Ielele

Ielele Mareste imaginea.

Dintre toate fiintele supranaturale a caror menire e sa faca rau oamenilor, cele mai de temut sunt Ielele. Nici unele n-au atatea nume ca acestea, nume eufemistice, create pentru a le imbuna, pentru a nu atrage asupra-si efectele teribile ale maniei lor.

Numele de Iele, identic cu pronumele personal feminin, ele, dupa cum dovedeste sinonimul Dansele, le-a fost dat pentru a evita rostirea unui nume care ar fi putut sa le supere. Celelalte nume, formate din epitete, unul mai magulitor decat altul, sunt extrem de numeroase. Le citam pe cele mai cunoscute: Mandrele, Frumoasele, Frumuselele, Ale-frumoase, Zanele, Sfintele, Ale-sfinte, Milostivele, Miluitele, Vrednicele, Cinstitele, Harnicele, Puternicele, Maiestrele, Soimanele, Vitezele, Doamnele, Cuconitele, Jupanesele, Imparatesele, Vantoasele, Vinturitele, Dragaicele, Nemaipomenitele, Iudele, Fetele campului, Fetele lui Sandru etc.

Ielele sunt niste duhuri, in chip de fete tinere, 3, 5, 7, 9 sau 12 la numar, de o frumusete uimitoare. Dupa unii, au aripi, sunt imbracate in alb, de sus pana jos, au zale pe piept si clopotei la picioare. Umbla despletite si capul le e impodobit cu flori. Extragem dintr-un descantec de "Soimane", din Ploiesti si din judetul Buzau, urmatoarea descriere a Ielelor:

"Noua sfinte Soimane,                                    La rasarit a plecat.
Cu noua lopatele,                                            Cu (cutare) s-a-ntalnit.
Cu noua maturele,                                          Pe el l-a-ntampinat,
Cu rochii negre-mpodobite,                          L-a sagetat,
Cu salbi de galbeni gatite.                            Varsaturi,
Cu rochiile rotate,                                           Trecaturi.
Cu iile raurate,                                                 Ameteala,
Cu salbile pe piept lasate.                            Fierbinteala
De la apus s-a ridicat,                                   In trup i-a lasat...."

Traiesc in paduri departate si in zavoaie si, cand trec zburand prin vazduh dintr-un zavoi intr-altul, peste varfurile copacilor, se aude cum chita din gura, din viori, din fluiere sau din cimpoaie. Uneori trec pe deasupra intr-o caruta luata de pe pamant. Cateodata au cu ele lumanari, cand vezi pe sus niste luminite, cand trec ele insotite de lautari sau cimpoieri.

Se hranesc cu flori si beau apa din izvoare. Aici e locul lor de intalnire si tot aici se scalda. Petrecerea lor e cantarea si jocul. Versul lor e asa de duios, ca nu se poate asemana cu nici o cantare de fiinta omeneasca. De aceea, unuia care canta bine i se zice: „canta ca Ale-sfinte'" sau „ca Milostivele", „ca Soimanele", ori „canta parca-i luat din Soimane'". Intind o hora si joaca pana dupa miezul noptii. Daca joaca pe pamant, isi aleg o poienita curata, in inima codrului sau a zavoiului, o gradina cu iarba verde sau o fata de arie, unde apoi isi intind masa. Pe unde au jucat ele, nu mai creste iarba. Iarba care a fost verde se usuca, parc-ar fi fost parlita de foc. Se vede uneori pe pajiste cate un rotocol fara iarba, pe unde au calcat Ielele jucand. Creste mai tarziu otava pe locul acela parlit, dar vitele nu vor s-o manance. Ele sunt sfinte, ca, pe unde e gradina lor, nu umbla nici vite, nici care. Nu-i e permis nici omului sa mearga pe-acolo decat pana la pranz. Dupa pranz, ele se duc la flori, ca sa-si culeaga mancarea. Ciupesc din toate florile, si din toate buruienile, ca sa n-aiba leac. Cine le-a auzit, zice c-ar fi cantand:

"Daca n-ar fi avrameasa,
Musetel si imparateasa,
Odolean si leustean.
Usturoi de samulastra,
Toata lumea ar fi a noastra."

Sau:

"Cand n-ar mai fi
Avrameasa si carstaneasa
Si leustean la fereastra,
Ar fi toata lumea a noastra."

Vezi ca lumea pune sa creasca leustean pe la fereastra, si ele nu se pot apropia de casa. Tot astfel, intr-o insemnare a monahului Porfirie, din anul 1839 : "Babele si bobarii invata pe oameni sa poarte usturoi trei catei in punga, curea, brau, ca sa nu-i bantueasca Ielele. O buruiana radacina de odolean, radacina avrameasa-carstineasa, asemenea sa poarte, ca nu pot a se apropia de ei Maiestrele, pe care zic mincinoasele vrajitoare ca le-au auzit cantand in raspantii aceste vorbe: «De n-ar fi avrameasa-carstineasa. Ar fi toata lumea a noastra!»".

Daca trece cineva pe locul unde fac ele hora sau pe unde au jucat Ielele, il pocesc, si omul nu se mai face bine nici cu leacurile babelor, nici cu ale doftorilor. De aceea, cel ce vede pe undeva un rotocol de iarba calcata, sa se fereasca de a calca pe acolo, caci e locul unde au jucat Ielele si poate sa-l poceasca; i se zgarcesc mainile si picioarele. Daca sade cineva in vatra lor, se spuzeste pe tot trupul sau se umple de bube. Daca le superi de la veselia lor, ele se inraiesc si te ologesc ; daca insa le lasi in voia lor, nesuparate, iti dau cateodata tot ce le ceri. Cine aude cantarea lor ramane surd, iar cel ce raspunde, cand il striga ele pe nume, ramane mut. Daca cel ce le-a simtit ca vin, nu s-a trantit cu fata la pamant si nu si-a pus ceva in cap, ca sa nu le vada si sa nu auda cantarea lor, Ielele vin la dansul, si omul ramane mut si schilod.

Cand vor sa pedepseasca pe cineva, Ielele il dezmiarda prin cantari, il adorm in visuri placute, apoi joaca de trei ori hora in jurul lui si incep sa-l blesteme: ori limba sa i se lege, ori din minte sa-si sara, ori sa nu-si mai dea peste leac. De cele mai multe ori, ii iau mainile sau picioarele, ori ii stramba fata. Atunci se zice ca omul e "soimanit", caci au dat Soimanele peste el.

Dar nu numai cand vine omul in timpul cand petrec Ielele, il schilodesc. Cateodata doarme cineva pe-afara, noaptea, si cand trec ele in zbor pe deasupra lui, ii sucesc mainile si picioarele, il damblagesc. Altii mai spun ca ele umbla noaptea pe sub streasina casei si, daca trece omul sau urineaza pe-acolo, il ologesc. Cainii le simt: cand trec ele pe langa casa, incep sa urle.

Ielele vin noaptea si te striga la poarta, dar sa nu raspunzi, daca nu te striga de trei ori. Cine raspunde inainte de a fi strigat de trei ori. Ielele il ologesc sau il innebunesc. Unul a raspuns indata si a iesit afara la poarta si i s-a intors gatul la spate : l-au strambat Ielele.

Pe locul unde au jucat ele, se gasesc uneori semne: margele, par sau altele. Cine se atinge de aceste lucruri se poceste. Intr-o seara, se povesteste in judetul Brasov, se facuse hora in sat. Venisera fete si baieti din satele vecine. Aproape cand sa sfarseasca jocul, se aud de sus cantari de fete. Ascultau toti si spuneau ca sunt Frumoasele. A doua zi, o fata, dintr-un sat vecin, care fusese la joc si plecase aproape de ziua acasa, a intalnit o masa intinsa pe iarba, cu diferite lucruri frumoase, cercei, margele, si vreo patru fete care vindeau. Fetele au rugat-o sa le cumpere si ea ceva, dar ea le-a raspuns ca n-are bani. Ele i-au spus ca, in loc de bani, sa le lase s-o sarute si ele cate o data pentru fiecare lucru ce-si va alege si sa-i dea cate un fir de par din cap. Lucrurile fiind frumoase, plata mica, fata s-a invoit si si-a ales multe lucruri. In zorii zilei, fetele cu targul s-au inaltat in vazduh cu toate lucrurile lor cele frumoase. Biata fata, in fiecare loc unde o sarutase, capatase cate o buba, iar parul ii ramasese aproape numai jumatate in cap. Fata a ramas pocita de Frumoase.

Ielele beau noaptea apa din fantani, si oricine bea dupa ele ramane pocit. De aceea, cand bea cineva dimineata apa dintr-o fantana, sa lase un semn acolo, ca poceala sa cada pe acel semn. Chiar acasa, e bine sa acoperi caldarea cu apa, sau alt vas sa-l pui cu gura in jos, ca sa nu se scalde Ielele si sa te poceasca apoi. Cand treci sambata ori marti seara peste ape, fa-ti cruce si sufla peste apa, ca sa nu te imbolnavesti, caci atunci se scalda Milostivele. Cine bea apa de unde au scuipat ele, se alege cu arsuri pe piept, ori cu sfarseala, de nu mai scapa de boala, pana nu-si descanta. Alt leac mai e: sa intre in jocul calusarilor, fara sa vorbeasca, si acestia sa joace calcand pe dansul.

Oamenii obisnuiesc sa puna o capatana de cal intr-un par al gardului, ca s-o vada Ielele si sa fuga, si cei de-acolo scapa astfel de pacostea lor. Cat priveste originea Ielelor, sunt doua legende care circula in popor. Una, ca ele ar fi cele trei slujnice, dupa altii fetele lui Alexandru Machedon, care au baut toata apa vie din sticla pe care o pecetluise imparatul, ca sa bea la batranete. Dupa ce au baut apa, s-au facut zane rele, nemuritoare, si au zburat in lume. Cea de-a treia, care e tiganca, e cea mai nemilostiva. Asa se explica poate si numirea de Fetele lui Sandru (= Alexandru), care li se da pe alocuri.

Alta, ca ele s-ar trage din cele cinci (dupa altii, sapte) fete care au ramas cu candelele stinse, pentru ca n-au adus untdelemn de ajuns, cand s-au dus intru intampinarea ginerelui, despre care vorbeste parabola Mantuitorului, in Evanghelie.

Credintele despre Iele, care se gasesc, aproape la fel, la mai toate popoarele din Europa, sunt la noi, in mare parte, influentate de credintele slave. Corespund intocmai acelora pe care le au sarbii despre Vile (sing. Vila), si bulgarii, despre Samodiva. De altfel, acest din urma nume a patruns si in mitologia poporului nostru, dar ca nume eufemistic al Mortii (judetele Dolj, Valcea, Teleorman etc).

Numele de Iude, care se da pe alocuri Ielelor, e si el imprumutat de la bulgari, la care Iudi inseamna, ca si Samodiva, ceea ce intelegem noi prin Iele.

Candrea Aurel

03 Iulie 2012

Vizualizari: 27876

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun