Starea de razboi si calea catre pace

Starea de razboi si calea catre pace Mareste imaginea.

Luni Incepe Postul Mare. Contextul este aproape ireal: o stare de razboi omniprezenta. Fericit va fi insa cel ce va converti razboiul in pace. Minunat va deveni cel ce va transforma lupta cu aproapele in dragoste de aproapele. Sfant va ajunge cel ce va birui raul din sine si va iubi pe omul de langa sine.Ma uit in jur. Peste tot vad razboi intre oameni. Aproape ca nu mai este coltisor de societate neatins. Ici, colo, cate o oaza de armonie si buna intelegere. In rest, toata lumea se lupta cu toata lumea, indiferent de domeniu: politic, economic, academic, stiintific, societate civila, oameni simpli, ba chiar si printre slujitorii Domnului sunt rivalitati si tensiuni (secte, schisme, biserici paralele, sau recentul caz al Ucrainei, cu nu mai putin de trei Biserici Ortodoxe, administrate diferit). Parca am trai in jungla, intr-o infernala lupta pentru supravietuire sau suprematie. Miza? Multi ar spune: bani, putere, faima, imagine etc. N-ar gresi prea mult. Dar cred ca e ceva mult mai adanc in noi, ceva ce genereaza toate aceste motive. Ce-o fi? Sa cercetam mai adanc.

Duminica aceasta, numita a Izgonirii lui Adam din Rai, precede Inceputul Postului Mare. Evanghelia relateaza cateva cuvinte ale lui Hristos: despre iertare, despre cum sa postim, despre strangerea de comori, dar si despre relatia dintre inima (principiile de viata) si ceea ce pretuieste omul. „Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta”. Aici vom gasi raspunsul cautat. Omul traieste doar pentru ceea ce pretuieste, adesea in mod individual, autonom, fara legatura cu semenii sai. Adica opusul comuniunii. Iar consecinta este dramatica: societatea se atomizeaza si devine teatru de razboi. Izgonirea lui Adam din Rai pare pentru multi o simpla si neinsemnata poveste. Numai ca ea se repeta zilnic, cu fiecare dintre noi. Ceea ce l-a izgonit pe Adam din Rai este exact ceea ce ne tine si pe noi in stare de razboi. Caci pe Adam nu l-a scos afara Dumnezeu, din voia Sa proprie, cum literal citim in Facere.

Daca era asa, de ce l-ar mai fi asezat initial in gradina Raiului? Dimpotriva. Daca citim cu atentie pasajul, in lumina celor spuse de Hristos, vom intelege ca Dumnezeu ia doar act de cele din inima lui Adam, precum si de ruperea unilaterala a comuniunii cu El (seamana, cumva, cu recenta ruptura USL, votantii luand act ca au votat ceva ce nu mai exista, dar si cu orice alte despartiri unilaterale): Si a zis Domnul Dumnezeu: „Iata, Adam a devenit ca unul din Noi, cunoscand binele si raul. Si acum, ca nu cumva sa-si intinda el mana si sa ia roade din pomul vietii, sa manance si sa traiasca in veci...“, Domnul Dumnezeu l-a scos din raiul Edenului, ca sa lucreze pamantul din care fusese luat. Altfel spus, inainte ca Dumnezeu sa-l scoata pe om din rai (gradina Edenului), protejandu-l spre a nu ramane vesnic in greseala, omul s-a scos singur din Rai (comuniunea cu Dumnezeu), dorind sa fie autonom si identic cu Dumnezeu. Sa-si sustina viata prin propriile puteri. Ceea ce, practic, l-a omorat. De altfel, sunt si astazi incercari ale cercetatorilor de a crea si sustine viata, probabil pentru a demonstra ipoteza conform careia viata a aparut in mod autonom, din sine si de la sine. O alta directie este gasirea solutiei pentru nemurirea trupului, probabil pentru a invinge finalitatea mortii. Cred ca ambele situatii sunt fara rezolvare…asa ca sa revenim. Expresia „a cunoaste binele si raul” este si astazi piatra de poticnire pentru o intelegere corecta a ei. Multi cred ca este bine sa cunosti binele si raul, sa fii ca Dumnezeu. Gresit! De doua ori! 1. Desi este recomandat sa deosebesti binele de rau, nu trebuie sa ne lasam ispititi de schimbarea sistemului de referinta, functie de care stabilesti ce e bine si ce e rau. Ori multi din cei amintiti mai sus vor un bine si un rau subiectiv, individualist, care are toate sansele de a intra in conflict cu binele si raul celuilalt. Asa incepe orice conflict ce devine razboi: ce tie ti se pare bun, celuilalt i se pare rau. In plus, una este a deosebi si alta a cunoaste.

In sens biblic, „cunoasterea” nu este o banala luare la cunostinta, o simpla informare, nici macar deosebire, ci este o experienta, o practicare, o comuniune intima si profunda cu ceva anume (de pilda, cunoasterea dintre sot si sotie sau cunoasterea lui Dumnezeu). Din aceasta perspectiva, cunoasterea raului este o inutilitate, deoarece nimeni nu si-l doreste si toti fugim de el. Nu auzim si azi pe cineva spunand „cunosc ce este fenomenul X”? Cu totii stim ca acela nu se refera la un demers teoretic-informativ (stiu ca exista fenomenul X) ci la trairea fenomenului X „pe propria piele”, cum se spune popular. 2. A fi “ca Dumnezeu” este o expresie la fel de inselatoare, care duce la individualism si ruperea comuniunii cu Dumnezeu. Sa citim cu atentie momentul ispitirii Evei de catre sarpe, cand ii zice: „Nu, nu veti muri; (daca ar fi mancat exact din pomul cunostintei binelui si raului) dar Dumnezeu stie ca-n ziua-n care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca niste Dumnezei, cunoscand binele si raul“. Si femeia a vazut ca pomul e bun de mancat si ca placut le este ochilor la vedere si ca e de dorit spre castigarea priceperii. Si a luat din roada lui si a mancat; si i-a dat si barbatului sau, care era cu ea, si el a mancat. Generoasa oferta. Nobil ideal. Doar ca...era imposibil.

Tot scenariul propus era doar un tertip, menit a-l determina pe om sa rupa comuniunea cu Dumnezeu, izvorul tuturor celor bune, si sa traiasca autonom. Dubla manipulare. Mai intai, Dumnezeu nu cunoaste raul, nedorindu-l si nefiind sursa lui. Apoi, ispita de a trai autonom, doar dupa bunul plac, descrisa foarte plastic prin vedere, placere si dorinta de pricepere (ce mult se potrivesc cu afirmatia Sf. Ioan Evanghelistul “pofta ochilor, pofta trupului si trufia vietii”). Dar acest mod de a trai va duce la epuizarea omului, la alterarea puterilor trupesti si sufletesti si, in final, la moarte (am explicat anterior cum anume). Este finalitatea asupra careia Adam fusese prevenit: „din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!”. Dar nu fructul l-a ucis, ci mandria si neascultarea. Desi par intamplari de demult, acestea se repeta si astazi, cu fiecare dintre noi. Toti vrem binele (desi facem rele), toti cautam placerea (dar fiind efemera, gasim durerea), toti dorim sa ne pricepem la toate (dar mai important este sa stim ca nu stim nimic). Cu totii visam ca viata sa se desfasoare numai dupa inima noastra, fara a tine cont de altceva sau altcineva. De aceea, intram in conflict unii cu alti si ne razboim pe toate planurile, visand la mizele amintite. Iar finalul, din pacate, se repeta si el: moartea noastra. Nu doar cea fizica, ci cea sufleteasca. Moartea esentiala. Dupa ea nu mai este decat intuneric, haos, anarhie, lipsa de valori si de orientare. Iata cum moartea inimii noastre duce la moartea societatii din jur. Ce paradoxuri! Vrem sa desavarsim societatea, dar, practic, o uratim. Platim si alegem oameni pentru a ne sluji (minister vine din latinescul ministerium = slujire publica), dar unii uita de noi sau pretind ca noi sa le slujim lor. Vorbim despre democratie, dar ne place sa fim stapani. Clamam pacea si armonia, dar ne luptam pentru putere si avere.

Cautam binele, dar gasim raul. Proverbiala talcuirea Bisericii despre aceasta greseala a omului in Rai, transmisa pana in zilele noastre: In Rai fiind, a dorit sa fie stapanul Raiului. Langa Dumnezeu fiind, a dorit sa-I ia locul. In bine fiind, a dorit sa cunoasca binele si raul. Si l-a cunoscut. A cunoscut binele in care a fost si raul in care a ajuns. Cum ne revenim? Cum oprim razboiul dintre noi? Cum infrumusetam societatea? Cum transformam lumea intr-un loc mai bun? Parcurgand drumul invers. Daca in Rai am calcat porunca de a nu manca, mandrindu-ne, acum trebuie sa reparam greseala prin nemancare, smerindu-ne. Adica sa postim. Dar nu doar de la cele alimentare. Nuuu, aceea este, cum am mai scris, doar o prima treapta a unui antrenament pentru Rai.

Esenta este trecerea de la razboiul din afara, la razboiul interior. Cel cu noi insine, cu greselile noastre si cu inselarile noastre. In loc sa-l biruim pe cel de langa noi, mai bine sa biruim raul din noi, pe care ne incapatanam cu absurditate sa-l cunoastem, practicandu-l. Daca vrem neaparat razboi, sa ne luptam cu pacatul, cu haosul, cu coruperea morala, cu amatorismul, cu delasarea, cu lipsa de orizont si sunt convins ca lista ar fi foarte lunga. Odata biruite acestea, vom intelege mai bine ce inseamna „Cunoaste-te pe tine insuti”, dupa cum au spus, sintetic, inteleptii antichitatii. De aceea, unii dintre ei se si picteaza, uneori, pe exteriorul bisericilor. Sa postim deci, spre a redobandi Raiul. Sa Inviem din moartea sufletului, caci la capatul Postului ne asteapta Invierea. Sa parasim raul si starea de razboi si sa cautam mai mult binele, iubirea si armonia dintre noi. Altfel, de nu le vom simti inca de pe acum, nu le vom putea recunoaste dincolo.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 04 Decembrie 2016

02 Martie 2014

Vizualizari: 630

Voteaza:

Starea de razboi si calea catre pace 4.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE