Soarele sclipea dintr-un trist rasarit.
Natura presimtea, savarsirea
Celei mai crude fapte din cate s-au scris.
Spre Golgota era multime insiruita.
Mergea sa-L vada pe Cel ce marturisise ca este Dumnezeu
si avea sa moara in tortura, pe crucea pregatita.
Sa ne amestecam si noi prin multime.

Priviti-l !

Ce-au putut sa faca din Fiul lui Dumnezeu...
Gura parca-i arsa, buzele uscate.
Nici un strop de apa nu i-au dat
Lui, care a facut, pamantul pe ape.
O nu, ce faceti, de ce-L loviti ?
Nu vedeti cum insusi soarele ii inconjura capul,
Plin de sangele ce curge, de sub cununa grea de spini?
El, pe care crinii campului atat de frumos i-a impodobit
si de camasa a fost dezgolit cu rautate.
Dar lumina, il imbraca in aurore colorate.

Pielea ce fost-a alba si catifelata,
Zdrelita e de lovituri si e umflata.
Cum se mai cunosc urmele adanci pe spate,
De la biciurile romane cu carlige de fier lucrate.
Faramituri de carne vie si picaturi de sange,
S-au imprastiat la stalpul de tortura
A carui piatra, peste veacuri geme, plange.
Picioarele in butuci au fost prea groaznic stranse
in noaptea in care a stat inchis.
L-ati chinuit, pe Cel ce a facut pamantul si cerul
si lumina in intuneric a trimis.

Cum a-ti varsat sangele nevinovat
Al Celui, ce pe voi atat de mult va iubit si mangaiat...
De ce-l batjocoriti?
Nu vedeti ca El, merge incet si trist si tace.
Desi ar putea ostile de ingeri ca sa cheme
si sufletele voastre, in vesnicul tartar ar zace.
Desi ar putea sa va striveasca
si ca pe viermi sa va starpeasca.
Dar n-a voit, ci mers-a spre jertfire ca un miel.

Din ochi ii picura lacrimi de durere,
Ca e sfarsit si greutatea crucii ce o poarta
ii apasa cu nemilostivire ranele.
si pasii Lui, se intiparesc in pulberea pamantului.
Pietrele plang, vazand durerea si umilinta Stapanului.
Picaturi de sange ,se preling pe fata si pe spate.
Tot corpul e desfigurat, brutalizat cu rautate.
Sudoarea se amesteca cu sangele cel sfant
si lasa urme pe pamant.

Gura-i uscata, tamplele zvacnesc profund.
Se incordeaza cu o ultima sfortare,
Dar nu e cu putinta sa mai duca
Pe umerii slabiti si atat de insangerati
O cruce asa de grea si mare.
Ajunsi la locul Capatanii,
Il iau brutal, ii smulg camasa,
si bratele i le intind pe cruce.
si-n linistea trista ce pentru o clipa se asterne:

Se aud, se aud ciocanele batand,
Se vad si lacrimi mari curgand.
Piroanele se infing adanc,
Mainile sfinte strapungand.
Se aud din nou ciocanele batand,
Pe cruce trupul pironind.
Tu stai intre cer si pamant,
Durere mare suferind.
Se aud ciocanele batand,
Se vede sangele curgand.
Trupul Tau, e atat de chinuit...
si toti Iisuse acum te-au parasit.

O, Dumnezeule, privesti la Fiul tau iubit ?
Sau fata ti-ai intors, ca nu mai poti rabda
Sa vezi cat e de chinuit.
Piroanele, au tintuit pe crucea din lemn tare,
Pe Cel ce tine in palma Sa
Pamantul acesta mare.
Cuvantul necuprins in iubirea Sa
A inlocuit Tronul slavei cu crucea de tortura grea.
Pe ingerii ce-I aduc vesnic osanale
si-L inconjura cu tremur si cu frica
I-a inlocuit cu hulitori, cu farisei
Ce i-au purtat intotdeauna pica.

Cununa slavei, a ingaduit sa fie inlocuita
Cu o cununa de spini umilitoare,
Ce-i da dureri ingrozitoare.
El, slavit de ingeri si de creaturi,
Ca un imparat plin de biruinta,
A suferit cea mai mare umilinta.
si toate acestea din adanca Lui iubire.
Ca cei de atunci si cei de astazi
De vom lupta sa pazim poruncile, sa castigam
imparatia Lui si dorita mantuire.

Amin.

Silvia Moian