Despre familia crestina din perspectiva canonica si juridica

Introducere

Dupa cum stim cu totii Biserica Ortodoxa Romana a declarat anul trecut - 2011, ca an jubiliar al Botezului si a Sfintei Cununii. Tot in acest an a fost adoptat si promulgat si Noul Cod al Familiei fapt ce m-a determinat sa vorbesc despre familia crestina, care prospera si dainuie (numai) sub harul Duhului Sfant si sub legatura dragostei dintre cei doi tineri, barbat si femeie, primita prin Sfanta Taina a Cununiei. Statul si Biserica au cooperat si s-au consultat in ceea ce priveste necesitatea din domeniul legislatiei privind educatia copiilor si tinerilor, in domeniul asistentei sociale privind copiii si parintii care au probleme majore de ordin social. Biserica Ortodoxa nu si-a schimbat si nu isi va schimba vreodata viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi si icoana vazuta Familia Sfanta, in care Fiul lui Dumnezeu a crescut cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni (Luca, 2:52). Rolul ei este acela de a sustine si afirma valorile familiei si a intari pozitia acesteia in societate. Caci familia este parte a intregului, trup din trupul Bisericii. Familia este singura care innoieste permanent lumea, aducand cu sine copiii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor intemeia la randul lor alte familii. Asadar, familia confera prin structura sa unitate intregii societati, dovada faptul ca insusi Dumnezeu-Fiul s-a nascut din femeie si a intrat in istorie ca un copil, crescut intr-o familie. Cununia celor doi tineri (barbat si femeie) este binecuvantata de Biserica in calitatea ei de icoana a iubirii dintre Iisus Hristos si Biserica, dintre Dumnezeu si umanitate, purtand in ea taina mantuirii si a vietii vesnice. De aceea, familia niciodata nu va putea fi redusa la aspectul biologic, juridic, psihologic, social sau cultural, fiindca ea este mai mult decat toate acestea laolalta si le transcende pentru ca are vocatia de a fi in lume icoana iubirii divine vesnice.

Dintre toate Tainele pe care le are Biserica, singura care nu a fost instituita de catre Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos este aceasta a familiei. Ea a fost instituita de Insusi Dumnezeu in gradina Eden cand a binecuvantat Dumnezeu pe Adam si pe Eva zicand: „Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti” (Facerea 1:28). Din acel moment cei doi (barbatul si femeia) au devenit un singur trup, fiind alaturi la bine dar si la rau, la bucurii dar si la necazuri, la rugaciune dar si in momentele de ratacire si slabire a credintei, ajutandu-se reciproc pentru intarirea acesteia, precum ne arata si Sfantul Apostol Pavel in prima Epistola catre Corinteni: „Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios” (1 Corinteni 7:12-14). Insusirile familie crestine sunt: unitatea si egalitatea intre cei doi; dragostea si buna invoire dintre soti; curatia; sfintenia, care trebuie sa salasluiasca in fiecare familie pentru ca Taina Cununiei mare este dupa cum ne relateaza si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Efeseni: „Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica” (Efeseni 5:32); si trainicia casatoriei, adica ca cei doi sa se pastreze impreuna curat si cuviincios pentru intreaga lor viata: „Dar de la inceputul fapturii, barbat si femeie i-a facut Dumnezeu. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa. Si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu mai desparta” (Marcu 10:6-9).

Referitor la traditie si modernitate in familia crestina, privita si abordata fiind din perspectiva existentei umane, familia reprezinta un adevarat izvor de viata. Familia este singura care innoieste permanent lumea, aducand cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor intemeia la randul lor alte familii. Asadar, familia confera prin structura sa unitate intregii societati. Astazi, rolul si importanta acordate familiei sunt tot mai mult diminuate. „Biserica Ortodoxa nu si-a schimbat si nu isi va schimba vreodata viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi si icoana vazuta Familia Sfanta, in care Fiul lui Dumnezeu a crescut «cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni» (Luca 2, 52). Rolul sau este acela de a sustine si afirma valorile familiei si a intari pozitia acesteia in societate. Familia este parte a intregului, trup din trupul Bisericii. Daca Regula Mare a Bisericii este valabila in egala masura si pentru biserica mica, se aplica si reciproca. De aceea, responsabilitatea si grija pe care statul, toate celelalte institutii si fiecare dintre noi in parte trebuie sa le manifestam fata de ea constituie o necesitate ce se impune de urgenta in zilele noastre.

Invatatura Bisericii Ortodoxe defineste familia, care ia fiinta prin Sfanta Taina a Nuntii sau a Casatoriei, drept biserica cea mica, sau biserica domestica. La baza uniunii naturale a barbatului cu femeia sta Taina Iubirii, asa cum mai este numita plastic Casatoria, iar scopul urmarit este acela al trairii unei vieti crestine si al procrearii. Pentru ca aceasta uniune se face “in Hristos si in Biserica”, ea primeste chipul unirii dintre Iisus Hristos si Biserica. Prin unirea tainei, cele doua parti devin indisolubile si convergente. Prin asimilare si reciprocitate, Regula Bisericii Mari devine regula bisericii de acasa, iar implinirea ei face vie si lucratoare Evanghelia in Biserica si in lume. Si tot in virtutea acestei uniri, modul de manifestare in raportul cu lumea al Sfintei Treimi devine modelul de manifestare al familiei crestine, dupa cum sustinea si Parintele Profesor Dumitru Staniloae.

Daca in urma cu 63 de ani, la 10 decembrie anul 1948, se statua in Declaratia fundamentala a drepturilor omului, art. 16, c. 3 ca “familia este nucleul natural si fundamental al societatii si are dreptul de a fi protejata de societate si stat” se observa ca politicile actuale sunt contrare acestei declaratii. Prin metode de exacerbare si extrapolare a unor principii bine definite prin termeni consacrati s-a ajuns la inventarea de noi termeni, prinsi intr-un limbaj lipsit de consistenta si axat doar pe satisfactia imediata si egoista. In foarte multe studii de specialitate se recunoaste rolul de participant activ al familiei in cristalizarea economiei, valorilor si comportamentelor moderne. In acelasi timp, aceste valori sunt scoase din mediul lor firesc – familia, si puse pe seama unor realizatori externi – sisteme, politici, necesitati de multe ori inventate si incapabile sa raspunda nevoilor concrete ale familiei. S-a ajuns astfel sa se vorbeasca tot mai mult si total indefinit despre procesul de modernizare a “institutiei” familiei. Este drept ca, recunoscandu-i-se, de-a lungul timpului, statutul de subiect social specific si esential pentru viata publica, familia poate fi privita si ca “institutie”, dar, comparativ cu ceea ce intelegem astazi prin acest termen, este de preferat cel simplu, de biserica mica. Iar aceasta, deoarece atitudinea actuala este una si aceeasi cu a tendintelor manifeste ale sistemelor, politicilor si necesitatilor imediate in care se intrevad trei mari tendinte distructive pentru familie, si anume: cea privitoare la responsabilitati, cea a delimitarii si izolarii familiei de societate si cea a alternativelor propuse sa inlocuiasca familia.

Constienti fiind ca suntem responsabili mai intai familiei si abia apoi societatii, altfel spus, in raport cu responsabilitatile traditionale ale parintilor intreolalta si fata de copii, ale copiilor fata de parinti, care formeaza coeziunea si comuniunea in familie si care sunt reduse uneori, tendentios, la unul de subordonare dictatoriala, tiranica chiar, observam ca se vorbeste tot mai mult despre responsabilitatile indivizilor, a persoanelor in familie. Familia nu mai este impreuna responsabila pentru membrii sai, iar acestia nu mai sunt datori intai familiei in ce priveste coresponsabilitatea, ci societatii sau, mai precis, institutiilor abilitate. Aceasta tendinta a condus in unele legislatii de aiurea si conduce treptat, daca se va merge pe acest sablon, spre pierderea personalitatii juridice a familiei, diminuandu-se rolul sau social. Astfel s-au diminuat si chiar pierdut legaturile intime din familie, legaturile cu cei din acelasi neam (alternativa romaneasca pentru clan, un cuvant strain folosit frecvent in studiile de specialitate; de ce oare?!), legaturile cu cei din comunitate. Rolul sotilor se rezuma nu la o viata impreuna, ci la rezolvarea separata a problemei fiecaruia in privinta carierei. Carierismul clamat ca o realitate de sine si perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenta fata de problemele familiei. Functiile traditionale ale familiei: de crestere a copiilor si de ingrijire a batranilor sunt pe cale de disparitie. Ele sunt impartite cu alte institutii sociale, total diferite de familie si de caldura acesteia. Socializarea se rezuma fie la intalniri protocolare, fie la unele de descatusare a unor inhibari personale ca rezultat al insingurarii. La modul acesta, familia devine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reactie la stresul cotidian.

O alta directie de diminuare a importantei si rolului familiei este cea a delimitarii si izolarii ei de societate. In tot mai multe lucrari de sociologie, psihologie, psihopedagogie etc., lucrari ce observa si noteaza tendintele actuale in e(in)volutia familiei, o considera pe aceasta drept locul unor simple legaturi si interese private. Nimic din ceea ce “produce, provoaca si genereaza” familia nu este absolut necesar societatii in forma sa structural-institutionala. Ea este o desfasurare de trairi si concepte cu valabilitate interna, care nu produc efecte in afara arealului sau. Ca un revers al acestei atitudini vedem cum pentru diversi indivizi, constituiti intr-o uniune de interese, iar nu intr-o unitate de comuniune, asa cum este familia, primul si ultimul scop este “sa ne fie noua bine”.

Bine stiind ca familia nu este locul unor simple legaturi si interese private, vom afirma si sustine ca o a treia directie, la fel de pagubitoare, este aceea prin care familia este inteleasa ca o simpla coabitare, lasandu-se cale libera concubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contract care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor). Drept urmare, se lasa a se intelege ca familia, redusa la cuplu, este o alegere oarecare, bazata pe asa-zisa “potrivire”: gusturi comune, optiuni, aranjamente in functie de interese private, fara angajamente sau responsabilitate publica. In sprijinul unei asemenea stari de lucruri sunt aduse motivatii precum: lipsa veniturilor, a unei locuinte, a unei persoane protectoare sau chiar a atractiei fizice. In felul acesta, problema “spinoasa” a divortului dispare cu totul. Din cele de mai sus, se observa ca locul familiei crestine (traditionala la noi) – comuniune de iubire – este luat de individualismul egocentric. Structura si functiile familiei in raport cu importanta sa sociala sunt diminuate, total schimbate sau chiar pervertite. Toate aceste modificari s-au produs si se produc cu aportul major a ceea ce numim informatie. Pentru ca a pierdut exercitiul dialogului, accident care a avut loc inca din momentul caderii lui Adam, omul modern a devenit in egala masura omul receptor si omul monologic. Isi impropriaza extrem de usor atitudini induse, iar finalitatea esuata nu este niciodata impartasita. Adevarul este ca nu poti impartasi (oferi si darui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar imprastiata, raspandita. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxa nu si-a schimbat si nu isi va schimba vreodata viziunea asupra familiei, ce are drept temei iubirea Sfintei Treimi si icoana vazuta Familia Sfanta, in care Fiul lui Dumnezeu a crescut “cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni” (Luca, 2, 52). Fiindca, dupa cum am spus si la inceputul acestui material, rolul ei este acela de a sustine si afirma valorile familiei si a intari pozitia acesteia in societate. Familia este parte a intregului, trup din trupul Bisericii. Daca Regula Mare a Bisericii este valabila in egala masura si pentru biserica mica, se aplica si reciproca.
Despre Casatorie intre canonic si juridic - pe scurt, despre Noul Cod Civil si institutia familiei

Daca la anul 1831 societatea romaneasca din cele doua principate de dincolo de Carpati a primit prima organizare de tip constitutional prin Regulamentele Organice ale generalului Pavel D. Kisseleff, anul 1864 a constituit prima reforma profunda a acesteia. Pastrator al traditiilor juridice din vechime, dar si deschizator de drumuri pe modelul napoleonian, Codul Civil, numit pe buna dreptate al lui Alexandru Ioan Cuza, a reprezentat suflul de modernitate necesar progresului societatii romanesti care, din pacate, se baza pe unele institutii sociale subrede. Timp de aproape 150 de ani, Codul Civil a fost cel mai statornic act juridic al poporului roman. Completat in varii randuri numai prin acte normative adiacente si, aproape niciodata in chiar textul sau, legiuitorul, alaturi de juristii reprezentativi ai natiunii au considerat ca este momentul unei innoiri. Mai putin importante sunt sursa de inspiratie a comisiei redactoare sau oportunitatea si chiar compatibilitatea unor noi institutii civile cu sistemul de drept romanesc, de factura romano-germana. Importante sunt, din punctual nostru de vedere, acele schimbari care pot afecta viata social si liturgica a oamenilor. Tocmai de aceea, subiectul pe care vrem sa il tratam este cel al casatoriei in lumina noii reglementari civile, institutie fundamentala si, in acelasi timp, controversata din perspectiva noii reglementari.

Noul Cod Civil aduce o pleiada de noutati. Prima ar fi reglementarea juridica a logodnei, cauzata, daca stim sa descoperim adevarata intentie a legiuitorului, de situatiile tot mai multe de concubinaj existente in societatea contemporana. Apoi, ridicarea pragului varstei de la care poate fi incheiata casatoria si in cazul femeilor este important, deoarece se asigura astfel, deplina constientizare a importantei acestui eveniment si se elimina orice discrepante care, cel mult, ar fi dat locul unor discutii inadecvate in raport de gradul de pregatire mentala si psihica pentru viata de familie. Sunt accentuate de catre legiuitorul primar si cerinte ce tin de eugenia sociala, cum sunt necesitatea imperativa a comunicarii starii de sanatate anterior incheierii casatoriei civile, lipsa unei astfel de comunicari fiind un impediment relativ la incheierea acestui act juridic, precum si existenta unui certificat medical in cazul survenirii necesitarii incuviintarii casatoriei intre rude colaterale de gradul patru (i.e. veri primari). Tot realitatile sociale sau, mai precis, prevalenta materialului asupra spiritualului sau a celor ale duhului, au determinat legiuitorul sa reglementeze diferite regimuri matrimoniale care sa asigure, acolo unde exista ”nevoia”, posibilitatea eliminarii confuziunii de patrimoniu intalnita in Codul Familiei recent abrogat. Desigur, raspunsul teologic la adresa unei astfel de consacrari legale poate fi si trebuie sa fie unul extins si elaborat, deoarece trebuie analizata cu atentie cauza unei astfel de realitati sociale, precum si mijloacele de intelegere duhovniceasca pe care Biserica le pune la indemana credinciosilor.

In fine, amintim si faptul ca desfacerea institutiei casatoriei nu mai intampina aceleasi dificultati care erau consacrate de Codul Familiei si care nu erau indreptate inspre impiedicarea efectiva a constatarii judiciare a disolutiei unei relatii sociale de convietuire, ci la prezervarea acesteia din urma, prin acordarea de termene de gandire etc. Desigur, acest din urma aspect va trebui analizat si din perspectiva prevederilor noului Cod de Procedura Civila, a carui intrare in vigoare este prognozata pentru jumatatea acestui an. In cele ce urmeaza, vom sublinia din punct de vedere juridic si canonic cateva aspecte ale noilor reglementari ale Codului Civil privind institutia casatoriei.

Despre logodna si casatorie - cateva aspecte juridice

In ceea ce priveste logodna, avem prin urmare, legiferat in legislatia de stat ceea ce exista sub forma practicata de multa vreme la poporul roman ca urmare a liberalizarii si modernizarii vietuirii individuale a persoanelor. Astfel, Capitolul I intitulat „Logodna” din Titlul II al Noului Cod Civil este consacrat exclusiv acestei institutii nou-create. El se refera pe rand la definitia noii institutii, la incheierea si ruperea logodnei, la restituirea darurilor in urma desfacerii logodnei, la raspunderea pentru ruperea logodnei, precum si la termenul de prescriptie in care partea asa-numita ”corecta” poate sa aiba pretentii materiale in ceea ce priveste restituirea darurilor facute in timpul logodnei, dar in vederea casatoriei.

Asadar, in conformitate cu art. 266 alin.(1) din noul Cod Civil (denumit in continuare Noul Cod Civil), logodna este promisiunea reciproca de a incheia casatoria. Dispozitiile privind conditiile de fond pentru incheierea casatoriei sunt aplicabile in mod corespunzator si logodnei, cu exceptia avizului medical si a autorizarii instantei de tutela (Art. 266, al.2 din Noul Cod Civil). Acestea sunt, in fapt, urmatoarele: diferenta de sex si consimtamantul partilor (Art. 271 Noul Cod Civil) si, respectiv, varsta minima matrimoniala (augmentata legal la 18 ani. Casatoria se poate incheia chiar si cu incepere de la varsta de 16 ani pentru motive temeinice si in baza unui aviz medical, obligatoriu si extrem de important, la care trebuie sa se adauge si incuviintarea parintilor, a autoritatii tutelare, a instantei de tutela sau a persoanei care exercita tutela, dupa caz (art.272, alin.(1) si (2) din Noul Cod Civil).

In ceea ce priveste forma logodnei, este demn de mentionat ca incheierea logodnei nu este supusa nici unei formalitati sacramentale prescrise de lege si poate fi dovedita, potrivit legii, cu orice mijloc de proba (Art. 266, al.3 din Noul Cod Civil). Astfel, legiuitorul Noului Cod Civil a inteles sa limiteze importanta sociala si juridica a logodnei, aceasta fiind limitata la statutul de fapt juridic. Tocmai de aceea o astfel de stare de fapt prin orice mijloc de proba aflat la indemana persoanei interesate sa exercite o astfel de probatiune. Tot din perspectiva importantei juridice reduse a logodnei in contextul social si legal trasat de Noul Cod Civil, incheierea casatoriei nu este conditionata de incheierea logodnei (Art. 266, alin. (4) din Noul Cod Civil).

Din punct de vedere social, Noul Cod Civil conditioneaza validitatea logodnei de diferenta de sex a logodnicilor, facandu-se astfel recurs la perceptele biblice si la cele social-morale derivate din cele dintai. Astfel, logodna se poate incheia doar intre barbat si femeie (Art. 266 alin. (5) din Noul Cod Civil), legiuitorul anticipand astfel principiul diferentei de sex la contractarea casatoriei. Tot din perspectiva perceptelor social-morale consacrate legislativ de Noul Cod Civil trebuie sa amintim si urmatoarele interdictii: bigamia (art. 273 din Noul Cod Civil); casatoria intre rudele de sange in linie dreapta, precum si intre cele in linie colaterala pana la al patrulea grad inclusiv. Asemenea si persoanelor devenite rude prin adoptie (art. 274 alin.(1)-(3) din Noul Cod Civil); casatoria intre tutore si persoana minora aflata sub tutela sa (art. 275 din Noul Cod Civil) ; casatoria alienatului mintal si debilului mintal (art. 276 din Noul Cod Civil); casatoria dintre persoane de acelasi sex (art. 277 din Noul Cod Civil). De asemenea, logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrans sa incheie casatoria (Art. 267 alin (1) din Noul Cod Civil). Clauza penala stipulata pentru ruperea logodnei este considerata nescrisa (Art. 267 alin. (2) din Noul Cod Civil). Ruperea logodnei nu este supusa nici unei formalitati si poate fi dovedita cu orice mijloc de proba (Art. 267 alin.(3) din Noul Cod Civil).

Una dintre probleme stringente ale logodnei este aceea a ruperii acesteia si a impartirii bunurilor primite de catre logodnici. Trebuie sa mentionam ca in cazul ruperii logodnei, potrivit legii, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit in considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, in vederea casatoriei, cu exceptia darurilor obisnuite (Art. 268 alin. (1) din Noul Cod Civil). Darurile se restituie in natura sau, daca aceasta nu mai este cu putinta, in masura imbogatirii (Art. 268 alin. (2) din Noul Cod Civil). Obligatia de restituire nu exista daca logodna a incetat prin moartea unuia dintre logodnici (Art. 268 alin. (3) din Noul Cod Civil).

Nu se face precizarea care este diferenta intre „darurile primite in considerarea logodnei” si „darurile obisnuite”. Consideram ca cele amintite in prima categorie sunt cele pe care le ofera alte persoane decat subiectii logodnei, cum ar fi, de exemplu parintii sau tutorii, precum si rudele apropiate sau alti apropiati; iar cele din a doua categorie se refera la darurile oferite reciproc de cei care se logodesc, cum ar fi de exemplu inelul (sau inelele) care marcheaza legamantul lor. Practica judiciara va stabili in timp insa deosebirea dintre ele. Este important de subliniat ca restituirea darurilor facute in considerarea incheierii casatoriei este justificata atat social, cat si moral. Din moment ce intentia darului manual sau a donatiei de acest fel este gratificarea logodnicului/logodnicilor care urmeaza sa isi intemeieze o familie prin incheierea eventuala a casatoriei, iar o astfel de finalitate se pierde, si intentia cu care s-a facut o astfel de liberalitate devine caduca, restituirea fiind normala.

Chiar daca logodna nu beneficiaza de o importanta juridica deosebita conform economiei textului de lege, Noul Cod Civil nu omite sa legifereze anumite aspecte morale, cu caracter reparatoriu in caz de rupere a logodnei. Astfel, partea care rupe logodna in mod abuziv poate fi obligata la despagubiri pentru cheltuielile facute sau contractate in vederea casatoriei, in masura in care au fost potrivite cu imprejurarile, precum si pentru orice alte prejudicii cauzate (Art. 269 alin. (1) din Noul Cod Civil). Rezulta, deci, ca aceste cheltuieli trebuie sa urmeze anumite considerente morale, sa fie compatibile cu imprejurarile faptice, i.e. starea sociala si/sau materiala a logodnicilor. Sub un alt aspect, partea care, in mod culpabil, l-a determinat pe celalalt sa rupa logodna poate fi obligata la despagubiri (Art. 269 alin. (2) din Noul Cod Civil). Dreptul la actiune intemeiat pe dispozitiile art. 268 si 269 se prescrie intr-un an de la ruperea logodnei. (Art. 270 din Noul Cod Civil).

Daca in ceea ce priveste reglementare conditiilor de fond si forma ale procedurii incheierii casatoriei nu ridica probleme din punct de vedere juridic sau canonic, prevalenta reglementarii etatice fiind nedisputata, mai trebuie sa ne referim, pe scurt, la desfacerea casatoriei. In aceasta materie, Noul Cod Civil inoveaza si prevede formalitati limitate in ipoteza solicitarii desfacerii casatoriei in lipsa copiilor minori. Astfel, Noul Cod Civil prevede, din ratiuni de celeritate a circuitului actelor juridice, faptul ca, acolo unde nu au rezultat minori din casatorie, aceasta din urma poate fi desfacuta prin formalitati reduse, fie in fata unui notar public, fie in fata ofiterului de stare civila competent din punct de vedere teritorial si material.

Aspecte canonice ale logodnei si casatoriei in lumina noilor realitati sociale instituite prin Noul Cod Civil

Din cele expuse pana acum, in ceea ce priveste logodna, se poate observa ca exista astazi doua institutii diferite ale logodnei, chiar daca antecedentele lor se gasesc cuprinse in uz pe teritoriul tarii noastre: cea laica, exprimata prin Noul Cod Civil si cea bisericeasca reglementata prin toate prevederile canonice. Ceea ce le este comun este legislatia bizantina aplicata inca din vechime pe teritoriul tarii noastre si regasita in vechile pravile. S-ar putea crede ca odata ce logodna civila este reglementata de noul Cod Civil, alaturi de aceasta trebuie sa se oficieze si logodna bisericeasca, ca o completare, ca o imbinare sau ca o desavarsire a celei civile. Trebuie sa precizam ca logodna civila – asa cum o intalnim reglementata in cuprinsul prevederilor art. 266-270 din Noul Cod Civil nu este obligatorie pentru incheierea casatoriei, in timp ce logodna bisericeasca este conditie esentiala in primirea Tainei Cununiei. Mai mult decat atat, Taina Cununiei nu se poate oficia celor casatoriti decat dupa ce acestia fac dovada casatoriei lor civile, prin documentele instituite de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civila. Aceasta se face pe baza certificatului de casatorie emis de autoritatile de stat competente a o incheia, i.e. primaria, conform reglementarii Noului Cod Civil.

Prin urmare, Biserica nu este obligata sa savarseasca slujba logodnei separat de Taina Cununiei. Mai mult decat atat, Constitutia Romaniei prin art.29 alin. (3)) precizeaza la nivel principial, dar, in acelasi timp, imperativ, ca toate „cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit propriilor statute, in conditiile legii”, fiind autonome fata de stat (art.29 alin. (5)). Conform aceleiasi Legi Fundamentale, legea civila stabileste „conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa incheierea casatoriei civile” (art.48 alin. (2) din Constitutie; art.259 alin. (3) din Noul Cod Civil), tinand seama insa si de prevederile regulamentelor interne bisericesti in aceasta chestiune. Biserica nu poate oficia ierurgia logodnei si din motiv ca unul dintre cei care au incheiat logodna civila ar putea apartine altei confesiuni crestine sau altei religii, dorind sa incheie o casatorie mixta, iar, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, Sfintele Taine si unele ierurgii se administreaza doar ortodocsilor. Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale B.O.R. , prin art. 47, impune clericilor „sa nu oficieze Taina Cununiei decat intre ortodocsi asistati de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile de trecere la ortodoxie. Preotii care se vor abate de la aceste norme se vor pedepsi cu canonisire la sfanta manastire, pana la transferare, afara de cazul cand a avut dezlegarea chiriarhului”. Este de altfel si recomandarea cuprinsa in Hotararea Sfantului Sinod nr. 4334/1987 si actualizata prin Hotararea nr. 8400/1995 care prevede prin art.19 al capitolului al VI-lea ca in cazul casatoriilor mixte se vor aplica dispozitiile amintite anterior. Este inca un motiv in plus pentru ca logodna unui astfel de cuplu sa nu fie oficiata. In acelasi context sta si recenta Hotarare a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane nr. 9027/25 octombrie 2011 care a aprobat:

1) ca pe viitor sa nu mai fie permisa in nici o situatie savarsirea logodnei religioase separat de Sfanta Taina a Cununiei; si
2) la nivelul unitatilor bisericesti din Patriarhia Romana, sa se precizeze clerului si credinciosilor ca incheierea logodnei civile nu obliga Biserica sa oficieze aceasta ierurgie separat de Sfanta Taina a Cununiei, pe care o pot primi doar credinciosii crestini ortodocsi care fac dovada incheierii casatoriei civile;
3) aceste aspecte vor fi incluse in si in programele catehetice si de pastoratie a celor ce doresc sa primeasca Sfanta Taina a Cununiei.

Concluzii finale si incheierea
Din ultima parte a aliniatului 2) a Hotararii Sf. Sinod nr.9027/2011, se poate concluziona ca in Biserica Ortodoxa Taina Cununiei este un drept exclusiv al credinciosilor de confesiune ortodoxa. Conform acestei hotarari, in cazul unei casatorii mixte, ierarhul locului nu mai poate acorda dispensa pentru oficierea Tainei respective, cum ii oferea acest drept art.47) din Regulamentul de procedura, mirii de alte religii sau confesiuni fiind obligati sa faca formalitatile de trecere la ortodoxie. Cum aceasta hotarare sinodala este ulterioara Regulamentului procedural amintit, intrat in vigoare in anul 1950, precum si Hotararii Sf. Sinod nr.4334 emisa in 1987 si actualizata in anul 1995 prin Hotararea nr.8400 , prevederile Hotararii Sf. Sinod nr.9027/2011 abroga tacit toate dispozitiile contrare ei emise pana la data de 25 octombrie 2011. Si intrucat este vorba de o hotarare sinodala, orice ierarh trebuie sa o respecte intocmai pentru ca aplicabilitatea ei sa fie unitara in intreaga Patriarhie Romana.

O alta metoda pastorala este aceea a implicarii fiecarei familii in viata comunitatii, parohiei. Mediile familiale difera intr-o comunitate tocmai prin unicitatea lor. Astfel se manifesta in mod vizibil, unic si plenar Taina Casatoriei, care incepe cu binecuvantarea din Biserica si se desavarseste in Imparatia lui Dumnezeu. A gasi rostul fiecarei familii intr-o comunitate inseamna implinirea sufleteasca a fiecareia in parte, afirmarea si constientizarea rolului social pe care il au si implinirea lor eshatologica. Responsabilitatea cea mai mare a preotului in problema familiei sta in a explica fiecarui cuplu de tineri in parte importanta Tainei Nuntii sau a Casatoriei. Atentia lui trebuie sa fie indreptata in special asupra a ceea ce se prezinta in mod eronat, deformat si fals despre familie prin diferitele canale media. Faptul ca aceasta nu este o simpla intelegere, care poate fi incalcata oricand ori abordata oricum. Ca se face pentru vesnicie, si nu pentru o perioada anume, un timp dat sau o vreme oarecare. Se face pentru impreuna-mantuirea celor doi si a celor ce iau fiinta prin ei, si nu pentru alte scopuri (I Cor. 7, 14). Ca relatia de concubinaj inainte de casatorie lasa rani adanci si greu de vindecat nu doar in viata celor doi, ci si in cea a urmasilor lor. Ca Logodna nu substituie si, deci, nu tine locul Cununiei. Ca preotul nu poate “dezlega” ceea ce este nefiresc si in afara Tainei. Ca atare, rolul preotului si al comunitatii credinciosilor este acela de a sustine si intari familia, de a-i da importanta cuvenita, subliniind faptul ca ea este centrul spre care se indreapta si prin care se propovaduieste in lume Evanghelia Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si in care salasluieste de-a pururi Sfanta Treime: “Ca unde sunt doi sau trei uniti in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Mat. 18, 20).

Drd. Stelian Gombos

 

• Familia crestina intre traditie si modernitate
  Publicat in : Religie
• Familia crestina - Parintele Vasile Vasilache
  Publicat in : Predici de duminica