Sfintii Mucenici Achepsima episcopul, Aitala diaconul si Iosif preotul

Sfintii Mucenici Achepsima episcopul, Aitala diaconul si Iosif preotul Mareste imaginea.

Sfintii Mucenici Achepsima Episcopul, Aitala diaconul si Iosif preotul

In partile Persiei, in cetatea ce se numeste Naesson, era un episcop credincios, pe nume Achepsima. Acesta, din frageda copilarie si pana la batranete, a savarsit tot felul de fapte bune si fara prihana si-a pazit viata. Mai tarziu, desi avea optzeci de ani, n-a slabit de osteneala, nevoindu-se foarte mult cu postul, cu rugaciunile si cu purtarea de grija cu sarguinta, pentru turma cea incredintata lui.

Dar mai multa nevointa a aratat aproape de sfarsitul sau, cand a rabdat barbateste pana la sange pentru Domnul sau; pentru Care si-a pus si sufletul cu osardie, dupa grele si indelungate chinuri. Insa cu citiva ani inainte de nevointa sa cea muceniceasca, a avut aceasta proorocie pentru patimirea sa:

Odata, sezand in casa, un copil al sau umplandu-se de duh proorocesc, l-a sarutat pe cap si a zis: "Fericit este capul acesta, caci pentru Hristos va lua chinuri!" Iar el, bucurandu-se pentru acea proorocie, a zis: "Fie mie, o, fiule, dupa spusa ta!"

Sfintii Mucenici Achepsima, Aitala si I-iosif

Langa Achepsima sedea, in acea vreme, un prieten al sau, episcopul unei cetati din apropiere. Acela, auzind cuvintele pe care le spusese copilul, a zambit si i-a zis acestuia: "Spune-mi, o, fiule, daca stii ceva si despre mine!" Iar copilul cel insuflat de Dumnezeu a raspuns: "Tu nu vei vedea cetatea ta, ci, intorcandu-te catre dansa, pe drum vei raposa intr-un sat ce se cheama Etradat". Si s-a implinit proorocia copilului pentru amandoi episcopii. Caci unul a raposat pe drum, in satul prevestit de copil, iar capul lui Achepsima s-a invrednicit de cununa muceniceasca.

Savorie, imparatul persilor cel raucredincios, a ridicat prigoana mare asupra crestinilor din tinutul sau. Chiar in zilele mantuitoarelor patimi ale lui Hristos, a trimis porunca, in toate laturile stapanirii sale, ca sa fie ucisi toti cei ce marturisesc pe Hristos in Persia. In acea vreme multime de crestini au fost ucisi de necredinciosi fara crutare, prin sate si prin cetati; caci slujitorii idolesti si vrajitorii se salbaticeau mai vartos asupra lor si cu sarguinta cautau pe cei ce se ascundeau. Ii scoteau de prin case si de prin locurile cele ascunse si ii omorau prin cumplite munci. Iar altii, din cei credinciosi, se predau singuri in mainile paganilor si cu osardie isi varsau sangele.

Deci multi din cei ce erau in palatele imparatesti au fost ucisi pentru Hristos, cu care impreuna a fost ucis si Azadis famenul, care era foarte iubit de imparat, ca un adevarat rob al lui Iisus Hristos si marturisitor al preasfantului Sau nume. Instiintandu-se imparatul de moartea iubitului sau famen Azadis, i-a parut foarte rau de dansul; si a potolit acea ucidere a poporului, dar a poruncit ca numai pe propovaduitorii si invatatorii credintei crestine sa-i caute spre a fi omoriti.

Aceasta porunca imparateasca fiind vestita pretutindeni, mai marii vrajitorilor si fermecatorilor strabateau toata Persia cu sarguinta, cautand pe episcopii si pe preotii crestini, pe care ii ucideau cu tot felul de chinuri. In acea vreme a fost prins si Sfantul Achepsima, episcopul. Iar cand il duceau cei ce-l luasera pe el din casa, unul dintre casnici, apropiindu-se, ii spuse la ureche: "Porunceste ceva pentru casa ta!" Iar el, aratand cu mana spre casa, a zis: "De acum nu mai este casa mea, ca eu fara zabava ma voi duce la casa mea cea de sus".

Iar pe cand se afla in cetatea Avril si fusese dus inaintea domnului vrajitorilor, pe nume Adrax, acesta l-a intrebat pe Sfantul Achepsima: "Cine esti tu?" Iar Sfantul, cu mare glas, a marturisit ca este crestin. Atunci Adrax a zis catre dansul: "Oare adevarate sunt cele spuse despre tine, ca nu asculti porunca imparateasca si ca propovaduiesti un singur Dumnezeu?" Iar Sfantul a raspuns fara temere: "Toate cele ce ai auzit despre noi sunt adevarate, caci propovaduim un Dumnezeu, iar pe cei ce vin la mine ii sfatuiesc sa-L cunoasca si sa creada in El, impreuna cu mine".

Si a zis Adrax: "Noi am auzit de tine, ca esti mai intelept decat altii, dar acum vedem ca, cu nimic nu esti mai intelept decat copiii cei fara de pricepere. Caci ce pricepere este aceasta, sa te impotrivesti poruncii imparatului si sa nu te inchini prea luminatului soare si focului, carora insusi imparatul se inchina?" Iar Sfantul a raspuns: "Si imparatul vostru si voi impreuna cu dansul ati innebunit, caci, lasand pe Ziditorul, va inchinati fapturii!"

Atunci Adrax a spus cu manie: "O, batran mincinos! Ne numesti nebuni pe noi, care cinstim si ne inchinam soarelui, unei stihii ca aceasta, care toate le inviaza si le lumineaza? Tu esti nebun cu adevarat si daca nu te vei supune poruncii imparatesti, apoi batranetile tale nu te vor izbavi din chinurile cele grele, nici Dumnezeul tau Cel rastignit nu te va scoate din mainile noastre".

Iar Sfantul a spus: "Sa se astupe necurata ta gura care huleste pe Dumnezeul meu. O, paganule, cu amenintarea ta voiesti a ma inspaimanta, ca sa ma departezi de la parintestile asezaminte, cu care m-am invatat din tinerete si in care am ajuns la caruntete? Desi te lauzi cu mandrie ca nu ma vor izbavi batranetile mele, nici Dumnezeul meu nu ma va scapa din mainile voastre, sa stii insa ca nici eu nu voi schimba lucrul cel mai bun pe cel mai rau; caci ce folos voi avea in aceste putine zile, sa fiu liber din mainile voastre? Mai degraba si fara voia mea se va cere de la mine datoria cea de obste a mortii. Nu ma voi inchina soarelui, nici nu voi cinsti focul, ca sa nu rada cineva de batranetile mele si sa nu socoteasca cineva ca mai mult iubesc viata decat pe Dumnezeul meu; nu voi vinde atatea bunatati ceresti, pentru viata aceasta atat de scurta".

Atunci, indata a poruncit vrajitorul sa-l intinda pe Sfantul gol pe pamant si sa-l bata tare cu toiege ghimpoase. Si atat de mult a fost batut peste tot trupul, incat si pamantul s-a inrosit de sangele lui. Dupa indelunga bataie, iarasi punandu-l chinuitorul inaintea sa, a zis: "Achepsima, unde este Dumnezeul tau Caruia te inchini, ca sa vina acum sa te scoata din mainile mele?"

Sfantul a raspuns: "O, nelegiuitule! Dumnezeul meu este pretutindeni, El umple cerul si pamantul si poate sa ma scoata din mainile tale. Dar eu nu pentru aceasta rog bunatatea Lui, ca sa ma scape de chinuirea ta, ci ca sa-mi dea rabdare in chinuri; pentru ca, rabdand pana la sfarsit, sa dobandesc cununa vietii. Iar tu, care te ridici impotriva Dumnezeului Celui viu, fiind pamant si cenusa, de ce fel de chin si moarte esti vrednic? Cu adevarat esti vrednic sa arzi in focul acela, caruia acum, ca unui Dumnezeu, te inchini, pentru ca dumnezeul tau sa te arda in veci". Iar domnul vrajitorilor auzind acestea, s-a iutit cu manie si a poruncit sa-l lege pe Sfantul cu lanturi grele si sa-l inchida in temnita.

A doua zi a fost prins preotul Iosif, care avea saptezeci de ani. Asemenea si Aitala diaconul, amandoi barbati drepti si sfinti, a caror ravna dupa Dumnezeu era ca ravna lui Ilie proorocul; iar vederea lor cinstita si cuvantul lor ca o sabie ascutita de amandoua partile, taind necredinta. Acestia au fost adusi inaintea necuratului vrajitor. Iar el, cautand asupra lor cu mandrie si cu ochi groaznici, a zis: "O, neam pierdut! Pentru ce, inconjurand pe poporul cel prost, il inselati cu invataturile voastre cele nedrepte?" Preotul a raspuns: "Noi nu inselam poporul, ci de la inselaciune il intoarcem catre adevaratul Dumnezeu, Care este Domn si Ziditor al soarelui si al focului si a toata faptura cea vazuta si nevazuta; si nu este nedreapta invatatura noastra, de vreme ce este pentru Unul Dumnezeu Cel drept".

Vrajitorul a zis: "Care invatatura este mai dreapta? Oare aceea de care se tine imparatul si toti voievozii lui sau aceea pe care au alcatuit-o oamenii cei prosti, cei lepadati, cei saraci si de nimic, precum sunteti si voi?" Raspuns-a preotul: "Cu adevarat, noi suntem oameni prosti si lepadati numai in lumea aceasta; caci nu in bogatia cea vatamatoare de suflet si in mandria vietii, ci in saracia si smerenia noastra binevoieste a ne tine Dumnezeul nostru. Pentru aceea, multi dintre noi se fac de bunavoie saraci si smeriti, impartindu-si averile lor in mainile saracilor, pentru ca nadajduim a lua insutit de la Domnul nostru. Caci, daca ne-am fi indeletnicit cu strangerea bogatiei, apoi, lucrand cu mainile noastre, ne-am fi imbogatit mai mult decat tine care nu lucrezi nimic, ci numai mananci ostenelile cele straine si rapesti averile altora, nedreptatind pe poporul cel sarac. Iar noua ne ajunge din ostenelile noastre, sa ne hranim singuri cu masura si sa ajutam si pe fratii cei neputinciosi. Caci stim ca este anevoioasa calea bogatilor in imparatia cerului si cei ce vor sa se imbogateasca lesne cad in ispite".

Atunci vrajitorul, taindu-i vorba, a zis: "Lasa minciuna la o parte si te inchina focului si soarelui!" Preotul a raspuns: "Sa nu nadajduiesti niciodata ca ma vei vedea facand voia voastra cea faradelege, caci nu voi lasa pe Cel ce a facut focul si soarele, nici nu ma voi inchina zidirii". Auzind acestea vrajitorul, a poruncit sa-l dezbrace pe Sfantul Iosif, sa-l intinda pe pamant si cu bete din lemn de trandafir, ce are ghimpi ascutiti ca spinii, sa-l bata pana cand toata pielea lui se va jupui si carnea va cadea de pe oase. Iar Sfantul, fiind cu totul insangerat, a strigat: "Multumesc Tie, Doamne, Dumnezeul meu, ca ai binevoit sa fiu spalat cu sangele meu de pacatele mele". Iar dupa indelungata bataie, Sfantul a fost legat cu doua lanturi de fier si aruncat in temnita langa Sfantul Achepsima, unde unul pe altul se incurajau spre usurinta durerilor lor, mangaindu-se cu nadejdea milei lui Dumnezeu.

Preotul Iosif, fiind aruncat in temnita, a ramas Aitala diaconul legat inaintea domnului vrajitorilor, spre care, cautand vrajitorul, a zis: "Dar tu ce zici? Vei implini porunca imparatului? Te vei inchina marelui soare si gusta-vei din sangele jertfelor, ca sa te izbavesti de nevoia ce-ti sta asupra sau vei ramane aspru si neplecat ca si ceilalti?" Iar Sfantul diacon a raspuns: "Lucrul acesta este al necuratelor tale caruntete, ca sa bei sange si, in loc de Dumnezeu, sa ai pe acela pe care l-a zidit Dumnezeu; insa eu nu voi fi atat de orbit cu ochii sufletesti, precum esti tu, si nu voi cinsti faptura mai mult decat pe Facatorul".

Auzind acestea, chinuitorul a poruncit sa lege mainile lui sub genunchi si sa-i puna un lemn mare prin legatura mainilor si sase ostasi sa sara peste dansul, calcandu-l cu picioarele; iar dupa aceea sa-l bata cu toiege ghimpoase, fara crutare. Deci sarind peste dansul ostasii, i s-au desfacut incheieturile si, batandu-l cu toiege ghimpoase, i s-a zdrobit carnea. Iar el, rabdand cu vitejie, a zis catre vrajitor: "Te veselesti, chinuitorule, vazand trup omenesc sfasiat, precum se veseleste cainele sau corbul cand vede starvul si asteapta sa se sature dintr-insul. Insa sa stii, necuratule, ca nu socotesc intru nimic chinurile acestea". Iar vrajitorul, mai mult maniindu-se, a poruncit sa-l bata pe Sfant si mai tare, pana cand i s-au sfaramat oasele si i- a cazut carnea de pe oase. Dupa aceea, incetand a-l bate, l-au dus in temnita; dar nu putea nici sa paseasca, din cauza ranilor celor cumplite si, aducandu-l ca pe un lemn, l-au aruncat la cei mai dinainte patimitori.

Dupa ce au trecut cinci zile, sfintii au fost adusi din temnita la locul ce se numea rai, unde era templul zeului focului, pe care il cinsteau paganii persi. Acolo, domnul vrajitorilor, stand la judecata, a zis catre sfinti: "Spuneti-mi degraba, veti ramane inca in nebunia voastra sau, schimbandu-va spre lucrul cel bun, veti fi una cu noi?" Sfintii au raspuns: "Spre stiinta sa-ti fie tie, judecatorule, ca in gandul pe care l-am avut din inceput, in acela si acum suntem si pana in sfarsit tot in el vom petrece; si nici cu ingrozirile, nici cu chinurile, nici cu darurile, nici cu orice alt chip nu vei schimba marturisirea noastra cea buna: caci un Dumnezeu si Domn a toate stim si marturisim si Lui Unuia credem si ne inchinam".

Acestea auzindu-le vrajitorul, indata a gasit alt chin. A poruncit sa-i lege cu franghii pe sub maini, asemenea si coapsele si fluierele picioarelor, si sa puna un lemn prin franghii pe care sa-l invarteasca; si astfel, cu acele franghii, sa-i stranga pe ei. Aceasta facandu-se, s-a dat sfintilor cumplita chinuire si durere, incat li se sfaramau oasele, de auzeau si cei ce stateau departe de acea priveliste cum le trosneau oasele. Iar cei ce-i chinuiau, ziceau catre dansii: "Va mai impotriviti voii imparatesti?" Dar ei raspundeau: "Cel ce face voia imparatului vostru celui faradelege este potrivnic lui Dumnezeu". Si asa au fost chinuiti sfintii de la al treilea ceas pana la al saselea. Dupa aceea chinuitorul a poruncit sa-i duca iarasi in temnita, dar sfintii nu puteau sa mearga, de aceea au fost dusi ca niste saci si aruncati acolo unde au fost si mai inainte. Apoi chinuitorul a poruncit strajerilor sa nu fie lasat nimeni sa intre la dansii, iar daca ar voi cineva sa le dea lor ceva bucate sau bautura sau haine, acela indata sa fie ucis.

Deci au petrecut patimitorii lui Hristos in acea temnita trei ani, in mare nevoie, slabind de foame si de sete si de putrezirea ranilor, rabdand durere fara de masura, incat chiar si strajerii se umileau vazand nevoia lor si de multe ori lacrimau, dar se temeau sa le aduca vreo usurare oarecare, avand groaza de domn; doar in taina, cate unul dintre dansii le dadea uneori cate o bucata de piine sau putina apa; si asa rabdau toate pentru dragostea lui Hristos.

Dupa trei ani a venit acolo Savorie, imparatul persilor si impreuna cu dansul a venit cel mai mare domn peste toti vrajitorii care erau in Persia. Numele lui era Ardasabor. Acela, fiind instiintat despre Sfintii Mucenici Achepsima, Iosif si Aitala, care erau in temnita, a poruncit ca sa-i aduca pe ei inaintea sa si, cand au iesit sfintii din temnita, erau ca niste trestii clatinate de vant, asa de mult slabisera; caci, fiind chinuiti cu foame si cu sete, se uscasera ca fanul ce cade de vant. Deci, neputand sa mearga singuri, au fost adusi de altii la Ardasabor domnul; si aveau sfintii o infatisare minunata, caci era chipul lor ca al mortilor celor ce zac in morminte, cu ochii dusi in fundul capului si oasele acoperite numai cu piele.

Vazandu-i, domnul a zis: "Crestini sunteti?" Sfintii au raspuns: "Da, suntem crestini, credem in Dumnezeul cel viu si ne inchinam Lui". Iar domnul a zis: "Vedeti in ce nevoie v-a adus credinta voastra, in ce fel de stramtorare si scarba? Caci din cauza chinurilor si a legarii indelungate ati pierdut infatisarea omului celui viu si aratati ca mortii cei ce zac in morminte. Deci, va sfatuiesc, inchinati-va prea luminatului soare; iar de nu ma veti asculta, apoi cu cumplita moarte veti muri". Iar sfintii toti cu o gura se lepadau de paganatate si marturiseau pe Dumnezeul cel adevarat, Care nu numai pe soare, ci si toata faptura a zidit-o; si se aratau a fi gata spre moarte pentru Ziditorul tuturor.

Dupa multe indemnuri, daca a vazut domnul ca nu poate sa-i induplece catre a sa voie, a poruncit ca mai intai treizeci de ostasi sa-l bata pe Sfantul Achepsima cu curele crude pe spate si pe pantece; iar vrajitorul striga: "Supune-te poruncii imparatului si vei fi viu!" Dar Sfantul, pana cand ii era cu putinta, raspundea: "Eu voia Domnului meu ma sarguiesc a o sfarsi cu toata taria pe care am luat-o de la Dansul". Apoi slabind, a tacut. Dupa aceea i-au taiat sfantul lui cap si s-a implinit proorocia copilului aceluia insuflat de Dumnezeu, care, mai inainte sarutandu-l pe cap, a zis: "Fericit este capul acesta, ca pentru Hristos va lua chin!" Iar trupul Sfantului, ducandu-l in drum, l-au aruncat spre mancare cainilor iar straja statea departe, pandind ca sa nu-l fure crestinii. Dar dupa trei zile, ducandu-se strajerii undeva, au luat crestinii acea comoara de mult pret si au ingropat-o cu cinste.

Dupa uciderea Sfantului Achepsima, cu porunca ighemonului a fost batut Sfantul preot Iosif. Iar ostasii strigau: "Viu vei fi, daca te vei supune dorintei imparatului!" Si striga si Sfantul: "Unul este Dumnezeu si nu este altul afara de El, in Care traim si ne miscam si suntem. Acestuia credem si pe Acesta Il cinstim; iar de porunca imparatului nu tinem seama!" Deci fiind el batut indelung, a slabit si s-a facut ca un mort. Si socotind toti ca a murit, l-au scos afara si l-au aruncat in targ. Apoi, vazandu-l ca inca sufla, l-au luat si l-au aruncat in temnita.

Iar dupa chinuirea Sfantului Iosif, domnul a inceput a grai catre Sfantul diacon Aitala: "Iata viata si moartea, cinstea si ocara stau inaintea ochilor tai; deci nu-ti alege tie pe cel mai prost lucru, lasand pe cel mai bun, si nu merge pe acea cale pe care au mers cei doi nebuni, care au primit chin vrednic dupa faptele lor. Tu asculta sfatul meu, ca sa te invrednicesti de mare cinste si sa primesti daruri din mainile imparatesti. Iar de nu ma vei asculta, apoi singur vei fi vinovat de pierzania ta". Iar sfantul diacon a raspuns: "Mare rusine ar fi pentru mine inaintea cerului si a pamantului, daca n-as calatori pe aceeasi cale, pe care au mers inaintea mea parintii mei. Caci daca aceia, fiind batrani cu anii si neputinciosi cu trupul, asa de barbateste au patimit, apoi eu, care sunt mai tanar cu anii si mai tare cu trupul, cum m-as teme de aceste chinuri vremelnice? Nu ma tem de moarte, pentru Hristos, Cel ce a murit pentru mine; nu voiesc pentru viata cea vremelnica a pierde pe cea vesnica; nu voi vinde dreapta mea credinta pentru darurile si cinstea voastra".

Atunci tiranul a zis cu manie catre cei ce stateau inainte: "Luati-l si bateti-l mai tare decat pe cei dintai!" Iar Sfantul a zis: "Caine rau si necurat! Aceste chinuri numai pe cei imputinati la suflet ii infricoseaza, iar nu pe cei ce sunt barbati tari si ale caror suflete s-au aprins cu ravna lui Hristos".

Deci au inceput a bate mult pe Sfantul Aitala, iar domnul, mirandu-se, graia catre ai sai: "Ce este aceasta, ca toti crestinii nu iau in seama viata aceasta iar moartea o doresc ca pe o viata fericita?" Si cei ce stateau inaintea lui au zis: "Au de la parintii lor o invatatura data, care zice ca este o alta lume, mai buna decat aceasta; si ei, crezand invataturii aceleia, nu iau in seama aceasta lume, nadajduind spre cea mai buna. Deci, pentru aceea, cu a lor voie isi aleg moartea". Astfel stand domnul de vorba cu ai sai multe ceasuri, Sfantul in acea vreme capata rani fara numar.

Dupa aceea, domnul aratandu-se ca si cum ar fi milostiv, a poruncit sa inceteze a-l mai bate si a zis catre Sfantul: "Supune-te vointei imparatului si vei fi sanatos, caci sunt la noi doctori care pot vindeca degraba toate ranile!" Sfantul a raspuns: "Chiar de ati fi putut cu un cuvant sa ma vindecati de rani, tot nu m-as fi supus faradelegii voastre". Iar domnul a zis: "Ispitindu-te am zis acestea, caci, chiar de te-ai fi supus, cu neputinta iti este a fi sanatos dupa niste rani ca acestea atat de mari, care numai cu moartea se tamaduiesc. Deci, fii spre pilda tuturor crestinilor, ca sa nu mai indrazneasca a se impotrivi vointei imparatului si sa necinsteasca pe boierii lor".

Sfantul a raspuns: "Judecatorule faradelege, desi totdeauna graiesti minciuni, acum, nevrand, ai spus adevarul, ca sunt pilda de barbatie si marime de suflet tuturor crestinilor. Caci multi dintre credinciosi, uitandu-se la mine ca la un chip viu si vazand marea mea patimire pentru Hristos, se vor umple de ravna dupa Domnul Dumnezeul nostru si vor rabda pentru El niste chinuri ca acestea".

Domnul, mirandu-se de rabdarea si barbatia lui, cautand spre un prieten al sau iubit, care statea inainte, cu numele Adesh, si care era din cetatea ce se numea Avril, a zis catre dansul: "Pe acesti doi crestini, pe Iosif si pe Aitala, sa-i iei in cetatea ta si fa ca ei sa fie ucisi cu pietre de crestini. Caci pentru aceea n-am voit sa-i tai cu sabia, pentru ca invatatorii crestini sa-si primeasca sfarsitul din mainile crestinilor".

Iar Adesh i-a pus pe ei pe dobitoace, ca pe niste snopi sau lemne neinsufletite, caci nu puteau nici sa umble, nici sa sada, fiindca madularele lor erau slabite de chinurile cele fara de numar si s-a dus cu dansii catre cetatea sa. Dar pe cale, cand era nevoie de a se odihni sau de a innopta, atunci ii lua de pe dobitoace ca pe niste trupuri moarte si ii punea pe pamant, caci nu puteau sa-si miste nici mainile, nici picioarele, fiind zdrobiti in batai. Si daca cineva de mila ar fi voit a le da lor mancare sau putina apa, trebuia sa le puna cu mana in gura. Apoi iarasi ridicandu-i pe ei de la pamant, ii punea pe dobitoace si, legandu-i, ii ducea ca pe niste morti.

Deci ajungand la cetatea Arvil, i-a aruncat intr-o temnita necurata si nu lasa pe nimeni dintre crestini sa mearga la dansii si sa aiba vreo purtare de grija pentru ei. Asa ca putrezisera ranile foarte tare si curgea dintr-insele sange si nu era cine sa li le lege, sau sa-i intoarca pe alta parte sau sa le potoleasca setea cu vreun pahar de apa rece. Asa patimeau sfintii pentru Dumnezeu.

Pe atunci era in cetatea aceea o femeie credincioasa si sfanta, pe numele Sinandulia, care-i hranea in taina pe cei ce patimeau pentru Hristos in temnite. Aceea, afland despre Iosif si Aitala, cum ca sunt in temnita, a venit cu slugile sale noaptea si, dand mult aur paznicilor, a intrat in temnita si i-a aflat pe sfinti vii, negraind nimic, numai sufland inca putin. Deci a rugat pe strajeri ca sa-i dea voie sa-i ia putina vreme in casa sa, fagaduind ca mai inainte de a se face ziua sa-i aduca iarasi in temnita. Straja i-a dat voie, iar ea, luandu-i pe dansii, i-a dus in casa sa care nu era departe de temnita aceea si, punandu-i pe pat, le-a spalat ranile si le-a sters sangele cu o panza curata, pe cand trupul sau si l-a uns cu sangele lor; le-a uns apoi trupurile cu mir de mare pret si le-a legat ranile de la mainile si picioarele cele zdrobite si plangea pentru dansii.

Usurandu-se putin durerea lor, Iosif si-a venit in fire si, privind la femeia aceea credincioasa care plangea si se tanguia langa el cu amar, a inceput a grai catre dansa: "Facerea ta de bine pe care ne-ai aratat-o noua, o, sfanta femeie, este bineprimita la Dumnezeu si noua, celor ce patimim pentru Dansul. Dar a te tangui cu asa amar pentru noi nu este cu cuviinta, caci este departe aceasta tanguire de credinta noastra si de nadejdea cea adevarata si crestineasca". Iar femeia a raspuns: "Eu ma bucur ca Hristos v-a dat voua atata barbatie incat rabdati chinurile cele mai cumplite; dar si mai mult m-as fi bucurat daca v-as fi vazut savarsind patimirea pana la sfarsit; a plange este omeneste, pornind din mila". Sfantul Iosif a zis catre dansa: "Insa nu se cuvine sa plangi pentru noi, caci stii ca toate necazurile pe care le suferim pentru Hristos mijlocesc vesnica veselie". Apoi, incepand a se lumina de ziua, indata sfintii au fost adusi in temnita.

Trecand sase luni, sfintilor li se tamaduira putin ranile si puteau sa stea pe picioare si sa umble putin; si numai mainile Sfantului Aitala erau ca niste moaste. Atunci Adesh, cel ce-i luase de la Ardasabor spre ucidere, a fost scos din stapanirea sa, iar in locul lui a venit alt judecator, mai cumplit decat cel dintai, cu numele Zvrot. Pe acesta, cand a intrat in cetate, si pe cand se aduceau jertfe in capistea zeului lor, adica cel al focului, popii l-au vestit despre Sfintii mucenici Iosif si Aitala, zicand: "Sunt in temnita doi invatatori crestini, care au fost chinuiti mai inainte de Ardasabor, iar dupa aceea au fost adusi aici, ca sa fie ucisi cu pietre de catre crestini. Dar de vreme ce nu puteau sa umble din cauza ranilor, nu i-am scos spre ucidere, ci am asteptat sa se tamaduiasca, sperand sa-i induplecam catre a noastra credinta.

Judecatorul, auzind aceasta, indata a poruncit sa-i aduca inaintea sa si, vorbind mult cu dansii, cu imbunari si cu ingroziri ii silea sa se inchine focului si sa guste din jertfe. Dar, vazand ca nu sporeste nimic cu acestea, a poruncit mai intai sa-l spanzure gol pe Sfantul Iosif, cu capul in jos, si sa-l bata cu vine de bou. Si, fiind batut tare, ranile ce se tamaduisera putin, iarasi s-au innoit si sangele curgea ca dintr-un izvor. Iar unul dintre vrajitorii ce stateau acolo s-a apropiat de sfant si i-a zis cu blandete: "Omule, daca te rusinezi de popor a intra inaintea tuturor in capistea zeului nostru si a jertfi cu noi, apoi fagaduieste in taina a face aceasta, si vei fi slobod de chinuri". Dar Sfantul a strigat cu mare glas: "Departati-va de la mine toti cei ce lucrati faradelegea, ca a auzit Domnul rugaciunea mea". Si a fost batut trei ceasuri; dupa aceea, chinuitorul a poruncit ca, dezlegandu-l, sa-l duca in temnita, caci iarasi nu putea merge pe picioare, din cauza ranilor ce i se innoisera.

Sfantul Iosif fiind dezlegat si dus la temnita, in locul lui au spanzurat pe Sfantul Aitala, care, asemenea, a fost batut indelung, fara crutare. Iar el neincetat striga: "Sunt crestin!" Apoi, dezlegandu-l si pe Sfantul Aitala, au spanzurat in locul lui pe un om oarecare ce era de credinta cea ratacita a maniheilor, care, de asemenea, marturisea inaintea tuturor credinta cea nedreapta si defaima pe persi pentru paganatatea lor. Deci, spanzurandu-l si pe acela, au inceput a-l bate; iar el rabda la inceput bataile dar, cand au inceput a-l bate mai aspru, a strigat cu glas tare, blestemand pe manihei si, lepadandu-se de credinta lui, a fagaduit ca se va inchina zeilor persani.

Sfantul Aitala fiind acolo si auzind acestea, il batjocorea pe el si zicea: "Abia ai gustat chinul, si te-ai lepadat de credinta maniheica. Bine este cuvantat Hristos, Dumnezeul nostru, Care ne intareste pe noi in toate chinurile cele cumplite si ne invredniceste sa fim nebiruiti si neclintiti intru dreapta noastra credinta".

Acestea auzindu-le judecatorul, s-a maniat asupra Sfantului si a poruncit ca iarasi sa-l bata cu nuiele de trandafir ghimpoase. Si atat de mult a fost batut, incat se parea ca a murit si, ducandu- l afara, l-au asezat ca pe un mort. Iar unul din vrajitori vazand trupul gol zacand, din firea lui aplecat spre mila, l-a acoperit cu panza curata; care lucru, vazand unii din prietenii lui, i-au spus judecatorului; si, prinzandu-l pe acela, l-au batut fara mila. Astfel i-au rasplatit lui cei nemilostivi pentru mila ce avusese. Iar pe Sfantul Aitala, simtindu-l ca inca mai sufla, tarandu-l de picioare, l-au dus in temnita.

Dupa catava vreme, iarasi au fost adusi sfintii din temnita inaintea judecatorului, care le-a zis: "Miluiti-va, oameni, gustati din sangele jertfelor si veti fi slobozi de chinuri!" Iar ei, intr-un glas, au zis: "Nu se cuvine omului sa bea sange; numai cainilor ce sunt mancatori de mortaciuni! Dar tu, de vreme ce, desi esti om cu firea, esti caine cu naravul, latrand asupra lui Dumnezeu Cel ce te-a zidit pe tine, poti bea sange ca un caine si te satura de el!"

Judecatorul maniindu-se, iarasi a poruncit sa-i bata. Insa cei ce-i stateau inainte, umilindu-se, au zis: "Macar din jertfele cele fierte gustati, in loc de sange, ca sa va sloboziti din chinuri". Sfintii au raspuns: "Nu ni se cuvine noua a spurca cu ceva credinta noastra cea fara de prihana". Dupa aceasta, judecatorul cu sfetnicii sai au rostit asupra lor raspunsul cel mai de pe urma: sa fie ucisi cu pietre de catre crestini.

Sfantul Iosif a zis: "Voiesc a spune ceva in taina judecatorului". Si indata a alergat catre dansul judecatorul, crezand ca are sa se invoiasca la paganatatea lor. Deci slugile, l-au ridicat de la pamant si judecatorul s-a plecat catre dansul. Iar Sfantul, umplandu-se de mahnire, l-a scuipat in fata, zicand: "O, fara de rusine si fara de omenie esti; nu te rusinezi a navali asa cumplit asupra firii omenesti si a-ti revarsa mania asupra celor ce abia mai sufla?"

Atunci judecatorul, rusinat, s-a intors la locul sau si a trimis indata multime de slugi prin casele crestinilor sa-i aduca cu sila la divan, ca sa-l ucida cu pietre pe Sfantul Iosif. Apoi, ducandu-l pe el putin mai departe de divan, la loc mai larg, au sapat o groapa si l-au pus intr-insa, caci nu putea sa stea. Dupa aceea, i-au legat mainile la spate si i-au asezat pe crestini de jur imprejur, cu sila punandu-le pietre in maini si poruncindu-le sa arunce cu ele asupra Sfantului si sa-l ucida, ceea ce au si facut, chiar fara voie.

Tot atunci a fost adusa si fericita Sinandulia si, silita fiind sa arunce cu pietre asupra Sfantului, ea a strigat: "Din veac nu s-a auzit asa ceva, ca sa sileasca cineva pe femeie sa-si ridice mana asupra barbatilor celor sfinti, precum faceti voi, care in loc sa va luptati impotriva vrajmasilor, ati pornit razboi impotriva noastra, iar patria care este in pace o umpleti de sange si de crime". Dar paganii au batut o tepusa intr-o trestie lunga si i-au dat-o ca sa impunga cu ea de departe pe sfant. Insa ea a zis: "Mai bine mi-as infinge mie aceasta sulita in inima, decat sa ma ating de sfantul si nevinovatul lui trup".

Deci, au aruncat imprejurul Sfantului multime de pietre, incat numai capul i se vedea. Iar unul dintre pagani, ridicand un pietroi, l-a inaltat deasupra Sfantului si l-a lovit cu el in cap, incat i l-a zdrobit; si astfel bunul nevoitor si-a dat duhul in mainile Domnului.

Apoi a pus straji sa pazeasca trupul Sfantului Mucenic ca pe o comoara, ca sa nu fie furat de cei credinciosi. Iar in a patra zi a fost un cutremur mare si tunete si fulgere; apoi, cazand foc din cer, i-a ars pe strajeri si pietrele s-au risipit ca praful. Dupa aceea, incetand cutremurul, tunetele si fulgerele, a venit poporul la locul unde era trupul Sfantului improscat cu pietre si a aflat pietrele risipite, iar trupul Sfantului nu l-au mai gasit, caci Domnul, cu judecatile Sale, l-a dus in loc nestiut.

Iar Sfantul Aitala, diaconul, a fost dus intr-un sat ce se numea Patrias, si, de asemenea, a fost ucis cu pietre de crestini, care au fost siliti sa faca aceasta. Iar noaptea, calugarii, care vietuiau aproape, au luat in taina sfantul lui trup si l-au ingropat cu cinste. Apoi in locul acela, unde a fost ucis Sfantul Aitala, cu puterea lui Dumnezeu a crescut un copac de mirsina, care tamaduia tot felul de boli. Si a fost acolo copacul peste cinci ani, tamaduind neputintele tuturor celor ce alergau la el; care lucru, vazandu-l paganii, s-au inveninat si l-au taiat din radacina. Dupa aceea, multi ani, cei vrednici vedeau in locul acela o lumina cereasca stralucind, si ingeri cantand si slavind pe Dumnezeu, Care preamareste pe Sfintii Sai. Cu ale caror rugaciuni sa ne invrednicim si noi intru cele inalte si impreuna cu ingerii sa cantam slava lui Dumnezeu in veci. Amin.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2883

Voteaza:

Sfintii Mucenici Achepsima episcopul, Aitala diaconul si Iosif preotul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE