Antroposofia

Antroposofia Mareste imaginea.

 

Antroposofia

 

Istoric

 

"Societatea antroposofica", intemeiata in anul 1913, este foarte strans legata, in aparitia si evolutia ei, de viata si opera lui Rudolf Steiner.

 

R. Steiner s-a nascut la 27 februarie 1861 in oraselul Kraljevec de la granita Imperiului austro-ungar din vremea aceea. Trei sunt trasaturile principale care l-au marcat pe tanarul Steiner inca din anii copilariei sale. In primul rand, acesta manifesta multe trairi cu un caracter ocult, ca si relatii cu spirite ale celor decedati si ale naturii.

In al doilea rand, se remarca atractia sa foarte puternica fata de catolicism, dar mai ales fata de limba latina cultica si cult in general. O a treia trasatura esentiala a constituit-o interesul sau mare fata de stiintele naturii si tehnica. Astfel, el considera ca geometria reprezinta argumentul si justificarea acelor "lucruri invizibile", intrucat "cu ajutorul geometriei se poate cunoaste tot ceea ce doar sufletul experiaza, prin propriile sale forte si capacitati"; prin intermediul ei, spune el mai departe, se simte indreptatit sa vorbeasca in aceeasi masura despre lumea spirituala traita de el insusi si de lumea materiala, simtuala. De altfel, inca din perioada anilor de scoala,. R. Steiner s-a straduit sa demonstreze unitatea acestor doua lumi. In acest sens, el pretinde ca i-au fost de mare ajutor mai ales operele lui Kant, Hegel, Fichte si scrierile morfologice ale lui Goethe.

 

Pentru a putea edita intreaga opera a lui Goethe in domeniul stiintelor naturii, in anul 1890, R. Steiner se muta de la Viena la Weimar, unde va incepe un nou capitol in viata sa. Aici are posibilitatea de a cunoaste o serie de personalitati foarte influente din sfera vietii sociale si stiintifice. In acelasi an, la Facultatea de filosofie a Universitatii din Rostock, isi depune teza de doctorat si devine doctor in filosofie cu o lucrare avand ca tema teoria cunoasterii. Lucrarea a fost dupa aceea publicata sub titlul Adevar si stiinta (1892).

 

Pe langa editarea acelor lucrari ale lui Goethe, R. Steiner coordoneaza si editarea lucrarilor unor clasici (Schopenhauer. Jean Paul, Wieland, Uhland). De asemenea, el insusi scrie cateva lucrari, dintre care cea mai. importanta este Filosofia libertatii (1894), De fapt, aceasta ultima lucrare este inaintata de catre Steiner Facultatii de filosofie a Universitatii din Jena ca lucrare de abilitare pentru o cariera universitara. Ea a fost insa respinsa de catre Universitate, asa incat intentia sa de a deveni profesor universitar a fost compromisa pentru totdeauna.

 

Dupa ce esueaza si in incercarea de a ocupa un post in redactia-feuilleton a unui cotidian vienez, R. Steiner preia in anul 1897, impreuna cu O.E. Hartleben, editarea unei reviste de literatura. Revista aceasta, pe care o va conduce pana in 1900, se intituleaza "Magazin pentru literatura". Pentru a o conduce, in anul 1897, se muta de la Weimar la Berlin, unde in 1898 cunoaste o vaduva foarte bogata, Anna Eunike, cu care se casatoreste.

 

Urmeaza in continuare primele sale contacte cu teosofia, cand o cunoaste pe Marie von Sivers, casatoria sa trecand intr-un plan secundar. Marie devine cea mai apropiata colaboratoare si confidenta a sa, iar dupa ce Anna Eunike (Steiner) moare in anul 1911, in 1914 se va casatori cu aceasta. inca inainte de aceasta a doua casatorie,  are loc  convertirea  sa la teosofie,  fapt  absolut surprinzator pentru toti prietenii si colaboratorii sai. in urma catorva prelegeri tinute in casa contelui Brockdorf si a altor cateva contacte ulterioare, R. Steiner accepta functia de secretar general al nou-infiintatei sectii germane a Societatii teosofice. Aceasta misiune o preia impreuna cu Marie von Sivers. Totusi, nu dupa multa vreme, datorita incercarilor sale de a transfera accentul de pe mostenirea hinduiste-budista, agreata de A. Bessant, pe o hristosofie sui generis, despre care vom vorbi putin mai incolo, este exclus din Societatea teosofica in anul 1913. In acelasi an intemeiaza Societatea antroposofica, fiind urmat de cei mai multi dintre teosofii germani.

 

Chiar in anul fondarii noii societati, R. Steiner incepe construirea cladirii centrului mondial al antroposofiei, cunoscut sub numele de Goetheanum, la Dornach - Elvetia. In mare, cladirea a fost terminata inainte de izbucnirea primului razboi mondial. Amenajarea interioara s-a facut in timpul anilor de razboi, in chip ciudat, cu participarea inclusiv a colaboratorilor din acele tari aflate in conflict. Inaugurarea oficiala a centrului a fost facuta in anul 1920. Aici isi va incepe activitatea "Universitatea Libera pentru Stiinta spirituala". Insa, chiar in noaptea de Revelion (1922-1923), aceasta constructie artistica din lemn cade prada unui incendiu, fiind distrusa in totalitate. Comunitatea antroposofica este marcata profund de acest eveniment, fapt ce il determina pe discipolul si biograful lui R. Steiner, Rudolf Meyer, sa scrie despre o asa-numita "proba de foc" a Societatii antroposofice, similara cumva "probei de foc" pe care trebuie sa o treaca orice novice pe parcursul initierii sale oculte. R. Steiner nu va mai putea asista la reconstructia celui de-al doilea Goetheanum. Reuseste doar sa intocmeasca proiectul cladirii din beton, in locul celei initiale din lemn, dupa care moare.

 

In paralel cu ridicarea noii cladiri a centrului mondial al an­troposofiei, se constata o anumita sectarizare a Societatii antro­posofice, evidenta pana astazi. Sub impactul prabusirii societatii secolului al XIX-lea intr-un razboi cu urmari imprevizibile mai inainte, R. Steiner dezvolta sau schiteaza conceptul unui nou tip de societate. In viziunea sa, contradictiile de genul capitalism-socialism trebuie depasite. Astfel,  el pledeaza pentru instituirea unei "structuri tridimensionale", asa incat cele trei domenii, politica, economia si cultura sa devina independente. Desi fondeaza o "Miscare pentru structura tridimensionala", aceasta nu gaseste totusi suficienta rezonanta, datorita hatisurilor revolutionare de dupa 1919. Mai tarziu, anumite fundatii antroposofice, cum ar fi Scolile Waldorf, camine etc, vor incerca sa puna in practica acest tip de structura.

 

Imediat dupa sfarsitul primului razboi mondial, in 1919, R. Steiner fondeaza prima Scoala Waldorf, finantata de catre adeptul sau Emil Molt, proprietarul fabricii de tutun Waldorf din Stuttgart. Initial, aceasta a fost intemeiata pentru copiii angajatilor fabricii. Asemenea tuturor scolilor Waldorf pana astazi, aceasta scoala aplica o pedagogie dezvoltata de insusi R. Steiner, structurata pe conceptul acestuia despre evolutia omului.

 

Datorita conflictelor interne aparute intre membrii comunitatii antroposofice, R. Steiner se vede obligat sa desfiinteze Societatea antroposofica si, in anul 1923, sa intemeieze o noua societate, si anume "Societatea generala antroposofica", pe care o va conduce el insusi. In pofida acestui fapt, dupa moartea sa, survenita la 30 martie 1925 la Dornach, vor continua toate aceste dispute interne in interiorul comunitatii. Nu se cunoaste nici astazi cauza mortii sale, desi anumiti adepti sustin ca ar fi fost otravit.

 

Succesorul lui R. Steiner la conducerea Societatii antroposofice a fost numit Albert Steffen. In Germania, intre anii 1935-1945, antroposofia a fost interzisa. In prezent, alaturi de Dornach, centrul antroposofiei este considerat orasul Stuttgart. De prin anul 1970, mai ales in randul tinerilor antroposofi, a aparut un fel de "antroposofie alternativa". Pornind de la premisa acelei "structuri tridimensionale sociale" a lui Steiner, aceste cercuri juvenile, aflate partial in competitie, isi desfasoara activitatea in special in domeniul politico-social-ecologic.

 

Doctrina

 

Antropologia

 

Antropologia si cosmologia antroposofica se afla intr-o relatie de interdependenta, data fiind convergenta existenta a macrocosmosului si microcosmosului. Sferelor cosmice le corespund diferitele invelisuri corporale care, la fel ca in antropologia indiana, infasoara nucleul sau esenta personala (atma): Terminologia antroposofica este similara celei teosofice, care si-a insusit o parte dintre denumirile indiene, in vreme ce alte notiuni au primit o semnificatie proprie. Totusi, R. Steiner nu vorbeste despre atma. Ramanand consecvent conceptului apusean de supraevaluare a individualitatii omului, el se contrapune conceptului budist de dezindividualizare. In conceptia sa despre o "viata pamanteasca ciclica", trei sunt invelisurile corporale care infasoara eul spre exterior. Este vorba, mai intai, de trupul astral, asa-numitul sediu al poftelor si patimilor, deasupra caruia se plaseaza trupul eteric, care cuprinde in sine temperamentele si trasaturile de caracter, si in cele din urma trupul fizic. Aceasta conceptie isi lasa amprenta asupra modului in care trebuie educat copilul si asupra pedagogiei in general: in primii sapte ani de viata, se configureaza trupul fizic, de la 7 pana la 14 ani temperamentul si caracterul (trupul eteric), iar intre 14-21 ani poftele si patimile (trupul astral). Finalitatea vietii omului nu se reduce, insa, la aceasta, ci consta in evolutia eului si a dimensiunilor spirituale superioare.

 

In viziunea lui Steiner, trupul fizic face legatura dintre om si domeniul mineralic; el este tot ceea ce apare ca vizibil, perceptibil si cuantificabil in om. El nu se poate conserva, nu poate supravietui fara o legatura cu alte domenii sau structuri fiintiale superioare. Tocmai de aceea, cand acestea il parasesc, la moarte, el se dezintegreaza.                 

    

Trupul eteric ar putea fi definit si ca trup al vietii, intrucat aici isi au sediul functiile vitale, cum ar fi metabolismul, respiratia etc. Acesta il leaga pe om de domeniul vegetal.

 

Urmatoarea structura superioara a fiintei umane o reprezinta, dupa cum am spus, trupul astral sau trupul sufletesc, care-l pune pe om in legatura cu domeniul animal. Aici, cunoasterea este asemanatoare unui somn plin de vise. Foarte prezente in aceasta structura sunt diferitele afecte, precum iubirea si ura, mania, teama si groaza, ca si instincte si impulsuri interioare.

 

Totusi, structura suprema a fiintei, pe care doar omul o primeste pe pamant, o reprezinta eul, constiinta. Aceasta il face, practic, pe om sa fie om si sa se simta om, facandu-i legatura cu domeniul spiritual si divin. Eul acesta coboara de undeva din sferele spirituale, se "incarneaza", si nu face acest lucru doar o singura data, ci de mai multe ori pe parcursul evolutiei sale. Domiciliul sau este in lumea spiritelor, de fiecare data se intoarce acolo in intervalul dintre reincarnari, aici ocupa locul cel mai de jos in-randul ierarhiilor fiintelor spirituale. Steiner prezinta, in acest sens, chiar o succesiune ierarhica detaliata a fiintelor spirituale, pornind de la ingeri si arhangheli pana la heruvimi si serafimi.

 

Daca cele trei structuri fiintiale inferioare (trupul fizic, eteric si astral) sunt mostenite de catre copii de la parinti, eul in schimb-coboara de fiecare data, la o noua nastere, pe pamant din sferele spirituale, respectiv patrunde in planul fizic, unde va fi invaluit intrun nou corp. Doar omul inzestrat cu un eu, cu o constiinta si individualitate este responsabil pentru faptele si actiunile sale, pentru ca eul este cel care produce si acumuleaza karma. Impovarat de aceasta karma, de bilantul plusminus al intregii vieti, eul actual va fi obligat sa se reincarneze mai tarziu, primind o noua existenta, in   fapt,   bilantul   existentei   anterioare   configureaza   existenta actuala.

 

Karma prestabileste, in mod evident, conditiile cadru pentru existenta viitoare, aptitudinile, capacitatile si predispozitiile, dar si anumite nenorociri, cum ar fi boala, handicapul sau chiar moartea prematura. Prin urmare, destinul omului nu este nici opera hazardului si nici lucrarea unui. Dumnezeu, ci consecinta unei rationalitati stricte, a unui conditionism absolut, a unei relatii implacabile intre cauza si efect. Potrivit conceptiei antroposofice, totusi aceasta realitate nu poate fi perceputa decat prin intermediul "stiintei spirituale", prin mijloace "suprasenzoriale". Pentru cei din afara sferei antroposofice, in schimb, karma nu este altceva decat o fictiune, o "evolutie fictiva de ordin cosmic".

 

In acceptiunea lui Steiner, tot raul asumat si acumulat de cineva pe parcursul unei existente sau alteia trebuie ispasit, consumat pe parcursul existentelor ulterioare. Nu exista nici un Dumnezeu ispasitor sau iertator, de unde rezulta ca antroposofia se inscrie pe linia acelor miscari religioase care propun eliberarea sau mantuirea omului prin sine insusi.

 

Cosmologia si evolutia omului

 

R. Steiner refuza sa atribuie lumii un inceput. De aceea, o eventuala intrebare privind problema creatiei devine inutila. De asemenea, cosmogonia lui Steiner nu cunoaste nici un sfarsit. Astfel, lumea nu parcurge un traseu dinspre inceput spre un sfarsit, determinat de Dumnezeu Creatorul, asa cum se intampla in. crestinism. Cosmologia lui Steiner este similara mai degraba unei spirale, in cadrul careia, in permananta, se dezvolta noi lumi, care se contopesc, se separa si insumeaza in ele insele fiinte spirituale aflate pe nivele si trepte dintre cele mai diferite, actionand in directia unei evolutii etapizate.

 

Dumnezeu este asimilat spiritualului care actioneaza in aceasta lume, care stimuleaza evolutia, el este parte a intregului cosmos, fiind simultan materie si spirit; pentru el, materia vizibila repre­zinta un invelis, asemenea trupului fizic pentru omul spiritual. In acest sens, el priveste astrii ca pe "o manifestatie spirituala a astralului cosmic", prin care fortele spirituale actioneaza asupra pamantului.

 

Inclusiv soarele si luna nu sunt altceva decat forte spirituale. In primele faze ale evolutiei acestui sistem cosmic, soarele, luna si pamantul erau inca nedespartite; abia dupa ce omul si-a incheiat perioada de viata constienta pe luna, acesti trei astri s-au separat: ceea ce este transparent a constituit soarele, grosierul, luna, iar elementul intermediar intre acestea a format pamantul.

 

Aceste faze distincte in evolutia cosmosului reprezinta, in viziunea lui Steiner, incarnari diferite ale pamantului. Pe par­cursul aceleiasi evolutii, pamantul devine planeta Jupiter, Venus si, in cele din urma, Vulcan. De asemenea, R. Steiner subliniaza ca, intre aceste etape de evolutie, ar exista lungi "intreruperi, care ar putea fi comparate cu noaptea aflata totdeauna intre doua zile".

 

Evolutia omului nu incepe pe planeta Pamant, ci pe Saturn. Stramosii omului terestru erau niste fiinte cu o constiinta confuza. Omul saturnal se caracterizeaza prin faptul ca poseda un trup fizic, apropiat de sfera mineralului. Urmatoarea treapta de evolutie este "viata pe planeta Soare", unde omul primeste trupul sau eteric, simturile, apropiinduse de sfera vegetalului. Cea de-a treia etapa a constiintei este desemnata de catre R. Steiner drept "viata pe luna", cand constiinta omului este similara unui "semn incarcat de vise", cand omul este pus in legatura cu domeniul animal.

 

Dupa incheierea acestei faze, omul isi incepe viata pe pamant, acolo unde, pe o scara evolutionista consacrata se va integra progresiv in cele sapte "rase" sau "varste cosmice". In primele doua, cea "polara si "hiperboreica" omul este incatusat in invelisul unui trup fizic grosier. Initial, el era constituit doar din substante transparente, eterice, putand fi vazut doar de catre un veritabil vizionar. In aceasta etapa, omul are inca o constitutie androgina.

 

Odata cu separarea sexelor, apare rasa lemurienilor. Caracte­ristica lor deosebita este capacitatea, ignorata astazi, privind stapa­nirea vointei si cultivarea potentialului imaginativ. R.  Steiner remarca educatia grosolana a copiilor, frecventa in epoca lemuriana. Urmatoarea etapa sau perioada este cea atlantica, in cadrul careia oamenii nu dispuneau de nici o gandire logica, similara contempo­ranilor nostri, dar aveau o memorie exceptional de evoluata.

 

Trecerea de la perioada atlantica la cea ariana, respectiv la umanitatea contemporana, s-a caracterizat prin diverse dificultati, prin nenumarate obstacole: pe la mijlocul epocii atlantice, secretele celor initiati au devenit accesibile celor neinitiati. Astfel, anumite cunostinte si experiente tainice au intrat in posesia celor patimasi, umanitatea a degenerat, iar prin intermediul anumitor conexiuni secrete au fost descatusate diferite "forte nocive ale naturii". Consecinta a constat in felurite catastrofe atmosferice si acvatice. Populatia atlantica a trebuit sa emigreze, asa incat au fost populate Europa, Asia, Africa si America. Au emigrat inclusiv cei initiati. Acestia au fondat in noile teritorii in care s-au stabilit oracole, dar, din nefericire, cu ajutorul celor neinitiati si al celor care au tradat secretele initiatice, fortele raului au inceput sa-i influenteze pe oameni. Este vorba despre Lucifer si Ahriman. In acest fel, oamenii s-au adaptat "lumii fizico-senzoriale". Doar cativa initiati in oracolul solar, in oracolul hristic, spune R. Steiner, au reusit sa pastreze intacte vechile cunostinte esoterice. In alte locuri s-au conservat anumite reminiscente ale vechii constiinte si s-a transmis experienta lumilor suprasenzoriale.

 

Cea de-a doua epoca culturala postatlantica o reprezinta perioada persana primordiala. Marele ei initiat a fost Zarathustra, reincarnat mai tarziu in unul dintre cei doi Hristosi Iisus. In a treia epoca culturala, cea egipto-chaldeana-babiloniana, eul s-a constituit intr-un suflet senzitiv. Cunoasterea spiritualului si perceptia acestuia, dincolo de senzorial, a permis aparitia astrologiei si geometriei. O a patra epoca sau perioada de evolutie o reprezinta cea greco-latina, al carei mandat a fost acela de a facilita constituirea sufletului rational si de a conduce, totodata, la trezirea eului constient. Prin arta, reglementari de ordin public si justitiar, grecii si romanii au incercat sa exprime spiritualul prin senzorial.

 

Astazi, noi traim intr-o a cincea epoca culturala (din 1413), a carei finalitate este constituirea sufletului constient, dezvoltarea deplina a eului. Pana in prezent, aceasta perioada a condus la cea mai serioasa individualizare a omului, necesara in evolutia spre libertate; in acelasi timp, insa, omul a fost impins de catre fortele ahrimanice spre cel mai acerb materialism. Prin antroposofie, care se considera o calauza spre cea de-a sasea perioada, omul devine liber si constient. In a sasea epoca culturala, sufletul se deschide sufletului spiritual, iar omul isi poate aminti in mod constient de incarnarea sa. Dupa a saptea epoca culturala, a celei de-a cincea "varste" postatlantice, urmeaza inca cel de-al saselea si al saptelea ev terestru sau pamantesc, constand in configurarea sinelui spiritual si spiritului vital in om.     

                   

Starea actuala in care se afla omul pe aceasta treapta, insa, nu este decat un stadiu intermediar pe lunga scara a evolutiei. Etapa urmatoare vietii pe pamant este starea de constiinta "Jupiter", in care dispare trupul fizic, iar omul va accede in ierarhia ingerilor. Sub aceasta treapta isi incep activitatea acele fiinte aflate in ciclul starii de constiinta "Saturn".

 

In concluzie, antroposofia il prezinta pe om intr-o schita evolutionista cosmica, in cadrul careia acesta porneste de la statutul de element mineral si ajunge pana la treapta de serafim, avand atat deasupra sa cat si mai jos de el alte fiinte, toate aflate intr-un du-te-vino ciclic. Lumea spirituala apare, in acest context, ca un univers structurat foarte complex, in cadrul caruia toate ierarhiile actioneaza in acelasi sens: spre desavarsire. Din aceasta perspectiva, lumea vizibila, fizica reprezinta doar un segment, o particica din acest intreg, insufletita si strabatuta de toate fiintele spirituale. in acest fel, sistemul propus de catre R. Steiner nu se dovedeste a fi altceva decat un fel de metafizica clasica, avandu-si radacinile intr-o multitudine de filosofii.   

 

Calea spre cunoasterea "lumilor superioare"

 

Desigur, asa cum s-a putut observa, mesajul lui R. Steiner este unul de tip esoteric. El propune un alt tip de antropologie, un alt tip de cosmologie, o forma noua de evolutie a omului. Intrebarea care se pune, in mod firesc, intr-o atare situatie, este de unde si cum a ajuns sa cunoasca Steiner toate acestea. In replica, el pretinde ca a reusit sa realizeze cunoasterea "lumilor superioare" si ca, in fine, poate descrie si altora calea care conduce spre aceasta cunoastere.

 

In mod clar, R. Steiner se detaseaza de "mediumismul" si de "vizionarismul atavic", prezent la spiritistii si teosofii din vremea sa. Metoda "stiintifico -initiatica" propusa de el se fundamenteaza pe cultivarea capacitatii de imaginatie si intuitie a omului. Ca si altii, el priveste somnul ca pe un frate geaman al mortii sau, cel putin, ca pe o ruda a acesteia: in ambele stari, trupul astral se separa de trupul eteric si de cel fizic, pornind-o in cercetarea lumilor supe­rioare. Tocmai din acest motiv, Steiner acorda o mare atentie momentului trezirii din somn, momentului reintoarcerii in trup a sufletului impreuna cu experientele acumulate privind sferele supe­rioare. De asemenea, pe aceeasi linie a cunoasterii lumilor superioare, un rol deosebit il joaca diferitele forme de meditatie. Calea spre aceasta, desemnata si ca o "cale rosicruciana", nu este altceva, spune el, decat "o cale crestina in conditii moderne, o cale intermediara intre cea crestina propriu-zisa si calea Yoga". Intrucat, asemenea tuturor esotericilor, porneste de la ideea existentei unei corespondente absolute intre macrocosmos (lume) si microcosmos (om), R. Steiner afirma, ca macrocosmosul poate fi cunoscut prin cufundarea in propriul trup, prin contemplarea acestuia, respectiv prin meditatia asupra acelor locuri cunoscute in traditia indiana sub numele de "chakras". Cunoasterea si intelep­ciunea dobandita in acest mod are pentru Steiner caracterul unei cunoasteri obtinute in urma unei cercetari empirice, dar mult superioara cercetarii si cunoasterii stiintifice conventionale. Desi pretinde un anume monopol si o anume exclusivitate a teoriei sale privind cunoasterea sferelor superioare, R. Steiner nu contesta, totusi, ca in experientele spiritiste si teosofice se descopera, de asemenea, lumea spirituala, dar numai acele sfere inferioare ale acesteia si intr-o forma impura.

 

Hristosofia sau cei doi "Hristosi Iisus"

 

Afirmatiile lui R Steiner despre Dumnezeu sunt pe cat de numeroase, pe atat de derutante. In general, el vorbeste foarte putin despre Dumnezeu, preferand sa faca tot felul de speculatii despre "Dumnezeu", despre "divin", "divino-spiritual", despre "marele Dumnezeu solar", despre "Dumnezeulumina" etc.

 

Fondatorul antroposofiei coreleaza fiintele sau entitatile cosmice cu Dumnezeul Vechiului Testament si cu Hristos insusi. In viziunea sa, fiintele solare nu reprezinta doar simple entitati solare superioare, ci sunt acei "Elohim" din Vechiul Testament, desemnati in referatul biblic despre creatie in calitate de Creator absolut. Laolalta, ei reprezinta Logosul, Cuvantul creator al lui Dumnezeu, despre care se aminteste in prologul Evangheliei Sfantului Ioan. Este vorba de sase "Elohim", care constituie "entitatea-Hristos", intrupata ulterior in Iisus.

 

Hristos, in calitatea Sa de "Dumnezeu solar", ca Fiinta suprema, ca suma a acelor "Elohim", se plaseaza, prin urmare, in conceptia. antroposofica, mai presus de Iahve, care este perceput ca pregatitor sau ca reflector al "Luminii" hristice. In acest punct, antroposofia ne aminteste de doctrina gnostica despre Demiurg, despre Dumnezeul inferior al creatiei si materiei, inlocuit aici de Hristos ca Dumnezeu al iubirii. Dupa cum se stie, Biserica primara a respins aceasta conceptie gnostica din primele secole si a facut cunoscuta unitatea dintre   Dumnezeul   vechi-testamentar   si   cel   nou-testamentar. Alaturi de Iahve apar alte numeroase fiinte spirituale, ingeri si forte spirituale, intr-o structura ierarhica bizara, fiecare avand insusiri si misiuni speciale. R. Steiner se refera in mod deosebit la arhangheli, -   pe care ii prezinta ca "Dumnezei superiori" si despre care ar dori sa fie informati toti cei care frecventeaza cursurile scolilor Waldorf.

 

Pentru a-si justifica propriile conceptii esoterice, R. Steiner acorda o semnificatie limitata si limitativa Bibliei si, in special, celor patru Evanghelii, carora le contrapune o asa-numita "a cincea Evanghelie", respectiv o "noua revelatie". De fapt, o relativizare a Bibliei se resimte in intreaga opera a lui Steiner. De fiecare data, este subliniata distinctia dintre Biblie si "noua revelatie" ca absolut necesara: "Daca Hristos trebuie sa traiasca astazi impreuna cu noi, atunci avem nevoie de o noua forma, de o forma actuala a revelatiei sale".

 

Cand se refera la Iisus Hristos, R. Steiner vorbeste de regula de  "Hristosul Iisus", prin folosirea acestei forme articulate a numelui dorind sa scoata in evidenta separatia intre Iisus si Hristos, Hristosul intrupat in Iisus. Cand doreste sa sublinieze semnificatia lui Iisus Hristos, Steiner utilizeaza cu predilectie foarte vaga denumire de "mister al Golgotei" sau "impulsul hristic", preferand aceste notiuni abstracte in locul numelui Persoanei care actioneaza.

 

In realitate, antroposofii il scindeaza pe Iisus Hristos in Iisus si Hristos. Astfel, Iisus din Nazaret reprezinta, in conceptia steineriana, doar o tema marginala, intelegerea acestuia este numai un prestadiu al adevaratei cunoasteri, acumulate in timp. In opinia sa, din Evanghelii ar reiesi ca nu s-ar fi nascut doar un copil Iisus, ci doi asemenea copii Iisus. Despre neamul si nasterea unuia vorbeste, spune Steiner, evanghelistul Matei, iar despre cel de-al doilea vorbeste Luca. Primul este "Iisus solomonia" si al doilea "Iisus natania", in functie de genealogia care porneste de la cei doi fii ai lui David, Solomon si Natan. Ambii Iisus au drept parinti o Maria si un Iosif. Iisus prezentat in Evanghelia lui Matei este o intrupare a lui Zarathustra, pe cand cel descris de Luca o intrupare a lui Buddha. Cei doi copii Iisus s-au nascut la un interval de cateva luni unul de celalalt. Daca cel din Evanghelia lui Matei era unic la parinti, celalalt avea mai multi frati si mai multe surori. Cei doi copii si-au petrecut copilaria impreuna, date fiind mai ales relatiile de prietenie intre parintii lor. Pana la varsta de 12 ani nu se produce nimic special in viata lor. La aceasta varsta, parintii din Evanghelia lui Luca isi iau fiul si se duc la Ierusalim. Acolo, copilul pleaca de langa parinti, fiind gasit de catre acestia in mijlocul invatatilor si discutand cu ei. Dupa ce-l regasesc, spune Steiner, parintii nu-l mai recunosc si nu mai intelegeau despre ce vorbeste. In urma acestui eveniment, apar lucruri deosebite in ambele familii: dupa ce tatal sau murise cu mai mult timp in urma, moare acum si "Iisus solomonic"; murind si mama celuilalt, parintii ramasi in viata ai celor doi se casatoresc aparand astfel familia "singurului" Iisus pe care-l intalnim in evanghelii: o familie compusa din Iosif, Maria, Iisus si fratii sai, care insa nu sunt copiii trupesti ai Mariei ramase inca in viata.

 

Evangheliile nu mai amintesc nimic despre cele intamplate in viata lui Iisus in intervalul de viata dintre 12-30 ani, cand Iisus primeste botezul lui Ioan, motiv pentru care R. Steiner ne propune ca izvor de inspiratie propria sa "revelatie", "Cronica akasha". Aici, Steiner sustine ca, intre 12-18 ani, Iisus traieste in interiorul sau o lupta dificila cu tot felul de idei marete si impulsuri morale. In aceeasi perioada, intre altele, Iisus calatoreste mult in interiorului exteriorul Palestinei, fiind initiat, de asemenea, in cultul mithraic. In anii urmatori, pana la botezul lui Ioan, se va integra si initia in ordinul esenienilor, cand se va intalni si cu Buddha si Sf. Ilie.

 

Daca botezul primit de la Ioan este asimilat de catre R. Steiner unui fel de act de conceptie, de zamislire, in cadrul caruia Iisus primeste in sine esenta hristica, tot la fel prin moartea lui Iisus se naste Hristos. In momentul mortii pe cruce, iar in alte locuri chiar inainte de aceasta, esenta sau substanta hristica se va separa din nou de trupul lui Iisus. Din aceasta perspectiva, "misterul de pe Golgota" nu este nimic altceva decat separarea dintre Iisus si Hristos; acest punct al istoriei marcheaza, in fapt, nasterea lui Hristos. Hristos, spiritul solar, devine acum spiritul intregii noastre planete. Acest eveniment este prezent, in viziunea lui R. Steiner, in istoria patimilor lui Iisus din Evanghelia lui Ioan, mai precis in momentul in care soldatii romani impung cu sulita coasta Sa, cand tasneste sangele, pentru ca atunci Hristos se uneste cu pamantul. Din aceasta clipa, "impulsul hristic" va actiona in toate evenimen­tele majore care se vor petrece pe mai departe pe pamant.

 

Evaluare

 

In pofida numarului relativ mic de adepti, "Societatea antroposofica" exercita asupra multora o mare forta de atractie. Reprezentantii antroposofiei sustin ca aceasta conceptie despre viata ar putea fi de mare ajutor, in multe privinte, omului modern prin exercitiile de meditatie pe care le propune. "Oferta" ei incearca sa depaseasca gandirea mecanicista contemporana, acordand o mai mare atentie spiritualului in fata materialului. In acelasi timp, antroposofia se straduieste sa contrapuna diversificarii stiintelor contemporane un sistem de gandire globala, un sistem universal bine structurat, in cadrul caruia stiintele naturale si spirituale, omul si intreaga planeta, trecutul, prezentul si viitorul se constituie intr-un intreg perfect. in plus, sustin mentorii acestei societati, oculte, antroposofia este singura cale care ar permite omului accesul spre sferele suprasenzoriale.

 

Dupa cum am vazut, antroposofia include si anumite elemente biblice in structura ei. Detasandu-se de teosofie, R. Steiner pretinde ca, in centrul conceptiei sale despre lume se afla Hristos.In baza "impulsului hristic" pe care il primesc, umanitatea si cosmosul isi pot atinge scopul. Desigur, intr-un fel, acest lucru suna pozitiv, ca si aprecierea ca vechile religii nu sunt decat o preistorie a lui Hristos, o pregatire sau pedagogie pentru venirea lui Hristos.

 

Exista, insa, multe puncte divergente intre credinta crestina si gandirea antroposofica. Astfel, pentru crestini, Dumnezeu este creatorul   "tuturor   celor   vazute    si   nevazute",    care   poate   fi experimentat de catre creatura, prin credinta, ca un Tu personal. In schimb, in conceptia antroposofica, nu exista nici o relatie de tipul Creator-creatura, ci o relatie in genul spiritual-material. Dupa cum s-a putut observa, accesul omului spre spiritual trebuie realizat de el insusi, etapizat, prin asa-numita cunoastere a "lumilor superioare".

 

Istoria relatiei lui Dumnezeu cu omul reprezinta, in conceptia biblica, un dialog permanent intre Creator si creatura. Aceasta relatie isi atinge apogeul si finalitatea in intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, in Iisus Hristos. Reprezentantii antroposofiei privesc, dimpotriva, istoria omului ca o materializare progresiva, dupa care, odata cu venirea lui Hristos, urmeaza spiritualizarea acestuia.

 

Noul Testament reprezinta marturia principala in ce-L priveste pe Iisus Hristos, omul din Nazaret si Fiul lui Dumnezeu, Care a facut cunoscuta iubirea chematoare si plina de iertare a lui Dumnezeu, ajunsa la plinatate prin moartea si invierea lui Hristos insusi. In viziunea lui R. Steiner, insa, Iisus era doar o "entitate" bizar si complex constituita, in care s-a incarnat o scurta perioada de timp, pe pamant, acel "spirit solar superior", numit "Hristos". In acelasi plan, intruparea, viata si moartea lui Hristos se constituie in punctul central al istoriei umanitatii si cosmosului, ca si in cotitura evolutionala spre lumea spirituala. Aparent, semnificatia unica a lui Hristos in istoria omenirii capata un accent deosebit. Si, la fel de aparent, antroposofia incearca sa accepte domnia lui Hristos cel inviat asupra intregii creatii. Totusi, conceptele antroposofice au mai degraba un caracter ontologic decat unul soteriologic. "Mantuirea" nu se realizeaza prin intermediul vreunui Dumnezeu, ci prin fortele proprii, prin sine insusi. Antroposofia elimina doctrina biblica despre pacat si harul divin, aducand in prim plan notiunile de karma si reincarnare. Omul urmeaza sa ajunga la desavarsire, pe parcursul unui ciclu nedefinit de reincarnari, fara interventia vreunui ajutor divin. Este vorba de o autoeliberare.

 

Pe de alta parte, autoritatea Bibliei, in calitatea sa de Cuvantul lui Dumnezeu, nu este perceputa ca o marturie inegalabila despre Persoana si lucrarea lui Iisus Hristos, ci este pusa, prin semnificatia ei, in ceea ce priveste cunoasterea "spiritualului", intr-o relatie paralela cu autoritatea pe care a avut-o la inceputul epocii moderne "vechea carte", a lui Aristotel, pentru cercetarea naturii. Dupa cum concluziile lui Aristotel in aceasta privinta au fost depasite in urma unei cercetari directe a fenomenelor naturale, tot la fel acum, in conceptia lui R. Steiner, cele afirmate in Biblie sunt depasite si trebuie reinterpretate in contextul "cercetarii" stiintifico-spirituale a spatiului suprasenzorial, a domeniului divino-spiritual. Daca avem in vedere faptul ca "noua revelatie" propusa de catre Steiner este facuta accesibila prin pretinsa "cercetare a spiritului" si prin decriptarea "Cronicii -akasha", nu trebuie sa ne surprinda deloc faptul ca vechea revelatie, Biblia, este inteleasa ca o scriere secreta, consacrata in sensul ei cel mai profund doar celor initiati.

 

In aceeasi masura, nu trebuie sa fim surprinsi de faptul ca R. Steiner nu recunoaste lucrarile de exegeza ale teologilor Bisericii, ci le respinge ca pe unele lipsite de importanta, cu o tenta materialista si prea putin utile.

 

Pr. Prof. Nicolae Achimescu

 

 

.

13 Martie 2007

Vizualizari: 6568

Voteaza:

Antroposofia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE