Sfantul Fanurie

Sfantul Fanurie s-a nascut in insula Rodos din Grecia, insa nu se cunoaste data nasterii sale. Sfantul Fanurie a avut doisprezece frati, iar el a fost cel mai mare. Dupa moartea tatalui sau, mama sa ajunge sa cante si sa joace prin diverse locuri. Cand Fanurie descopera acest lucru, decide sa fuga in pustiu. Primeste botezul si revine dupa un timp in orasul sau natal. Afla ca mama sa a murit in momentul in care a fost descoperita de el intr-un local si ca fratii sai s-au raspandit prin lume.

Revine in pustie si duce o viata aspra, manca o data la trei zile. Prin rugaciune a adus tamaduire surzilor, orbilor, botezandu-i si invatandu-i dreapta credinta. Cu toate ca savarsise atatea minuni, este nevoit sa parasesca cetatea, din cauza rautatii oamenilor. Acestia spuneau ca minunile savarsite de el nu sunt facute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare ca ajunge in Egipt, unde o readuce la viata pe fiica regelui. In urma acesti minuni, imparatul si slujitorii sai au primit botezul.

Dupa o vreme, vrajitorii din Egipt s-au ridicat impotriva lui Fanurie si astfel, sfantul a fost supus la multe chinuri: i s-au taiat mainile si degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dintii, a fost batut cu pietre, ca in cele din urma sa i se taie capul.

Moastele Sfantului Fanurie au fost descoperite de cativa pastori, in jurul anului 1500, intr-o pestera. Alaturi de moastele sale, au gasit si o piele de animal pe care era scrisa viata Sfantului Fanurie.

Tot astazi, Biserica face pomenirea:
- Sfantul Cuvios Pimen;
- Sfintei Mucenite Eutalia;
- Sfantului Cuvios Liberiu;
- Sfantului Cuvios Osie;
- A botezului famenului etiopian, savarsit de Sfantul Filip;
- Sfintei Antuza cea Noua.

Maine, facem pomenirea Sfantului Cuvios Moise Etiopianul.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox




Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!

26 August 2010

Vizualizari: 5182

Voteaza:

Sfantul Fanurie 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • daniel badulescuPostat la 2010-08-27 08:32

    Doamne Iisuse Hristoase , pentru rugaciunile Sfantului Fanurie , miluieste-ma si pe mine pacatosul.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Calendar Ortodox - Android

Afiseaza Calendarul Ortodox

Dezbate articolul pe forum

Pentru a posta trebuie sa fi autentificat. sau .

Ne gasesti pe Facebook

Ghidul Crestinului Ortodox

Traseul manastirilor din Romania

Intra pe CrestinOrotodox.ro Harta pentru a-ti planifica traseul tau la manastirile din Romania...
Retete de post Agenda Crestinului pe telefonul mobil