Traditia, Biserica si familia, spatii de pastrare a valorilor identitare

Traditia, Biserica si familia, spatii de pastrare a valorilor identitare Mareste imaginea.

In lumea contemporana, a vorbi despre traditie ar parea ca inseamna a fi in urma societatii, sau a promova lucruri perimate, ori a privi prea mult in trecut. Trecem insa prea usor cu vederea faptul ca traditia inseamna o suma de valori, o experienta comunitara, in mijlocul careia ne nastem si de la care plecam, chiar atunci cand inovam. Pentru ca, asa cum remarcau, in estetica, G. Calinescu la noi si T.S.

Eliot in America, raportul dintre traditie si inovatie inclina in favoarea celei dintai.

Inovatia fara traditie nu are sens, iar ceva cu totul nou nu ar fi inteles de nimeni si nici util. Daca intelegem traditia ca pe o suma de valori, daca constientizam faptul ca ne nastem, traim si profitam de pe urma traditiei, in sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat, putem lega traditia de educatie, de credinta, de cultura si tehnica, de toate domeniile vietii, de noi insine, care, astfel, trebuie sa devenim responsabili pentru valorile pe care le cream si le transmitem celor care ne vor urma.

Transmiterea unei traditii sanatoase tine, in ultima instanta, si de calitatea noastra de oameni si de crestini, deoarece la dreapta judecata a lui Hristos vor fi judecate si consecintele pe care le-au avut faptele noastre, nu numai faptele in sine. In societatea in care traim, ca urmare a intelegerii in sens peiorativ a traditiei, dar mai ales a grabei si presiunilor care ni se fac pentru introducerea si acceptarea, in societatea romaneasca, a unor valori care nu o definesc si pe care marea majoritate a oamenilor nu le accepta, s-a ajuns la deteriorarea traditiei, la innoirea fortata cu anumite valori, care nu se pot numi identitare, intrucat nu au de a face cu valorile comunitatii romanesti.

De aceea, se cuvine sa abordam cu toata seriozitatea problema pastrarii valorilor identitare, mai ales in aceasta perioada de tranzitie, cand in societatea traditionala romaneasca se simte tot mai mult miscarea catre lumea tehnologica si pierderea, cu timpul, a patrimoniului viu. Ca cercetatori, am remarcat acest lucru pe teren si consideram urgente inregistrarea, cu toate mijloacele, a obiceiurilor vii care mai exista, cat si conservarea traditiilor in forma lor vie, in situ, promovarea lor in spatiul european si euro-atlantic, ca o imagine vie, realista, istorica si contemporana a romanilor. Iar daca am dori sa prezentam identitatea acestui popor, consideram ca nimic nu poate oferi o reprezentare mai completa a tuturor laturilor existentei sale decat traditia populara.

Numai insiruind laturile traditiei romanilor, am putea trage concluzii privitoare la diversitatea valorilor si domeniilor in care aceasta este reprezentativa, o adevarata purtatoare a identitatii neamului nostru de la port, mestesuguri, arhitectura, pana la cele mai subtile laturi spirituale, cum ar fi literatura, mentalitatea, practicile si riturile, care coboara traditia din sfera teoreticului in viata de zi cu zi. In contextul in care traim, ar fi necesar sa subliniem ca este necesara pastrarea valorilor traditionale si pentru ca ele cuprind un tezaur moral, al bunului simt, sfidat, sub motivatia liberalizarii moravurilor, in lumea noastra.

Cuvantul cheie pentru traditiile romanesti credem ca poate fi identificat in intelepciune. Intelepciunea de a-ti chivernisi aceasta scurta viata astfel incat sa poti realiza ceva aici, dar, mai ales, sa dobandesti mantuirea, imparatia lui Dumnezeu. Aceasta inseamna o viata morala, crestina, cumpatata, in care frumosul si armonia isi au locul lor, venind sa bucure sufletul; mai ales sufletul incarcat cu atatea probleme al omului contemporan. Intr-un mod dispretuitor se spunea despre noi, imediat dupa revolutia din decembrie, ca suntem crestini "din datini". Si este adevarat ca obiceiurile populare au contribuit, intr-o oarecare masura, la laicizarea credintei, asa cum se manifesta ea mai ales in mediul rural, in popor. In locurile cu o putemica traditie populara, unde aceasta a fost pastrata si transmisa din generatie in generatie, pe cale familiala, fiind considerata sacra, se poate vorbi chiar despre existenta unui crestinism popular.

Exista, de asemenea, idei dogmatice crestine, prelucrate in texte de tipul colindelor de pasti, pricesnelor sau teatrului popular. Asa cum pictura bisericilor este considerata Biblia color cu putina carte, putem spune ca si aceste obiceiuri, cu componenta lor biblica si, uneori patristica, sunt cartea de capatai a comunitatilor traditionale romanesti. De altfel, ele reprezinta, de cele mai multe ori, creatia preotilor si diecilor bisericesti din zonele puternic insuflate de traditie, avand rolul catehismului crestin, in locuri cum sunt Maramuresul, Ardealul, Banatul, Dobrogea, care sunt spatii pluriconfesiona1e si multietnice. In aceste comunitati, prin manifestarea sa in societate, folclorul vine sa certifice in fata Celuilalt, valoarea, bogatia si continutul dogmatic al credintei ortodoxe. Componentele sociala si spectaculara ale acestor traditii fac din ele o forma de sarbatoare sau de manifestare a crestinismului popular, a identitatii si spiritualitatii romanilor.

Credem ca nu este deloc neglijabila componenta misionara si sociala a obiceiurilor la marile sarbatori. De aceea, in crestinismul ortodox romanesc actual este imposibila separarea neta dintre traditia populara si sarbatorile crestine sau obiceiurile vietii de familie. De altfel, inca de la inceputurile sale, crestinismul si-a integrat unele dintre obiceiurile populare, resemnificandu-le si crestinandu-le pe cele pagane si transformand chiar templele in biserici. In zilele noastre insa, cand dogma crestina cunoaste o larga raspandire, fiind insusita de cei mai multi dintre romani, credem ca intregul arsenal de obiceiuri populare, alaturi de cunoasterea directa si mai aprofundata a credintei, vor trebui sa contribuie mai mult la stimularea ravnei pentru dreapta credinta si a efortului pentru desavarsirea crestina a practicantilor lor. Se spune ca orice stiinta care nu conduce catre Dumnezeu este desarta.

De asemenea, din pacate, in zilele noastre, se disociaza credinta de cultura, desi inceputurile culturii romanesti si ale celei curopene sunt crestine si o parte insemnata a patrimoniului cultural national, material si imaterial, are baze crestine. Sarbatorile importante ale anului, sunt dovezi ale impletirii dintre credinta si cultura, ale modului in care cultura infrumuseteaza formele credintei, iar credinta da sens, in vesnicie, operelor culturale. Din pacate, este vorba aici de creatia populara, considerata minora si nedreptatita valoric de unii oameni de cultura. Dar speram totusi ca obiceiurile populare sa ne apropie mai mult Dumnezeu, sa ne faca sa ne cunoastem, mai profund, credinta si sensul vietii noastre pe pamant. Iar daca obiceiurile populare ni se par insuficiente pentru pastrarea identitatii romanesti si crestine, Biserica este si a fost, de multe ori, mai convingatoare decat chiar multe dintre institutiile statului.

Despre Biserica, Sfintii Parinti vorbesc· numind-o "cerul pe pamant", sau "imparatia lui Dumnezeu din lumea aceasta'" prefigurare a fericirii vesnice din imparatia cerurilor. Pastratoare a unui tezaur duhovnicesc si cultural de o mare valoare, Biserica este insusi sufletul romanesc, in dimensiunea lui cea mai curata, cea mai inaltatoare. Intre aceste comori, se numara, in primul rand, Sfanta Traditie, tezaurul dogmatic pentru pastrarea caruia au murit si multi dintre stramosii nostri, inca din cele mai vechi timpuri, de la sfintii mucenici Atalos, Zoticos, Filipos si Camasis de la Niculitel, pana la Sfantul Emilian de Durostorum, Sfantul Sava al Buzaului si nu in ultimul rand, episcopul Bretanion al Tomisului, care a participat la Marele Sinod de la Niceea in anul 325. Iar daca tot am vorbit de ispite, nu vom trece cu vederea nici ispitele si provocarile carora trebuie sa le raspunda Biserica in zilele noastre, in calitatea sa de conducatoare a lumii catre sfintenie, catre imparatia lui Dumnezeu. Intre acestea, practicarea unor mari pacate, cum ar fi desfranarea la scara tot mai larga, avortul, homosexualitatea, violenta, traficul de droguri si de persoane, prostitutia, abandonarea copiilor si a batranilor, transplantul de organe, eutanasia si alte tehnici biomedicale, provocarile politicului, ecumenismul.

In toate acestea, ea este nevoita· sa dea un raspuns crestin, pastrand adevarul si duhul sfintilor parinti si marturisindu-l lumii contemporane, prin latura dinamica a Sfintei Traditii, care inseamna aplicarea in actualitate a invataturii Mantuitorului Hristos. Iar toate acestea sunt, de fapt, afirmarea individualitatii crestine si a identitatii romanesti, in lumea noastra. La fel de expusa provocarilor moderne, dar si mare pastratoare a valorilor identitare, este familia, instituita de Dumnezeu inainte de caderea protoparintilor nostri: "Si a facut Dumnezeu pe om dupa Chipul Sau( . ) a facut barbat si femeie" (Facere 1,27 + Facere cap 2, 18-24).

Daca privim catre aceasta Sfanta Taina, ne indreptam catre adancurile de necuprins ale stiintei si pedagogiei Dumnezeiesti, catre lucrul pe care-L are Dumnezeu si judecata Lui cu fiecare om in parte. Pentru ca si daca contemplam aceasta Sfanta Taina si ratiunile ei dumnezeiesti, vedem grija Lui Dumnezeu ca sa nu fie omul singur, ci sa aiba ajutor dupa masura Lui, cu care sa imparta stapanirea pamantului, sa se desfateze de bunatatea roadelor lui si sa se uneasca intr-un singur trup. Taina nuntii reprezinta de fapt, sfintirea iubirii; atit iubirii trupesti, cat si a celei sufletesti; ajungand pana la unirea desavarsita intr-un singur trup. Sfantul Apostol Pavel slavea iubirea ca pe o temelie a tuturor faptelor bune si chiar a muceniciei: "si daca as da intreg trupul meu sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu sunt".

Chipul iubirii familiale se gaseste in insusi Dumnezeu, care nu este o singura Persoana, inchisa in egoismul ei, nici doua persoane egoiste in iubirea lor, ci treime de Persoane, impartasindu-si iubirea reciproc: Tatal il iubeste pe Fiul prin Duhul Sfant. Astfel, Dumenzeu se face exemplu de iubire pentru om. La fel vrea Sfanta Biserica sa ajunga sotii, uniti intr-un singur trup si intr-un singur gand, deschisi, prin iubire, catre o familie mai larga, care este comunitatea, Biserica. Intre scopurile casatoriei se numara si unirea trupeasca cu scopul nasterii de prunci buni si al feririi de desfranare, dar, mai ales, cresterea in iubire, cresterea duhovniceasca. Datorita faptului ca desavarsirea este un proces, nu un fenomen, aceasta incercare de crestere in virtute, in cadrul familiei, nu trebuie intrerupta printr-un divort care face ca cei doi parteneri sa nu mai poata experimenta treptele superioare ale iubirii si ale comuniunii. Biserica considera divortul drept o amestecare a ratiunii limitate si pacatoase a omului in planurile ratiunii atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu.

Ca alternative viabile la casatorie si familie, lumea moderna propune implicit sau explicit, mai multe solutii: convietuirea libera, desfranarea, adulterul, homosexualitatea, prostitutia, sau insingurarea. Dar, lipsite de har si de binecuvantarea lui Dumnezeu, acestea aduc probleme mari celor care le practica si urmasilor lor, mergand pana la deznadejde si sinucidere, ca sa nu mai spunem de moartea sufleteasca inaintea celei trupesti. Daca am distruge celula familiei s-ar clatina multe lucruri in societate. Ea pastreaza. un echilibru, o intelepciune zamislind viata si conducand spre mantuire pe multi. In ea se afla chiar inceputurile ascultarii si smereniei monahale, in ea se descopera chemarea preotiei si unele harisme.

In familie sotii experimenteaza metode de educatie crestina pregatindu-si copiii pentru viata vesnica. Familia este o Biserica in mic unde se exerseaza comuniunea, milostenia, ascultarea, intrajutorarea, iubirea conjugala, paterna, filiala. Aici se invata munca, stiinta si cultura prin ingaduinta partenerului de viata sau a parintilor. Tot aici se invata smerenia, rabdarea, nadejdea, se taie pacatul si se dospeste virtutea. Intr-un cuvant se perfectioneaza fiinta omeneasca in concordanta cu voia celor din jur si a lui Dumnezeu.

Din pacate insa, in lumea noastra, in care am uitat de Dumnezeu, lipsa implinirii familiale ii impinge pe multi catre viciu, fie el betie, necredinta s.a. Multi iau drept otrava medicamentul dumnezeiesc si in loc sa se tamaduiasca se afunda mai adanc in patimi. Conceptia asa zis moderna asupra vietii a adus si in cadrul familiei savarsirea de pacate mari. Pravila ortodoxa vorbeste despre desfranarea peste fire cu sotia proprie, sodomie, prostitutie, etc. De asemenea, chiar in lumea noastra emancipata si moderna, multe sotii sunt violate, batute si tratate intr-un mod inuman chiar de catre propriii lor soti. Insa cel mai grav pacat, practicat pe scara larga si la noi, asemanat cu uciderea trupeasca, dar si sufleteasca vesnica, este avortul. Prin insasi existenta si viata ei insa, familia romaneasca raspunde acestor probleme ale lumii moderne, fiind ea insasi o valoare identitara, depozitara unui tezaur cultural de mare valoare si locul· in care identitatea nationala incepe sa capete contur, de la cea mai frageda varsta.

Aplicand cele mai sus relatate, putem spune ca si scoala este pusa in situatia de a raspunde provocarilor lumii moderne, prin promovarea sau nu a unor categorii de valori in randul tinerilor. Prin calitatea sa educationala, scoala poate reprezenta unul dintre locurile de pastrare si transmitere a valorilor identitare. De aceea educatia scolara reflecta stadiul la care a ajuns o societate, valorile care primeaza dar si un anumit raport intre traditie si noutate. A vorbi despre pastrarea si transmiterea traditiei populare in scoli ar insemna, practic, a vorbi de o foarte sumara preocupare, care figureaza prea putin in programele de invatamant, iar, de multe ori, nici intre activitatile extrascolare. Invatamantul ignora, uneori, relevarea valorilor identitare romanesti, preferand introducerea in studiul elevilor a unor valori in voga, cum ar fi educatia sexuala (de la varste foarte mici) si promovand distractiile sub orice forma, in locul aprofundarii unor discipline folositoare vietii.

De aceea, in acest domeniu, studiul traditiilor populare, cunoasterea si conservarea valorilor identitare, stimularea interesului tinerilor pentru aceste valori, cultivarea aptitudinilor lor artistice sau mestesugaresti ar putea contribui mult la dezvoltarea personalitatii umane, la spiritualizarea si socializarea tinerilor, la gasirea unui sens al vietii, a unei motivatii existentiale, de care adeseori sunt lipsiti. Intr-un cuvant, putem spune ca patrimoniul valorilor identitare romanesti poate constitui, pentru societatea actuala, o alternativa educationala, artistica, economica, cu un potential deloc neglijabil, o alternativa si o solutie a unora dintre dilemele, cautarile si neimplinirile contemporane.

Iar daca vocea traditiei, credintei si educatiei romanesti traditionale se ridica uneori impotriva unor valori en vogue, care vor sa perverteasca insasi fiinta umana, se cuvine sa trecem peste ranguri, pozitie sociala, chiar peste practicile si preferintele individuale, sau personale, atunci cand acestea sunt nocive din punct de vedere moral, social, crestin. Si sa nu stingem facliile care inca mai palpaie .

Conf. univ. dr. Iuliana Bancescu, cercetator stiintific, CNCPCT, Bucuresti

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 25108

Voteaza:

Traditia, Biserica si familia, spatii de pastrare a valorilor identitare 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

biserica traditia familia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE