Cuv.Pimen; Sf.Mucenici: Eutalia, Fanurie si Osie episcopul

Cuviosul Pimen

Cuviosul Pimen era de neam egiptean. El, luand pe cei sapte frati ai lui, s-a dus in una din manastirile vietuitorilor din pustia Egiptului si s-a facut monah impreuna cu dansii. Dupa citiva ani, maica lor vaduva, pornindu-se din fireasca dragoste catre fiii sai, s-a dus la dansii, voind sa-i vada; dar nu s-a invrednicit de vederea fetei lor. Ducandu-se ea la biserica, astepta venirea lor; dar cand ei au venit la biserica si ea li s-a aratat lor, atunci ei au fugit inapoi si, intrand in chilie, au incuiat usa. Apropiindu-se ea de usa, a inceput a bate si a-i striga de afara, plangand cu umilinta.

Dar ei nu i-au deschis, nici nu i-au raspuns. Femeia plingand mult la usa chiliei lor, a auzit-o parintele Anuvie, fratele lor cel mai mare, si, intrand la dansii pe alta usa, a zis catre Pimen: "Ce sa facem cu batrana aceasta care plinge si nu se duce de aici?"

Pimen, sculindu-se si apropiindu-se de usa, a zis: "Batrano, pentru ce plingi?" Ea, auzindu-i glasul si nevazandu-l, fiind usa inchisa, a zis: "Voiesc sa va vad, fiii mei. Nu sant eu maica voastra? Nu v-am aplecat la pieptul meu si v-am hranit? Acum, fiind la batranetile cele de pe urma, m-am tulburat mai mult auzind glasul tau si neputand sa te vad, deci as voi sa va vad, mai inainte de a ma sfarsi". Pimen i-a zis: "Aici voiesti sa ne vezi, sau in veacul ce va sa fie?" Ea a zis: "O, fiilor, daca aici nu va voi vedea oare acolo va voi vedea?" Pimen a zis: "Daca vei rabda cu marime de suflet sa nu ne vezi aici, acolo cu adevarat ne vei vedea, ca asa nadajduim noi spre iubirea de oameni a lui Dumnezeu". Ea, auzind cele graite, a zis: "Daca, cu adevarat, va voi vedea acolo, atunci nu voiesc sa va mai vad aici!" Deci, ea a plecat cu buna nadejde, bucurandu-se si voind ca mai bine sa-i vada in viata ce va sa fie, decat in aceasta viata vremelnica.

Fericitul Pimen, petrecandu-si zilele si anii in pustnicestile nevointe si staruind neincetat in rugaciuni, sporea in faptele monahicesti cele bune si se intarea cu ajutorul lui Dumnezeu asupra nevazutului potrivnic; iar trupul, care se lupta asupra duhului, il omora si il obosea prin multe osteneli ca pe un rob. Deci, supunandu-l duhului in slujba, s-a suit la varful nepatimirii si a fost mare intre parintii pustnici, ca cel desavarsit in fapte bune.

Intr-o vreme oarecare, mai-marele acelei tari a voit sa-l vada pe parintele Pimen. Deci, a trimis la dansul un vestitor, rugandu-l sa nu-l opreasca de a veni la dansul. Staretul s-a mahnit foarte mult, si se gandea in sine si zicea: "Daca acestia vor incepe a veni la mine si a ma cinsti, apoi vor incepe a veni la mine si multi oameni din popor, care ma vor supara, imi vor strica linistea si ma vor lipsi de darul smereniei, pe care cu multa osteneala l-am cistigat din tinerete prin dumnezeiescul ajutor; deci, voi cadea in cursa mandriei".

Gandind el in sine asa, n-a voit sa-l vada pe mai-marele acelei tari, si l-a rugat prin acelasi vestitor sa nu vina la el, ca nu poate sa-l vada, mai ales ca se va duce din locul acela. Acel stapanitor s-a mahnit de un raspuns ca acesta si a zis: "Pentru pacatele mele nu m-am invrednicit a vedea pe omul lui Dumnezeu!" Deci, dorind el foarte mult ca, prin orice intamplare, sa vada pe sfantul staret, a aflat un mestesug ca acesta. A prins pe fiul surorii staretului si l-a inchis in temnita, ca si cum ar fi facut o fapta rea, nadajduind ca staretul va mijloci catre dansul pentru nepotul sau, si asa il va vedea. El a zis catre slugile sale: "Daca va veni parintele Pimen, indata voi elibera pe tanar; iar daca nu va veni, atunci nu voi lasa nepedepsit pe cel ce a gresit, pentru ca greseala lui este mare".

Auzind aceasta maica tanarului, sora lui Pimen, a alergat degraba in pustie la fratele sau si, ajungand la sihastreasca lui chilie, a inceput sa bata in usa si sa-l roage cu multa tanguire ca sa se duca la stapanitorul acelei tari, sa-l roage sa-l elibereze pe fiul ei, ca el a fagaduit ca, daca se va duce la el, va lasa liber pe cel legat. Sfantul staret nu i-a deschis usa, nici nu i-a raspuns. Sora sa, batand mult cu rugaminte si cu lacrimi si vazandu-se neauzita, a inceput a defaima si a-l ocari, zicandu-i: "Nemilostivule, neindu-ratorule, impietritule, nedumnezeiescule si raule cu obiceiul, cum nu te indupleca spre mila tanguirea mea cea cu atitea lacrimi, ca fiul meu, pe care singur il am, este in primejdie de moarte?" Staretul a trimis pe un ucenic sa-i zica: "Du-te de aici, ca Pimen nu are copii si nu-l doare pentru aceea". Sora sa s-a intors cu amar, tanguindu-se si defaimand pe fratele sau.

Stapanitorul acelei tari, auzind de aceasta, a zis catre prietenii sai: "Spuneti staretului, ca macar o scrisoare de rugaminte sa scrie catre mine, si voi elibera pe nepotul sau!" Pentru aceea multi au sfatuit pe sfant sa scrie acelui stapanitor. Deci, staretul a scris astfel: "Porunceasca stapanirea ta sa cerceteze bine pricina tanarului cel gresit, si de se va afla ceva intr-insul vrednic de moarte, sa moara, ca, prin pedeapsa cea vremelnica, sa scape de chinurile cele vesnice; iar de nu se va afla vinovat de moarte cel gresit, atunci, nepedepsindu-l, sa-l eliberezi!" Mai-marele acelei tari, citind scrisoarea staretului, s-a minunat de marimea de suflet cea imbunatatita si de socoteala acelui barbat; si, cunoscandu-l ca este adevarat placut al lui Dumnezeu, indata a eliberat pe tanarul acela.

Au venit odata niste eretici la Avva Pimen si au inceput a grai de rau pe arhiepiscopul Alexandriei, cum ca de la preoti are hirotonia. Iar batranul, tacand, l-a chemat pe ucenicul sau si i-a zis: "Pune masa si fa-i sa manance si-i trimite cu pace".

Cuviosul Pimen, fugind de slava cea desarta si de cinstea omeneasca, s-a dus aiurea. El a umblat prin diferite locuri multi ani. Apoi, salasluindu-se iar in pustia Egiptului, a petrecut intr-insa pana la batranete, prin osteneli pustnicesti placute lui Dumnezeu, fiind parinte la multi monahi.

Deci cuviosul, invatind pe ucenici despre smerita cugetare, dupa cum si singur era smerit cugetator, le-a adus lor spre pilda o povestire despre un staret oarecare - poate chiar despre el insusi -, zicand: "Un monah egiptean, nu demult, petrecea la un loc linistit aproape de Constantinopol, avand si o chiliuta mica. S-a intamplat de a trecut pe acolo dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar, care, instiintindu-se ca acolo petrece un monah, a lasat pe toti care erau cu dansul si, schimbandu-se ca unul din ostasii sai cei simpli, s-a dus la chilia staretului si a batut la usa.

Monahul, deschizandu-i usa, nu l-a cunoscut ca este imparat, si l-a primit ca pe un ostas simplu. Dupa facerea rugaciunii a stat, iar imparatul a inceput a-l intreba: "Parinte, cum petrec parintii care sant in Egipt?" Monahul a zis: "Toti se roaga pentru mantu-irea voastra". Atunci imparatul, privind prin odaia staretului, nu a vazut nimic, decat numai o cosnita spanzurata la perete si intr-insa putina piine uscata si a zis catre staret: "Parinte, da-mi binecu-vantare ca sa gust putin". Atunci staretul sirguindu-se indata, a turnat apa si sare in blidisor, apoi, punand niste bucati de piine uscata, au mancat impreuna, apoi i-a adus imparatului sa bea un pahar cu apa.

Dupa aceasta, imparatul i-a zis lui: "Oare stii cine sant eu?" Atunci i-a grait lui: "Eu sant imparatul Teodosie". Auzind aceasta, staretul indata i s-a inchinat lui. Iar imparatul a zis catre dansul: "Fericiti sunteti voi, monahii, fiind liberi de grijile tulburatoare ale lumii acesteia; deci, avand viata fara de galceava, va ingrijiti numai de mantuirea sufletelor voastre, cum sa cistigati viata cea vesnica si cerestile bunatati. Cu adevarat iti spun tie, ca eu in imparatie m-am nascut si acum sant imparat, dar niciodata n-am mancat piine cu asa dulceata, si nici nu am baut apa, precum am mancat si am baut astazi!"

Staretul i-a zis lui: "De vreme ce noi, monahii, toate mancaru-rile noastre le facem cu rugaciune si cu binecuvantare, de aceea, chiar proaste de sant ele, se prefac totusi in hrana dulce; iar in casele voastre, toata osteneala mancarurilor facandu-se fara ruga-ciune, cu multa galceava si cu vorbe desarte, de aceea bucatele voastre nu primesc indulcitoarea binecuvantare". Apoi imparatul, sarutand pe staret, s-a dus. El a inceput de atunci a cinsti foarte mult pe monahul acela; iar staretul, temandu-se de inaltarea cea pierzatoare si de mandrie, ca nu cumva pentru cinstea omeneasca sa-si piarda smerenia sa si sa se lipseasca de darul lui Dumnezeu, s-a sculat de acolo, a fugit si s-a dus iarasi in Egipt.

Sfantul Pimen, spunand ucenicilor sai o povestire ca aceasta, ii povatuia la smerenie si la abaterea de la cele desarte, de la laude si de la cinstiri, care nu aduc folos monahilor, ci numai paguba. Ii mai invata inca pe ei si celelalte fapte bune. Deci, invatatura lui era lucratoare si putea pe toti sa-i povatuiasca spre mantuire. Ca, precum viata lui cea asemenea cu ingerii era chip al faptei bune, tot asemenea si cuvantul lui era la toti de folos. La el veneau nu numai noii incepatori, ci si cei ce imbatranisera in calugarie; si, intrebandu-l despre folos, primeau de la dansul raspunsuri intelep-tite de Dumnezeu, spre zidirea sufletelor lor. Ei le scriau pe ele in cartile parintilor, dintre care unele se povestesc si aici.

Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen, zicand: "Cum se cuvine sa stam in chilie?" I-a raspuns lui: "A sedea in chilie, cea la aratare este: rucodelia (lucrul mainilor), a manca o data in zi, a tacea si a citi. Iar in ascuns a spori in chilie, asa este: a purta prihanirea de sine in tot locul, oriunde vei merge, a nu te lenevi de ceasul slujbelor bisericesti si de cele ascunse. iar de se va intampla in vreo vreme a sedea fara rucodelie, intrand la slujba, fara tulburare sa savarsesti pravila, iar sfarsitul acestora, tovarasie buna cistiga si te departeaza de cea rea; caci omul care isi pazeste randuiala sa, nu se tulbura".

Odata, un frate i-a spus Avvei Pimen, zicand: "De voi vedea vreun frate, despre care am auzit vreo greseala, nu vreau sa-l bag pe el in chilia mea; iar de voi vedea vreunul bun, ma bucur impreuna cu el". I-a zis lui batranul: "De faci fratelui celui bun putin bine, indoit fa cu celalalt, ca acela este cel neputincios. Caci era cineva intr-o obste, anume Timotei, si auzind egumenul veste de un frate pentru o ispita, l-a intrebat pe Timotei de el. Iar acesta spunandu-i despre ispita fratelui, egumenul l-a sfatuit sa-l scoata afara din obste.

Deci, dupa ce l-a scos, s-a pus ispita fratelui asupra lui Timotei, pana ce s-a primejduit. Si plingea Timotei inaintea lui Dumnezeu, zicand: "Am gresit, Doamne, iarta-ma!" Si i-a venit lui glas, zicand: "Timotei, sa nu socotesti ca aceasta ispita ti-am facut tie pentru altceva, decat numai ca ai trecut cu vederea pe fratele tau in vremea ispitei lui"".

Apoi fratele l-a intrebat: "Dar daca voi vedea greseala fratelui meu, oare mi se cade mie sa-l acopar pe el?" Iar el i-a zis lui: "De vom acoperi greselile fratelui si Dumnezeu le va acoperi pe ale noastre; si oricand o aratam pe a fratelui si Dumnezeu o arata pe a noastra".

Trecea odata Parintele Pimen cu Avva Anuv prin partile Diolchiei. Si venind imprejurul mormitelor, au vazut o femeie cumplit rupandu-se si plingand cu amar. Si stand, lua aminte la dansa si pasind putin mai inainte, s-au intalnit cu unul si l-a intrebat pe el Avva Pimen, zicand: "Ce are femeia aceasta, caci cu amar plinge?" Si i-a zis lui: "A murit barbatul ei si fiul si fratele". Si raspunzand Avva Pimen a zis catre Avva Anuv: "Iti zic tie, ca omul de nu va omori toate voile trupului si nu va agonisi plinsul, acesta nu poate sa se faca calugar. Ca toata viata lui si mintea la plins este".

Intamplatu-s-au unii din parinti de au venit in casa unui iubitor de Hristos, intre care era si Avva Pimen. Si cand mancau ei, s-a pus inaintea lor carne si au mancat toti, afara de Avva Pimen. Si se mirau batranii ca nu manca, stiind ei dreapta lui socoteala. Iar dupa ce s-au sculat de la masa, i-au zis lui: "Tu esti Pimen si asa ai facut?" Le-a raspuns lor batranul: "Iertati-ma, parintilor, voi ati mancat carne si nimeni nu s-a smintit; iar eu de as fi mancat, fiindca multi frati vin aproape de mine, erau sa se vatame, zicand: "Pimen a mancat carne si noi sa nu mancam?"" Si s-au minunat de socoteala lui cea dreapta.

Un frate a zis catre parintele Pimen: "Parinte, ma tulbur si voiesc sa ma duc de aici". Staretul a zis: "Pentru ce pricina voiesti sa te duci?" Fratele a zis: "Aud cuvinte nefolositoare de la un frate care vietuieste aici si ma smintesc". Staretul a zis: "Nu sant adevarate cele ce ai auzit". Fratele a zis: "Cu adevarat, parinte, sant adevarate, ca cel ce mi-a spus mie este credincios". Staretul a raspuns: "Nu este credincios cel ce ti-a spus tie, ca de ti-ar fi fost credincios, nu ti-ar fi spus tie unele ca acestea, iar tu singur, nevazand, sa nu crezi niciodata cuvintele cele auzite; ca nici Dumnezeu, auzind strigarea Sodomei, n-a crezut pana ce singur S-a pogorat ca sa vada cu ochii Sai. Strigarea Sodomei si Gomorei si greselile lor s-au inmultit la Mine mai mult; deci, ma voi pogori ca sa vad de este dupa strigarea lor". Fratele a zis: "Parinte, eu cu ochii mei l-am vazut pe el gresind".

Acestea auzindu-le staretul, a cautat spre pamant si a luat de jos un pai mic si a zis fratelui: "Ce este acesta?" Fratele a zis: "Acesta este un pai". Atunci staretul, cautand spre inaltimea casei si aratand spre birna pe care era rezemat acoperisul, a zis: "Dar aceasta ce este?" Fratele a raspuns: "Aceasta este birna". Si a zis staretul catre frate: "Pune intru inima ta, ca pacatele tale sant ca birna aceea, iar greseala fratelui de care graiesti este ca paiul acesta, si nu vei mai avea tulburare".

Aceste cuvinte ale Sfantului Pimen auzindu-le parintele Sisoe, care se intamplase atunci si dansul acolo, s-a minunat si a zis catre dansul: "Cum te voi ferici pe tine, parinte Pimene! Cu adevarat, ca niste pietre de mult pret sant cuvintele tale, pline de har si de slava". Atunci parintele Pimen a grait iarasi: "Scris este ca cele ce le-au vazut ochii tai, pe acelea sa le marturisesti; iar eu graiesc voua: chiar si cu ochii de veti vedea, sa nu credeti indata". Apoi a spus o intamplare ca aceasta:

"Un frate oarecare a fost batjocorit de diavol printr-o nalucire ca aceasta: vedea pe un oarecare frate facand pacat cu o femeie si se tulbura cu gandul, luptandu-se cu patima poftei; deci, ducandu-se, i-a lovit pe ei cu piciorul sau, zicandu-le: "Lasati-va de acum! Pana cand gresiti?" Cand, iata ca afla snop de grau, iar nu oameni. Pentru aceasta va graiesc voua, ca nu indata sa credeti, chiar si cu ochii de ati vedea".

Au intrebat unii din parinti pe Avva Pimen, zicand: "De vom vedea vreun frate pacatuind, voiesti sa-l mustram?" Le-a zis lor batranul: "Eu cu adevarat, de voi avea trebuinta sa trec pe acolo si-l voi vedea pacatuind, trec pe linga dansul si nu-l mustru".

Parintele Anuvie i-a zis lui: "Ce ai putea zice lui Dumnezeu, daca ai vedea pe cel ce greseste si nu l-ai mustra pe el?" Pimen a raspuns: "As zice lui Dumnezeu: Doamne, Tu ai poruncit: Scoate mai intai birna din ochiul tau, si atunci vei vedea sa scoti si paiul din ochiul fratelui. Deci, am pazit cuvantul Tau".

Au venit unii din batrani la Avva Pimen si i-au zis: "De vom vedea pe frati ca dormiteaza in biserica, voiesti sa-i imboldim ca sa fie treji la priveghere?" Iar el le-a zis lor: "Eu cu adevarat, de voi vedea pe fratele ca dormiteaza, pun capul lui pe genunchii mei si-l odihnesc".

A intrebat un frate pe Avva Pimen, zicand: "Ma vad pe mine ca oriunde ma duc, aflu sprijin". I-a zis lui batranul: "Si cei ce tin in mana sabie, au pe Dumnezeu, Care ii miluieste pe ei in aceasta vreme. Deci de vom fi treji, face cu noi mila Sa".

Altul l-a intrebat: "Ce voi face ispitelor acestora ce ma tulbura?" I-a zis lui batranul: "Sa plingem inaintea bunatatii lui Dumnezeu cu toata osteneala noastra, pana ce va face cu noi mila Sa!"

Zis-a Avva Pimen: "Multi din parintii nostri s-au facut viteji la nevointa, insa limpezimea cugetelor prin rugaciune, unul cate unul". Apoi a zis: "Daca omul se va prihani (invinui) pe sine, rabda pretutindeni".

Zis-a iarasi: "Unde inima ta nu are vestire, nu lua aminte".

Zis-a iarasi: "De te vei socoti pe tine de nimic, vei avea odihna, ori in ce loc te vei afla".

Zis-a iarasi: "Voia, odihna si obisnuinta acestora surpa pe om".

Zis-a iarasi: "De vei tacea, vei avea odihna in tot locul unde vei locui".

Zis-a iarasi: "Nu este calugar cirtitor, nu este calugar cel ce rasplateste raul cu rau, nu este calugar manios".

Un frate iarasi a intrebat pe parintele Pimen, zicand: "Parin-te, am facut un pacat greu si voiesc ca trei ani sa petrec in pocainta". Staretul a raspuns: "Este mult!" Fratele a zis: "Atunci porunceste ca sa ma pocaiesc un an". Staretul iarasi a raspuns: "Este mult!" Auzind aceasta, ceilalti frati au zis: "Apoi pana la patruzeci de zile se cuvine a petrece in pocainta?" Iar staretul iarasi a raspuns: "Este mult!" Si a adaugat: "Eu socotesc ca de se va pocai omul din toata inima si de va pune gand tare, ca de acum sa nu se mai intoarca la pacat, apoi in trei zile ii primeste Dumnezeu pocainta lui! Toate cele peste masura sant ale dracilor".

Alt frate a intrebat pe Cuviosul Pimen, zicand: "Cum se cuvine sa petreaca omul?" Staretul a raspuns: "Vedem pe Daniil ca nu s-a aflat asupra lui clevetire, decat numai in slujbele Domnului Dumnezeului lui petrecand". Sfantul a aratat cu aceste cuvinte, ca asa se cade omului sa vietuiasca, adica toata viata lui sa nu fie altceva decat numai slujire catre Domnul Dumnezeu.

Altul l-a intrebat: "Cum as putea sa ma pazesc de viclesugu-rile vrajmasilor?" Parintele a raspuns: "Cand caldarea are foc dedesubt si arde, nu indraznesc mustele sau alte vietuitoare sa se atinga de dansa; iar cand se raceste, atunci si mustele sed pe dansa, si taratoarele cad inauntru. Asa si monahul care se sileste cu osirdie la lucrurile cele duhovnicesti, vrajmasul nu indrazneste a se apropia si a-l supara; iar cei ce petrec in nebagare de seama si in lenevire, vrajmasul se apropie cu inlesnire de ei si-i supara precum voieste".

Au intrebat oarecare parinti pe Avva Pimen: "Cine este cel ce zice: Partas sant eu tuturor ce se tem de Tine?" Si a zis batranul: "Duhul Sfant este care zice".

Zis-a Avva Pimen: "De vei vedea cateva lucruri si vei auzi cuvinte, sa nu le povestesti aproapelui tau, caci este surpare de razboi".

Un frate a venit la Avva Pimen si i-a zis lui: "Seman tarana mea si fac dintr-insa milostenie". I-a zis lui batranul: "bine faci!" Si s-a dus cu osirdie si a sporit milostenia. Si a auzit Avva Anuv cuvantul si i-a zis lui Avva Pimen: "Nu te temi de Dumnezeu, asa graind fratelui?" Si a tacut batranul. Dupa doua zile a trimis Avva Pimen la fratele si i-a zis lui, auzind si Avva Anuv: "Ce mi-ai zis alaltaieri, ca mintea mea era aiurea?" Si a zis lui fratele: "Am zis ca seman tarana mea si fac dintr-insa milostenie". Si a zis Avva Pimen: "Am gandit ca pentru fratele tau cel mirean ai grait; iar daca tu esti cel ce faci lucrul acesta, nu este lucru calugaresc". Iar el auzind, s-a mahnit, zicand: "Alt lucru nu stiu, decat acesta si nu pot ca sa nu seman tarana mea".

Deci, dupa ce s-a dus, i-a facut lui metanie Avva Anuv, zicand: "Iarta-ma!" Si a zis Avva Pimen: "Si eu de la inceput stiam ca nu este lucru calugaresc, dar dupa socoteala lui am grait si m-am straduit spre sporirea dragostei, iar acum s-a dus mahnit si tot la fel face".

Altul l-a intrebat despre gandurile cele rele care navalesc asupra lui, cum ar putea sa scape de dansele. Sfantul a grait: "Lucrul acesta este asemenea unui barbat care are foc in stanga si un vas cu apa in dreapta, si, de se arde de foc, ia apa din vas si-l stinge. Focul inchipuie gandurile cele rele pe care vrajmasul le arunca in inima omului, ca niste scantei in casa, ca sa se aprinda de pofta pacatelor; iar apa este ca sa se arunce la rugaciune catre Dumnezeu".

Parintele Anuv l-a intrebat iar despre gandurile cele rele care ies din inima si despre poftele cele desarte. Staretul i-a raspuns din Sfanta Scriptura: "Oare se preamareste securea fara de cel ce taie cu ea? Sau se inalta fierastraul fara cel care il trage? Drept aceea si tu sa nu le intinzi gandurilor celor rele spre ajutor mainile invoirii tale, nici te indulci cu ele si raman nelucratoare".

Un frate a mers la Avva Pimen si sezand citiva impreuna, au laudat un frate, ca este urator de rele. Zis-a Avva Pimen celui ce a vorbit: "Si ce este uriciunea de rele?" Si s-a uimit fratele si nu a gasit ce sa raspunda si, sculindu-se, a cerut iertare de la batranul, zicand: "Spune-mi, ce este uriciunea de rele?" A zis batranul: "Uriciunea de rele aceasta este: Sa urasca cineva pacatele sale si pe aproapele sau sa-l indrepte".

A zis iarasi: "Omul care invata, dar nu face cele ce invata, este asemenea cu fantana; ca pe multi ii adapa si-i spala, iar pe sine nu se poate curati, ci de toata intinaciunea este plina si toata necuratenia intr-insa se afla".

Parintele Iosif a intrebat pe parintele Pimen despre post, zicand: "Cum se cade sa postesti?" Staretul a raspuns: "Eu voiesc ca din toate sa mananc putin si sa nu ma satur". I-a zis Avva Iosif: "Cand erai mai tanar, nu posteai din doua in doua zile, avvo?" Si a zis batranul: "Am postit cu adevarat si trei si patru zile si o saptamana; dar, cercetand toate acestea, parintii cei mari au aflat ca in fiecare zi este bine sa mancam cate putin; si ne-au dat noua calea imparateasca, ca este mai usoara si mai lesnicioasa, ca mintea sa nu se inalte".

Povestit-au unii lui Avva Pimen, despre un calugar, ca nu bea vin. Si le-a zis lor: "Vinul nu este al calugarilor".

Un egumen de la o manastire mare a intrebat pe parintele Pimen, zicand: "Cum pot sa cistig umilinta?" Staretul a raspuns: "Cum se poate sa fie umilinta in inima aceea in care sant putinele de branza, vase de unt si multe alte griji pentru cele dinafara".

Apoi l-a intrebat pe avva pentru trandavie. Si i-a zis lui batranul: "Trandavia sta peste tot inceputul si nu este patima mai rea decat dansa, iar de o va cunoaste omul ca aceasta este, se odihneste".

Un frate iarasi a intrebat pe parintele Pimen, zicand: "Ce este a se mania cineva in zadar pe fratele sau?" Si a zis: "Orice nedreptate iti va face fratele tau si tu te vei mania pe el, in zadar te manii. Chiar de iti va scoate ochiul tau cel drept si iti va taia mana ta cea dreapta si te vei mania pe el, in zadar te manii. iar de te desparte de Dumnezeu, atunci sa te manii tare".

Altul a intrebat pe staret: "Este bine oare a grai sau a tacea?" Staretul a raspuns: "Cel ce graieste pentru Dumnezeu, face bine; si cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea face bine".

Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen: "Ce voi face?" I-a zis Avva Pimen: "Scris este: Faradelegea mea voi vesti si ma voi ingriji pentru pacatul meu". "Deci ce voi face?" Si i-a raspuns batranul: "Cand Dumnezeu ne va cerceta, de ce trebuie sa ne temem?" Si i-a zis lui fratele: "De pacatele noastre". Deci i-a zis batranul: "Sa intram dar in chilia noastra si Domnul ne va ajuta noua in toate".

Dar raspunsurile lui nu erau cu buna intelegere numai la diferite intrebari, ci si afara de intrebari. In Pateric se afla multe cuvinte folositoare ale lui, dintre care spunem unele. Parintele Pimen a zis: "Cand omul voieste sa zideasca o casa, aduna multe lucruri de trebuinta, ca s-o poata alcatui. Asa si noi, sa luam din toate bunatatile cate putina parte si sa zidim in noi casa cea sufleteasca".

A zis iar: "Aceste trei capete sant de trebuinta omului, adica: sa se teama de Dumnezeu, sa se roage adeseori si sa faca bine aproapelui".

A zis iar: "Neagoniseala, rabdarea si dreapta socoteala, aceste trei insusiri sant trebuincioase vietii monahicesti; ca scris este: "De vor fi cei trei barbati, Noe, Daniil si Iov, acestia se vor mantui". Noe este chipul necistigarii, Iov al rabdarii, iar Daniil al dreptei socoteli. Deci, de se vor afla aceste trei insusiri in monah, Dumnezeu, Care il mantuieste, petrece intr-insul".

A mai zis iar: "Monahul, daca va uri doua lucruri, poate sa fie liber de lumea aceasta". Fratele l-a intrebat: "Care sant aceste lucruri?" Staretul a raspuns: "Odihna cea trupeasca si slava cea desarta".

A zis iar: "In Evanghelie este scris: Cel ce are haina s-o vanda si sa cumpere sabie. Adica, cel ce are odihna trupului sau, s-o lase si sa primeasca viata aspra si calea strimta".

Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen, zicand: "Ce voi face, ca sant luptat de curvie si ma infierbant la manie?" Zis-a batranul: "Pentru aceasta zicea David, ca pe leu il batem si pe urs il sugru-mam; adica, mania o taiem, iar curvia cu osteneli o strimtoram". Apoi a adaugat lui: "David cand s-a luptat cu leul, apucandu-l de grumaji, indata l-a ucis. Si noi cand vom infrana gitul si pantecele nostru, vom birui cu ajutorul lui Dumnezeu pe diavolul si pe leul, care este trupul nostru".

Si a zis iar: "De n-ar fi venit in Ierusalim Navuzardan arhimagherul - mai-marele bucatarilor imparatului Babilonului -, templul Domnului nu s-ar fi ars. Asa si intre noi, daca nu va intra imbuibarea si odihna pantecelui, nu se va aprinde focul poftei pacatului, si mintea noastra, care se impotriveste pacatului, nu va cadea niciodata in razboiul vrajmasului".

A zis iarasi: "Precum albinele se gonesc cu fum si se ia dulceata ostenelilor lor, asa si odihna trupului se goneste din suflet cu frica Domnului si se ia de la trup tot lucrul cel bun".

In sfarsit, a zis iar: "Precum spatarul imparatesc sta gata totdeauna inaintea imparatului, tot asa se cade si sufletului sa fie gata asupra diavolului desfranarii".

Parintele Pimen, auzind de un frate oarecare ca posteste cate sase zile, iar in a saptea gusta putina hrana si avea manie asupra fratelui, i-a zis: "Ai invatat a posti cate sapte zile, iar de manie nu ai invatat a te infrana in nici o zi!"

Un preot de la o manastire, auzind despre niste frati ca intra deseori in cetate, se spala in baie si nu se ingrijesc de mantuirea lor, s-a maniat pe ei si, venind in sobor, a luat chipul monahicesc de pe dansii. Caindu-se dupa aceasta, s-a dus la parintele Pimen si i-a spus ce a facut acelor frati. Staretul i-a grait: "Oare nu ai si tu ceva din omul cel vechi, sau te-ai dezbracat de dansul desavarsit?" Iar preotul a zis: "Ma impartasesc de omul cel vechi". Iar batranul i-a zis: "Iata ca si tu esti ca si fratii; ca desi putin te impartasesti din vechime, insa esti supus pacatului". Auzind cuvantul acesta de la staret, s-a umilit si, ducandu-se, a chemat pe fratii cei mahniti si s-a pocait inaintea lor; apoi i-a imbracat iar in chipul monahicesc.

Odata, parintele Isaac s-a dus la parintele Pimen si, vazandu-l ca isi turna apa pe picioare, ca unul ce avea indrazneala catre dansul, i-a zis: "Cum s-au obisnuit unii a-si obosi trupurile cu asprime!" Staretul i-a raspuns: "Noi nu ne-am invatat a fi ucigasi de trupuri, ci de patimi".

Apoi a zis iar: "Este un om care se vede ca este tacut, dar in inima lui osandeste pe altii. Unul ca acela neincetat graieste! Si este altul care de dimineata pana seara graieste cu limba si totusi pazeste tacerea, fiindca cele de folos nimic nu graieste si nu osandeste pe aproapele".

Un frate a venit la Parintele Pimen si i-a zis: "Avvo, multe ganduri imi vin si ma primejduiesc din pricina lor". Si l-a scos pe el batranul afara si i-a zis: "Intinde bratele si opreste vantul!" Iar el a zis: "Nu pot sa fac aceasta". Si i-a zis batranul: "Daca asta nu poti s-o faci, nici gandurile nu le poti opri sa nu vina; alt lucru este insa sa le stai impotriva".

Parintele Iosif spunea, zicand: "Noi sezand odata la parintele Pimen, era intre noi un frate tanar cu numele Agaton, catre care staretul voind sa graiasca ceva, l-a numit parinte, zicandu-i: "Parinte Agatoane!" Noi i-am zis staretului: "Fratele este tanar, pentru ce il numesti parinte?" Staretul a raspuns: "Gura lui cea tacuta m-a facut sa-l numesc parinte!" Apoi parintele Pimen a zis: "Fratele care petrece cu aproapele, este dator sa fie ca o piatra cioplita; ocarat fiind sa nu se manie, preamarit fiind sa nu se inalte".

Intrebat a fost Avva Pimen: "La cine se potriveste cuvantul cel scris: Sa nu va grijiti pentru ziua de maine?" I-a raspuns lui batranul: "S-a zis pentru omul care se afla in ispita si se imputineaza. Sa nu se ingrijeasca, zicand: "Cata vreme am in ispita aceasta?" Ci mai vartos sa socoteasca zicand in fiecare zi: astazi. Caci ajunge zilei rautatea ei".

Un frate i-a zis lui Avva Pimen: "De voi da fratelui meu putina piine sau altceva, ma tem ca-mi pierd plata, zicand ca faptele se fac pentru placerea oamenilor". I-a zis lui batranul: "Desi pentru placerea oamenilor se fac, noi sa dam trebuinta fratelui". Si i-a spus si aceasta pilda: "Doi oameni erau plugari si locuiau intr-o cetate. Si unul dintr-insii semanand, a facut putine necurate, iar celalalt, lenevindu-se, nu a facut nimic. Deci facandu-se foamete, care din amandoi poate sa traiasca?" A raspuns fratele: "Cel ce a facut cele putine si necurate". I-a zis lui batranul: "Asadar si noi sa semanam putine, chiar si necurate, sa nu murim de foame!"

Si iarasi: "Rautatea niciodata nu goneste rautatea; dar de-ti va face cineva rau, tu sa-i faci bine, ca, facerea ta de bine catre el sa strice rautatea lui". La aceasta fapta buna, precum si la altele, Cuviosul Pimen singur invata cu lucrul, caci mai inainte de venirea lui de la schit in Egipt, era acolo un staret cinstit de toti.

Parintele Pimen mergand in Egipt, multi au parasit pe acel staret si au inceput a veni la Pimen; deci, pentru aceea acel staret a inceput a se mania asupra parintelui Pimen, a-l zavistui si a vorbi rele de dansul.

Parintele Pimen, auzind despre aceasta, s-a mahnit si a zis catre fratii sai: "Ce sa facem, caci acesti oameni ne-au aruncat in necaz parasind pe staretul cel atit de sfant si de cuvios si venind la noi, care nu santem nimic? Cum vom tamadui mania cea contra noastra a acelui mare parinte? Sa facem putine bucate si sa cautam putin vin, sa ne ducem la staretul si sa mancam cu dansul, doar asa se va milostivi sufletul lui!" Deci, facand bucatele si cistigand voie, au mers la acel staret si au batut in usa chiliei lui. Ucenicul aceluia, auzind, a intrebat: "Cine sunteti?" Ei au zis: "Spune parintelui tau ca Pimen cu fratii sai au venit sa se binecuvanteze de la dansul". Ucenicul, mergand, a spus staretului, iar el, auzind, a zis: "Du-te, spune-le sa se duca de aici, ca nu am vreme sa-i vad!" Cand ucenicul a spus aceasta la cei ce venisera, aceia au zis: "Nu ne vom duce de aici pana ce nu ne vom invrednici a ne inchina staretului". Si stateau in arsita soarelui linga usa chiliei.

Staretul, vazand smerenia si rabdarea celor ce venisera, s-a umilit si le-a deschis usa si i-a primit cu sarutare; deci, sezand, au vorbit cu dragoste si au mancat din cele aduse. Apoi staretul acela a zis: "Cu adevarat, nu numai acelea ce le-am auzit despre voi sant adevarate, dar si insutit mai mari lucruri bune vad in voi!" Din acea vreme, staretul s-a facut iubit prieten al parintelui Pimen. Astfel stia Cuviosul Pimen sa strice rautatea celui ce vrajmasuia contra lui si a fi prin aceea si altora pilda.

Un frate a venit la Avva Pimen in a doua saptamana din Postul Mare si marturisindu-si gandurile si dobandind odihna, i-a zis: "Putin de nu m-am impiedicat sa vin aici astazi". Si i-a zis lui batranul: "Pentru ce?" Zis-a fratele: "Am gandit, ca nu cumva pentru post nu-mi vei deschide". I-a zis lui Avva Pimen: "Noi nu ne-am invatat a inchide usa cea de lemn, ci mai vartos usa limbii".

Cuviosul Pimen mai putea inca sa foloseasca pe altii uneori si cu tacerea, ca si cu cuvantul. Odata, au venit pentru cercetare preotii acelui loc, la manastirea in care era petrecerea cuviosului. Parintele Anuvie, vrand sa le faca lor putin ospat dupa putere, a intrat la Cuviosul Pimen si i-a spus despre aceasta. Dar Pimen nu i-a dat raspuns, ci a tacut multa vreme. Parintele Anuvie s-a dus mahnit. Dupa aceea i-au zis lui fratii care se intamplasera la dansul: "Pentru ce n-ai dat raspuns parintelui Anuvie?" Staretul le-a raspuns: "Eu la aceasta n-am unelte, caci acum sant mort, iar mortul nu vorbeste; deci, sa nu ma socotiti pe mine ca sant cu voi".

Aceasta a facut-o staretul ca sa nu fie chemat cu dansii la masa, ca si aceasta se povestea de dansul: cand era chemat de frati sa manance impreuna cu dansii, mergea plingand, ca si cum nu voia, caci se pazea sa-si sature pantecele si se temea a nu asculta pe frati, ca sa nu-i mahneasca.

Un monah de la un loc indepartat, auzind de viata cea imbu-natatita a parintelui Pimen, a venit sa-l vada si sa se foloseasca de cuvintele lui. Staretul a primit pe acel monah cu cinste si, sarutan-du-se unul cu altul, au sezut. Monahul cel venit a inceput a vorbi cu staretul din dumnezeiasca Scriptura, despre lucruri nepricepute si despre lucruri ceresti. Iar parintele Pimen, intorcandu-si fata, tacea, nedand nici un raspuns celui ce vorbea.

Deci, monahul acela, vorbind mult din Sfanta Scriptura si necapatand nici un raspuns de la staret, fiindca tacea, a iesit din chilie mahnit si a zis catre ucenicul staretului: "In zadar am suferit eu atita osteneala in cale, caci pentru dansul am venit aici, iar el nu voieste sa vorbeasca nici un cuvant cu mine!" Ucenicul, intrand la staret, i-a zis: "Parinte, acel cinstit barbat a venit pentru tine, fiind slavit intre monahii laturii sale. Pentru ce nu vorbesti cu dansul?" Staretul a raspuns: "Acesta din cei de sus este si vorbeste de cele ceresti, iar eu sant din cei de jos si stiu a vorbi de cele pamantesti. De ar fi vorbit fratele acela care a venit la noi, despre patimile sufletesti si despre neputintele trupesti, i-as fi raspuns; dar, de vreme ce el vorbeste despre lucruri inalte, eu nu stiu nimic de acelea".

Ucenicul, iesind la monahul acela, i-a zis: "Parinte, sa stii ca staretul nu degraba incepe a vorbi din dumnezeiasca Scriptura; ci, daca cineva ii vorbeste despre patimile sufletesti, aceluia ii raspunde". Atunci monahul acela, umilindu-se, a intrat la staret si i-a zis: "Parinte, ce sa fac, caci sant stapanit de patimi?" Atunci staretul privind spre dansul cu fata luminoasa, i-a zis: "Acum bine ai venit! Deschide-ti gura ta pentru acestea si o voi umplea de bunatati". Deci, a vorbit cu dansul destul, cum sa biruim razboaiele care se ridica asupra noastra. Monahul acela, folosindu-se foarte mult din cuvintele staretului cele insuflate de Dumnezeu, a multumit lui Dumnezeu ca s-a invrednicit a vedea pe un parinte sfant ca acela si a auzi vorba lui. El s-a intors la locul sau bucurandu-se, ca cel ce a aflat dobanda multa si folos sufletesc.

A intrebat Avraam pe Avva Pimen, zicand: "Cum ne lupta pe noi dracii?" Si i-a zis lui Avva Pimen: "Pe noi ne lupta dracii? Nu se lupta cu noi, cata vreme facem voile noastre. Ca voile noastre s-au facut draci si ei sant care ne necajesc pe noi, ca sa le implinim. Iar de voiesti sa stii cu cine s-au luptat dracii, apoi afla ca cu Moise si cu cei asemenea lui".

Un alt monah, anume Isaac, a venit la parintele Pimen si l-a gasit pe el sezand, ca si cum era in uimire. Deci, asteptand multa vreme si vazandu-l pe dansul venit in sine, i-a facut metanie, zicandu-i: "Parinte, spune-mi mie unde ai fost cu mintea ta?" Iar el, fiind silit de rugaminte, a zis: "Mintea mea era acolo unde Preacurata Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, plingea linga cruce. Deci si eu as fi voit ca acolo sa pling totdeauna!"

Un cuvios mare intre parinti ca acesta, care toata fapta buna a trecut-o cu viata si fiind de folos tuturor cu cuvantul, avea atita smerenie in mintea sa, incat deseori el zicea cu suspin: "Eu voi fi aruncat in locul acela in care va fi aruncat satana".

Dar Domnul, pe smeritul Sau rob, l-a inaltat in locul sfintilor ingeri si in locasurile dreptilor si ale cuviosilor; caci, dupa viata sa pamanteasca plina de multi ani, l-a salasluit pe dansul in cerestile acoperaminte, unde anii nu se imputineaza si unde toti sfintii, stand inaintea scaunului slavei dumnezeiesti, slavesc totdeauna pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu in Treime, Caruia sa-I fie slava si de la noi, pacatosii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nota - Despre acest cuvios parinte Pimen vezi si cuvantul din Prolog in 14 zile ale lunii februarie, cum izgonea diavolii cu cuvantul. Dar se stie ca intre cuviosii parinti se mai afla un parinte cu numele Pimen - pomenindu-se in Limonariu - care era de neam din Galatia si mai pe urma cu anii. Cel dintai a vietuit in pustiile Egiptului, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar, precum este aratat in viata aceluia. Iar cel de-al doilea a fost dupa 150 de ani si a vietuit pe vremea imparatului Mauriciu, in pustia Palestinei ce se numeste Ruva, nevoindu-se in zilele parintelui Sofronie, patriarhul Ierusalimului si ale lui Ioan Evirat, scriitorii cartii care se numeste Limonariu. Pentru aceasta este de trebuinta ca si viata celuilalt cuvios Pimen sa fie pomenita aici, intai pentru folos, iar al doilea pentru a sti deosebirea intre acei doi cu numele de Pimen.

Sfantul Mucenic Fanurie

Sfantul Mucenic Fanurie s-a nevoit, dupa traditie, in insula Rodos - Grecia, de unde se crede ca era de loc. Insa nu se stie cand anume a trait, nici cum i-a fost sfarsitul.

Prin secolul al XIV-lea, intre zidurile unei fortarete din Rodos, lucratorii au descoperit o frumoasa biserica in ruina, sub dalele careia au gasit numeroase icoane.

Una dintre aceste icoane era bine pastrata si reprezenta un tanar militar care tinea in mana sa dreapta o cruce. In jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul sau. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscriptia de pe icoana: "Sfantul Fanurie". Acest nume nu se gaseste insa in martirologii si sinaxare.

Sfantul Fanurie a savarsit numeroase minuni, indeosebi pentru descoperirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara, raspandita in insula Creta si in alte tari ortodoxe, mama sfantului era o mare pacatoasa si cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o intoarca la pocainta. Insa el n-a incetat sa se roage cu staruinta pentru mantuirea mamei sale.

Pe cand paganii il ucideau cu pietre pe Sfantul Fanurie, el scria: "Din cauza acestor suferinte, Doamne, vino in ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mantuirea mamei lui Fanurie".

Din cauza aceasta, cand credinciosii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face placinte pe care ei le impart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfantului Fanurie.

In randul credinciosilor se vorbeste si de alte minuni savarsite de Sfantul Fanurie, pentru care se bucura de o deosebita evlavie atit in Grecia cat si in celelalte tari ortodoxe.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 3903

Voteaza:

Cuv.Pimen; Sf.Mucenici: Eutalia, Fanurie si Osie episcopul 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE