Sa nu ne ostenim in zadar

A zis Daniil, ucenicul Sfântului Arsenie, că le spunea lor Părintele Arsenie, ca despre un altul grăind (însă el însuşi era acela) că, singur şezând el în chilie, a auzit un glas, zicându-i: „Vino ca să-ţi arăt ţie lucrurile omeneşti!”

Deci sculându-se, a ieşit la un loc oarecare şi i-a arătat îngerul Domnului acolo pe un arap care tăia lemne şi care, făcând o sarcină grea, încerca să o ducă şi nu putea. Deci în loc ca să mai ia din sarcină şi să lepede ca să o poată ridica şi să o ducă, el, dimpotrivă, ducându-se, mai tăia lemne şi mai adăuga punându-le peste sarcină şi aceasta încă de mai multe ori o făcea. Apoi i-a arătat un om care sta la un puţ şi scotea apă şi o turna într-o cadă crăpată, încât apa din ea curgea iarăşi înapoi în puţ. Şi i-a zis îngerul: „Aşteaptă puţin şi-ţi voi arăta alt lucru.” Şi a văzut doi oameni călări pe cai care voiau să treacă prin uşa unei biserici ducând o bârnă în curmeziş, dar nu puteau să intre.

Cel ce tăia lemne este acela ce petrece întru multe păcate şi, în loc de pocăinţă, alte fărădelegi adaugă peste cele dintâi. Iar cel ce scotea apa aceea este omul care face fapte bune, iar de păcate nu se părăseşte, nici nu se lasă şi pentru aceasta îşi pierde plata sa, cea de la Dumnezeu. Cei cu bârna sunt cei ce fac faptele cele bune cu mândrie, şi nu voiesc să umble pe calea duhovnicească cea smerită; şi de aceea rămân afară de împărăţia lui Dumnezeu. Deci se cuvine fiecăruia ca în curăţenie să-şi câştige faptele bune, ca nu în zadar să se ostenească. (I.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Suceava, 2003)

.
Pe aceeaşi temă

26 Iulie 2016

Vizualizari: 4407

Voteaza:

Sa nu ne ostenim in zadar 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE