Sfantul Pavel Marturisitorul, Patriarhul Constantinopolului

Cand Constantie, fiul marelui Constantin, tinea sceptrul imparatiei grecesti, arienii au ridicat prigoana asupra celor binecredinciosi, avand ajutor pe imparatul, care era amagit de acelasi eres al lor. In acea vreme Biserica lui Hristos era in mare tulburare si necaz, avand putini stalpi care o intareau. Caci Sfantul Atanasie al Alexandriei, aparatorul cel mai mare al Ortodoxiei, era izgonit din scaunul sau, iar Sfantul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, isi schimbase viata aceasta vremelnica pe cea vesnica.

Cand era sa moara fericitul Alexandru, oile cele cuvantatoare au inconjurat patul pastorului si-l intrebau: "Parinte, cui ne lasi pe noi, fiii tai? Cine ne va fi noua pastor in locul tau, care sa mearga pe urma ta si sa indrepteze bine Biserica lui Hristos?"

Atunci patriarhul Alexandru a pus inaintea lor doi barbati: pe fericitul Pavel, de neam din Tesalonic, care era preot, si pe Macedonie, diaconul. Apoi a zis catre dansii: "Daca voiti sa aveti pastor invatat, stralucind cu faptele cele bune, alegeti pe Pavel; iar daca voiti numai cu chip frumos si cinstit cu infrumusetarile din afara, sa alegeti pe Macedonie".

Acestea zicand catre oile sale pururea pomenitul patriarh Alexandru, s-a dus catre Domnul.

Apoi facandu-se adunare si sfat pe care din cei doi sa-i ridice la scaunul patriarhiei - Pavel sau Macedonie -, era neintelegere in adunare, adica intre cei dreptcredinciosi si intre arieni, care erau multi acolo. Dreptcredinciosii voiau pe fericitul Pavel, iar arienii mai mult pe Macedonie. Insa a biruit partea celor dreptcredinciosi si a fost ales ca patriarh Sfantul Pavel, in Biserica Sfintei Irina.

Deci, suindu-se pe scaun, a inceput a paste bine turma cea incredintata lui. Iar imparatul Constantie nu era atunci in Constantinopol, ci in Antiohia, si se facuse alegerea fara dansul; de aceea nu voia pe fericitul Pavel. Iar cand s-a intors imparatul din Antiohia la Constantinopol, a inceput a se mania asupra sfantului patriarh, ca se suise fara voia lui pe scaunul arhieresc. Apoi, fiind indemnat de arieni, a adunat un sobor nedrept si a depus din scaunul patriarhal pe Sfantul Pavel, care era nevinovat si curat cu inima, iar Bisericii lui Hristos de mare folos. Caci si cu intelepciunea si cu viata, acest fericit parinte era lumina lumii si stralucea in Biserica ca o stea de dimineata in mijlocul norilor.

Dupa detronarea lui, imparatul a pus patriarh pe Evsevie din Nicomidia si iarasi s-a dus in Antiohia. Dar Evsevie fiind eretic, a inceput a tulbura Biserica cu invataturile sale cele nedrepte si a o intuneca cu eresul. Deci se sarguia cu toata puterea sa stearga din marturisirea de credinta cuvantul omousion, adica de o fiinta, ca sa nu se citeasca cuvintele acestea: nascut iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal. Caci raucredinciosul nu marturisea pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fi deopotriva cu Dumnezeu Parintele.

Fericitul Pavel, dupa detronarea sa, s-a dus la Roma, caci atunci Biserica Romei era in buna credinta si papa tinea credinta cea dreapta. Deci, mergand Sfantul Pavel la Roma, a aflat acolo pe marele Atanasie si pe alti episcopi, care erau izgoniti de Evsevie si a ramas impreuna cu dansii. Dar Evsevie, voind ca nici Roma sa nu dea pace lui Atanasie si lui Pavel, a scris papei Iuliu al Romei; iar acesta, luand scrisoarea de la Evsevie, a cunoscut in ea mincinoasa clevetire a slujitorilor celor nevinovati ai lui Dumnezeu. Apoi a sfatuit pe Atanasie, pe Pavel si pe ceilalti episcopi, sa se duca la scaunele lor. Dupa aceea a scris catre episcopii Rasaritului sa-i primeasca cu dragoste si sa nu-i impiedice a-si lua scaunele.

Episcopii, plecand din Roma, au mers fiecare la Biserica sa si au trimis celor ce-i scosesera pe dansii, scrisorile pe care le adusesera de la papa. Iar aceia primindu-le, iarasi se nevoiau sa acopere dreptatea cu minciuna si au gandit sa adune sobor in Antiohia; iar lui Papa Iuliu se sarguiau a-i raspunde prin scrisoare. Insa Evsevie n-a reusit aceasta, caci a murit cu putina vreme mai inainte. Iar poporul cel dreptcredincios care era in Constantinopol, primind pe Pavel cu bucurie, l-a dus in biserica. Insa cei ce erau de credinta cea rea a lui Arie, vazand ca dupa moartea episcopului lor, Evsevie, cei binecredinciosi iarasi au ridicat pe fericitul Pavel la scaunul arhiepiscopiei, s-au adunat in alta biserica si si-au ales episcop pe rau credinciosul Macedonie. Si era atunci tulburare mare in cetate, incat multi au murit in razboaie si in certurile ce se faceau. Apoi a ajuns aceasta si la urechile imparatului Constantie, cand era in Antiohia.

Trimitand el pe voievodul Ermoghen in partile Traciei, i-a poruncit sa izgoneasca pe Pavel din Biserica. Si, venind Ermoghen in Constantinopol, a tulburat toata cetatea, silind pe popor sa izgoneasca pe Sfantul Patriarh Pavel. In aceasta mare tulburare, poporul se impotrivea lui Ermoghen, voievodul. Dar el a vrut ca, cu puterea mainilor ostasesti sa izgoneasca pe Pavel. Atunci, multimea poporului cu mare manie pornindu-se asupra lui, i-a ars casa cu foc, iar pe dansul l-au ucis.

Auzind imparatul Constantie despre uciderea voievodului Ermoghen, a mers degraba din Antiohia in Constantinopol si a izgonit pe fericitul Pavel din Biserica si din cetate. Iar pe popor s-a maniat foarte, caci nu numai pe Pavel l-a primit fara porunca lui ci si razboi si tulburare a ridicat pentru dansul si au murit multi, ucigand si pe voievod. De aceea a retras jumatate din daruirea imparateasca, pe care tatal sau, binecredinciosul Imparat Constantin, o facuse cetatii. Si daruirea aceea consta in opt mii de piini, care se dadeau in fiecare zi. Deci a retras de la cetate patru mii, iar pe Macedonie, luptatorul impotriva Duhului Sfant, asezandu-l episcop al cetatii, iarasi s-a dus in Antiohia.

Atunci, fericitul Pavel, plecand catre partile Apusului si venind la dreptcredinciosul Iuliu, Papa al Romei, i-a spus toate ce i s-au intamplat, precum si imparatului Consta. Iar imparatul Consta a facut scrisoare catre fratele sau Constantie, la fel a facut si papa, ca Pavel sa fie primit in scaunul sau, ca un binecredincios. Deci, luand el scrisoarea de la imparat si de la papa, s-a dus la Constantinopol si a fost primit cu mare bucurie de cei credinciosi. Iar scrisorile cele aduse de la Roma, le-a trimis printr-un om insemnat in Antiohia, la imparatul Constantie. Acesta insa a nesocotit scrisoarea fratelui sau si s-a maniat si mai mult asupra fericitului Pavel, pentru ca iarasi, fara porunca lui, a primit scaunul. Apoi, degraba a trimis porunca la Constantinopol lui Filip eparhul, poruncindu-i sa-l dea jos pe Pavel din scaun si sa-l izgoneasca, si iarasi sa puna pe Macedonie.

Filip, temandu-se de ridicarea poporului, ca sa nu-i faca si lui ca lui Ermoghen voievodul, a planuit sa scoata pe Pavel din scaun in taina. De aceea a tainuit porunca imparateasca si a intrat in casa ce era langa mare, unde se adunau birurile poporului, al carei nume era Zevxip. Acolo a chemat cu viclesug la sine pe fericitul Pavel, ca si cum ar fi voit sa primeasca de la el un sfat pentru folosul de obste. Iar el, fiind in fericita nevinovatie, netemandu-se de nimic, a mers acolo. Dar eparhul, temandu-se de multimea mare de popor, care era imprejur si care venise cu Sfantul, n-a facut nimic pe fata, ci in ascuns. Deci, luand pe fericitul Pavel de mana si vorbind cu dansul, a intrat in camerele cele mai din fund si a poruncit sa se deschida usile din dos, care erau spre mare. Pe acolo scotand pe fericitul, i-a spus porunca imparateasca, l-a pus in corabia care era pregatita pentru acest lucru si a pornit pe Sfantul degraba in surghiun. Apoi i-a poruncit sa vietuiasca in Tesalonic, caci aceea era patria lui si i-a dat voie sa umble in toate cetatile cele dimprejur fara temere, numai sa nu indrazneasca a se intoarce spre partile Rasaritului.

Dupa surghiunirea fericitului Pavel, eparhul s-a dus din casa mai sus zisa spre biserica, sezand in careta cu Macedonie iar multime de oaste inarmata il inconjura. Aceasta fapta ajungand degraba in auzul poporului, alergara spre biserica toti dreptcredinciosii, precum si arienii, sarguindu-se sa se intreaca unii pe altii si sa ajunga mai degraba la biserica. Iar eparhul, fiind aproape de biserica, nu putea sa intre intr-insa de multimea poporului ce se adunase. Deci, a coborit pe Macedonie din careta, iar ostasii impingeau cu sila poporul, care de multa stramtoare nu se putea da la o parte. Dar ostasilor, parandu-li-se ca multimea poporului li se impotriveste, s-au maniat foarte tare si au inceput a-i ucide cu sabiile, facand eparhului si lui Macedonie cale catre biserica. Deci, au fost omoriti trei mii o suta cincizeci, unii de ostasi iar altii inghesuiti de popor. Si tuturor acestor fapte a fost pricinuitor raucredinciosul Macedonie. Acesta a sezut pe scaunul patriarhal dupa pofta imparatului si cu puterea ostasilor, iar nu dupa randuielile bisericesti. O astfel de sila si cumplita ucidere au facut Bisericii, arienii cei faradelege.

In acea vreme imparatul Constantie a ridicat biserica cea mare a Sfintei Sofia pe care a unit-o prin imprejmuire cu biserica Sfintei Irina, pe care a zidit-o Sfantul Constantin.

Dupa catva timp, fericitul Pavel si-a pus in gand sa mearga de la Tesalonic la Corint si s-a intors la Roma unde, afland pe Marele Atanasie, i-a spus toate cele ce i se intamplasera. Apoi, amandoi au mers si au spus imparatului Consta cele suferite. Iar acesta, cu mare suparare a scris fratelui sau sa trimita la dansul din partea Rasaritului trei episcopi, care au fost pentru izgonirea lui Atanasie si a lui Pavel, aducand cu ei si asezamantul credintei cel scris.

O scrisoare ca aceea primind de la fratele sau, imparatul Constantie, care era in Antiohia, s-a temut de mania fratelui sau si a trimis la dansul patru episcopi, pe Narcis al Ciliciei, pe Teodor al Traciei, pe Maris al Calcedonului si pe Marcu al Siriei. Acestia, mergand la Roma la imparat, nu au indraznit a se da in vorba si a disputa cu Atanasie si cu Pavel, tainuind si credinta lor cea eretica, pe care o asezasera in Antiohia, si alcatuind alta au dat-o imparatului Consta, care era scrisa astfel:

"Credem intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul si Ziditorul tuturor, prin Care toate s-au facut in cer si pe pamant. Si intru Unul nascut Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel mai inainte de toti vecii din Tatal nascut, Dumnezeu din Dumnezeu, lumina din lumina, prin Care toate s-au facut, cele din cer si de pe pamant, cele vazute si nevazute, fiind cuvant si intelepciune si putere si viata si lumina adevarata, Care in zilele cele mai de pe urma S-a facut om pentru noi si S-a nascut din Sfanta Fecioara si S-a rastignit si a murit si S-a ingropat si a inviat a treia zi din morti. Si S-a inaltat la cer si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina la sfarsitul veacului sa judece viii si mortii si sa dea fiecaruia dupa faptele lui. A Carui imparatie este neincetata si ramane in nesfarsitul veac.

Credem inca si in Duhul Sfant, Care este Mangaietorul pe Care L-a fagaduit Sfintilor Apostoli, si dupa inaltarea Lui la cer a trimis pe Acela prin Care se sfintesc sufletele celor ce cu adevarat si curat cred in Domnul. Iar pe cei ce graiesc ca Fiul este din alta fiinta, iar nu din Dumnezeu-Tatal si cum ca ar fi fost o vreme cand nu era Fiul, pe aceia nu-i primeste Sfanta soborniceasca si apostoleasca Biserica".

Astfel de asezamant al credintei dand episcopii aceia imparatului si altora multi, s-au dus din Roma. Iar dupa trei ani, episcopii Rasaritului, iarasi adunand sobor, au dat alt asezamant al credintei si l-au trimis la episcopii din Italia. Acestia, pentru multimea cuvintelor, nu l-au primit, fiind indestulati cu acea marturisire a credintei pe care au asezat-o dumnezeiestii Parinti din Niceea.

Fiind din amandoua partile multa neunire si tulburare, amandoi imparatii au poruncit sa se adune sobor in Sardica pentru marturisirea credintei, precum si pentru Atanasie si Pavel, ca si pentru dansii sa ia sfarsit neintelegerea. Aceasta a fost in al unsprezecelea an dupa moartea marelui Constantin. Deci, s-au adunat in Sardica, din partea Apusului, mai mult de trei sute de episcopi, iar din partea Rasaritului, numai saptezeci si sase. Episcopii Rasaritului nu voiau sa primeasca in sobor disputa celor din Apus, pana cand nu vor izgoni de la dansii pe Atanasie si pe Pavel, aparatorii dreptei credinte; caci rasaritenii aceia erau vatamati de eresul lui Arie si se temeau a sta de vorba cu Atanasie si cu Pavel, aparatorii bunei credinte. Pentru aceea voiau sa nu fie acestia in sfanta adunare. De aceea, Protoghen care era episcop al Sredtei si Cuviosul Cudrovie, cum si toti cei ce erau impreuna cu dansii, au zis catre rasariteni: "Nu numai pentru credinta ne-am adunat aici, adica sa credem ca Fiul este de o fiinta cu Tatal, ci si pentru Atanasie si Pavel".

Auzind acestea, rasaritenii s-au despartit de apuseni si, intorcandu-se, au ajuns la cetatea Filipopoli, care este in Macedonia. Acolo facand necurata adunare, au indraznit a da anatemei invatatura prin care se marturisea ca Fiul este de o fiinta cu Tatal. Apoi acel eres al lor l-au impartit prin scrisori in toate eparhiile.

Despre aceasta instiintandu-se episcopii sfintei adunari din Sardica, mai intai au osandit pe acei eretici care au indraznit a face o paganatate ca aceea, apoi pe clevetitorii lui Atanasie si Pavel i-au scos din treptele lor si, intarind asezamantul dreptei credinte cel hotarit in Niceea, pe cei ce nu marturiseau pe Fiul a fi de o fiinta cu Tatal, i-au dat anatemei.

Dupa acestea, imparatul Consta a scris fratelui sau Constantie, rugandu-l sa primeasca pe Pavel si pe Atanasie in scaunele lor. Apoi indata a trimis pe Pavel in Constantinopol, dandu-i si doi episcopi impreuna calatori, precum si scrisoarea catre fratele sau, in care era scris asa: "Atanasie este inca la mine, iar pe Pavel il trimit la tine pentru ca sa-i porunceasca stapanirea ta sa-si primeasca scaunul sau. La fel si Atanasie, voiesc sa-si primeasca scaunul sau, caci am cunoscut ca ei pentru buna credinta sunt izgoniti si clevetiti cu minciuni". Si a adaugat in scrisoare cuvinte si mai amenintatoare: "Daca nu vei porunci sa fie astfel, apoi eu singur cu putere si cu arme voi veni asupra ta si chiar nevoind tu, le voi da bisericile si ii voi pune in scaunele lor".

Ajungand Sfantul Pavel la imparatul Constantie, i-a dat scrisoarea aceea de la fratele sau Consta; iar el, primind-o si citind-o, s-a temut de ingrozirea fratelui sau si a izgonit din Biserica pe Macedonie, iar pe fericitul Pavel l-a ridicat in scaun. La fel si pe Atanasie, chemandu-l prin scrisorile sale, l-a trimis in Alexandria sa-si primeasca scaunul sau. Deci s-a adus bucurie mare crestinilor pentru pastorii lor si au petrecut catava vreme mangaindu-se cu invataturile cele de Dumnezeu insuflate ale acestor invatatori mari a toata lumea. Caci Atanasie in Alexandria, iar Pavel in Constantinopol, indreptand Biserica lui Hristos, luminau lumea cu buna credinta si izgoneau intunericul eresului lui Arie.

Dupa multa vreme, Magnentiu, povatuitorul ostilor imparatului Consta, sfatuindu-se cu sfetnicii sai, au ucis pe stapanul lor, pe cand era la vanat. Deci, fiind ucis bunul si binecredinciosul imparat al Romei, Consta, indata arienii si-au inaltat capul si au ridicat prigoana asupra celor binecredinciosi. Mai intai s-au sculat asupra aparatorilor bunei credinte, a dascalilor a toata lumea, asupra lui Atanasie si a lui Pavel. Atunci Atanasie singur a fugit de la scaunul sau, temandu-se de mania ereticilor arieni, pentru ca il cautau sa-l ucida. Iar fericitul Pavel a fost trimis la inchisoare in cetatea Cucus din Armenia si inchis intr-o biserica, unde slujind odata dumnezeiasca Liturghie, au navalit arienii asupra lui si l-au sugrumat cu omoforul lui. Si astfel si-a dat Domnului sufletul sau.

Macedonie iarasi s-a suit pe scaunul patriarhal la Constantinopol, aducand nespusa rautate Bisericii lui Dumnezeu, izgonind si ucigand pe cei dreptcredinciosi si inlocuind pe episcopi cu eretici de-ai lui. Avand ajutator pe eparhul Filip, multi, in diferite feluri, au fost omoriti, adica aceia care nu voiau sa aiba unire cu dansul. Femeilor celor binecredincioase li s-au taiat sanii cu cutitele, iar altora, deschizandu-le gura cu fierul, li se punea intr-insa cu sila impartasire arieneasca. Altora, arienii le taiau nasurile si urechile si pe altii ii pecetluiau cu fier rosu. Astfel de prigoana era asupra celor binecredinciosi, varsandu-se fara crutare sangele crestinilor.

In acea vreme arienii au ucis cu sabia pe doi clerici, pe Marchian si pe Martirie, care fusesera notari ai fericitului Pavel si aparatori ai bunei credinte. Apoi tirania lui Macedonie s-a intins pana la partile Paflagoniei, auzind cum ca sunt acolo multime de dreptcredinciosi. Deci, a trimis trei sute de ostasi inarmati, si in latura aceea, pentru ca sa sileasca cu sabia pe cei binecredinciosi la unirea arieneasca.

Auzind credinciosii care vietuiau in cetatea Mantinei despre venirea ostasilor trimisi de arieni, s-au aprins de ravna. Si, adunandu-se toti la un loc, au apucat unii topoare, altii coase, iar altii drugi si au alergat impotriva ostasilor care se apropiau. Apoi facandu-se razboi intre dansii, a cazut multime mare de popor din amandoua partile, incat putini dintre ostasi au scapat vii, dar si din cetateni nu putini au fost ucisi. Acestei varsari de sange a fost pricinuitor blestematul eretic Macedonie. Iar cand, fara porunca imparateasca, a indraznit sa dezgroape din pamant moastele binecredinciosului imparat Constantin cel Mare si a le muta in alt loc, atunci toata Biserica s-a umplut de sange, caci multi dintre ei nu voiau acest lucru, pentru care s-a facut razboi si ucidere intre dansii.

De aceasta auzind imparatul, s-a mahnit asupra lui Macedonie si asupra eparhului Filip. Deci, Macedonie a fost scos din scaunul patriarhal, iar Filip din carmuire. Insa eresul lui Arie si al lui Macedonie se latea si a facut rau Bisericii lui Dumnezeu, inca patruzeci de ani, pana la imparatia lui Teodosie, cand acesta, adunand sobor de Sfinti Parinti la Constantinopol, a nimicit eresul, a ridicat buna credinta si a adus cu mare cinste moastele Sfantului si fericitului marturisitor al lui Hristos, Pavel, din Cucusa Armeniei, in Constantinopol, slavind astfel pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh in veci. Amin.

Cuviosul Luca

Fericitul parintele nostru Luca s-a nascut in cetatea Tavromeniei din eparhia Siciliei. Si fiind inca tanar ca de optsprezece ani, avea mintea inteleapta si se ducea mereu la casa lui Dumnezeu, facandu-se ascultator si urmator al dumezeiestilor cuvinte. Iar cand parintii lui s-au sfatuit sa-l insoteasca cu femeie, el, sculandu-se noaptea si ducandu-se intr-un loc neumblat, s-a salasluit cu fiarele. Apoi, petrecand nemancat patruzeci de zile, s-a invrednicit dumnezeiestii si ingerestii vederi si descoperiri. Deci ducandu-se la manastire, s-a imbracat in schima ingereasca. Acolo, supunandu-se la aspra petrecere - caci gusta la trei-patru zile piine si apa si nicidecum nu se odihnea -, a petrecut optsprezece luni. De aici plecand, a mers cu un monah in muntele Etna, hranindu-se cu ierburile ce se aflau acolo. El dormea putin, avea numai o haina si umbla descult.

Apoi si-a pus hotar si randuiala cu dinadinsul sa nu iasa din chilie pana cand nu va sfarsi toata Psaltirea de citit. Dupa aceea savarsea randuiala ceasului al treilea, iar in restul zilei se apuca de lucru pana ce sosea vremea ceasului al saselea; si, dupa ceasul al saselea, se ingrijea de putina mancare si de cealalta pravila. Astfel petrecand, s-a invrednicit de mare dar de la Dumnezeu si de dezlegarea cuvintelor celor greu de inteles incat oricine il auzea, zicea, mirandu-se: "De unde stie acesta carte, nefiind invatat?" Si dupa aceasta, prin descoperire, s-a dus la un oarecare loc si adunand doisprezee monahi se ingrijea de mantuire. Pentru aceeasi pricina, s-a dus si la Bizant si cercetand casele monahilor, sfatuindu-se cu parintii, s-a dus pana la Corint. Acolo, intr-un sat oarecare, locuind nu mai mult decat sapte luni, a adormit in pace.

.