Sfintii patruzeci si cinci de mucenici, care au patimit in cetatea Nicopoli din Armenia

(10 iulie)

Paginul imparat Liciniu, care a fost primit la imparatie de marele Constantin, stapinind partile Rasaritului, a dat porunca prin toata stapinirea sa, ca toti crestinii, care nu vor veni sa se inchine zeilor, sa fie munciti si omoriti in diferite chinuri, iar averile lor sa fie luate spre zidirea capistelor idolesti, a bailor si a innoirii cetatilor. Venind porunca aceasta si in Nicopoli, cetatea Armeniei, se pregateau tot felul de chinuri si diferite unelte de muncire pentru crestini.

 

Prinzindu-se multi crestini si fiind dusi la chinuri, niste robi ai lui Hristos, in numar de peste patruzeci, s-au sfatuit sa nu astepte pina ce vor fi prinsi de pagini, ci singuri sa mearga la judecata de voie si, marturisind numele lui Hristos, sa se dea la munci. Intre dinsii erau mai de seama: Leontie, Mavrichie, Antonie si Alexandru, toti barbati insemnati cu neamul si cu invatatura si imbunatatiti cu viata. Deci, ducindu-se impreuna, au stat inaintea lui Lisie, ighemonul tarii Armeniei, si au marturisit ca sint crestini.

 

Ighemonul, minunindu-se de puterea de credinta, de invoirea intre ei si de indraznirea lor la munci, i-a intrebat zicind: "De unde sinteti voi si cine v-a invatat sa nu va inchinati zeilor nostri?" Sfintul Alexandru a raspuns: "Unii sintem de aici, unii din cetate, iar altii de prin sate, insa pamintul acesta este patria noastra, iar Tatal nostru este Hristos Dumnezeu din ceruri. Acela ne-a invatat sa nu ne inchinam zeilor celor mincinosi, surzi si muti, nici lucrului facut de miini omenesti". Ighemonul a zis: "Dar unde este Hris-tosul vostru? N-a fost El rastignit si a murit?" Sfintul Leontie a raspuns: "De unde stii tu ca Hristos al nostru a murit?" Sa stii de la mine ca El, desi a murit, apoi a inviat din morti si S-a inaltat la cer. El a murit de voie pentru noi, dar S-a sculat iarasi ca un Fiu al lui Dumnezeu". Atunci ighemonul a zis: "Dar Hristos acum este viu?" Leontie a raspuns: "O, ighemoane, zeii vostri, murind nu mai inviaza, dar Domnul nostru Iisus Hristos viaza in veci, macar ca a si murit. Iar prin moartea Sa, scotindu-ne pe noi din vesnica moarte, ne-a facut si ne-a invatat sa murim pentru El, ca astfel sa fim vii cu El in viata cea fara de sfirsit". Iar ighemonul a inceput a-si lauda zeii sai, pe Joe, Apolon, pe Asclipie si pe ceilalti.

 

Sfintul Leontie a zis: "Joe este dumnezeul vostru?" Ighemonul a raspuns: "Acela este tiitorul cerului, tatal tuturor zeilor". Leontie a raspuns: "Dumnezeu se cade sa fie drept, curat si fara de pacat. Deci, ce zici tu despre Joe, zeul vostru?" Ighemonul a zis: "Drept, curat si fara de pacat il socotesc pe el". Sfintul Leontie, a zis: "Daca Joe este drept, apoi nu a izgonit el din imparatie pe tatal sau, Cron? Daca este curat si fara de pacat, apoi de ce a luat de sotie pe Ira, sora sa cea de un pintece cu el si a necinstit multe femei straine? El a necinstit nu numai partea femeiasca, dar si partea barbateasca si cu ei a facut multe spurcaciuni. Deci, cum putea sa fie Dumnezeu un asa pacatos? Daca dumnezeul vostru era pacatos, apoi el avea nevoie pentru indreptarea sa de un alt Dumnezeu fara de pacat!"

 

Atunci ighemonul Lisie, umplindu-se de minie, a zis cu rautate: "O, cap rau! Tu esti judecator al zeilor nostri? Eu ma jur pe ei ca nu va voi cruta, ci rau va voi pierde pe toti". Sfintul Leontie a raspuns: "Ighemoane, nu te minia cind auzi adevarul! Oare nu sint legi puse oamenilor, ca nimeni sa nu aiba ceva cu femeia straina, nici sa ia pe sora de sotie, nici sa faca strimbatate si nici sa ucida? De ar indrazni cineva sa faca ceva impotriva legilor, apoi unul ca acela se numeste calcator de lege si este vinovat judecatii si pedepsei cu moartea. Deci, zeii vostri, fiind oameni, erau plini de toate rautatile si faradelegile, stricati si ucigasi de oameni; cu un cuvint, sint vinovati de o groaznica judecata si vrednici de multe pedepse de moarte. Se cade ca zeii vostri cei faradelege sa se plece spre legile cele omenesti si sa urmeze oamenilor, care pazesc bine legile, iar voi sa fiti judecatori zeilor vostri pina ce ii veti indrepta".

 

Ighemonul a zis: "O, nebun ce esti! Dumnezeul vostru n-a fost rastignit ca un facator de rele? Din zeii nostri, spune-mi, care a fost rastignit?" Sfintul Leontie a raspuns: "Dumnezeul nostru S-a rastignit pentru noi si ne laudam cu Crucea Lui, iar zeii vostri se cutremura, temindu-se de Dumnezeul nostru Cel rastignit si fug departe de puterea Crucii. Dumnezeul nostru a patimit rastignire de voie, iar zeii vostri au pierit cu moarte amara. Dumnezeul nostru este Mintuitor al neamului omenesc, iar zeii vostri sint pierzatori ai oamenilor. Dumnezeul nostru este adevarat, iar zeii vostri sint mincinosi, caci ei nu sint dumnezei, ci diavoli pierzatori si amagitori, pentru ca singuri au pierit si pe inchinatorii lor ii surpa in pierderea cea vesnica".

 

Aceste cuvinte ale Sfintului Leontie pornind pe ighemon spre minie, a poruncit ca pe toti marturisitorii lui Hristos sa-i bata cu pietre peste gura, zicind: "Sa se zdrobeasca gurile din care iese hula asupra zeilor nostri!" Deci, sfintii, fiind batuti, graiau: "Slujitorule al diavolului, asa sa te bata si pe tine Dumnezeu, ca, auzind adevarul, ne judeci cu nedreptate, imbatindu-te de paginatate". Dupa aceasta, tiranul a poruncit sa-i lege pe toti cu lanturi de fier si sa-i arunce in temnita. Sfintii, fiind dusi in temnita ca intr-o camara, se veseleau de Dumnezeu, Mintuitorul lor, si cintau psalmii lui David, pentru ca unii dintr-insii invatasera carte din tinerete.

 

Sfintul Leontie intarea pe toti, zicindu-le: "Cinstiti frati si robi ai lui Hristos, sa rabdam toate cu barbatie. Stiti din Sfinta Scriptura cite a rabdat dreptul Iov, cum a patimit Domnul nostru si cum s-au sfirsit si ceilalti sfinti si robi ai Lui: Sfintului Ioan Inaintemergatorul i s-a taiat capul; Arhidiaconul Stefan a fost ucis cu pietre; Sfintul Apostol Petru a fost rastignit cu capul in jos; Sfintul Apostol Toma a fost impuns cu sulita; iar altii cu alte morti mucenicesti au murit pentru Domnul. Apoi citi sfinti n-au patimit pe timpul imparatiei lui Maximian si a lui Deciu, Adrian si a altor imparati pagini, care au ucis, nu numai barbati, ci si femei, precum auzim despre Sfintele Mucenite Tecla, Eufimia, Capitolina, Iudita si alte sfinte mucenite, ale caror nume sint scrise in ceruri. Deci, daca femeile au avut atita barbatie, ni se cade si noua sa fim tari si nebiruiti. Deci sufletele noastre sa le punem pentru Domnul nostru Hristos, Care si-a dat sufletul Sau pentru noi".

 

Cu niste cuvinte ca acestea intarea Sfintul Leontie pe frati si toti cu osirdie doreau sa patimeasca toate muncile pentru Hristos. Fiind zaduf si sfintii arzind de mare sete, a venit la dinsii in temnita, ca sa-i cerceteze, o oarecare femeie crestina de bun neam, cu numele Vlasiana. Aceea, aducindu-le apa rece dintr-un izvor care era in apropiere, i-a adapat pe sfinti. Apoi, sosind noaptea, sfintii au petrecut in rugaciuni si in cintari de psalmi. Iar ighemonul n-a dormit in noaptea aceea, pentru ca se gindea cu ce fel de munci va munci pe robii lui Hristos cei tinuti in legaturi. Numai despre ziua a adormit putin si i s-a aratat diavolul in vedenia visului, zicindu-i: "Imbarbateaza-te, Lisie! Eu sint zeul Asclipie. Munceste fara mila pe crestinii care ne hulesc pe noi, pentru ca multe necuviinte graiesc in temnita de noi, de aceea cu diferite chinuri sa-i pierzi pe ei".

 

Ighemonul, sculindu-se din somn, a venit la judecata si, punind inaintea sa pe sfintii cei legati, a zis catre dinsii: "Inchina-ti-va zeilor, ca sa fiti prieteni stapinitorilor si noua. Pentru aceasta veti lua fiecare din voi cite doua sute de galbeni si haine noi, apoi, aducind junci, vom face jertfa si ospat si ne vom veseli impreuna. Iar de nu ma veti asculta pe mine, apoi veti fi cumplit munciti. Deci, va rog sa nu va lipsiti de lumina aceasta dulce, nici sa va despartiti de femeile, copiii si prietenii vostri, ci jertfiti macar unuia oarecare din zeii nostri". Sfintii au raspuns cu o gura, zicind: "Blestemat sa fii tu, chinuitorule, impreuna cu zeii tai, ca noi nu vom jertfi diavolilor celor necurati. Noi n-avem trebuinta nici de aurul, nici de imbracamintea, nici de ospatul si prietenia voastra, pentru ca noua singur Domnul nostru Iisus Hristos ne este bogatie, imbracaminte, hrana si bautura. Acela ne este noua Tata si prieten preaiubit, si pentru Dinsul sintem gata a patimi toate muncile si a muri".

 

Atunci tiranul a poruncit ca, dezbracindu-i pe toti, sa-i spinzure la muncire si cu unghii de fier sa strujeasca trupurile lor. Deci, sfintitii mucenici fiind strujiti pina la amiaza, cind soarele ardea mai cu putere, ighemonul a plecat acasa de la priveliste, iar sfintii, fiind striviti pina la oase, din porunca ighemonului au fost aruncati in temnita. Dar dreptcredincioasa femeie Vlasiana, cea mai sus numita, a venit iarasi la ei spre cercetare si i-a adapat cu apa, pentru ca erau slabiti de sete, de zaduf si de rani. Sfintii, racorindu-se, au binecuvintat pe acea femeie, rugindu-se pentru ea si pentru fiii ei si multumind lui Dumnezeu ca s-au invrednicit a patimi pentru El. Sezind ei in temnita, Sfintul Leontie a vazut pe unul din frati bolnav de rani si se temea de el ca sa nu slabeasca in credinta. Deci, se ruga lui Dumnezeu ca sa le dea sfirsitul nevointei.

 

In cetatea aceea era un cetatean vestit, cu numele Irod, care, supunindu-se elinilor, era cinstit de ighemon, ca unul din sfetnici. Acela avea un scriitor, anume Filip, iubit de Sfintul Leontie pentru bunele lui obiceiuri. Trimitind Sfintul Leontie, l-a chemat la ferestruica temnitei si i-a zis: "Frate Filipe, spune lui Irod ca sa-i aduca aminte de noi, daca se va duce cu vreo pricina la ighemon, si sa-l sfatuiasca sa dea miine raspuns de moarte impotriva noastra". Ducindu-se Filip la Irod, i-a spus despre aceasta.

 

In vremea aceea, Irod a fost chemat de ighemon la cina, dar el nu s-a dus degraba, pentru aceea ighemonul il astepta. Trimitind iarasi, l-a chemat. Ducindu-se el tirziu, a zis: "Nu pot sa maninc pentru ca am vazut cum se munceau osinditii si cum curgea singele din ei; si din aceasta pricina m-am ingretosat si mi s-a tulburat stomacul si nu poate sa primeasca hrana". Zis-a ighemonul: "Atunci ce ma sfatuiesti sa le fac?" Grait-a Irod: "Miine sa moara, deoarece sint porunci imparatesti potrivnice si vrednice de moarte; apoi pentru ce sa nu moara mai iute?" Ighemonul s-a fagaduit cu juramint ca-i va omori a doua zi.

 

Auzind Filip acestea, a alergat la temnita si i-a spus Sfintului Leontie. Toti fratii, fiind instiintati de acea hotarire, s-au bucurat ca a doua zi de dimineata vor muri pentru Hristos. Deci, a binecuvintat pe Filip pentru ascultarea lui si se ruga si se gatea mai inainte spre moarte. In rugaciune zicea: "Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, preamareste numele Tau cel sfint intru noi, cu suflet zdrobit si cu duh smerit ne rugam Tie, ca sa fim primiti, noi cei ce ne aducem singuri Tie jertfa vie, ca o intreaga ardere de berbeci si de junci si ca de zeci de mii de miei grasi, asa sa fie jertfa noastra astazi inaintea Ta si sa-Ti fie placuta, pentru ca nu este rusine celor ce nadajduiesc spre Tine. Tu stii, Doamne, ca pe Tine Te-am iubit si pentru Tine ne-am dat la moarte; deci intareste-ne pe noi, ca nici unul sa nu ramina din acesti frati si astfel sa nu rida, nici sa se bucure de el vrajmasul nostru!"

 

Astfel se rugau sfintii si se intareau unul pe altul. La miezul noptii au cintat spre ingroparea lor psalmul cel mare, adica Fericiti cei fara de prihana. si celelalte. Dupa sfirsitul psalmului, venind ingerul Domnului, a umplut temnita de lumina si a zis catre ei: "Bucurati-va, robii lui Hristos, ca sfirsitul vostru este aproape si numele vostru s-a scris in cer. Nadajduiti ca Domnul este cu voi!" Zicind ingerul aceasta, s-a dus. Ei, inchinindu-se, au multumit lui Dumnezeu.

 

In vremea aceea, doi pazitori ai temnitei, ale caror nume sint Menei si Virilad, de neam egipteni, petrecind fara somn, au vazut stralucind lumina in temnita si au auzit acel glas ingeresc, dar pe inger nu l-au vazut. Deci, Menei a zis catre Virilad: "Ai vazut, frate, ai carui Imparat sint acesti osteni? Eu sint din inceput prietenul crestinilor, caci acestia nu calatoresc pe calea cea faradelege, ci pe calea dreptilor. Ei pazesc credinta in Dumnezeul lor si I se inchina Lui ziua si noaptea, iar in petrecerea cu oamenii, ei nu fac nici un fel de nedreptate. Ei nu napastuiesc pe nimeni, nu cauta averile cele straine, ci si pe ale lor le impart saracilor; pe toti ii iubesc si tuturor le fac bine, precum singur stii. Dar cei ce sihastresc in pustiile Egiptului, in ce chip isi duc viata? Nu este nici strain si nici de mirare, ca ei fac si minuni. Drept aceea ma gindesc sa intru la ei in temnita si sa-i rog sa ma primeasca si pe mine cu ei, iar tu, frate, ce gindesti?"

 

Raspuns-a Virilad: "Tot aceea gindesc si eu, ceea ce socotesti si tu; pentru ca si noi, fiind nevrednici, ne-am invrednicit a vedea lumina, pe care a rasarit-o la ei Dumnezeul lor, pentru care ei mor cu bucurie. Daca ar fi silit cineva pe ighemon ca sa moara pentru Joe, Apolon, Asclipie sau pentru oarecare din zei, ar fi voit el ca sa moara? Cred ca nu, pentru ca iubeste viata aceasta. Acestia nu se cruta pe sine, ci indraznesc la moarte, fara frica, pentru Dumnezeul lor. Pentru aceea se invrednicesc crestinii de la El de niste slave ca acelea, pe care zeii nici unuia din cei ce se inchina lor nu le-au aratat cindva. Deci, pentru ce sa nu ne apropiem de acesti barbati drepti si de adevaratul Dumnezeu?"

 

Astfel, sfatuindu-se amindoi acei pazitori, au intrat in temnita si au cazut la sfinti, zicindu-le: "Domnii nostri, robii lui Hristos, adevaratul Dumnezeu, primiti-ne si pe noi in numarul vostru; pentru ca credem si noi in Domnul Iisus Hristos, Cel ce v-a iubit pe voi. Ne rugam voua ca sa va rugati Lui pentru noi, ca astfel sa ne invredniceasca a fi partasi cu voi!" Sfintii, auzind de aceasta marturisire, s-au bucurat de intoarcerea lor catre Dumnezeu si i-au sarutat, zicindu-le: "Voi sinteti fratii nostri, ca Domnul nostru v-a chemat la marturisirea Preasfintului Sau nume. El va va da voua plata asemenea cu noi, precum si celor ce au venit in via Lui in ceasul al unsprezecelea".

 

A doua zi, ighemonul Lisie a iesit cu ostasii, afara din cetate, la locul unde voia sa omoare pe sfintii mucenici. Locul acela era aproape de riul ce se numea Licos. Deci, facind divan, a poruncit sa scoata pe sfintii mucenici ca sa-i puna inaintea lui. Vazind si pe cei doi pazitori ai temnitei impreuna cu sfintii cei legati, a zis catre Apian, intiiul sfetnic: "Iata si acesti nebuni voiesc sa moara. Nu este mai buna viata decit moartea?" Apian a zis: "Porunceste ca sa-i munceasca cu munci cumplite". Zis-a ighemonul: "Ba nu, ca se vor teme de munci si, intorcindu-se iarasi la zei, vor fi vii, dar eu nu voiesc sa mai fie vii, ci sa moara; de aceea voi da un raspuns de moarte asupra lor".

 

Sfintilor mucenici, care erau pusi de fata la divanul lui, nu le-a mai facut nici o intrebare sau cercetare pentru credinta, ci indata a savirsit acea judecata de moarte, dind un astfel de raspuns: "Acesti 45 de oameni care stau inaintea judecatii mele, fiind de credinta crestineasca, neascultind poruncile imparatesti si hulind pe zeii parintesti, poruncesc sa ia vrednica pedeapsa pentru faptele lor. Intii sa li se taie miinile si picioarele cu securea, apoi sa se dea focului spre ardere; iar oasele lor, care vor ramine, sa se arunce in riu".

 

Indata slujitorii, trintind pe mucenici la pamint, le-au taiat miinile si picioarele. Sfintilor Mucenici li se facusera o sete mare, pe de o parte de durerea ranilor, iar pe de alta de arsita soarelui. Unii insa au murit intr-acea patimire, altii abia suflau, iar altii se imbarbatau inca cu rabdarea. Unul dintr-insii, cu numele Ianichit, privind la miinile si picioarele sale taiate, zimbea si zicea: "Vedeti cum cu secera de secerat mi-ati taiat madularele ca pe niste spice". Iar Sfintul Sisinie, tavalindu-se in singele sau, s-a pravalit spre o piatra, care se intimplase acolo aproape si, deschizind gura, s-a rugat lui Dumnezeu, zicind: "Doamne, datatorul tuturor bunata-tilor, Care de demult in pustie ai izvorit apa din piatra si ai adapat pe Israil cel insetat, deschide Tu acum piatra aceasta si scoate apa ca sa ma adap putin, pentru ca vezi setea in care ne topim".

 

Rugindu-se astfel, deodata s-a miscat piatra aceea, a crapat si a izvorit izvor de apa vie. Atunci Sfintul Sisinie a binecuvintat pe Domnul, graind: "Dumnezeul meu, Tie iti cint ca m-ai adapat pe mine cel insetat, intocmai ca o maica care adapa cu lapte pe pruncul sau. Te laud pe Tine, Imparatul meu, ca nu m-ai trecut cu vederea pe mine robul Tau. Deci, ma rog Tie, nu trece cu vederea pe robii mei si fratii mei cei iubiti, ci ii racoreste, ca se topesc de sete. Varsa peste dinsii roua darului Tau si ne intareste pe noi toti, ca sa ne savirsim impreuna in nadejdea Ta. Izvorul acesta pe care l-ai scos cu puterea Ta si prin care ai innoit minunea cea de demult, porunceste sa curga pina la sfirsitul lumii. Da acestei ape darul si puterea de tamaduire spre slava Ta, a Tatalui si a Fiului si a Sfintului Duh, spre pomenirea noastra, a robilor Tai patruzeci si cinci de mucenici, care au patimit pentru Tine".

 

In vremea aceea, slujitorii, aprinzind o gramada mare de lemne, care era pregatita pentru aceea, au luat pe sfintii mucenici si i-au aruncat in foc. Intre sfinti, unii erau vii, altii morti de curind, deci ei i-au aruncat in foc si pe unii si pe altii. Numarind pe cei pe care ii aruncau in foc, unul nu se gasea si se mirau si-l cautau. Dar Sfintul Sisinie, care zacea linga piatra din care izvorise apa, a raspuns, zicind: "Iata, sint aici, luati-ma si ma aruncati in foc". Ei, luindu-l, l-au aruncat in foc. Sfintii mucenici fiind mistuiti de foc, slujitorii au cautat oasele lor ramase in cenusa si cite au gasit le-au adunat intr-un sac si le-au aruncat in riul Lices. Riul, primind intr-insul oasele sfintilor ca pe o vistierie de mare pret, le-a pazit intr-un loc, aproape de mal, nu prea adinc, unde, prin repezeala sa, le-a adunat pe toate.

 

Venind niste oameni dreptcredinciosi si cautindu-le, le-au gasit fara multa osteneala. Luindu-le pe toate, le-au pus la un loc cinstit pina ce a pierit paginul imparat Liciniu, care stapinise Rasaritul impreuna cu imparatul Constantin, care ramasese singur la imparatie si daduse libertate Bisericii lui Hristos din toata lumea. Atunci au fost aratate la toti si oasele acestor sfinti mucenici, carora li s-a zidit o biserica in numele lor. Si se dadeau tamaduiri din oasele lor cele sfinte si de la izvorul acela, pe care il scosese Sfintul Sisinie cu rugaciunea.

 

Acesti patruzeci si cinci de Sfinti Mucenici au patimit in ziua de 10 Iulie, in cetatea Nicopoli din Armenia, de la Lisie ighemonul, stapinind peste Imperiul de Rasarit, Liciniu, iar peste noi imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.