Statutul actual al disciplinei religie - o analiza critica¹

prof. Gabriel Memelis,
Colegiul National "Mihai Viteazul" din Ploiesti

Pentru ca unele reactii aparute dupa publicarea acestui articol au aratat o anumita tendinta - e drept, nu dominanta - de intelegere gresita a pozitiei mele, ma simt dator cu cateva precizari: textul meu nu este indreptat impotriva credintei crestine sau a Bisericii lui Hristos, ci exclusiv impotriva unei metode gresite, invaziv-confesionaliste de a preda religia pe care o promoveaza actualmente B.O.R. in scolile publice. Aceasta metoda nu are nimic de-a face cu misiunea crestina, asa cum a practicat-o Hristos insusi, precum si apostolii Sai, iar apoi Parintii Bisericii de-a lungul timpului. Sunt crestin-ortodox si marturisirea mea este in sensul apararii credintei, nu al subminarii ei. De aceea ma delimitez ferm de cei care tind sa anexeze pozitia mea vreunei miscari sau organizatii actuale de tip secular-umanist, libertarian, de emancipare atee sau altora de acest gen.

Nota autorului

Nu trebuie sa fii jurist ca sa intelegi, la o simpla analiza atenta, ca legislatia care reglementeaza predarea religiei ca disciplina de studiu in scolile de stat din Romania sufera de profunde si dureroase vicii: este contradictorie in sine si antieuropeana, fixand orei de religie un cadru confesionalist si discriminatoriu.

Textul alineatului 1 al articolului 18 din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011 nu lasa loc altei interpretari: "Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun (i.e., disciplina de studiu obligatorie, n.m., G.M.). Elevilor apartinand cultelor recunoscute de stat, indiferent de numarul lor, li se asigura dreptul constitutional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii (s.m., G.M.)".

Asa cum se poate lesne observa, acest text legifereaza o confuzie nepermisa: aceea dintre invatamantul laic si cel confesional. Afirmand ca elevii participa la ora de religie in scolile publice "conform confesiunii proprii", alineatul citat defineste in mod explicit acestei ore - care se desfasoara, asadar, in cadrul invatamantului laic, sub toate formele lui - un statut strict confesionalizat. Spatiul (si timpul unei ore a) invatamantului public devine, conform acestei legi, unul in care religia ar trebui predata in mod diferentiat elevilor impartiti dupa confesiuni. Implicit, continutului orei de religie i se anuleaza orice posibila echidistanta confesionala, orice intentie de generalitate si deci de stiintificitate, calitati indispensabile unei discipline predate in invatamantul laic; aceasta ora de curs este aruncata, astfel, direct in arena diferentelor (si diferendelor) interconfesionale.

Ne aflam, cu alte cuvinte, in situatia in care insasi Legea organica a invatamantului romanesc aduce atingere grava unuia dintre principiile fundamentale pe care s-a construit, practic, Europa moderna: principiul laicitatii statului (si implicit invatamantului de stat), principiu care impune separarea Bisericii de stat, neutralitatea religioasa si confesionala a institutiilor statului.

Se cuvine aici o precizare importanta, pentru a elimina riscul unei intelegeri gresite: "laicitatea" nu inseamna nici indiferentism religios, nici ateism militant sau adversitate intre domeniul laic si cel religios, ci doar distinctie ireductibila si neamestec reciproc intre domeniul secular, apartinand cezarului, si "cele ale lui Dumnezeu" (cf. Luca 20, 25). Principiul laicitatii este, vreau sa spun, intru totul conform cu Evanghelia (vezi si Ioan 18, 36); asa incat pledoaria pentru laicitate ne situeaza nu impotriva, ci in sensul si in spiritul crestinismului, intrucat laicitatea este o vocatie patenta a acestuia. Nici Iisus, nici apostolii Sai nu au folosit metoda anexarii invazive a institutiilor publice (inclusiv a scolilor) pentru a-si preda invataturile. Prin urmare, as indrazni sa spun ca aceasta confesionalizare a orei de religie prezente in spatiul public al invatamantului preuniversitar aduce deservicii Bisericii ortodoxe insesi, reiterand greseala - din pacate cu o prea indelungata cariera istorica incepand de la Constantin cel Mare - imixtiunii dintre domeniul laic si cel religios, dintre spatiul public si cel privat. Nu vreau sa intru aici intr-o analiza teologica minutioasa, dar trebuie sa ne amintim ca institutionalizarea invataturilor lui Hristos - adresate intotdeauna numai unor persoane si comunitati private, care decid mai intai in mod liber sa-L asculte si, eventual, sa-L urmeze - in forma unei religii ad usum populi, transformarea Bisericii intr-o institutie de putere si totodata de utilitate publica au dus, in timp, la erodarea crestinismului, nicidecum la intarirea lui. Or, ce este aceasta amestecare a laicului cu religiosul, a publicului cu privatul in perimetrul unei ore a invatamantului laic altceva decat o noua forma de institutionalizare a crestinismului?

Revenind la articolul 18, alineatul 2 incearca sa salveze - insa cu pretul unei grave erori logice si juridice care face intregul articol nul de drept - ceea ce anuleaza alineatul precedent, si anume libertatea de optiune (a)religioasa a elevilor. Precis, textul spune ca „la solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie". Se ajunge astfel intr-o contradictie explicita cu alineatul 1, in care religia era declarata "parte a trunchiului comun”, adica disciplina obligatorie. Ne gasim in situatia - inconsistenta logic si juridic - in care consecinta de facto a prevederii de la alin. 2 poate desfiinta statutul de jure al orei de religie, stipulat la alin. 1: in cazul - deloc exclus, dat fiind faptul ca pentru depunerea si aprobarea cererilor nu se impune nicio motivare sau restrictie - in care toti parintii/tutorii/elevii ar depune cerere de retragere, ora de religie ar disparea, literalmente, din orar si din trunchiul comun.

Insa chiar daca nu ar conduce, in realitatea de fapt, la consecinta extrema a disparitiei orei de religie, aplicarea aliniatului 2 al art. 18 poate provoca grave disfunctionalitati in managementul intern al unitatilor de invatamant: directiunile acestora nu reusesc decat cu greu sa le ofere elevilor care renunta la ora de religie - cu atat mai greu cu cat acestia sunt mai numerosi si de la clase diferite – o activitate alternativa care sa se desfasoare in incinta scolii, activitate care ar trebui sa fie tot obligatorie de vreme ce substituie o ora din trunchiul comun.

Si atunci ne intrebam: cum, totusi, inspectoratele scolare judetene au mai titularizat de-a lungul timpului pe catedre, in baza acestei legi, profesori de religie care pot ramane oricand fara ore si fara catedre?! Ca sa nu mai vorbim de situatia de-a dreptul penibila in care sunt pusi acesti profesori ajunsi, de cele mai multe ori, la domnia bunului-plac al elevilor care - numai pentru simplul motiv de a-si mai decongestiona orarul zilnic - renunta fara remuscari si fara motivatii serioase la ora de religie.

Situatia de fapt a predarii religiei in scolile laice este inca si mai grava: in temeiul acestui articol de lege antieuropean si invocand majoritatea ei confesionala in randurile populatiei din Romania, Biserica Ortodoxa Romana a confiscat, practic, mediul laic al invatamantului de stat pentru a face ceea ce ar fi normal doar in cadrul comunitatilor sale parohiale sau, cel mult, al propriilor scoli de teologie: anume, invatamant religios confesional. Desigur, B.O.R. invoca aici majoritatea sa sociala in randurile populatiei din Romania. Insa, chiar admitand acest fapt si trecand peste problema daca aceasta «ortodoxie majoritara» a populatiei este reala sau mai degraba una cutumiar asumata, formala in exercitiu si simplu declarativa la nivelul angajarii, ne putem macar intreba: invocarea majoritatii confesionale poate sa anuleze principiul fundamental al laicitatii statului (si invatamantului de stat)?

Ora de religie in scolile publice din Romania a devenit, de facto, o anexa catehetica a ortodoxismului, ceea ce nu face deloc cinste orthodoxiei - proclamate, macar prin denumire, pastratoare a rectitudinii inchinarii si implicit a invataturilor lui Hristos (printre care - ar fi normal, cum am vazut - si a principiului laicitatii)² . Si aceasta anexare se intampla in timp ce elevii care apartin altor confesiuni sunt expediati sa participe la ora de religie in cadrul propriilor comunitati confesionale, asa cum este, de altfel, firesc si legal pentru un invatamant laic. Dar ne putem intreba din nou: de ce nu se aplica aceasta normalitate si ortodoxismului, mai ales in conditiile in care aceeasi Lege a Educatiei Nationale prevede, la art. 7 alin. 1, ca prozelitismul religios este interzis in scolile de stat?

In fine, accentul confesionalist-ortodoxist al orei de religie din invatamantul public romanesc este acutizat de programele si manualele scolare care au fost impuse elevilor, la insistentele si de catre "specialistii" Patriarhiei Romane si pe care, din pacate, Ministerul de resort le gireaza in continuare. Aceste "suporturi de predare" prezinta religia crestina intr-o maniera ermetic inchisa confesional, prozelitista si cu totul nestiintifica, de Ev Mediu balcanic, calchiind practic continuturile unor programe si manuale - ele insele anacronice - care inca se mai predau in scolile teologice ortodoxe din Romania. Predarea religiei in aceasta maniera si dupa asemenea "surse" nu poate avea - si nu are in realitate - alt efect asupra elevilor decat indoctrinarea prost disimulata, suprasaturatia catehetica si "dresajul" ritual.

Exista o iesire din aceasta situatie? Protestele din ultimul timp, care s-au facut auzite prin intermediul unor O.N.G.-uri, arata ca problema este reala si ca exista o reactie sanatoasa a corpului social. Din pacate, solutiile propuse sunt fie prea punctuale - accentuand excesiv rolul decizional al parintilor asupra orei de religie sau schimbarea (mai degraba cosmetizarea) unor manuale prea terifiante prin continut, fie pleaca de la premisa ca, in cazul orei de religie, cea mai buna schimbare este eliminarea.

In ce ma priveste, afirm ca eliminarea orei de religie nu este nicidecum o solutie; se impune doar modificarea cadrului legislativ si didactic in care se desfasoara aceasta ora, in sensul aducerii lui la un format laic. Un enunt de lege care ar elimina contradictia interna a celui actual si ar integra principiul echidistantei religioase si confesionale a invatamantului intr-un stat laic, ar comunica limpede ca participarea elevilor la orele de religie nu este conditionata de adeziunea lor religioasa, nici nu isi propune sa o determine daca ea nu exista; ca majoritatea sau minoritatea sociala a unei confesiuni nu constituie un argument pentru discriminarea elevilor, nici pentru confesionalizarea orei de religie.

Mai mult, vad ca obligatorie si schimbarea denumirii actuale a acestei ore, o denumire care - prin rezonanta ei echivoca - contribuie in primul rand la aparitia unor justificate suspiciuni de prozelitism mascat din partea parintilor si elevilor. Un nume ca "stiinta religiilor", de pilda, care apartine nomenclatorului disciplinelor academice pe plan european si care declina explicit intentia de a prezenta religiile intr-un mod adaptat invatamantului laic, ar fi mult mai potrivit. Programele, metodele si continuturile de predare s-ar adapta, la randul lor, acestei noi denumiri, expunand religiile intr-o maniera generala, stiintifica, interdisciplinara si interreligioasa; ele ar da elevilor posibilitatea unui studiu obiectiv, relaxat si "necolorat" confesional al religiei.

Note:

1. Textul de fata constituie, pe fond, substanta unui memoriu pe care l-am adresat de curand ministrului educatiei, memoriu in care am propus si solutii concrete pentru modificarea statutului.
2. Disting intre orthodoxie ("dreapta slavire") si ortodoxism, ultimul fiind versiunea ideologizata, formalist-traditionalista si monumentalizata idolatru a primei.

Articol publicat pe pagina de web a cotidianului Adevarul din 29 octombrie 2012 (http://www.adevarul.ro/actualitate/religia_in_scoli-gabriel_memelis_0_800920152.html),
precum si in saptamanalul Dilema veche, anul IX, nr. 455, din 01-07 noiembrie 2012.