Parintele Ioan Curta - Pastor sufletesc si conducator al comunitatii

Inaintea bisericii actuale, situata in mijlocul satului si care a trecut de 100 de ani, exista ca lacas de inchinare pentru ortodocsii din Bunesti, mica biserica de lemn, construita in afara satului, pe un deal, prevazuta cu turn si clopot. Pastorea obstea satului pe atunci parintele Nicolae Vatasan. Venise ca preot al satului in 1832 si se angajase de la inceput in a inzestra mica biserica cu icoane, toate de sticla, cumparate de la popreni, cu carti de cult cumparate de el (Cazania, Liturghier, Molitvelnic), cu sfesnice primite in dar de la biserica din Zoltan (Mihai Viteazul). Era fiul preotului Gheorghe Vatasan, din Archita vecina, de care tinuse pana atunci Bunestiul, ca filie. De la venirea sa, deci din 1832, obstea romanilor ortodocsi bunesteni se constituie ca parohie de sine statatoare, avand, la randul ei ca filie, satul Roades. Situatia este aceeasi pana astazi.

Parintele Curta are cuvinte frumoase despre inaintasul sau, caracterizandu-l ca "un preot harnic, atat in ale parohiei, cat si in ale sale proprii".

El a fost acela care, impreuna cu parohienii sai, au fost nevoiti sa se refugieze in locuri ascunse si ferite, in iarna dintre anii 1848 si 1849, de teama urgiei salbatice, dezlantuita de ungurii si secuii cuprinsi de ura. Era mereu in activitate, energia sa fiind recunoscuta. Sfarsitul i-a fost legat de o intamplare neobisnuita. Tocmai zidea in rand cu zidarii sasi care construiau o casa in sat si a venit o ploaie puternica, care a pornit dintr-o data paraiele ce amenintau sa umple valea. Parintele a dat fuga cu harletul in mana sa vada daca nu e nevoie de vreun sant in fundul gradinii, pentru ca apa sa nu sape pamantul. Apa era involburata, vartejul puternic, parintele a implantat harletul in pamant, a ametit si a apucat in apa. Era bun inotator, dar era imbracat cu zechea lunga, asa ca n-a putut scapa, apa l-a dus si l-a varat pe sub pod, lovindu-l cu capul din grinda in grinda. Oamenii l-au scos cu greu din apa, agatandu-l cu carligele de zechea cea lunga. Si-a revenit tarziu, a cerut sa vina un preot, s-a spovedit, s-a impartasit si a murit dupa trei zile. Era in 4 iunie 1868. L-au plans cei zece copii ai sai, dintre care sapte erau necasatoriti, l-a plans intreaga parohie.

Din 1868 si pana in 1872, Bunestiul a fost dat in grija preotilor vecini. Printre acestia era si fiul preotului raposat, paroh in Zoltan, Gheorghe N.Vatasan. in 1872 este numit preot stabil pe seama parohiei Bunesti cel de-al doilea fiu al regretatului parinte, Ioan Vatasan, om cu buna pregatire, dar mandru si comod. Nu semana deloc cu harnicul si neobositul sau tata. A renuntat la filie, si, spune parintele Curta "din prea multa comoditate a ajuns de nu avea de mancare". A plecat din Bunesti in 1875, dar s-a intors peste un an, cu rugamintea de a fi primit inapoi. Bunestenii nu l-au mai primit. A ajuns in cele din urma invatator in Brasov.

La 15 august 1878, de Sfanta Maria, era instalat ca preot al parohiei Bunesti parintele Ioan Curta. incepea o noua perioada, lunga si cu multe realizari, pentru obstea romanilor de aici, in care personalitatea parintelui isi va pune cu prisosinta amprenta.

"Eu am fost nascut in Bundorf, scrie parintele, din parintii Ilie si Ana Curta, la 30 decembrie 1854. Tatal sau, om luminat al vremii, fusese timp de 20 de ani, intre 1836 si 1856, dascal si cantor, asa ca nu i-a fost greu sa accepte, la sugestia invatatorului Teodor Nioist sa-si dea copilul la scoli inalte, la Brasov, in 1867. "Eram mare si in clase de jos" isi aminteste parintele, "dar mi-a fost usor, asa ca in toate clasele...am iesit primul").

A stat in gazda la domnul Popasu, fratele episcopului si dadea lectii altor trei copii din Romania, asa ca s-a intretinut aproape singur in cei sapte ani de scoala la Brasov. Venea acasa in vacante, de Craciun, de Pasti si de Rusalii, in caruta, pe vremea cand de-abia se incepuse a se construi drumul prin padurea Bogatii si cand, peste Olt nu exista decat un pod si aminteste ca la un Cracium, toti baietii din zona Rupea care erau in scoala la Brasov veneau spre casa goi si desculti, in sir indian, prin zapada pana la brau. Scolarul nostru avea cizmele rupte si degetele ii ieseau pe afara, dar era bucuros ca vine spre casa si ca el erau si ceilalti. Carutasii pe care i-au tocmit in Maierus spre a-i trece padurea Bogatii, vazand zapada mare ce se asternuse peste noapte, i-au dat jos si i-au abandonat la marginea padurii. Baietii, unul cate unul, un sirag lung, in care primul facea si poteca, au trecut in doua ore padurea, au traversat Oltul inghetat si, dupa o noapte petrecuta la Rupea, au apucat-o fiecare spre satul sau. Acasa, piciorul inghetat nu putea fi scos din cizma, asa ca cizma a fost taiata. Toata vacanta si-a oblojit piciorul. A venit Boboteaza si iarasi au inceput pregatirile pentru scoala. Adica doua carute incarcate cu slanina, oua, came, carnati, care sa ajunga pana la Postul Pastilor si iarasi drumul peste Olt si prin padurea Bogatii, prin ger si zapada. "Plecam catre padure toti pe jos, ca sa ne incalzim, asa umblam noi cand invatam la scoala".

Viitorul preot mai avea doi frati (unul dintre ei mort de tanar) si doua surori. Numele familiei, la origini Moise, a fost transmis de un stramos care mostenise casa si curtea parinteasca. De aici- din curte, pe curte - a rezultat Curta. Dintre toti fratii, el era favorizatul, cel care mergea la scoala, intreaga familie sacrificandu-se pentru aceasta.

Dupa cei trei ani normali si cele patru clase de gimnaziu la Brasov, tanarul loan Curta merge la Teologie, primii doi ani ca extern, ultimii trei ca intern.

In 1877 ajunge invatator in satul natal. Se inscrie la concurs pentru ocuparea locului de preot paroh al Bunestiului. Lucrurile n-au fost foarte simple, existau adversitati, oamenii care amenintau ca trec la "uniti" daca el va veni preot in sat. Erau sustinuti de un preot greco-catolic din Cohalm (Rupea), pe nume Spornic, care i-a si invatat sa faca plangeri la mitropolitul Miron Romanul si la Consistoriul Arhidiecezan. Plangerile au fost trimise de la Sibiu la Sighisoara, la protopopul Zaharia Boiu, tatal cunoscutului predicator de la Sibiu, pentru solutionare. Tanarul candidat la preotie era tinut ca pe jar, dar batranul protopop, pe langa care activa un alt om vrednic, Dimitrie Moldovan, l-a sustinut si l-a incurajat. Potrivnicii sai nu s-au dat batuti si, inainte de horotonie, au cerut audienta la mitropolit, plangandu-se si cerand alt preot. Inalt Prea Sfintia Sa il cunostea insa pe tanarul Curta, cum il cunosteau toti de la Centrul arhiepiscopesc, ca fiind un tanar cu purtari alese si cu frica lui Dumnezeu. Asa ca se face horotnia pe seama parohiei Bunesti si proaspatul preot este intampinat de consatenii lui cu carute si calarasi. Cei care i-au stat impotriva au ramas "uniti" un timp, dupa care, rand pe rand, s-au intors la credinta strabuna. Unul singur, cel mai inversunat dintre ei, Viscrean Nicolae, a murit "unit").

Problema cea noua, care se ridica in fata tanarului preot era construirea unei biserici de piatra, caci vechea biserica de lemn incepuse sa se strambe si era proptita in mai multe locuri.

Lemnele de dedesubt se putrezisera. Parintele a gasit un loc ce ar fi fost bun pentru biserica, in centrul comunei, al unui sas. "Unitii", cati mai erau, manati de la spate de preotul lor din Rupea, aveau promisiuni de la Blaj si ei ar fi vrut pamantul pentru o biserica a lor. Parintele Curta a fost mai iute si a cazut primul la invoiala cu sasul, asa ca pamantul a fost cumparat in anul 1880.

Strangerea materialului necesar s-a facut pe parcursul mai multor ani, din 1881 si pana in 1886. Satul intreg a dat bani pentru caramida, cu totii au stins varul si varnitele in curtea bisericii. Peste tot era prezent si parintele. A cerut si ajutoare de la Sibiu, de la
 
Fundatia Saguna, de la Ministerul Cultelor si   Instructiunii Publice, de la biserica Sf.Nicolae din Brasov. Toti au raspuns cererilor.

Mare ajutor in colectarea de fonduri l-a avut de la Zaharia Boiu (1834-1903), fiul protopopului de la Sighisoara, ajuns la Sibiu asezar consistorial, redactor la Telegraful Roman si membru al Academiei Romane. A fost un mare orator al bisericii noastre, destoinic alcatuitor de manuale, talentat scriitor si un hotarat luptator pentru drepturile romanilor. El a fost acela care a tradus in nemteste "Memorandul" pentru Curtea de la Viena. Iata cum il caracterizeaza parintele Curta : "era un preot slujitor cum nu se mai afla nici acum, dar nici in viitor - bun cantaret, limpede la vorba, maiestuos la slujba si un orator neintrecut").

S-au facut si imprumuturi si in 1886 s-a inceput lucrul la zid. Oamenii munceau cu multa insufletire, dupa cum isi aminteste parintele : "in toata viata mea nu am putut vedea o insufletire si o tragere de inima mai mare"86). in octombrie 1887, biserica era ridicata si acoperita. La 10 noiembrie 1888, in prezenta protopopului Dimitrie Moldovan de la Sighisoara si a inginerului Neundorf s-a facut receptia lucrarii.

S-au cumparat icoane, comandate la Viena, policandre, sfesnice si toate cele de trebuinta in biserica si in 1889, a treia zi de Rusalii, a fost tarnosita biserica, in prezenta parintelui protopop Dimitrie Moldovan si a preotilor din jur. "Maret si impunator a fost actul sfintirii - si atata lume era de fata, incat spatioasa biserica noua nu putuse cuprinde pe toti". Visul cel mare se realizase !. Bunestenii aveau o biserica mare si frumoasa. "Cu noi a fost Dumnezeu, care ne-a ajutat, laudat fie numele Lui in veci !" 87), incheie parintele Curta sirul amintirilor legate de ridicarea bisericii. Sfintirea propriu-zisa a bisericii, pictata acum, in prezenta unui arhireu, s-a facut de-abia peste 100 de ani, in timpul parintelui Gheorghe Lup, in octombrie 1988,cand Bunestiul a fost onorat de venirea I.P.S.Mitropolit Dr.Antonie Plamadeala. A fost atunci o sarbatoare de neuitat, o prelungire peste timp a aceleia de acum 100 de ani.

Datoriile nu s-au terminat decat in 1903,cand s-a achitat ultima rata bancii din Sibiu. A fost un efort mare, dar oamenii au fost multumiti.

Un fapt demn de remarcat : cele 12 Mineie au fost cumparate in 1907, cu ajutorul banilor trimisi din America de romanii bunesteni si vicrieni stabiliti acolo. Iata cat de larga era aria de actiune a parintelui Curta. Tuturor celor 9 donatori li s-a multumit in scris prin intermediul Telegrafului Roman).

Satul isi urma viata, cu bucurii si necazuri. Anotimpurile treceau, generatiile se succedau. Parintele priveghea ca obstea pe care o pastorea sa nu sufere din cine stie ce pricini. Au fost si conflicte, neintelegeri intre romani si sasi cu privire la pamantul satului si la taxele de pasunat, spre exemplu, sau certuri intre romani, daca trebuie sau nu sa se constituie "fondul de bucate" necesar intretinerii bisericii si scolii. Au fost insa si bucurii. La toate participau cu totii, toti se simteau uniti prin firele nevazute ale destinului lor comun.

"In 4 octombrie 1909 s-a facut serbare comemorativa pentru glorificarea marelui, preameritorului si in veci neuitatului nostru fost arhiepiscop si mitropolit Andrei, baron de Saguiia, nascut acum 100 de ani...").

S-au savarsit parastase, iar la Rasinari a fost dezvelit bustul de marmura al marelui om.. Bunestenii n-au putut merge in pelerinaj la mormantul din Rasinari, dar dupa parastas, cu totii au participat la serbarea scolara si au ascultat prelegerile despre viata lui Saguna.

Razboiul intai mondial a trecut ca o furtuna si peste Bunesti. Vieti omenesti pierdute, schilodiri trupesti si sufletesti, scumpetea ce-i darama pe bietii oameni, toate erau consecintele razboiului. Parintele Curta, el insusi avand baietii si ginerii in lupta tinea ca oamenii sa stie ce se intampla pe front, sa fie informati asupra miscarilor de trupe, a victoriilor si a infrangerilor.

Le aducea oamenilor in biserca Telegraful Roman, Gazeta Transilvaniei si chiar ziare ce apareau dincolo de Carpati. Comentau, se intristau, se imbarbatau laolalta. Faptul ca dintre ei au fost unii care au mers la Alba Iulia, avand in frunte steagul tricolor, a insemnat o izbanda pentru tot satul.

Intre 1920 si 1923 s-a dus o lupta crancena, condusa de acelasi neobosit parinte, pentru castigarea unei suprafete de padure, pentru biserica. Iata cateva dintre motivele cu care consiliul parohial argumenta cererea :
"Biserica saseasca, inca de prin anii 1850-1851 are in posesiunea sa o padure de 208 jugare, din cea mai frumoasa si scumpa padure a comunei, iar in anii urmatori, 1870-1881, au marit-o cu 40 jugare din pamantul comunal, asadar azi are in posesiunea sa o padure de 248 jugare. Biserica romaneasca n-are nimic, cu toate ca biserica romaneasca are mai multe suflete decat cea saseasca;

Poverile comunei le poarta, deopotriva, romanii si sasii, asa le-am purtat in trecut, asa acum si tot asa si in viitor. Prin urmare dreptatea cere ca precum poverile, asa si favorurile sa le imparta comuna deopotriva - doua popoare, doua biserici, amandoua deopotriva impartasite").

Dupa expunerea de motive se cere sa se dea si bisericii romanesti 250 jugare care sa-i ramana pentru totdeauna pe nume, fara nici o plata.

Lupta a fost lunga si neobosita, cu drumuri la Sibiu, la Centrul Mitropoliei, la Sighisoara, la Prefectura, la Bucuresti, la Ministerul de Resort. in cele din urma insa, in septembrie 1923, biserica intra in posesia padurii. Pacat ca nu a fost pentru totdeauna, asa cum s-a dorit, caci timpurile s-au schimbat, iar comunistii de mai tarziu nu puteau suporta existenta unei proprietati a bisericii, cum nu putea suporta, de altfel, ideea de proprietate in sine.

Noile venituri ale bisericii au permis repararea acesteia, in 1925 si cumpararea unui clopot, caci razboiul adusese si pierderea clopotelor.

Parintele Curta se arata a fi un bun observator al vietii bisericesti, sociale, politice, culturale din tara si din afara ei. Iata ce noteaza pentru anul 1925 :
"In anul acesta 1925 s-a ridicat biserica noastra Ortodoxa, la rangul de Patriarhie, fiind investit ca primul patriarh I.P.S.Mitropolit primat, Dr.Miron Cristea.

Tot in anul 1925 s-a facut o calatorie la Locurile Sfinte din Palestina... de aici in Egipt... si inapoi acasa. in calatoria aceasta, care a fost condusa de I.P.S.Sa Mitropolitul nostru Nicolae au luat parte 160 de persoane de toate rangurile si breslele").

Iar pentru anul 1927 parintele nota :
" In zilele acestea se discuta in Parlament Legea generala a cultelor. Unitii misca toate pietrele sa ramana ei cu privilegiile avute sub unguri. "Concordatul" cu papa s-a incheiat si subscris in 10 mai 1927 de fostul ministru Goldis - in fata sa se arata un bun ortodox, la inima insa, un renegat afurisit. Actualul ministru, Alexandru Lepedatu, a facut Legea Cultelor asa ca biserica dominanta, Biserica noastra Ortodoxa sa piarda, dandu-se iar dreptate unitilor... Este de mare insemnatate ca Excelenta Sa I.P.S. nostru Mitropolit, a tinut, la dezbaterea acestei Legi un discurs care, spun foile, nu s-a mai rostit in Senatul roman - a pus pe toti, uniti si neunti, piramida. Toata lumea de bine l-a gratulat si l-a felicitat, sa traiasca !").

Se vede, din scrisul sau, a fi fost un temperament clocotitor, o fire darza, dublata de o sete de cunoastere remarcabila. El era centrul spre care gravita intreg Bunestiul. Lui I se cereau pareri, el hotara, el indruma, el actiona. Era punctul de referinta al tuturor.

In 1928, la 15 iunie, parintele si sotia lui isi serbeaza "nunta de aur", avand 50 de ani de casnicie. Au fost de fata copiii si nepotii, 26 cu totii. Dupa cateva zile, la Sf.Liturghie, protopopul locului citeste Gramata arhiereasca, prin care parintelui Curta I se acorda distinctia de "iconom" si dreptul de a purta braul rosu. Era o recunoastere a meritelor sale.

Si pentru ca am atins domeniul vietii de familie, sa amintim cateva din datele ei cele mai importante : sotia parintelui Curta era fiica preotului din satul vecin, Crit, si a fost, in intreaga sa viata, model de modestie si de harnicie. Au avut o casnicie lunga, de 56 de ani, binecuvantata de Dumnezeu cu 9 copii. Doi au murit de mici, ceilalti sapte, trei baieti si patru fete, s-au realizat deplin. Baietii au facut scoala la Rupea, la Sighisoara, apoi la Cristur si apoi la Brasov. Cunosteau, bineanteles, limbile maghiara si germana. Eugen, el mare, urmeaza Medicina la Cluj, Romulus, urmatorul, devine avocat, iar cel mai mic dintre baieti, Olimpiu, face Scoala de Artilerie din Treiskirchen(Austria) si ajunge ofiter. Fetele fac mai putina scoala, la Rupea, apoi isi urmeaza fiecare destinul prin casatorie. Elisabeta se casatoreste cu George Stelea, invatator in Bunesti. Dupa 1918, acesta este chemat la Cluj, director la scoala "Avram Iancu". Maria se casatoreste cu Andrei Pora, deputat, apoi Inspector scolar la Cluj. Ei vor fi parintii academicianului Eugen Pora, nascut in 1909, pe cand parintii lui mai locuiau in Bunesti. Lucretia a devenit sotia preotului din Valcele, Ilie Pastina, iar cea mai mica, Aurelia, s-a casatorit cu medicul chirurg Octavian Ganea din Oradea. "Ceea ce Dumnezeu face, oamenii nu pot, conchide tatal, ajuns la batranete si fara nici un copil in jur". "Toate in lume au sfarsit", spune tot el, dupa ce, la 8 iunie 1934, ii moare sotia.

lata cateva fragmente din Telegraful Roman, din 1 iulie 1934, referitor la acest trist eveniment: "O viata intreaga de munca cinstita, de abnegatie si devotament, puse toate in slujba sporirii si ridicarii prestigiului si numelui de preot ortodox roman, isi cere jertfa sa fireasca. Defuncta facea parte din vechea generatie a femeii romane - statornica in credinta stramoseasca, refractara pana la intransigenta fata cu fizionomia modernismului feminini, stralucitor la infatisare, dar sarac in fapte si virtuti, ea intelegea sa traiasca viata curata a satelor, plina de ravna si stralucire neartificializata, pururea cu grija materna de a da celor 7 copii ai sai o educatie buna si crestineasca si a contribui cu toate puterile ei pentru ca misiunea de preot a sotului sa fie indeplinita, in sensul celui mai inalt spirit de jertfa si abnegatiune, servindu-si astfel neamul si biserca stramoseasca... A fost insotita cu pietate pana la mormant de toti fiii sai recunoscatori, de venerabilul sau sot, si de intreg poporul, care a venerat-o si a iubut-o ca pe o mama. Fie ca viata ei curata si piduitoare sa straluceasca pana in adancul vremurilor, iar neamului nostru ii dorim sa aiba multe femei de maretia si curatenia sufleteasca a preotesei Elisabeta Curta ". Parintele avea atunci 80 de ani. Trecuse prin multe, bune si rele.

"Anul 1935 a fost pentru noi an binecuvantat de Dumnezeu, isi aminteste parintele Curta in memoriile sale. In multe parti insa, din cauza secetei, s-a simtit lipsa de bucate, si aici, in Ardeal, dar mai tare in Basarabia, unde n-a plouat de loc si unde populatia a fost ajutata din toate partile, ca sa nu moara de foame. Crucea Rosie si institutiile de binefacere au adus din Basarabia copii cu sutele, de la 2 la 8 ani, ca sa-i intretina pana v-a da Dumnezeu si acolo darul Sau cel sfant". Au fost adusi si in Bunesti cativa copii, care au fost infiati si au ramas aici. Nu s-au mai intors in Basarabia.

In anul 1938, de Sfanta Maria, se implineau 60 de ani de preotie pentru parintele Curta. Parohia s-a pregatit pentru acest eveniment si s-au comandat strane noi, biserica a fost zugravita si infrumusetata. Alaturi de batranul parinte, au slujit si preotii satelor din jur. Curand I s-a propus pensionarea pentru limita de varsta. Avea 84 de ani, dar se simtea inca in putere. Si iata si o bucurie - primeste instiintarea, de la Bucuresti, ca Regele Carol al II-lea il daDrase cu Coroana Romaniei si cu gradul de cavaler. "Eu nu am asteptat aceasta distinctiune, precum nu am asteptat nici braul rosu; am fost multumit in sufletul meu ca mi-am putut face datoria".

Datoria lui nu se terminase, inca. Noul preot, Dumitru Balascuta, instalat la 30 iunie 1940, a fost chemat curand sub arme. incepuse al II-lea Razboi mondial. Au urmat iarasi ani de jale, de lipsuri, de suferinte. Au plecat iarasi barbatii pe front, au ramas iarasi femeile si copiii, cu toate greutatile, acasa. S-au intors prizonierii, imputinati, slabi si bolnavi. Batranul preot ii privea cu durere. Sasii au fost dusi in Rusia, apoi, in 1945, cu reforma lui Groza au fost considerati toti chiaburi si despuiati de bunuri.

in noiembrie 1945, parintele Curta a fost dus la Cluj, spre a fi ingrijit de fiica sa, Maria Pora. in martie anul viitor, se intorcea in Bunesti, "ca tare urat" ii fusese in Cluj si voia sa moara 1 acasa, cu rugamintea de a fi ingrijit de una din bunele familii ale parohiei. Si ce mult ii placuse odata Clujul, atunci cand baietii lui erau studenti acolo !. Parintele vazuse Clujul in tinerete, dar vazuse si Budapesta, si vazuse chiar si Viena !.
 
Acum voia insa sa moara la Bunesti. A trecut la cele vesnice in 1949, la 95 de ani, plans de toti, regretat de tineri si de batrani. Era mai demult decat oricare dintre ei, "incat fiinta sa se confunda cu satul si cu biserica". isi doarme somnul de veci in cimitirul de pe deal, iar mormantul sau este intotdeauna bine ingrijit si plin de flori.

Parohul urmator, Dumitru Balascuta, a pastorit pana in anul 1956. A fost un bun gospodar, pastrand in buna randuiala Biserica si Cimitirul, cumparand, de asemenea, frumoasa casa parohiala, de la Andrei si Maria Pora, ginerele si respectiv fiica parintelui Curta si parintii academicianului Eugen Pora.

Urmeaza parintele Ioan Rosca, care a zugravit din nou biserica si-a schimbat tabla de pe turn.

In 1978, Bunestiul primeste cu bratele deschise un nou preot, in persoana tanarului Vasile Joanta. Harnic si intreprinzator si impreuna cu credinciosii, repara biserica si casa parohiala, betoneaza aleea spre cimitir pe care o impodobeste cu un gard viu de toata frumusetea, imprejmuieste cimitirele. Dar mai ales noul parinte a adus un mare plus in viata spirituala a parohiei. Bun duhovnic, capabil sa-i inteleaga si sa-i indrume pe oameni, a reprezentat modelul preotului - calauza spirituala. De altfel, rostul parintelui Vasile s-a implinit prin intrarea sa in obstea manastirii de la Sambata de Sus, in ianuarie 1986. A pastrat insa in inima sa un locsor anume pentru Bunesti si pentru bunesteni.

A venit randul unui preot tanar, al doilea fiu al satului, dupa parintele Curta, preotul Gheorghe Lup. Nu voia sa fie mai prejos decat vrednicii sai inaintasi, asa ca s-a angajat de la inceput in continuarea lucrarilor incepute. Era in lucru, la venirea lui, pictase biserica, terminata si sfintita in 1988, in prezenta I.P.S. Sale Dr. Antonie Plamadeala. Se implineau 100 de ani de la construirea acestui lacas de inchinare.

Fire energica si razbatatoare, tanarul parinte a initiat si a condus lucrarile de renovare si zugravire a bisericii din filia Roades, sfintita si aceasta, in 1989, de P.S. Calinic al Argesului. A urmat ridicarea Monumentului eroilor din Bunesti, in 1990, repararea bisericii din parohia vecina, Viscri, vacanta o vreme, sfintita apoi ca si monumentul, de P.S. Serafim Fagarasanul. Iar in anii din urma bunestenii, impreuna cu parohul lor s-au angajat la o lucrare mareata si deosebita, ridicarea unei manastiri in apropierea satului in locurile unde traditia orala spune ca, odata, s-ar fi nevoit un pusnic. Peisajul este de o frumusete rara, un colt de rai, cu care se armonizeaza biserica manastirii si chiliile, deja construite si finisate, pana in 1994, cand au venit primele maici vietuitoare. Parintele se bucura si bunestenii lui se bucura ca au ajuns sa vada o asa mare realizare. Dumnezeu le-a ajutat sa nu fie mai prejos decat inaintasii lor de acum 100 de ani, care ridicasera biserica din mijlocul satului. Si ei au inaltat lacas de inchinare, intru slava lui Dumnezeu.

In februarie 1995 este hirotonit Parintele Ioan Silea, absolvent al Facultatii de Teologie din Sibiu. Acesta si-a desfasurat activitatea misionara pana la data de 1 iunie 2005. In cadrul acestei parohii intalnim nu doar unitatea de credinta ci si unitatea in bucurie si suferinta; aceste lucruri sunt posibile datorita parintelui Ioan Silea. In prezent parintele isi desfasoara activitatea pastorala la o alta parohie din Arhiepiscopia Sibiului.

Astazi in Biserica "Sfantul Nicolae" slujeste parintele Ionel Munteanu, cel de-al treilea fiu al satului ca preot. Felul sau de a lucra prin cuvant si prin fapta l-a facut sa fie recunoscut de sateni un model. La aceasta biserica nu auzi doar "glasul" clopotelor care cheama omul la rugaciune ci si glasul parintelui Ionel care intareste sufletele credinciosilor in cuvantul lui Dumnezeu.  Astfel putem vorbi de o exceptie de la proverbul " Sa faci ce zice popa si nu ce face popa", deoarece faptele parintelui Ioan nu au exprimat ceva contrar sfaturilor duhovnicesti date de dansul. Predica parintelui din cadrul fiecarei slujbe, ne descopera inca o data ca, cuvintele Scripturii sunt cuvinte de viata si de duh. Indemnul parintelui este permanent "Fiti desavarsiti precum si Tatal vostru desavarsit este".

Iata de ce toti cei care au cunoscut Bunestiul au ramas cu convingerea ca, aici totul este bun - si pamantul, si aerul, si apa, si oamenii !.

Lup Florina