Inaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului; Sf.Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt

Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt

(Sfintele sale moaste s-au aflat intregi in pestera Sfanta Ana din pustiul Hozeva si se pastreaza in paraclisul Sfantul Stefan de la Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din apropiere.)

Sfantul Preacuviosul Parintele nostru Ioan cel Nou de la Neamt s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni, comuna Horodistea, din fostul judet Dorohoi, intr-o familie de tarani foarte credinciosi, anume Maxim si Ecaterina, fiind singurul copil la parinti. Din botez a primit numele de Ilie si se dovedea din pruncie un copil ales si binecuvantat de Dumnezeu.

Dupa sase luni de zile de la nastere, mama sa fiind o fire bolnavicioasa, isi dadu sufletul in mainile Domnului, lasand copilul in grija bunicii sale, Maria. Dupa doi ani moare si tatal sau in razboi, in toamna anului 1916, ramanand copilul cu totul orfan, in grija rudelor apropiate.

Fericitul Ilie avea acum tata in cer pe Dumnezeu, iar mama duhovniceasca avea Biserica si pe smerita sa bunica, Maria, vaduva, care l-a crescut si l-a ocrotit cu rugaciunea si dragostea ei pana la varsta de zece ani.

Spuneau batranii din satul sau natal ca bunica isi ducea zilnic nepotul sa-l alapteze la mamele tinere din apropiere si statea langa el de veghe ziua si noaptea, pana ce copilul a inceput sa vorbeasca. Iar vara, cand pleca la lucrul campului, batrana punea copilul intr-o traista, il aseza in spate, se insemna cu Sfanta Cruce si se ducea la munca, cu rugaciunea pe buze si cu lacrimi in ochi. Acolo il adapostea la umbra unui copac pana la apusul soarelui. Apoi il aseza iarasi in traista si il aducea acasa. Dupa ce il hranea, il culca langa sfintele icoane, iar ea se ostenea cu rugaciuni si metanii pana noaptea tarziu.

Primii ani de scoala i-a facut in satul natal. Bunica lui il punea seara sa citeasca din sfintele carti si-l invata rugaciuni pe de rost. Odata l-a pus sa citeasca despre patimile Domnului, iar ea plangea si facea metanii. Atunci copilul a intrebat-o: "Mama, de ce plangi asa mult cand citesc patimile Domnului?" Batrana ii raspunse suspinand: "Dragul meu, tu nu stii durerea din casa noastra! Nu sunt eu mama ta! Mama ta a murit cand tu aveai numai sase luni, iar tatal tau a murit in razboi, cand erai de trei ani. Eu sunt bunica ta, iar bunicul tau s-a dus la Domnul de multa vreme. Fiind vaduva, am fagaduit lui Dumnezeu sa ma duc la manastire. Dar, vazand ca ai ramas orfan de parinti, am renuntat, ca sa te cresc pe tine. De aceea plang, ca sunt batrana si dupa moartea mea vei ramane singur si orfan pe lume. Dar sa ai credinta in Dumnezeu, sa te rogi mereu, sa iubesti Biserica, sa fugi de pacat si sa-ti aduci aminte de noi care te-am crescut. De vei face asa, te va acoperi Maica Domnului si vei scapa de multe primejdii. Eu nu-ti doresc altceva mai bun in viata, decat sa ajungi preot si sa slujesti lui Hristos".

Dupa moartea bunicii sale, in anul 1923, copilul este luat in grija unchiului sau, Alecu Iacob, din Crainiceni, care mai avea acasa sase copii. Intre anii 1926-1932, tanarul Ilie urmeaza gimnaziul la Lipcani-Hotin si liceul la Cozmeni-Cernauti, fiind cel mai bun elev din scoala.

In vara anului 1932, rudele voiau sa dea pe fericitul Ilie la facultatea de teologie din Cernauti, ca sa-l faca preot, dar el, simtindu-se chemat de Dumnezeu la o viata mai inalta, le-a spus: "Nu, eu vreau sa ma fac calugar!"; caci din pruncie era umbrit de harul Duhului Sfant, fiind intru toate bland ca un miel, smerit, tacut, ravnitor pentru cele sfinte si rabdator in ispitele cele dinlauntru si cele dinafara.

In anul urmator, 1933, tanarul Ilie, avand minte de batran, pe cand lucra la camp, se ruga cu lacrimi sa-i descopere Dumnezeu mai aratat ce cale sa urmeze. Deodata a auzit un glas de sus, zicand: "Manastirea!" Din clipa aceea nu mai avea odihna in suflet. Cerand binecuvantarea duhovnicului sau, intr-o zi de Duminica fericitul Ilie si-a luat cartile sfinte, Crucea si icoana Maicii Domnului din casa natala, si, calauzit de Duhul Sfant, a intrat in obstea Manastirii Neamt.

Staretul manastirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multa dragoste si dupa ce l-a dus sa se inchine la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodala, i-a randuit ascultare la infirmerie si la biblioteca manastirii, unde s-a aratat foarte supus, sub povatuirea monahului Iov, un calugar desavarsit.

Intre anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi, ca infirmier, avand multa mila de cei bolnavi si fiind iubit de toti. In toamna anului 1935 se reintoarce in obstea Manastirii Neamt si continua aceeasi ascultare de bibliotecar si ingrijitor la bolnita. Toti se foloseau de smerenia, de blandetea si de dragostea lui si il cinsteau ca pe un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, in Miercurea Mare din Saptamana Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob a fost tuns in ingerescul cin calugaresc de arhiereul Valerie Moglan, noul staret al marii lavre, impreuna cu alti treisprezece frati, primind in calugarie numele Sfantului Ioan Botezatorul. Amandoi marii prooroci, Ilie si Ioan, incepatori ai vietii pustnicesti din Vechiul si Noul Testament, aveau sa-i fie dascali si parinti ai nevointei lui calugaresti. Amandoi il indemnau sa le urmeze viata, postul, rugaciunea si fecioria si ii aminteau de Tara Sfanta si de marii sihastri de pe Valea Iordanului.

Dorind o viata duhovniceasca mai desavarsita si arzand cu inima pentru Hristos si pentru Tara Sfanta unde S-a nascut, a patimit si a inviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob s-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, a sarutat icoana Maicii Domnului din biserica, si-a cerut iertare si binecuvantare de la staret si de la toti, si a plecat definitiv in Tara Sfanta, in toamna anului 1936, impreuna cu alti doi monahi din lavra, Claudie si Damaschin.

Dupa ce s-au inchinat la toate sfintele locuri si au sarutat Golgota mantuirii si Mormantul Domnului, cei trei calugari s-au retras sa ierneze in obstea Manastirii Sfantul Sava din pustiul Iordanului. Apoi insotitorii sai intorcandu-se la Manastirea Neamt, Cuviosul Ioan s-a nevoit in continuare in Manastirea Sfantul Sava de langa Betleem timp de zece ani, rabdand grele ispite, boli si incercari de la oameni si de la diavoli.

Prima ascultare in obstea Sfantului Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserica si pentru toate sfintele slujbe. Facea prescuri, mentinea curatenia, suna clopotul de slujba si pastra o atmosfera de iubire, de smerenie si mila fata de toti. El avea ca sfatuitor pe duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, un mare povatuitor de suflete macedonean, care stia limba romana si marturisea pe toti calugarii romani nevoitori in Tara Sfanta.

Avea inca si ascultarea de infirmier al manastirii si ingrijea cu dragoste, atat pe calugarii batrani si bolnavi, cat si pe numerosii arabi si beduini bolnavi sau raniti in razboi, care erau adusi la infirmeria manastirii. Pentru aceasta il iubeau si-l cautau atat unii cat si altii. Astfel, ziua era in slujba obstii si a bolnavilor, iar noaptea lua parte la sfintele slujbe din biserica, se nevoia singur in chilie cu multe rugaciuni de taina, cu metanii, lacrimi si citiri din scrierile Sfintilor Parinti si mai ales din Sfanta Evanghelie. Cunoscand bine limba greaca, el ingrijea marea biblioteca a manastirii, traducea unele pagini alese patristice, din care se hranea sufleteste atat pe sine, cat si pe cei ce veneau la el. Avea inca si darul scrierii de invataturi si de versuri duhovnicesti, cu caracter moral, pe care le trimitea fratilor sai din Tara Sfanta sau le dadea pelerinilor romani care veneau spre inchinare la Mormantul Domnului.

Intre anii 1939-1940, fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit cu un ucenic roman in pustiul Qumran si intr-o pestera aproape de Marea Moarta. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Paraiala, care apoi i-a ramas ucenic credincios pana la obstescul sfarsit. Aici obisnuia sa se roage noaptea singur in pustiul Iordanului cu mainile si inima inaltate la cer, hranindu-se doar cu pesmeti si putine fructe si rabdand multe ispite de la diavoli.

Din cauza razboiului, intre anii 1940-1941, Cuviosul Ioan a fost inchis cu mai multi calugari din Tara Sfanta intr-un lagar pe Muntele Maslinilor, suferind grele ispite si boala. Apoi, fiind eliberat, se reintoarce la Manastirea Sfantul Sava si continua aceleasi ascultari si aceeasi nevointa pana in anul 1947, cand este hirotonit diacon, la 13 mai, in Biserica Sfantului Mormant, cu aprobarea Patriarhului Nicodim al Romaniei, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Caminului Romanesc din Ierusalim. In acelasi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot la Mormantul Domnului, de Mitropolitul Irinarh, si este numit de Patriarhia Romana egumen la Schitul romanesc "Sfantul Ioan Botezatorul" de pe Valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Timp de cinci ani cat a dus aceasta ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a savarsit zilnic toate sfintele slujbe in limba romana, a scris numeroase pagini de invataturi pentru calugari si pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovnicesti, a innoit chiliile si biserica schitului si, mai ales, viata duhovniceasca, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din tara, pe care ii spovedea, ii impartasea si le dadea sfaturi mantuitoare de suflet. Noaptea insa se nevoia singur, nestiut de nimeni, fie in chilie, fie iesind ca sa se roage pe Valea Iordanului, incercand sa urmeze dupa putere Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul sau ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum si cateva maici romance batrane: Melania, Natalia, Galinia, Casiana si Magdalena, care ii erau fiice duhovnicesti si se aflau sub ascultarea sa.

In luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen si, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, intra in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, din pustiul Hozeva, pe valea paraului Cherit, cativa kilometri mai sus de Ierihon.

Din vara anului 1953, fericitul Ioan se aseaza cu ucenicul sau in Pestera Sfintei Ana din apropiere, unde, dupa traditie, s-a rugat Sfanta Ana lui Dumnezeu sa-i daruiasca o fiica - pe Maica Domnului. Alaturi de el, intr-o alta pestera, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.

Aici a trait Sfantul Ioan Sihastrul cu ucenicul sau timp de sapte ani de zile, ostenindu-se cu aspre nevointe, in rugaciuni neincetate, in privegheri de toata noaptea, in postiri indelungate, in lacrimi nestiute, in cugetari si in doriri duhovnicesti, rabdand tot felul de ispite, suferinte, lipsuri, lupte cu diavolii si strainatate desavarsita, aprinzandu-se cu multa ravna pentru iubitul sau Mire, Iisus Hristos, si slavind pe Dumnezeu Cel in Treime laudat.

La pestera nu primea pe nimeni, caci urcusul pana sus se facea greu, pe o scara inalta. Cu cei dinafara comunica mai ales prin rugaciune, prin unele scrieri sfinte si prin ucenicul sau. In sarbatori mari si in posturi, Sfantul Ioan savarsea Dumnezeiasca Liturghie in paraclisul pesterii Sfanta Ana si se impartasea cu Trupul si Sangele lui Hristos, multumind lui Dumnezeu pentru toate. Iar in timpul zilei, in clipe de ragaz, iesea in gura pesterii, la lumina, scria versuri religioase si traducea pagini patristice din limba greaca. Mancarea lui era o data pe zi - pesmeti, masline, smochine si apa, iar noaptea dormea cateva ore pe o scandura, avand o piatra drept perna.

In vara anului 1960, Cuviosul Ioan se simtea tare bolnav, dar suferea toate cu multa rabdare, ca niciodata nu se tanguia de suferinta lui, ci tacea mult si se ruga neincetat cu rugaciunea inimii. El tinea cu tarie la dreapta credinta, la Traditie si la Sfintele Canoane, avand mintea totdeauna atintita la Iisus Hristos rastignit pe Golgota. Simtindu-si aproape sfarsitul vietii, miercuri, 4 august, s-a impartasit cu Sfintele Taine, iar joi dimineata la orele 5 si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, fiind in varsta de 47 de ani.

Spunea ucenicul lui ca Sfantul Ioan stia mai dinainte data sfarsitului sau, pe care si-o insemnase pe perete. Cu putin inainte de a-si da duhul, s-a ridicat putin si a binecuvantat in trei parti, spunand ceva in taina. Ucenicul, mirandu-se de aceasta, zicea ca Sfantul Ioan a binecuvantat pe ingerii si sfintii care au venit sa-i ia sufletul.

Dupa trei zile, adica sambata, 7 august, la orele 10, a venit pentru inmormantare arhimandritul Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, insotit de cativa calugari si de pustnicii care sihastreau in pesterile din pustiul Ruva. Urcandu-se pe scara in pestera, ei au inceput slujba prohodului, dar atunci au venit din pustie multe pasari, carora Cuviosul Ioan le dadea zilnic pesmeti sa manance. Acum insa nu venisera sa primeasca hrana, ci erau trimise de Dumnezeu spre cinstirea cuviosului, ca sa-l petreaca spre mormant.

Despre aceasta, insusi egumenul Amfilohie spunea: "Pasarile ne incomodau in timpul slujbei. Zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumanarile, ne-au inchis cartile; bateau din aripi deasupra trupului cuviosului, se asezau si pe el, pe cap, pe piept, pe picioare si fiecare glasuia dupa felul ei. Ele nu voiau mancare, ci pe parintele lor, pe binefacatorul lor pe care il pierdusera". Toti cei de fata la inmormantare au considerat aceasta o marturie pentru sfintenia vietii Cuviosului Ioan. Apoi a fost inmormantat in aceeasi pestera alaturi de mormintele inaintasilor sai.

Timp de douazeci de ani mormantul Sfantului Ioan era ingrijit in pestera de ucenicul sau, monahul Ioanichie. Apoi, pustnicul Pavel, care se nevoise aproape de dansul si care acum era plecat ca si misionar in America, a dorit sa-l revada pe Sfantul Ioan, despre care nu mai avea nici o veste. Intr-o noapte l-a visat pe Cuviosul Ioan, care i-a spus: "Daca vrei sa ma vezi, vino la pestera Sfanta Ana din pustiul Hozeva si ma vei vedea".

La inceputul lunii august 1980, indemnat de Duhul Sfant, ieromonahul Pavel a venit in Tara Sfanta cu un grup de pelerini, dorind sa-l vada pe Cuviosul Ioan. Auzind insa ca acesta este raposat de 20 de ani, s-a dus la pestera Sfanta Ana sa se inchine la mormantul lui, cu binecuvantarea egumenului Amfilohie. Apoi, dorind sa-i sarute osemintele, dupa multa staruinta, a primit ingaduinta sa deschida mormantul si, ridicand capacul, a iesit un miros cu buna mireasma si a gasit trupul sfantului impreuna cu imbracamintea cu totul intregi si binecuvantate.

Aceasta a fost o mare minune a zilelor noastre, care s-a petrecut la 8 august 1980.

Cu binecuvantarea Patriarhiei Ierusalimului, egumenul Amfilohie i-a pregatit o racla sculptata in lemn de chiparos, pe care impodobind-o, a asezat in ea cu mare cinste moastele Cuviosului Ioan, iar la 15 august 1980 l-a adus la manastire in procesiune, impreuna cu cativa arhierei de la Patriarhia ortodoxa din Ierusalim si cu mii de pelerini, care venisera la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul. Racla cu sfintele moaste a fost depusa in biserica cu hramul Sfantul Stefan, unde se afla si alte sfinte moaste. Aceasta stramutare a moastelor Sfantului Ioan s-a facut cu binecuvantarea patriarhului Benedict al Ierusalimului.

Din acea zi, numerosi pelerini vin si se inchina la moastele cuviosului, cerandu-i ajutorul, si multi primesc sanatate si cele de folos. Inca si alte multe minuni se petrec cu rugaciunile lui, ceea ce face ca marele nostru nevoitor din pustia Hozevei sa fie cinstit de toti ortodocsii ca sfant, mai ales in Romania, Grecia, Cipru si Tara Sfanta.

La data de 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand in considerare sfintenia vietii lui si vazand cinstitele sale moaste ce se pastreaza nestricate cu darul lui Dumnezeu, l-a canonizat ca sfant pe Cuviosul Ioan Iacob, sub numele de "Sfantul Ioan cel Nou de la Neamt (Hozevitul)", fixandu-i-se zi de praznuire 5 august, data mutarii sale la cele vesnice.

Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.



12 Februarie 2009

Vizualizari: 2760

Voteaza:

Inaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului; Sf.Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE