Cancerul, dragostea mea

Cancerul, dragostea mea Mareste imaginea.

CĂDEREA

Ţin minte şi acum: cădeam, cădeam şi nu mă mai opream, şi parcă însăşi viaţa mea părea o imensă şi nesfârşită cădere.

Aveam şapte ani. Eram o fetiţă ireal de slabă, fragilă, sensibilă şi palidă mai tot timpul. îmi aduc perfect aminte. Mă jucam cu nişte copilaşi puţin mai în vârstă decât mine, într'o curte părăsită, într'un sat de lângă Târgovişte. Era o du-pă-amiază toridă de vară. Doamne, ce cald era! Mai ţin minte că în acea dimineaţă bunica îmi împletise două codiţe, care mie-mi displăceau cu totul.

In acel moment n-aveam de unde să ştiu că acele două codiţe aveau să ajute mai mult sau mai puţin la salvarea vieţii mele.

Aveam o rochiţă albă de dantelă şi-mi aduc la fel de perfect aminte că nu aveam nimic în picioruşe, eram desculţă, deoarece ai mei erau foarte săraci, dar ce conta... ne iubeam enorm şi, în acel moment, asta îmi părea că învăluie totul într'o imensă bogăţie.

Imaginile mi se derulează cu o precizie uimitoare. Alergam spre fundul curţii, îndreptându-mă către un wc vechi şi părăsit cu o viteză uimitoare. Alergam, alergam cu o dorinţă inexplicabilă de a ajunge cât mai repede acolo. Mă atrăgea ca un magnet. Amintirile - şi acum, după patruzeci de ani - îmi sânt foarte proaspete... aş fi dorit atât de mult să le mai estompez, dar niciodată nu am reuşit cu adevărat.

Mă dureau acele amintiri, dar ele trăiau odată cu mine, erau în mine, respirau prin carnea şi prin fiinţa mea şi nu le puteam scoate sub nici o formă din sufletul meu. Mă dureau şi încă mă dor toate acele momente, dar probabil că aşa e mai bine. Să trăiesc şi să retrăiesc coşmarul de-a nu putea uita nimic, de-a retrăi la nesfârşit acele senzaţii.

Ajung în final în wc. Mă aşez grăbită pe podeaua lui. Nici acum nu-mi explic cum de s'a auzit la un moment dat un zgomot puternic, atât de puternic, de parcă toată lumea s'ar fi prăbuşit sub picioarele mele...

Podeaua de sub mine se face praf şi eu alunec, alunec cu totul, alunec la nesfârşit, cu mânuţele înfipte în pereţii de pământ ai wc-ului, alunec într'o groapă imensă de „caca şi viermi".

Impactul e atât de puternic încât iniţial văd totul negru înaintea ochilor. Dar ţin minte cum mă zbăteam, mă zbăteam continuu şi, încet-încet, privirea începe să mi se limpezească, în jurul meu pământ, caca, viermi, frunze, chiştoace, hârtii, şi mai ales mirosul fetid de mizerie umană. Picioruşele mele încercau să se sprijine pe ceva, dar nu aveau pe ce; tot dădeam din ele, într'o disperare fără margini. Mânuţele mele încercau să se agate de ceva, dar pereţii de pământ ai wc-ului parcă se surpau continuu pe mine.

Ţin minte că mi s'a părut o eternitate zbaterea aceea, o zbatere inegală şi nedreaptă în acelaşi timp. Mă luptam cu un munte de caca şi nu aveam nici o şansă să-l înving. Simţeam că-mi pierd minţile. Nu aveam de ce să mă agăţ. Căutam ceva pe care să mă sprijin... nu găseam nimic stabil, nimic să reziste cu adevărat.

Ţin minte, de asemenea, că începusem să nu mai am aer... aerul îmi era atât de puţin şi de insuficient, ca şi acum, după zeci de ani.

Nici acum nu am aer, nici acum nu ştiu cum să-1 dozez mai bine, dar suficiente îmi sânt în schimb amintirile... suficient de dureroase. Continui să mă zbat. Marea aceea nesfârşită şi fetidă de caca începe să mă acopere cu totul... din când în când, împing cu picioruşele mizeria atât de vâscoasă şi urât mirositoare şi reuşesc să scot căpşorul la suprafaţă. Caca mă acoperă cu totul. îmi intră în gură, în nas, în urechi, în ochi... peste tot sânt plină de el.

Nu mai am pe unde respira, nu pot striga după ajutor, deşi îmi doresc atât de mult. încep să obosesc. Mă înec... mă înec cu acea mare de mizerie fetidă şi nu pot respira, nu pot striga după ajutor. Chinul e inimaginabil. Nu mai am putere să dau nici din mâini, nici din picioare, gura mi-e plină de caca, fiinţa toată mi-e plină de caca... şi deodată încep să plutesc. Nu voiam decât să dorm... să mă odihnesc... încep să renunţ... şi nu mă mai zbat... şi nu mă mai lupt, şi mă las cu totul la fund, la fundul gropii, acolo unde moartea mă aştepta cu mirosul ei sfâşietor de caca. Şi când am închis ochii, şi când mă lăsasem înghiţită cu totul de groapa aceea atât de plină de viermi, atunci, ca printr'o minune, ceva mă zgârie pe obraz, dar mă zgârie atât de tare că reuşesc să deschid ochii. Era o creangă de pom, venită de nicăieri şi apărută de niciunde...

Cu o ultimă sforţare, întind mânuţele şi reuşesc să mă agăţ de creangă.

Scot un urlet sfâşietor, un urlet viu de animal scăpat de la tăiere, un urlet care îmi aruncă destul caca din gură încât să mai pot respira cât de cât şi, tot în acelaşi timp, simt o usturime de nedescris pe pielea capului.

Cineva mă trăgea de codiţe în sus, la lumină, la viaţă, la aer. Eu drumul la creangă nu dau - creanga aceea cu care am dormit alături zile şi nopţi, creanga aceea care m'a readus printre cei vii. Sânt scoasă la suprafaţă. Lumea se strânge în jurul meu de parc-ar fi văzut o nălucă.

Nici acum nu-mi explic cum de au fost alertaţi vecinii. Mi se pune un furtun cu un jet de apă rece pe mine (de atunci iubesc apa foarte mult!), sânt spălată şi uscată într'un mod extrem de rapid de către vecini şi, tot în ziua aceea, avea să se termine viaţa mea de „rahat".

Cert este că zbaterea mea din acel wc la vârsta de 7 ani a reprezentat partea mea de chin salvator, bucata mea de eternitate, minunea pe care Dumnezeu o săvârşise cu mine atunci când mă aşteptam cel mai puţin. De fapt, lupta mea cu moartea din acel wc credeam că fusese cel mai grav şi cel mai greu moment din viaţa mea.

Nici pe departe nu era aşa.

De-a lungul vieţii înţelesesem însă un lucru: că acea creangă apărută în wc la 7 ani şi care-mi salvase viaţa mai apăruse, într'o formă sau alta, în cele mai teribile momente ale vieţii mele. Totul era s'o recunosc ca şi minune.

Dar trebuia să treacă mult timp ca să ajung să înţeleg, şi mai ales trebuia să treacă multă durere, foarte multă durere. Anii treceau...

Text preluat din cartea "Cancerul, dragostea mea"; Editura Predania

Cumpara cartea "Cancerul, dragostea mea"

04 Mai 2016

Vizualizari: 1284

Voteaza:

Cancerul, dragostea mea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE