Acte si simboluri in slujba tunderii

Acte si simboluri in slujba tunderii Mareste imaginea.


Acte si simboluri in slujba tunderii

 

Cand este vorba sa devina cineva monah, are loc o slujba ce se numeste Randuiala si slujba marelui si ingerescului chip. Slujba aceasta, care dupa unii a fost caracterizata ca taina, descrie care este duhul monahismului ortodox, care este scopul monahului si care este noima vietii monahale, dupa parintii Bisericii.

 

Nu este usor sa se faca o analiza a acestei slujbe, insa, cu toate acestea, vor fi subliniate in continuare patru puncte concrete. Primul este continutul marturisirilor si fagaduintelor pe care le da monahul candidat, al doilea este continutul catehezei care se face de catre ieromonah pentru viitorul monah, al treilea este continutul de baza al rugaciunilor pe care le adreseaza preotul lui Dumnezeu pentru monahul respectiv, iar al patrulea, care este semnificatia tunderii si a imbracamintei pe care o poarta monahul dupa tunderea lui.

 

Marturisirile si fagaduintele

 

In cadrul slujbei utreniei, in timpul doxologiei mari a unui praznic oarecare, fratele incepator sau monahul rasofor, insotit de nasul de calugarie, parintele duhovnicesc sau staretul, se inchina si saruta sfintele icoane, apoi este primit sub mantie la usa bisericii.

In acest rastimp, indata dupa "Sfinte Dumnezeule.", se canta "Bratele parintesti." de trei ori. Tot in acest timp, fratele incepator sau monahul rasofor se indreapta treptat cu umilinta spre sfantul altar, fiind inca sub mantie, pentru a depune marturisirile si fagaduintele sub forma de intrebare si raspuns in fata ieromonahului care va face tunderea, inainte parintelui duhovnicesc si a obstii de frati din manastirea respectiva. In continuare va fi adaugat insusi dialogul, deoarece este foarte important.

 

"Intrebare: De ce ai venit, frate, cazand inaintea sfantului jertfelnic si la aceasta sfanta insotire?

 

Raspuns: Dorind viata pustniceasca, cinstite parinte.

 

Intrebare: Doresti sa te invrednicesti de ingerescul chip si sa fi randuit in ceata monahilor?

Raspuns: Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite parinte.

 

Ieromonahul: Cu adevarat bun si fericit lucru ai ales, numai de-l vei si indeplini. Pentru ca lucrurile cele bune cu osteneala se castiga si cu durere se ispravesc.

 

Intrebare: De buna voia ta te apropii de Domnul?

 

Raspuns: Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite parinte.

 

Intrebare: Nu de vreo nevoie ori sila?

 

Raspuns: Nu, cinstite parinte.

 

Intrebare: Te lepezi de lume si de cele din lume, dupa porunca Domnului?

 

Raspuns: Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite parinte.

 

Intrebare: Vei pazi pana la moarte ascultarea catre cel mai mare si catre toata fratimea cea in Hristos?

 

Raspuns: Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite parinte.

 

Intrebare: Vei rabda toate supararile si stramtorarile vietii singuratice, pentru imparatia cerurilor?

 

Raspuns: Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite parinte.

 

Intrebare: Te vei pazi pe tine in feciorie, in intreaga intelepciune si in cucernicie?

 

Raspuns: Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite parinte."

 

Cateva afirmatii scurte sunt neaparat necesare pentru a vedea esenta si duhul monahismului ortodox.

 

"Candidatul vine si cade inaintea sfantului jerfelnic si a adunarii unei sfinte manastiri. Este vorba despre o adunare care inconjoara sfantul jertfelnic, deoarece in mod evident se exprima faptul ca centrul vietii monahale si al oricarei vieti bisericesti-duhovnicesti este sfanta masa, unde se savarseste taina dumnezeiestii euharistii. Asceza fara dumnezeiasca euharistie, viata ascetica fara Hristos, care se aduce ca jertfa in timpul dumnezeiesii liturghii, dumnezeiasca euharistie fara pomenirea episcopului, nu formeaza un caracter bisericesc ortodox. Asceza si adunare de frati au si alte religii, in special hinduismul si budismul, dar  ceea ce da sens ascezei ortodoxe si o deosebeste de orice alta asceza este dumnezeiasca euharistie".

 

Monahul candidat dovedeste si marturiseste inaintea celor prezenti dorinta de a se invrednici de chipul ingeresc si a se inscrie in ceata monahilor. "Chipul monahal se numeste ingeresc nu numai pentru ca s-a aratat de inger sfantului Pahomie, ci pentru ca se refera si urmareste trairea vietii ingeresti, adica a starii dinainte de caderea lui Adam si a Evei din Rai, ca de altfel si viata dreptilor din imparatia lui Dumnezeu. Monahii sunt ingeri pamantesti si pastreaza modelul ingerilor. Dupa cum lucrarea ingerilor este doxologia neintrerupta a lui Dumnezeu si transmiterea voii lui Dumnezeu oamenilor, astfel incat sa-I slujeasca, in acelasi fel trebuie sa traiasca si monahii. Viata lor trebuie sa fie ingeresca in toate. Dorul monahilor nu se rezuma la un cadru smerit si de jos, ci tinteste la vietuirea celor viitoare inca din prezenta viata. De altfel nu are noima numai practicarea fecioriei trupesti."

 

Dorul de viata monahala trebuie sa fie liber de orice constrangere, adica trebuie sa se dezvolte in duhul libertatii, deoarece "vrand mantuirea nu suntem constransi". Dreptul de a fi stapan pe sine este un indiciu al chipului pe care l-a primit omul de la Dumnezeu si nu-l incalca nici chiar Dumnezeu. Deci, omul nu trebuie sa aleaga viata monahala sub anumite influente care pot sa fie psihologice, materiale sau de stapanire lumeasca.

 

"Monahul candidat face o marurisire-fagaduinta ca va ramane in manastirea sa in care se face tunderea si in asceza pana la ultima suflare de viata. Aceasta marturisire are principiul evlaviei. Desigur, in toata slujba se vorbeste despre cele trei virtuti monahale, adica ascultarea neconditionata, saracia de buna-voie si fecioria, care sunt practicate pentru transfomarea celor trei parti ale sufletului si pentru indumnezeirea monahului."

 

Ieromonahul, ascultand marturisirile si fagaduintele monahului candidat, zice: "Cu adevarat bun si fericit lucru ai ales, numai de-l vei si indeplini. Pentru ca lucrurile cele bune cu osteneala se castiga si cu durere se ispravesc. Inceputul este bun, dar trebuie sa existe si continuare, fiindca pana la sfarsitul vietii sale omul trebuie sa se lupte impotriva puterilor intunericului, pentru aceasta si in slujba se intrebuinteaza si expresia pana la moarte." 

 

Cateheza si rugaciunile

 

Dupa fagaduinta si marturisirile pe care le-a facut monahul candidat inaintea sfantului jertfelnic, ieromonahul catehizeaza pe monahul candidat la "desavarsita viata". Textul catehezei se afla in slujba tunderii din Molitfelnic. Prin continutul catehezei sunt dezvoltate in mod esential toate intrebarile la care a fost supus anterior monahul si desigur se dezvolta tot intelesul vietii monahale. In continuare este necesar sa subliniem anumite puncte care sunt centrale in continutul catehezei.

 

"Primul este ca la slujba marelui si ingerescului chip sunt prezenti ingerii si inscriu marturisirea pe care au facut-o monahul candidat si care va da socoteala pe cat a pazit aceasta marturisire.

 

Al doilea este ca monahul trebuie sa mearga pe calea desavarsirii, adica sa traiasca o viata desavarsita, care este constituita dintr-o lepadare desavarsita de diferite persoane, adica parinti, frati, rudenii etc, dar si de mentalitatea lumii, adica de zgomot, griji, averi, placerea zadarnica si desarta, slava, chiar insusi sufletul sau, adica de viata sa.

 

Al treiea este ca din ziua cand a luat marele si ingerescul chip, trebuie sa se pregateasca pentru luptele duhovnicesti care sunt negative si pozitive. Cele negative sunt: sa fuga de odihna, de griji, de lux, de desfatarile si placerile vietii,  cele pozitive (nevointele) inseamna efortul pe care trebuie sa-l depuna pentru infranarea trupului, curatirea sufletului, pentru simpla saracie, pentru intristarea dupa Dumnezeu si toate cele aducatoare de suferinta si obositoare ale vietii datatoare de har dupa Dumnezeu. Monahul, in efortul sau de a pazi la un nivel inalt voia lui Dumnezeu, va flamanzi, va inseta, va fi gol, va fi defaimat, va fi batjocorit, va fi insultat, va fi prigonit si va fi trecut pin multe incercari dureroase.

 

Al patrulea este ca  in ciuda greutatilor acestora, monahul trebuie sa se bucure pentru ca l-a invrednicit Dumnezeu de mare cinste, sa apartina armatei "celor ce duc viata ingeresca" si inaltimii "vietii ce imita pe cea din cer". Avand in vedere acest lucru, trebuie sa lucreze in intregime si sa caute petrecerea cereasca."

 

Al cincilea punct este ca slujba tunderii in textul catehezei se caracterizeaza ca al doilea botez. Acesta se spune din punct de vedere al faptului ca reinnoieste botezul pe care l-am primit cu intrarea noastra in Biserica.

 

"Al saselea punct este ca monahul este catehizat sa se osteneasca, sa urasca pofta care-l trage spre cele de jos si sa-si stramute dorul sau spre cele ceresti. Nu poate sa existe niciun gand de intoarcere la viata anterioara, nu trebuie sa aiba nostalgia si mentalitatea lumii.

 

Al saptelea punct este ca ieromonahul da sfaturi monahului sa fuga de diferitele patimi, ca: neascultarea, impotrivirea in cuvant, mandria, cearta, iutimea, zavistia, mania, strigarea, hula, mancarea pe ascuns, indrazneala, prietesugul fara masura, magulirea, sfada, cartirea, soptirea, castigarea cea osebita a vreunui ticalos lucru, etc. De asemenea, trebuie sa cultive: iubirea de fratie, linistea, blandetea, cucernicia, cugetarea dumnezeiestilor cuvinte, citirea, pazirea inimii despre spurcatele ganduri, lucrarea dupa putere, infranarea, ascultarea pana la moarte de parintele duhovnicesc si marturisirea celor ascunse ale inimii."

 

Cateheza este drumul pe care trebuie sa-l urmeze monahul cu puterea si lucrarea lui Hristos, este felul in care trebuie sa traiasca. Pentru aceasta, la sfarsit, ieromonahul intreaba pe monahul candidat: "Acestea toate le marturisesti in nadejdea puterii lui Dumnezeu si intru aceste fagadiunte te fagaduiesti a rabda pana la sfarsitul vietii, cu darul Mantuitorului Hristos?" Iar monahul candidat face o alta fagaduinta: "Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite parinte."

 

Dupa marturisirile-fagaduinte si cateheza, urmeza trei rugaciuni pe care le adreseaza ieromonahul lui Dumnezeu. Prin aceste rugaciuni, ieromonahul care savarseste tunderea, roaga pe Dumnezeu sa binecuvanteze si sa intareasca pe monah, in toata viata sa, pentru a practica acest mod de viata ingeresc in cel mai bun chip.

 

Se vede clar in cuvintele acestor trei rugaciuni ca viata monahala este o stare ingereasca, este trairea celor de pe urma inca din viata aceasta.  

 

Semnificatia vesmintelor monahale

           

Primul lucru care urmeaza dupa cele ce s-au facut este tunderea parului, care este dovada desavarsitei afierosiri lui Dumnezeu, si anume ca monahul da ceva din el insusi lui Dumnezeu si incepe o noua viata. In continuare, ieromonahul da monahului deja tuns camasa, "haina dreptatii si a veseliei", acelasi lucru simbolizand si dulama, crucea pe pieptul sau, "ca sa se nevoiasca cat ii va fi cu putiinta a-L urma si in tot ceasul a-si aduce aminte de patimile, de scuiparile, de defaimarile, de ranile, de loviturile peste obraz, de rastignirea si de moartea Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care de bunavoie le-a rabdat pentru noi;" "paramanul spre logodirea Marelui si ingerescului chip", dulama, braul, deoarece cu acesta "isi incinge mijlocul sau cu puterea adevarului, spre omorarea trupului si innoirea duhului" si sandalele "spre vestirea Evangheliei pacii". Ii da rasa, adica il imbraca "in haina mantuirii si in platosa dreptatii spre a se feri de toata nedreptatea, de toate gandurile cele rele si de cugetele voii sale, iar gandul mortii totdeauna sa-l aiba in mintea lui", potcapul, "coiful, nadejdea mantuirii", mantia, "logodirea marelui si ingerescului chip, spre imbracaminte de nestricaciune si de curatire", camilafca, semnificand tot "logodirea marelui si ingerescului chip", metaniile, adica "sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu, spre rugaciunea cea de tot ceasul catre Mantuitorul Hristos. Astfel, monahul este dator in toata vremea a avea in minte, in inima, in cuget si in gura lui numele Domnului Iisus si a zice: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul." Crucea (de mana) dupa cuvintele Domnului: "De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24) si faclia (lumanarea), care simbolizeaza pilda vietuirii monahale inaintea oamenilor, spre slava lui Dumnezeu.

 

In "Randuiala schimei celei mari" candidatul nu primeste paramanul, in schimb primeste schima, "colovionul" sau "giulgiul". Acesta nu are maneci. "Manecile simbolizeaza viata practica, fiindca tot ce face omul face cu mainile. Colovionul fara maneci arata ca atunci cand vine un gand sa lucram cu mainile ceva ce are legatura cu omul cel vechi, atunci trebuie sa ne gandim ca nu avem maini sa facem ceva din cele ale omului vechi. Semnul de porfira al colocvionului arata ca apartine de Imparatul Hristos." Mai primeste si analavul care se pune in chipul crucii pe umeri, semnificand "simbolul crucii purtat pe umerii nostri". Crucea este "desavarsita omorare care se savarseste in noi prin credinta in Hristos". Aceasta inseamna ca monahul nu trebuie numai sa paraseasca parintii, banii, averile si toate celelalte lucruri, ci trebuie sa se lepede si de simpatia pentru acestea, de asa-numita impatimire.

 

Semnificatia vesmintelor monahale am lasat-o sa se inteleaga din insasi slujba propriu-zisa, desi, conform scrierilor pentru monahi, acestea au o simbolistica mai vasta.

 

Monahul nu trebuie sa poarte pe deasupra numai aceste elemente distinctive ale portului monahal, ci trebuie sa corespunda intelesului inalt si semnificatiei lor, deoarece, asa cum a analizat avva Dorotei, acestea sunt simbolurile vietii launtrice pe care trebuie sa o aiba monahul. Referitor la acestea, in continuare scrie: "Sa vietuim asadar potrivit schimei noastre, cum au spus parintii ca sa nu purtam o schima straina, ci precum am parasit pe cele mai mari asa sa lasam si pe cele mici. Am parasit lumea, sa parasim si impatimirile de ea; caci impatimirile precum am mai spus ne leaga din nou de lume si prin unele lucruri mici si fara de nici un pret, fara sa stim."  

 

Viata monahala cum este descrisa in ceremonia tunderii presupune un monahism isihast, o viata evanghelica. Toti cei care s-au facut monahi au trecut prin aceasta ceremonie si au dat aceste fagaduinte. Desigur, ceremonia aceasta este verificata minutios in practica, in privinta faptului ca mii si milioane de monahi de-a lungul veacurilor au trecut prin aceasta slujba, au auzit aceste cuvinte care se repeta si au dat aceste marturisiri si fagaduinte. Inseamna ca monahii care au primit marele si ingerescul chip cu toata aceasta slujba trebuie sa traiasca prin duhul acestei sfinte slujbe. 

 

Prin urmare, "monahul trebuie sa traiasca in manastirea sa, nu ca simplu purtator al semnelor speciale ale portului monahal, ci sa se transforme launtric, sa scape de omul cel vechi si aceasta schimbare este insemnata si simbolizata prin elementele constitutive speciale si prin imbracamintea pe care o ia prin ceremonia marelui si ingerescului chip. Se vede asadar clar ca ceremonia, cateheza, rugaciunile si cele cu care este imbracat monahul arata drumul omului de la starea de chip la starea de asemanare. Drumul de la curatia inimii la iluminarea mintii si la indumnezeire indica modul renasterii omului. Este o ceremonie care arata ce este viata profetica, apostolica si martirica." 

 

G.C.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5921

Voteaza:

Acte si simboluri in slujba tunderii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE