Patimirea Sfintilor Sfintiti Mucenici Efrem, Vasile, Evghenie, Elpidie, Agatodor, Eterie si Capiton
In anul al saisprezecelea al imparatiei lui Diocletian, preasfintitul Patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis multi episcopi in diferite tari ca sa vesteasca apostoleste cuvantul lui Dumnezeu si sa propovaduiasca pe Hristos. Dintre aceia, doi episcopi, Efrem si Vasile, au mers in tara Tavroschitiei; si, iesind in cetatea Cherson, s-au ostenit amandoi, propovaduind pe adevaratul Dumnezeu, la acel popor fara Dumnezeu, luminand pe cei intunecati cu intunericul inchinarii la idoli elinesti.
Dupa aceea Sfantul Efrem, lasand pe chersoneni in grija Sfantului Vasile, a mers la scitii care locuiau pe langa Dunare si acolo, propovaduind, pe multi i-a intors la Hristos. Iar dupa destule dureri si osteneli ce a suferit in bunavestirea lui Hristos, i s-a taiat capul cu sabia, in ziua a saptea a lunii martie. Iar Sfantul Vasile, vazand in Herson ratacirea necredinciosului popor si calea cea dreapta a mantuirii aratand-o lor, a pornit cu manie pe popor; si, prinzandu-l acei pagani, l-au batut fara mila si l-au izgonit din cetate.
Intr-acel munte sezand, Sfantul Vasile se bucura cu duhul ca s-a invrednicit pentru Hristos a suferi rani si izgonire, insa se mahnea si se tanguia pentru pierderea sufletelor omenesti celor inselate de diavol si, pentru intoarcerea lor, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Nu dupa mult timp, oarecarui boier hersonean i-a murit singurul copil pe care-l avea si l-a ingropat afara din cetate; iar parintii lui cu multa jale sedeau langa mormant tristi si plangand. Sosind noaptea, iar ei neplecand inca de la mormantul fiului lor, li s-a aratat in vis fiul lor care murise, zicandu-le: "Pentru ce plangeti si va tanguiti de moartea mea? Nu puteti sa ma luati de aici viu, ca zeii nostri nu pot sa ma invie, fiind idoli neinsufletiti, invatandu-se de diavol spre amagirea si pierderea oamenilor. Dar de voiti sa ma aveti viu, rugati pe omul acela strain pe care batandu-l l-ati izgonit, ca sa se roage pentru mine la Dumnezeul lui, si sa credeti in Acel Dumnezeu, pe care el Il propovaduieste. Caci Acela este adevaratul Dumnezeu, Care are stapanire peste cei vii si peste cei morti, puternic ca sa ma scoale din morti, cu rugaciunile acelui barbat care de voi este mahnit". Desteptandu-se din somn acei parinti, si-au spus unul altuia vedenia lor si, vazand-o potrivita, foarte s-au mirat si s-au veselit; apoi, indata alergand in cetate, au spus vecinilor si prietenilor lor.
Dupa ce s-a facut ziua, indata cercetara pe omul lui Dumnezeu pretutindeni si l-au aflat in pestera cea mai sus pomenita. Boierul acela cu casnicii sai mergand la el, au cazut la sfintele lui picioare, rugandu-l sa invie pe fiul lor. Iar Sfantul se lepada, zicand: "Cum pot eu sa fac aceasta, fiind om pacatos? Dar de veti crede in Dumnezeul Cel propovaduit de mine, apoi veti castiga ceea ce cereti; ca Acela este singur puternic a invia morti din mormant". Iar ei au zis: "Daca vom avea pe fiul nostru viu, apoi toate cele ce vei voi si vei porunci, repede le vom face". Iar omul lui Dumnezeu, Vasile, sculandu-se, a mers impreuna cu dansii la mormant si, dupa ce a pravalit piatra de pe mormant, a intrat inauntru. Apoi, facand semnul Crucii spre cel mort, s-a rugat lui Dumnezeu. Dupa aceea luand apa si sfintind-o, a turnat peste cel mort, chemand pe Preasfanta Treime in chipul Sfantului Botez.
Atunci indata a inviat mortul si a grait, slavind pe Dumnezeu, si a cuprins spaima mare pe toti cei ce erau acolo si bucurie negraita celor ce-l nascusera. Si cadeau la picioarele arhiereului, numindu-l mare, iar pe Dumnezeul Cel propovaduit de dansul marturisindu-L ca este adevarat si atotputernic. Apoi, luand pe arhiereul lui Dumnezeu, pe Sfantul Vasile, l-au dus in cetate cu mare cinste si s-a botezat boierul acela impreuna cu toata casa sa, crezand in Hristos. Deci multi din popor vazand acea minune, s-au unit cu cei credinciosi si crestea Biserica lui Hristos in Herson; iar capistele cele necurate elinesti se imputinau cu incetul.
Diavolul, vazand aceasta, a intrat in inima iudeilor celor ce locuiau in Herson. Aceia au indemnat pe elini ca sa se scoale asupra crestinilor, iar mai vartos asupra Sfantului Vasile, mai marele lor, ca sa-l ucida. Caci ziceau astfel: "Se va risipi cu inlesnire crestinatatea, daca se va ucide dascalul lor". Deci s-a adunat nenumarata multime de pagani inarmati, si au navalit fara de veste cu zgomot asupra arhiereului lui Dumnezeu si, tragandu-l afara din casa lui, i-au legat picioarele si l-au tirat pe ulitele cetatii, calcandu-l cu picioarele si ucigandu-l cu pietre. Tirandu-l la locul unde crestinii pusesera un stilp si o cruce, acolo arhiereul lui Dumnezeu, Vasile, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, sfarsindu-se muceniceste, in a saptea zi a lunii martie, in care si Sfantul Efrem a fost taiat de sciti cu sabia. Iar trupul Sfantului Vasile l-au tirat afara de portile cetatii si l-au aruncat spre mancarea ciinilor si a pasarilor, unde zacu multe zile fara ingropare. Insa, prin grija lui Dumnezeu, era nevatamat, caci noaptea se arata deasupra acestui mucenicesc trup o stea prealuminoasa si un lup, sezand aproape, il pazea de ciini; iar ziua zbura un vultur pe deasupra trupului, nelasand sa se apropie pasarile cele mancatoare de trupuri, pana ce crestinii, furandu-l noaptea, l-au ingropat cu cinste.
Dupa uciderea Sfantului episcop Vasile, unul din ucenicii lui, innoptand cu corabia in latura Helespontului, a aflat acolo trei episcopi, ostenindu-se intru bunavestire a lui Hristos, pe Evghenie, Elpidie si Agatodor. Aceia, impreuna cu Sfintii Efrem si Vasile, fusesera trimisi la propovaduire de preasfintitul Ermon, patriarhul Ierusalimului. Pe aceia ucenicul aflandu-i acolo, le-a spus despre sfarsitul Sfantului Vasile; iar ei auzind, au preamarit pe Dumnezeu, Cel ce a incununat cu muceniceasca cununa pe placutul Sau. Dupa aceea sfatuindu-se, s-au suit intr-o corabie si au plutit la cetatea Hersonului, voind sa urmeze Sfantului Vasile. Si, propovaduind in Herson pe Hristos Dumnezeu, se adauga in toate partile numarul credinciosilor.
Insa precum a inarmat diavolul asupra Sfantului Vasile pe iudei si pe elini, tot astfel i-a inarmat si asupra lor. Ca, adunandu-se multimea lor, au prins pe sfintii episcopi si i-au tirat legati pe cale, batandu-i cu lemne si cu pietre, pana ce sfintii mucenici si-au dat cinstitele lor suflete in mainile Domnului. Iar trupurile lor le-au tras afara din cetate pe poarta prin care s-a obisnuit a scoate la ingropare pe cei morti; si le-au aruncat afara neingropate, spre mancarea ciinilor si a pasarilor. Insa crestinii, luandu-le in taina, le-au dat cinstitei ingropari. Deci sfintii trei episcopi, Evghenie, Elpidie si Agatodor, au patimit dupa un an de la uciderea Sfantului Vasile, in aceeasi zi, adica la sapte martie.
Dupa cativa ani a fost trimis la Herson episcopul Eterie de catre patriarhul Ierusalimului, in zilele marelui Constantin, care incepuse a veni la credinta. Vazand Sfantul Eterie in Herson cumplita necredinta a poporului, care nu ingaduia cat de putin pe crestini in cetate, s-a dus la Constantinopol, la imparatul Constantin si s-a jeluit asupra necuratului popor din Herson care stramtora pe crestini. Iar imparatul a dat porunca sa locuiasca crestinii in Herson in liniste si sa faca adunarile lor, spre lauda lui Dumnezeu, fara nici o opreala, iar toti cei ce li se vor impotrivi sa se izgoneasca afara din cetate. Cu aceasta porunca imparateasca, Sfantul Eterie intorcandu-se in Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredinciosii s-au mahnit si s-au tulburat.
Zidind episcopul in cetate o biserica crestineasca si toate bine intocmindu-le, iarasi s-a dus la imparat ca sa-i dea multumire pentru acea facere de bine. Iar cand se intorcea, a cazut in boala si, ajungand cu corabia la ostrovul Aas, a sosit sfarsitul vietii sale celei vremelnice si inceputul celei vesnice. Acolo ingropandu-l, credinciosii au pus deasupra mormantului sau o cruce; si au crescut copaci inalti, care aratau de departe mormantul sfantului. Sfarsitul Sfantului Eterie a fost in sapte zile ale lunii martie, in care s-au savarsit si cei mai dinainte episcopi.
Instiintandu-se crestinii despre Sfantul Eterie, au plans mult dupa dansul, apoi au trimis la imparatul Constantin, instiintandu-l despre sfarsitul episcopului lor si au cerut altul in locul aceluia. Apoi s-a trimis in locul lui Eterie, fericitul Capiton, episcopul Bisericii din Herson, si s-a primit de credinciosi cu bucurie. Dupa aceea, adunandu-se multimea poporului necredincios si apropiindu-se acel episcop nou, cerea de la dansul semne, ca sa-si adevereasca credinta cu minune ca este dreapta, ca astfel si ei sa poata a se incredinta. Deci ziceau astfel: "Sa se aprinda un cuptor mare de foc si sa intre in el episcopul crestin. Si de nu va arde, ci va fi viu, apoi cu totii ne vom boteza!"
Sfantul Capiton, nadajduind spre Dumnezeu, s-a invoit cu sfatul lor si a poruncit ca sa se faca un cuptor mare, anume pentru aceasta pregatit. Aprinzandu-se cuptorul foarte tare, sfantul episcop - pe cand tot poporul privea la el -, si-a pus omoforul si se ruga lui Dumnezeu cu umilinta ca sa-si arate puterea Sa cea dumnezeiasca, precum altadata in cuptorul Babilonului, pentru incredintarea poporului necredincios. Dupa multa rugaciune, diaconul a strigat cu mare glas: "Sa luam aminte!" Atunci arhiereul a intrat in cuptor si a stat in vapaia aceea un ceas, rugandu-se cu mainile intinse spre cer, dar n-a primit nici o vatamare din acea vapaie mare de foc. Apoi, luand carbuni aprinsi in felonul sau, a iesit la popor fara de nici o vatamare, si toti erau cuprinsi de mare mirare si de frica, privind la acea slavita minune - caci focul nu se atinsese nici de vesmintele lui, ba inca si felonul plin de carbuni aprinsi nu se aprinsese -, si cu mare glas si cu o gura au strigat: "Unul este Dumnezeu, Dumnezeul crestinilor, Cel mare si tare, Care a pazit pe robul Sau nears in cuptor".
Atunci toata cetatea Herson si tara aceea au primit credinta crestina, prin acea minune slavita fiind incredintati. Si s-a vestit acea minune marelui Constantin, cum si la intaiul Sinod a toata lumea din Niceea, adica a celor 318 Sfinti Parinti; si toti preamarind pe Dumnezeu, se minunau de credinta cea mare si de indrazneala catre Dumnezeu a Sfantului episcop Capiton. Iar dupa cativa ani, Sfantul Capiton, plecand cu corabia din Herson la Constantinopol s-a ridicat o furtuna mare si corabia a fost aruncata de valuri spre gura raului Nipru. Acolo se aflau niste oameni necredinciosi si fara de Dumnezeu, si, scotand pe toti cati se aflau in corabie si toate jefuindu-le, numai pe singur arhiereul lui Dumnezeu, Capiton, l-au inecat in apa.
Asa s-a sfarsit muceniceste, in douazeci si una de zile ale lunii decembrie; insa pomenirea lui este numarata cu cei dinainte arhierei din Herson care au patimit in ziua a saptea a lunii martie; deoarece si sfantul lui suflet este impreunat cu ale celor din ceruri. Toti acesti sapte arhierei ai lui Dumnezeu, episcopi ai Hersonului, stau ca sapte ingeri inaintea Preasfintei Treimi, a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, Unul Dumnezeu, slavindu-L impreuna cu toti sfintii, in veci. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.