre manastire.

Cu toate acestea, manastirea inca atrage multi vizitatori internationali, prin misiunile UN si KFOR. Multumita convoaielor militare ale KFOR-ului, manastirea este vizitata ocazional si de pelerini sarbi din Kosovo si din Serbia Centrala. Manastirea Visoki Decani se afla sub protectia Natiunilor Unite si a KFOR-ului, misiunea lor find aceea de a proteja manastirea impotriva atacurilor etnice.

Manastirea Visoki Decani - Serbia 

Astazi, obstea manastirii este alcatuita din 30 de vietuitori, care continua vechea traditie a secolelor crestine. Obstea de la Visoki Decani a dezvoltat activitati variate: sculptura in lemn, pictura de icoane, editarea de carti si este si activa in munca misionara. Frumoasele slujbe monahale sunt randuite dupa tipicul Sfantului Munte Athos.

In biserica centrala a Manastirii Visoki se pastreaza mai multe Sfinte Moaste. Cele mai importante Sfinte Moaste pastrate in aceasta sunt cele ale Sfantului Stefan de Decani, ctitorul manastirii, al carui trup a fost aflat neputrezit si frumos la infatisare. Alaturi de acestea, se mai pastreaza si mana neputrezita a Sfantului Nichita Gotul, un sfant din secolul al IV-lea, impreuna cu mandibula Sfantului Grigorie de Nyssa.

 Manastirea Visoki Decani - Serbia

In anul 2004, comisia UNESCO a inclus Manastirea Visoki Decani in lista Patrimoniului Mondial, clasand frescele acesteia ca fiind "unele din cele mai valoroase exemple ale asa-zisei renasteri paleologane din pictura bizantina", cat si "o inregistrare valoroasa a vietii secolului al XIV-lea".

Teodor Danalache

Manastirea Visoki Decani - Serbia

Manastirea Visoki Decani - Serbia

Manastirea Visoki Decani - Serbia

Manastirea Visoki Decani - Serbia

Manastirea Visoki Decani - Serbia

Manastirea Visoki Decani - Serbia

Manastirea Visoki Decani - Serbia

Manastirea Visoki Decani - Serbia

28 Iunie 2012

Vizualizari: 7183

Voteaza:

Manastirea Visoki Decani 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • parascheva olariuPostat la 2009-05-11 08:21

    Staro Hopovo? Pe ce site se poate gasi?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE