Parintele Ioanichie Balan

Parintele Ioanichie Balan Mareste imaginea.

Parintele Ioanichie Balan este unul dintre marii parinti duhovnici pe care i-a rodit lumii pamantul batatorit de sfinti din Manastirea Sihastria. Nascut in ziua de 10 februarie 1930, in localitatea nemteana Stanita, si trecut la cele vesnice in data de 22 noiembrie 2007, in chilia sa din Manastirea Sihastria, parintele Ioanichie a fost unul dintre cei mai mari calugari-carturari din tara noastra.

Parintele Ioanichie Balan

Parintele Ioanichie Balan s-a nascut in ziua de 10 februarie 1930, in localitatea Stanita, judetul Neamt, in familia unor credinciosi simpli si muncitori. Dupa savarsirea cursurilor Liceului Comercial din Roman, in urma citirii mai multor vieti de sfinti, in ziua de 4 noiembrie 1949, tanarul va porni spre o veche vatra monahala, pasind hotarat spre Manastirea Sihastria. Astfel, el va intra ca frate in Manastirea Sihastria, din judetul Neamt. Dintre parintii de la Sihastria, tanarul frate si-l va alege ca parinte duhovnic pe parintele Paisie Olaru, alaturi de care se va nevoi in invatarea adevaratei randuieli de vietuire monahala. De asemenea, el a fost un foarte apropiat ucenic si al parintelui Cleopa Ilie.

Dupa tunderea in monahism, savarsita de catre Inaltpreasfintitul Sebastian Rusan, in ziua de 14 aprilie 1953, monahul Ioanichie va pune inceput bun deplinei vieti monahale. Chiar a doua zi, in data de 15 aprilie, el va fi hitoronit ierodiacon. Intre anii 1949-1971, parintele Ioanichie este randuit la ascultarile de casier, contabil, secretar si ghid al Manastirii Sihastria. Incepand cu anul 1955, el va fi randuit periodic si la tinerea de predici catre pelerini. Pelerinii ajunsi la Manastirea Sihastria il vor cunoaste pe parintele Ioanichie drept unul dintre cei mai hotarati luptatori duhovnicesti impotriva avortului si a altor pacate "de rand".

Intre anii 1971-1990, cand comunistii vor face nenumarate schimbari si presiuni asupra vietii bisericesti, parintele Ioanichie Balan este mutat la Manastirea Bistrita, judetul Neamt. Cu aceasta ocazie, intre anii 1971-1975, el urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti, pe care le termina cu lucrarea intitulata "Chipuri de calugari imbunatatiti din manastirile nemtene".

In ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Balan este hirotonit preot, de catre Inaltpreasfintitul Teoctist, viitorul patriarh. Mai apoi, in anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar in anul 1992, arhimandrit. Abia in anul 1990 el va reveni la Manastirea Sihastria, unde isi va continua activitatea misionara si publicistica.

Precum spuneam si mai sus, parintele Ioanichie Balan a fost unul dintre cei mai insemnati calugari-carturari ai tarii noastre. Astfel, datorita ravnei si directei lui osteneli, au vazut lumina tiparului urmatoarele volume de carte: "Patericul romanesc" (Bucuresti, 1980), "Vetre de sihastrie romaneasca" (Bucuresti, 1981), "Convorbiri duhovnicesti" (Editura Episcopiei Romanului, volumul I in 1984 si volumul II in 1988), "Marturii romanesti la locurile Sfinte" (1986), "Istorioare duhovnicesti (1991), "Calauza ortodoxa in biserica" (1992), "Calauza ortodoxa in familie si societate" (1993), "Randuiala Sfintei Spovedanii si a Sfintei Impartasanii" (1993), "Parintele Paisie duhovnicul" (1993), "Parintele Cleopa duhovnicul" (1994), "Convorbiri cu teologi ortodocsi straini" (1994), "Viata Parintelui Cleopa" (1999), "Sfinte Moaste din Romania" (1999), "Sfinte Icoane facatoare-de-minuni din Romania (1999) si "Versuri duhovnicesti" (2006). De asemenea, tot el va publica si cele doisprezece volume din colectia "Vietile Sfintilor", diortosite de el insusi, dupa vechea editie a Sfantului Grigorie Dascalu.

Parintele Ioanichie Balan a trecut la cele vesnice in data de 22 noiembrie 2007, in chilia sa din Manastirea Sihastria, la varsta de 77 de ani. Ultimii trei ai ai vietii sale au fost ani grei, dar de binecuvantare, fiind incununati de purtarea tacuta a bolilor. Trupul parintelui a fost inmormantat in cimitirul smerit al Manastirii Sihastria, aproape de cele ale parintilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Onufrie Frunza, Ioanichie Moroi, Marcu Dumitrescu etc.

Teodor Danalache

Programul desavarsirii crestine
Programul desavarsirii crestine pe care l-a deprins din scrierile Sfintilor Parinti, pe care l-a respectat in intreaga sa viata monahala si pe care il recomanda ucenicilor sai avea la baza urmatoarele sfaturi crestine:

Straduieste-te sa tii cat mai mult tacerea.

Straduieste-te sa dobandesti in toate si oricand blandetea.

Straduieste-te mai ales sa ai o ascultare cat se poate de sincera, completa, adevarata.

Straduieste-te sa omori din mintea si inima ta toate gandurile de mandrie.

Cauta sa fii smerit, nu la aratare, in afara, ci in inima ta smereste-te. Defaima-te totdeauna si mereu vei avea pace in suflet.

Fugi cu totul de urata manie.

Fugi de cumplita patima a curviei.

Doreste, cere prin rugaciune, sileste-te sa capeti dumnezeiasca dragoste de Dumnezeu si de aproapele.

Iubeste pe fratele tau, ca pe Hristos inchipuieste.

Lupta-te pana la moarte sa te supui cu totul staretului tau.

Cauta ca in toata viata ta sa nu judeci pe nimeni.

Dobandeste-ti multa rabdare, caci multe necazuri vei avea in viata.

Ca sa poti sa te intaresti in sfanta ascultare, in rabdare, in iubire, trebuie sa te rogi lui Dumnezeu neincetat.

Pentru a avea o mai mare pace si sporire in nevointa, cauta si nu te imbuiba cu mancare.

Cere staruitor in rugaciunile tale, zi si noapte cere cu mare durere, smerenie si tanguire darul lacrimilor.

Fii convins ca mult ajuta la dobandirea si pastrarea lacrimilor strainatatea, singuratatea.

Iubeste mult chilia ta.

Si mai ales, stand in chilie sau oriunde vei fi, ca o rugaciune neincetata sa ai cugetarea mortii tale.

Fugi ca de foc de lenevie. Leapada lenea, plictiseala, trandavia, uratul, nesimtirea sufletului.

Cauta ca sa multumesti pe Domnul pentru tot ce-ti da, bun sau rau. Primeste tot ce ti se intampla ca de la Domnul pentru mantuirea ta.

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

09 Februarie 2017

Vizualizari: 6045

Voteaza:

Parintele Ioanichie Balan 5.00 / 5 din 2 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • Radu AlexandruPostat la 2017-02-09 03:08

    „Sunt ucenica părintelui de peste 25 de ani. Pot spune că de fiecare dată mă primea cu multă dragoste, ne strângea aşa pe toţi, cum îşi strânge cloşca puii sub aripi. Am fost bolnavă, el m-a scăpat. Am născut cu bine datorită rugăciunilor lui. Era primitor, iubitor şi foarte milostiv. Veneam de multe ori la el direct de la serviciu, din tura de noapte. Şi mă lua cum mă vedea: «Hai, soră Maria, treci aici şi te încălzeşte la sobă oleacă, odihneşte-te şi apoi ne spovedim». Mă dezlega de păcate şi mă împăca cu Hristos. Plecam ca un fulg. Se comporta foarte frumos şi atent şi avea grijă să mă împărtăşească atunci când eram vrednică. Era ca un tată. Să ştiţi că am aflat mai târziu de moartea sfinţiei sale şi nu am avut cu ce veni de la Bacău, dar am zis: «Părinte, ajută-mă, te rog, dacă e voia ta, să ajung să te conduc şi eu pe ultimul drum». Şi m-a auzit, vă spun, şi am găsit o maşină care m-a dus chiar până aici, la mănăstire. Am stat chiar lângă sicriul lui şi mi-am depănat aşa toată viaţa. Şi i-am spus tot, m-am spovedit pentru ultima oară“, a mărturisit printre suspine Maria Popa, 54 de ani, pensionară, fostă laborantă la o fabrică de hârtie din Bacău. Dumnezeu sa-l odihneasca.

  • Octavia GrozeaPostat la 2011-10-20 08:53

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Mare noroc pt noi tinerii,avand in vedere ca este un mare parinte al vremurilor noastre,cu multe scrieri de folos raportate la evolutia societatii,tot parintelui sa-i multumim pt cartile "Chipuri ale calugarilor imbunatatiti" astfel s-au reamintit mari nume ale monahismului romanesc

  • Octavian Adrian TabaraPostat la 2011-10-18 17:41

    Pentru rugaciunile parintelui Ioanichie Balan, doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste si mantuieste neamul romanesc. Amin.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE