MANTUIREA SI INDUMNEZEIREA OMULUI, OBIECTIV PRINCIPAL AL SPIRITUALITATII ORTODOXE

Evanghelia este insasi mantuirea noastra in Hristos.

Notiunea de mantuire comporta doua sensuri: obiectiv si subiectiv.

Prin mantuire obiectiva se intelege: tot ce a facut Hristos de la Intrupare pana la Inaltare, punctul culminant constituindu-l Jertfa si Invierea lui Hristos.

Insusirea personala a roadelor mantuirii obiective, constituie mantuirea subiectiva care se realizeaza prin har, credinta si fapte bune.

Intrebarea fundamentala a omului este: voi putea invinge moartea ?

Aceasta intrebare este problema capitala, a constiintei existentei noastre si a vietii morale. „In special crestinismul isi intemeiaza doctrina sa pe invierea mortilor, deci pe existenta si nemurirea sufletului.”

„Sfanta Liturghie ii da raspunsul afirmativ, odata cu remediul ce incepe inca in cursul ei sa-l intareasca pe om spre invingerea mortii.

Ea-i da raspunsul ca va invia si, totodata, arvuna invierii, prin unirea cu Hristos, Care fiind Dumnezeu a invins moartea in trupul omenesc pe care si l-a asumat.

Sfantul Ap. Pavel spune:„Daca mortii nu inviaza, zadarnica este credinta noastra.” Unitatea fiintei noastre se desparte, se despica prin moarte. Aceasta moarte fizica aduce dupa sine despartirea sufletului de materie, cand inceteaza actiunile prin care el este legat de materie, ca viata vegetativa, si continua numai activitatea lui superioara: spirituala, morala, intelectuala. Aceasta continuare a activitatii sale superioare constituie nemurirea. Este vorba de o nemurire individuala. Cei ce se gandesc mai des la sufletul lor isi leaga fericirea lor tocmai de aceasta nemurire. Religia crestina este cel mai puternic scut impotriva pacatului, deoarece este religia mantuirii.

„Mantuieste-ne pre noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai Inviat din morti”! se roaga intreaga crestinatate.

Nici o ideologie panteista si nici o alta religie nu-i da omului aceasta asigurare si acest inceput de implinire a acestei trebuinte funamentale, de a trece peste moarte si de-a dainui in veci ca persoana de neinlocuit in intregimea sa spiritual-trupeasca.

Asigurarea aceasta ne-a dat-o Evanghelia lui Hristos si Sfintii Parinti, care au inteles mantuirea ca o victorie supra mortii prin invierea cu Hristos, vazand totodata viata de veci a invierii ca Imparatie a dragostei intre oameni, hranita din dragostea Sfintei Treimi.

Liturghia este aceasta asigurare a Evangheliei pusa in lucrare.

Ea este laboratorul invierii si scoala deprinderii iubirii intre oameni.

Ea este manifestarea bucuriei comune ca vom invia si vom fi toti impreuna in veci, cu parintii, cu fratii, cu copii nostri, comunicand prin trupurile noastre luminoase.

De aceea Sfanta Liturghie incepe cu binecuvantarea Sfintei Treimi si sfarseste cu cererea milei si a mantuirii de la Hristos cel Inviat” .

Din invatatura dogmatica a Bisericii Ortodoxe rezulta ca in procesul de mantuire, Dumnezeu are initiativa (se descopera, El ia firea umana).

Mantuirea obiectiva-Rascumpararea

Hristos rascumpara in fapt firea umana asumata, deci indumnezeita, dar efectele in aceasta fire a Sa, nu lucreaza automat la generatiile urmatoare, nici in cele contemporane cu Hristos, decat daca acestea vor crede.

Mantuirea subiectiva sau personala, care consta in insusirea prin har si credinta a ceea ce a facut Hristos insusi pentru noi eliberandu-ne din robia pacatului si a mortii.

Punctul central al acestei Rascumparari constituindu-l Jertfa Crucii si Invierea din morti, dupa ce ne-a descoperit intai cine este Dumnezeu si ce-a facut El pentru noi creindu-ne si creatia intreaga; caderea omului in pacat cu consecintele ei si trimiterea Fiului Sau in lume la plinirea vremii pentru mantuirea noastra si a creatiei intregi.

In Occident, Hristos ar fi luat esenta din om la Intrupare, si acest esential se transmite la toti oamenii, rezulta, conform credintei lor, ca toti sunt mantuiti.

Noi ne vom mantuim atunci cand ne vom integra in firea dumnezeiasca a lui Hristos, aceasta implicand credinta. (Rom.10,17).

Mantuirea s-a realizat prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, care putea sa aleaga si alta modalitate, ca sa mantuiasca omenirea, dar aceasta este cea mai nobila si mai potrivita cu omul. Fericitul Augustin spune: „Erau si alte mijloace posibile pentru Dumnezeu, in puterea caruia sunt supuse toate, dar nu era si nu putea sa fie altul mai potrivit pentru vindecarea neputintei noastre.”

Indumnezeirea este desavarsirea si deplina patrundere a omului de Dumnezeu, dat fiind ca in alt chip el nu poate ajunge la desavarsire si la deplina spiritualizare.

Constiinta ca omul nu este singur in lume a modificat insasi structura noastra sufleteasca: omul a pacatuit singur, dar se mantuieste cu Dumnezeu si acest act este actul dinamismului sau spiritual.

Aceste doua acte: mantuirea si indumnezeirea omului reprezinta obiectivul principal al spiritualitatii ortodoxe.

1. Indreptarea prin: har, credinta si fapte bune

Invatatura Bisericii Ortodoxe este ca omul cazut in pacat, cu mintea intunecata si cu vointa inclinata mai mult spre rau, isi insuseste mantuirea, infaptuita obiectiv de Hristos, prin harul dumnezeiesc, cu care el trebuie sa colaboreze in mod liber.

Harul este energie necreata dumnezeiaca, revarsata de Duhul Sfant peste noi, prin umanitatea inviata si inaltata a lui Iisus Hristos.

Duhul Sfant ramane pentru totdeauna in Biserica, iradiind neincetat din Hristos in cei ce vin la El si, odata incorporati in Hristos, cresc in El.

Harul este expresia iubirii lui Dumnezeu fata de noi. Aceasta iubire urmarind comuniunea omului cu El in Duhul Sfant.

Mijloacele prin care omul ajunge la indreptare, adica la impropierea sau insusirea personala a mantuirii realizate in Iisus Hristos, sunt credinta si faptele bune. Acestea sunt conditiile subietive ale mantuirii, conditia obiectiva fiind harul divin. Credinta fara fapte este moarta ( Iacob II, 17).

In inteles teologic, credinta este singura cale de cunoastere si intelegere a celor supranaturale, deoarece acestea nu pot fi cunoscute si intelese pe alte cai.

Ea este convingerea care se formeaza in noi, datorita harului divin, prin care primim si tinem de adevarate toate cele descoperite de Dumnezeu pentru mantuirea credinciosilor. Credinta ca virtute teologica se bucura de autoritatea lui Dumnezeu. Credinta trebuie sa fie statornica, pentru ca izvorul ei este Dumnezeu, fata de Care nu este ingaduita o credinta sovaielnica si nestatornica.

Credinta trebuie sa fie puternica si sigura, fiindca numai printr-o astfel de credinta crestinul isi poate indeplini scopul (cf. Matei 24, 35 ; Gal. 1, 8).

Credinta trebuie sa fie manifestata prin fapte externe, deoarece „credinta fara fapte moarta este” (cf. Iacob 2, 26). Credinta trebuie sa fie vie si lucratoare prin iubire, sa se manifeste in faptele iubirii crestine. (cf. Gal. 5, 6).

Trairea si aplicarea invataturii crestine, celei savarsite in dragostea lui Hristos, al Carui har o inspira prin Duhul Sfant, in viata omului constituie credinta. Credinta este nascuta in om de har. Ca virtute teologica, credinta e necesara crestinului din doua motive:

1.Credinta este cea mai inalta forma de cunoastere a celor supranaturale.

Caci, desi mintea omeneasca poate ajunge la ideea de Dumnezeu, numai din observarea lucrurilor din natura, adevarata cunoastere a lui Dumnezeu ne-o da insa numai credinta.

2.Credinta este strict necesara pentru mantuire. Fara credinta nimeni nu poate sa se mantuiasca; Mantuitorul spune: „Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi” ( Marcu 16, 16) iar Sfantul Apostol Pavel spune: „Dar fara credinta cu neputinta este a bineplacea lui Dumnezeu” (Evr. 11, 6).

Virtutea crestina este activitatea continua si statornica, izvorata din harul divin si puterile credinciosului, prin care acesta implineste totdeauna voia lui Dumnezeu. Virtutea crestina nu se sfarseste niciodata in aceasta viata, adica nu se poate spune niciodata ca s-a dobandit in mod deplin. Fapta buna este aceea care este izvorata din credinta lucratoare prin iubire,deci, nu orice fapta mantuieste,ci numai faptele morale, savarsite dupa poruncile dumnezeiesti si cu ajutorul harului divin, cu care se conlucreaza liber si constient. Daca o fapta este in conformitate cu legea morala, atunci ea e numita fapta buna, adica fapte ce constituie obiectul moralitatii, iar daca e impotriva ei, e numita fapta rea, adica fapte imorale. Mantuirea personala a omului, ca insusire a roadelor rascumparari si cresterea in Hristos implica comuniunea existentiala a omului cu Hristos care se realizeaza numai in Biserica ca madular al acesteia prin incorporarea fiecaruia in Hristos prin Botez, Mirungere si Euharistie si crestere in Hristos „ca madular al Bisericii. (Efes 4,13). „Biserica este extensiunea sociala a lui Hristos cel inviat.”

Rezultatul lucrarii Mantuitorului Hristos in inimile celor ce cred in El, prin Duhul Sfant, este Biserica sau, mai exact, ea rodeste ca Biserica.

Botezul este Taina prin care omul se curateste de pacatul stramosesc, renascandu-se spre o viata noua si devenind membru al Bisericii.

Botezul este baia nasterii celei de a doua, usa de intrare in crestinism si in Biserica, fiind in acelasi timp si conditia necesara petru primirea celorlalte Taine.

Prin Taina Sfantului Mir crestinul renascut la viata noua prin Botez, primeste harul Duhului Sfant spre a se intari si a creste in noua viata pe care o incepe odata cu nasterea sa din nou. Aceasta Taina aduce un progres pe calea formarii si desavarsirii fapturii celei noi in Hristos.

Prin Taina Sfintei Euharistii, omul care a trecut prin celelalte doua Taine, enuntate mai sus si a devenit crestin, dobandeste noi puteri spirituale, deoarece acum el nu se mai impartaseste numai de harul divin, ci se uneste cu insusi izvorul harului, cu Iisus Hristos intreg.

Astfel, prin Sfanta Euharitie se realizeaza cea mai intima legatura intre crestin si Mantuitorul Hristos.

Prin aceste Taine au acces oamenii la Hristos, se incorporeaza in El ca madulare ale Trupului Sau, devin Biserica lui Hristos, plina de Duhul Lui, prin care se impartasesc ei si madularele ei.

In afara Bisericii nu exista mantuire, si din punct de vedere al constitutiei ei teandrice, ea consta din Hristos – Capul si din umanitate – trupul Lui, iar Duhul Sfant este acela care uneste pe Hristos cu oamenii sau pe oameni cu Hristos, constituind din ei, ca madulare, un singur trup, Biserica.

Duhul Sfant este puterea sfintitoare, de viata – facatoare si unificatoare in Biserica si aceasta pentru ca odihneste, straluceste si lucreaza, din Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, in toti cei cuprinsi de El, prin umanitatea asumata. Duhul Sfant care coboara la Cincizecime in umanitate ca trimis de Fiul de la Tatal (In.13,26) sau de Tatal (In.14,26) si de Fiul intrupat si prin insasi coborarea Lui da existenta reala Bisericii, ca o comunitate concreta a oamenilor cu intreaga Sfanta Treime. Duhul Sfant face sa se constituie Biserica, intemeiata obiectiv de Hristos, prin faptele Lui mantuitoare, in trupul Lui.

Biserica uneste in sine tot ceea ce exista sau este destinata sa uneasca tot ceea ce exista: Dumnezeu si creatia.

Biserica este trupul sobornicesc, comunitar sau social al lui Hristos in care El se prelungeste si lucreaza sau care este alcatuit din toti care s-au incorporat in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant in Taine,dupa ce au auzit si primit Cuvantul lui Dumnezeu, intocmai ca aceia „ca la trei mii de suflete care s-au adaugat” apostolilor, ucenicilor si fratilor in ziua Cincizecimi. (F.A.1,13,14; 2,1-4).

Biserica este un trup, un tot, care nu anuleaza madularele ei, ci, dimpotriva, le afirma reciproc: „Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte” (I Cor.12,27).

Ca trup al lui Hristos, Biserica nu este suma numerica a membrilor sau madularelor, ci ea este comuniunea cu Hristos, a ipostasurilor create pe care ea le zamisleste intr-o noua nastere(botezul), le intareste si pecetluieste cu Duhul lui Hristos (mirungerea) si le uneste cu trupul si Sangele Lui (Euharistia).

Hristos este cap al Bisericii si in sensul ca in acest timp,in Biserica, se traieste viata Capului, adica viata cea noua dupa Hristos, in Duhul Sfant, ca Hristos insusi traieste in Biserica si lucreaza in ea, prin Duhul Sau, precum si in fiecare madular al ei si ca El ne ofera aici, prin Duhul Sfant, harul dumnezeiesc si, deci, mantuirea.

Viata lui Dumnezeu se revarsa si pulseaza in tot trupul, prin Capul acesteia, adica prin Hristos care S-a facut viata noastra, a tuturor. (Col.3,4).

Hristos se prelungeste si se extinde personal in oameni si anume in cei care sunt strapunsi la inima de Cuvantul Sau (F.A.2,37), facandu-i madulare ale Trupului Sau, prin: Botez, Mirungere si Euharistie.

Prin puterea Duhului Sfant, Biserica, odata constituita, este sustinuta in existenta ca o comunitate de persoane umane in comuniune de viata si iubire cu Persoanele Sfintei Treimi, caci, El, prin incorporarea oamenilor in Hristos, aduce noi madulare umane in ea, sadeste in ele harul si darurile lui Hristos si prin aceasta le unifica in Hristos, sfintindu-le si dandu-le viata dumnezeiasca din viata lui Hristos.

Umanitatea rascumparata si innoita, prin Crucea si Invierea lui Hristos, nu se constituie in trup al lui Hristos, adica Biserica, decat prin incorporarea ei activa in Hristos.

Dar aceasta incorporare nu poate fi conceputa decat ca personala si aceasta, de ambele parti.

Caci Hristos Se prelungeste sau Se extinde personal numai in cei ce vin la El, raspunzand chemarii Lui la comuniune cu Dumnezeu, adresata lor prin apostolii Sai si urmasii acestora: episcopi si preoti: „Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura”.

Pentru crestin nu este de ajuns numai sa aiba credinta, ci este dator sa o si marturiseasca.

Sfintele Taine sunt lucrari sfinte, care intr-o forma vazuta, coboara asupra omului harul lui Dumnezeu. Ele au o parte vazuta si una nevazuta.

Prin puterea Duhului Sfant curge si creste mai departe viata cea dumnezeiasca in Biserica, dar si in Biserica insasi creste viata cea dumnezeiasca.

Duhul Sfant sau, mai exact, Hristos insusi prin lucrarea Duhului Sfant intretine viata dumnezeiasca in Biserica, adica o mentine in continuare ca Biserica.

Ca lucrari ale Duhului Sfant in Biserica sau ale lui Hristos insusi in Duhul Sfant, Tainele sunt lucrarea continua a Bisericii, prin care ea inspira si expira neincetat pe Duhul Sfant care ne face prezent pe Hristos si lucrarile Lui – in Biserica – si in fiecare madular al Trupului Sau.

Prin Taine deci Biserica, avand pe Sfantul Duh in ea de la Cincizecime prin capul ei, Hristos, se umple cu viata dumnezeiasca a Duhului care vine acum de sus in ea, „reaprinzand” sau „innoind” legaturile si „intalnirile” Bisericii si credinciosilor cu Hristos.

Ca rezultat al Tainelor si conditie a propriilor sale Taine, Biserica, asa cum am spus, este o comunitate sacramentala.

Temeiul si izvorul acesteia este Hristos insusi care Isi prelungeste in Biserica intreita Lui chemare sau slujire prin care ne-a rascumparat sau mantuit obiectiv, prin organele vizibile ale Preotiei Sale nevazute.

In spiritualitatea ortodoxa persoana umana nu se poate dezvolta cu adevarat conform „chipului si asemanarii” in relatia dialogica, speciala, cu Dumnezeu si cu semenii, decat prin fapta iubirii si slujirii spirituale si materiale, a carei pecete a fost pusa de Dumnezeu la creatie.

Aceasta responsabilitate il face pe Dumnezeu transparent omului.

Prin ea se simte omul legat de Dumnezeu, ca far suprem.

In constiinta responsabilitatii sale omul are un nou element al constiintei de sine.

Ea il ajuta la accentuarea constiintei sale de sine.

Ea cere fiintei sale sa se implineasca tot mai mult ca om.

In spiritualitatea ortodoxa cel ce crede in Hristos trebuie sa-si concretizeze credinta prin fapte bune, adica sa-si foloseasca libertatea spre realizarea binelui, ajutat de harul lui Dumnezeu, manifestat in lume prin energiile dumnezeiesti necreate.

Aceste fapte trebuie sa-L aiba in vedere pe Mantuitorul Hristos, pe care-L vedem in chipurile tuturor semenilor nostri.

Fie trebuie sa izvorasca din iubirea noastra jertfelnica, luand ca model iubirea jertfelnica a lui Hristos.

In centrul vietii morale sta Hristos care ne-a aratat fapta morala buna. El este modelul moral ideal spre care trebuie sa ne indreptam. Crestinul porneste eficient in acest sens, cu harul, prin Taina Mirungerii si unirea deplina cu Hristos in Sfanta Euharistie, dupa ce s-a spalat de intinaciune prin spovedanie.

Dintre toate Tainele, Sfanta Euhariatie exercita cea mai profunda influenta asupra vietii morale a crestinului si anume: ea umple de har si binecuvantare pe cei ce o primesc cu vrednicie, face sa petreaca in ei pe insusi Mantuitorul Hristos, ii curateste de pacatele usoare si ii fereste de savarsirea pacatelor de moarte, le da o dispozitie si ravna deosebita spre implinirea celor bune, ii intareste in credinta si in nadejdea mantuirii, le da bucuria duhovniceasca a vietuirii in Hristos precum si arvuna vietii vesnice.

Sfanta Euharistie opreste apinderea dorintelor si poftelor pacatoase din crestin, slabeste taria patimilor si ii da putere sa inainteze pe calea desavarsirii morale si a virtutii.
Sfanta Euharistie uneste pe toti cei ce o primesc in acelasi trup tainic a lui Hristos, care este Biserica, facandu-i madularele acestuia, pentru ca toti sa fie una.(Ioan 17, 20). In cina euharistica Mantuitorul ni se ofera sub chipul painii si al vinului pentru ca painea este hrana fiintei noastre, in toate zilele.

Trupul Domnului din Sfanta Euharistie este temelia vietii noastre crestine.

„Taina suprema a umanitatii este nasterea lui Dumnezeu in om. Iar taina suprema a dumnezeirii este nasterea omului in Dumnezeu(.). In Hristos, Dumnezeu ia chip uman, iar omul, la randu-i, isi recunoaste chipul sau” .

„Mai presus de curba posibila a caderii, Dumnezeu sculpta chipul omenesc privind in Intelepciunea Sa umanitatea cereasca si vesnica a lui Hristos” .

Dupa invatatura Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti, harul dumnezeiesc nu este un bun in sine, detasabil de Dumnezeu. Harul este expresia iubirii lui Dumnezeu fata de noi oamenii.

2. Desavarsirea si indumnezeirea crestinului

Intruparea Fiului nu se reduce umai la restaurarea omului, in starea de dinaintea caderii in pacat, ci in ea savarseste deodata si desavarsirea omului, indumnezeirea lui deplina, stare la care nu ajunsese Adam.

Rascumpararea este un act de restaurare a starii edenice a omului, cum era Adam inainte de pacat. Deci mantuirea nu-l poate lasa pe om necuratit, netransformat. Crestinul este o noua faptura.

In invatatura Sfintilor Parinti, intre care la Sf. Grigore Palama, gasim formularea cea mai clara a harului:

„Harul este o energie dumnezeiasca necreata, distincta de Fiinta divina, dar nedespartita de Aceasta si care se impartaseste oamenilor in Biserica de catre Duhul Sfant prin Sfintele Taine, spre mantuire (indreptare si sfintenie) si creste in Hristos (indumnezeire), pana la statura deplinatatii lui Hristos. (Efes.4,13) Fiind energie dumnezeiasca izvorata din Fiinta lui Dumnezeu Cel in Treime, necreata si nedespartita de Acesta, harul apartine tuturor Persoanelor Sfintei Treimi, venind de la Tatal prin Fiul in Duhul Sfant.

De aceea, prin harul dobandit prin Sfintele Taine, credinciosii se unesc cu insusi Dumnezeu Cel in Treime sfintindu-se continuu in urcusul spre indumnezeire.

Intrucat prin Mantuitorul Hristos S-a refacut legatura harica a omului decazut cu Dumnezeu Cel in Treime si intrucat prin omenitatea Lui jertfita, inviata, indumnezeita si inaltata la ceruri, se impartaseste oamenilor rascumparati harul dumnezeiesc, aceasta se numeste harul lui Hristos:

„Pentru ca legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos (In.1,17).

Asadar, harul sfintitor a lui Dumnezeu este puterea inepuizabila care ne deschide drumul spre infinitatea comuniunii cu Hristos insusi si prin aceasta cu intreaga Sfanta Treime, comuniune deschisa noua in Hristos din iubire pentru sfintirea noastra.

Harul este puntea intinsa spre infinitatea lui Dumnezeu ca persoana sau ca o comuniune treimica de persoane, odata ce Dumnezeu ne-a pus prin har in relatie cu Sine.

Harul dumnezeiesc delimiteaza existenta noastra si, prin aceasta satisface in mod real setea ei dupa infinitul personal transcendent.

Prin har Insusi Duhul Sfant, ca ipostas, este prezent in diferite chipuri si in diferite masuri in oameni, producand in ei efecte multiple care caracterizeaza spiritualitatea autentica.

Dar prin toate aceste efecte, el ii uneste tot mai strans cu Hristos si prin aceasta le face posibila impartasirea si indumnezeirea infinita care este in firea umana a lui Hristos.

Acesta din urma inseamna prezenta lui Hristos insusi in harul care ni se impartaseste prin Duhul Sfant.

Deci, lucrarea Mantuitorului Hristos prin Duhul Sfant asupra noastra, ne cheama la o impreuna lucrare si trece la o impreuna lucrare cu noi.

In lucrare, o persoana se intalneste cu cealalta persoana si cu celelalte persoane, dar nu numai intamplator, ci in mod durabil.

Duhul Sfant este activ si in multe daruri ce ni le da, ca tot atatea puteri. La baza acestora sta harul Tainelor.

Harul este lucrarea fundamentala, savarsita de Duhul Sfant in toti oamenii, pentru mantuirea lor, lucrare ce imprima in ei comuniunea cu Hristos in Duhul Sfant. Harul fiind dumnezeire, el este unul, iar darurile in care se manifesta eficienta Lui sunt nesfarsite.

Prin ele Duhul Sfant uneste in mod fundamental pe credincios cu Hristos, inzestrandu-l cu niste puteri care-l ridica deasupra puterilor stricate ale naturii lui, sau punandu-l pe om in relatie de conlucrare cu Hristos insusi, prin actualizarea acestor puteri in lucrari.

La inceputul tuturor darurilor sta un har primit printr-o Sfanta Taina. Din colaborarea credinciosului cu harul, rasar daruri corespunzatoare capacitatilor lui materiale.

Harul Mantuitorului Hristos, daruit prin Sfintele Taine, presupune si el o pregatire, dar semnificatia pregatirii sta mai mult intr-o asigurare a colaborarii viitoare din partea omului.

Asadar sfintirea credinciosului se realizeaza prin patrunderea lui Hristos in fiecare dintre noi prin Sfintele Taine, indeosebi prin apele Botezului, prin mirungerea cu Sfantul Mir si prin impartasirea Lui in Sfanta Euharistie.

„Prin mijlocirea acestor Sfinte Taine, Hristos vine la noi, isi face salas in sufletul nostru. Se face una cu noi si ne trezeste la o viata noua; odata ajuns in sufletul nostru, Hristos sugruma pacatul din noi, ne da insasi viata Sa , din propria desavarsire.

Deci, renasterea omului in Hristos, adica salasluirea lui Hristos in el, se produce prin taina Botezului si el echivaleaza cu intrarea omului in trupul tainic al lui Hristos sau in Biserica.

„Baia Botezului este inceputul si temelia vietii in Hristos” sau „baia Botezului nimic alta nu face decat trezeste in cei spalati aceste simtiri si puteri, : astfel se simte ca al lui Hristos (Rom.14,8) si incepe viata cea intru curatire a omului din puterea lui Hristos salasluit in El.

Prin Taina Sfantului Botez incepe o viata noua in om, o viata orientata spre evitarea pacatelor si spre savarsirea binelui sau a voii lui Hristos, o inaintare cu Hristos in relatia de iubire nesfarsita.

Mantuitorul Hristos prezent in noi de la Botez, conduce cu putere nu numai straduinta noastra dupa impodobirea cu virtuti, deci nu numai lucrarea pozitiva de fortificare prin vointa omului nou in Hristos, ci si pe cea negativa, de omorare a pacatului, de slabire, tot prin vointa a omului vechi.

Caci omul nou in Hristos nu creste si nu se extinde in noi, decat in masura in care cedeaza si se micsoreaza omul cel vechi.

Moartea impreuna cu Hristos si dupa Botez este aspectul negativ al ascezei, este lupta impotriva omului vechi al pacatului; invierea cu Hristos este aspectul pozitiv al ascezei noastre, este cresterea omului cel nou al virtutilor.

Astfel intelege spiritualitatea ortodoxa asceza, ca o continuare si o actualizare a Botezului, prin eforturile personale continue.

In Botez se face prima „unire” a noastra cu Hristos, dar o „unire” care ne pregateste pentru unirea deplina din Sfanta Euharistie prin faptul ca purifica si spala „mireasa” (sufletul) pentru unirea cu Mirele (Hristos), in Euharistie.

Dar, nu numai Taina Botezului si cea a Sfintei Euharistii, ci toate Tainele impartasesc harul Duhului Sfant, fiindca in toate se afla Mantuitorul Hristos si lucreaza Duhul Sau.
Dar, in fiecare din cele Sapte Sfinte Taine, Mantuitorul Hristos se afla de fata si lucreaza in alt chip.

Acelasi lucru si cu Harul dumnezeiesc care ni se impartaseste prin Sfintele Taine: acesta este unul si acelasi, emanand din fiinta lui Dumnezeu Cel in Treime de la Tatal, prin Fiul, in Duhul Sfant, dar avand o multipla lucrare in fiinta noastra.

Asadar, lucrarea specifica a Sfantului Duh in Biserica, prin energiile dumnezeiesti necreate, in Sfintele Taine si efectul ontologic al acesteia, formeaza specificul spiritualitatii ortodoxe, care ii da o nota aparte, comparativ cu spiritualitatea apuseana.

Credinciosii nu sunt elemente pasive in obstea Bisericii, ci impreuna lucratori cu preotii pentru mantuirea lor, dar dupa masura darului primit de ei, silindu-se sa cunoasca si sa aprofundeze adevarurile de credinta, sa se purifice de patimi si pacate, daruindu-se lui Dumnezeu ca fapturi noi in Hristos si implinind poruncile Bisericii si Cuvantul lui Dumnezeu in general intr-o viata crestina si sociala, marturie a dreptei credinte propovaduite de Biserica.

Indumnezeirea este desavarsirea si deplina patrundere a omului de Dumnezeu, dat fiind ca in alt chip el nu poate ajunge la desavarsire si la deplina spiritualizare.

Inaltarea lui Iisus cu trupul la cer este expresia culminanta a indumnezeirii, umanitatii asumate de Fiul lui Dumnezeu.

Tinta spiritualitatii crestine ortodoxe este unirea omului credincios cu Dumnezeu, in Hristos.

Dar, Dumnezeu fiind nesfarsit, unirea cu El, sau desavarsirea noastra nu are niciodata un capat de drum de la care sa nu se mai poata inainta.Asa cum spun si Parintii rasariteni ca desavarsirea nu are hotar.

Desavarsirea sau unirea noastra cu Dumnezeu este nu numai o tinta, ci si un progres nesfarsit.

Pacatul a stirbit si a inlantuit, intr-o mare masura, puterile firii omenesti.

Noi nu cunoastem puterile de care e capabila firea noastra.

Invidia, grija si ura din noi paralizeaza elanurile firii noastre, dar orice iesire din egoismul nostru pacatos, dezlantuie in noi puteri nebanuite.

Daca starea aceasta in care a aruncat pacatul firea omeneasca este o stare contrara firii, noi putem spune ca prima treapta la care se ridica firea omeneasca este aceea de natura pura.

Dar concret, nu se poate distinge o stare de natura pura pentru ca, la aceasta stare nu se poate ajunge doar prin efortul propriu, ci numai prin colaborarea cu puterile dumnezeiesti.

Indumnezeirea in sens larg incepe de la Botez, intinzandu-se de-a lungul intregului urcus spiritual al omului, in care sunt active si puterile lui, adica de-a lungul purificarii de patimi, al dobandirii virtutilor si al iluminarii.

lar daca in acest urcus puterile naturale ale omului sunt in continua crestere, ca sa-si ajunga apogeul in clipa cand au ajuns apte de a vedea lumina dumnezeiasca, primind ca putere vazatoare lucrarea Duhului Sfant, am putea spune ca indumnezeirea prin care se realizeaza aceasta dezmortire si crestere coincide cu procesul dezvoltarii puterilor umane pana la limita lor, sau cu deplina realizare a naturii omenesti, dar si cu depasirea lor nesfarsita prin har.

Caci, indumnezeirea nu se opreste niciodata, ci ea continua si dincolo de limita ultima a puterilor naturii umane, la infinit.

Pe aceasta din urma am numi-o indumnezeire in sens restrans.

Astfel, daca indumnezeirea in sens larg inseamna ridicarea omului pana la nivelul cel mai inalt al puterilor sale naturale, sau pana la realizarea deplina a omului, intrucat in tot acest timp se afla in el activa si puterea dumnezeiasca a harului.

Indumnezeirea in sens restrans cuprinde progresul pe care-l face omul dincolo de limita puterilor sale naturale, dincolo de marginile naturii sale, in planul dumnezeiesc mai presus de fire.

Aceste doua feluri de indumnezeire se deosebesc, dar intre ele exista totusi o continuitate ca intre doua etape ale aceluiasi urcus, desi pentru trecerea de la prima etapa la a doua e necesar un salt, intrucat in prima etapa lucreaza si omul, dar in a doua, numai Dumnezeu.

Daca in cursul urcusului spiritual al omului, pana la dezvoltarea deplina a puterilor sale naturale prin colaborarea lor, harul dumnezeiesc n-ar da alt ajutor decat pe acela ca puterile naturale ale omului sa se dezvolte pana la limita lor, aproape ca ar fi neandreptatita numirea de indumnezeire pentru acest proces, desi el se realizeaza cu concursul puterii dumnezeiesti.

Dar cum harul produce in om, chiar in cursul acestui urcus, si efecte care depasesc limita naturii pure, acesta e un motiv si mai important pentru care nu se poate refuza numele de indumnezeire nici urcusului spiritual al omului dinainte de atingerea limitelor ultime, ale puterilor sale naturale.

Pe de alta parte, am vazut in capitolele anterioare ca incetarea activitatii naturale a puterilor spirituale ale omului nu inseamna o oprire totala a oricarei activitati si a oricarei dezvoltari a lor.

Ele continua sa lucreze, dar nu prin faptul ca ar mai putea pune la contributie resursele lor naturale, ci exclusiv prin faptul primirii energiei dumnezeiesti.

Intr-un fel oarecare, omul ramane activ, dar e activ ca primitor al puterii mereu sporite a lui Dumnezeu.

De aceea, indumnezeirea e considerata totusi ca o experienta pe care omul o primeste.

lar receptarea aceasta a omului face parte dintr-o dezvoltare fara sfarsit, care, desi nu inseamna o crestere a puterii de activitate naturala, sau o largire a naturii umane ca izvor intrinsec de putere si activitate, inseamna totusi o crestere a puterii sale perceptive, a puterii de a primi si de a folosi in tot mai larga masura energiile divine .

Adevarata viata a crestinului ortodox este viata in Hristos, in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii, izvorand din iubire, care inseamna tendinta persoanei purtatoare de valori spre o alta persoana purtatoare de valori, reciproca daruire de sine, iesire din sine si revarsarea spre alta persoana, imbogatire spirituala reciproca .

Doctor in teologie
Pastin Antoniu Catalin

 

.

• Sfintirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Dogma
• Teologia cosmosului si indumnezeirea omului
  Publicat in : Dogma
• Despre indumnezeirea omului si luarea de fiinta
  Publicat in : Religie
• Duhul Sfant si indumnezeirea omului prin har
  Publicat in : Religie