Dezlumirea

Dezlumirea Mareste imaginea.

In fiecare rugaciune se ciocnesc doua lumi. In fiecare batalie, un suflet mai are o sansa.

In fiecare Euharistie, un hristofor bate la portile ceresti. Singura sansa pentru vesnicia noastra este dezlumirea. Cantarea heruvimica nu este doar un ecou fals, ci un strigat de bucurie al inimii: ce bine e sa lepezi grija lumii! Sa te dezsolzesti de spinii grijilor si sa poti fi aproape de cer.

Aproape de sfinti. Si, mai ales, atat de aproape de Mama de care ne-a fost atat de dor.

Dezlumirea nu e nicidecum o prostie, cum vor incerca sa te convinga carpediemistii. Hedonismul teluric este o ispita puternica, insa nu irezistibila. Prietenii te vor eticheta ironic drept un "freak" (ciudat), insa tu vei fi doar un nebun frumos, un nebun pentru Mirele Hristos. Da, mergi la biserica si nu iti este rusine cu asta. Nu te intereseaza balacarelile, nici barfele cu betivi, sarlatani, cu atat mai putin discutiile despre naframe sau blugi. Vrei doar sa te rogi. Pentru ca tanjesti dupa linistea de nedescris de data trecuta.

Cine a reusit sa se dezlumeasca: sfantul. El a dobandit o stare de lumina. Energiile divine il purifica. Poate marturisi acum despre despatimire, iluminare si desavarsire, pentru stie despre ce e vorba. Chiar daca e dezlumit, sfantul nu este apatrid, ci, dimpotriva, are cea mai "tare" cetatenie. Cea dupa care tanjim si noi. Numai ca inca nu vrem sa inocentizam spre Vama, ci preferam compromisuri: micile greseli (pacatele) ne vor duce incet-incet la pacate mari. Poate nu vom vedea Parisul (daca facem milostenie), dar ne cumparam un bilet doar dus catre Noul Ierusalim.

Singura certitudine care umple spatiul si timpul este iubirea. Dezlumirea nu se face din orgoliu, ci din iubire. Pentru ca vrei sa dobandesti pacea, ca mii sa se mantuiasca in jurul tau. Iata de ce suntem optimisti, ne spune Monalisa Bebe: "De ce nu exista o icoana macar in care Dumnezeu sa fie reprezentat cu spatele? Raspunsul e simplu, la prima vedere: fiindca Dumnezeu nu ne "intoarce spatele" niciodata, asa ceva nu e de conceput figurativ."

Un pacificator va evita tulburarile si se va ruga fara portavoce. Va ajuta saracii, fara sa apara pe coperta unui tabloid. Cu siguranta, nu va face avere aici, pe Terra, dar va dobandi pacea inimii. Mii se vor mantui in jurul lui, iar el va avea adevarata bogatie.

Ne incredem in ajutorul Maicii Domnului, pentru ca simtim zilnic cum ne poarta in brate, ca o Mama iubitoare. Nu ne imbuibam de mancare, chiar daca postul a trecut. Postul gurii e permanent. Desfranarea nu inseamna doar adulter, ci orice lipsa de cumpatare. Mirele Hristos nu ne poate surprinde nepregatiti, cata vreme e in inima noastra. Mereu. Nu suntem fanii lautarilor excentrici, pentru ca petrecerile degenereaza adesea. Cum sa te mai rogi cum se cuvine dupa un chef de pomina? Mai bine "pas" distractiilor hedoniste.

Nu traim intr-o stare de tensiune generala: Golgota este ridicarea anxietatii din inimile noastre. Nu vom face doar ceea ce este urgent, ci mai ales vom prefera sa rezolvam ceea ce este important. Nu explodam: nervii necontrolati nu aduc nimic bun. Nu vom bea cafelute ale barfulitelor, ci vom plange in paraclise si privegheri. Mai bine un pelerinaj (la Prislop, de exemplu), decat o piscina: depinde ce prioritati avem. De fapt, amanam la nesfarsit esentialul: cautarea duhovnicului, prezenta lui Hristos in duhovnic, calcarea prin spini pentru dobandirea apei vietii, primirea medicamentului euharistic.

Socotim gresit ca liturghia duminicala ne incurca planurile (de picnic): e singura care le descurca si ne revitalizeaza, pentru asaltul ce urmeaza. Ne grabim sa numaram banii, uitand total de meditatie si de detasare. In domeniul credintei, nu exista speculatie. Ne vom pastra curajul, chiar daca vicleanul-mincinosul seamana in noi o spaima prosteasca. Izvorul bucuriei adevarate curge doar in Biserica: n-are rost sa il cautam in alte locuri.

Cine zice: Nu imi trebuie nimic, in afara strictului necesar? Da, el este: Ioan, sfantul din Kronstadt. Numai ca huzuria nu e strict necesar. Nu avem nevoie de 25 de perechi de pantofi! Dar avem nevoie de dragoste vie, lucratoare. Ar trebui sa ne simtim plini de caldura, lumina si liniste: nu este asa, pentru ca ne incapatanam sa nu ne indreptam catre Soarele dreptatii. Prinsi cu nimicuri (cu desfatari desarte), nu mai avem chef sa patrundem duhul credintei. Sa nu uitam: pentru savarsirea dumnezeiestii Liturghii, trebuie duh inalt.

Si sa ne smerim: avva Sisoe ii certa pe ingeri cand il ridicau la cer, socotind ca nu s-a pocait destul. Sa ne rugam fierbinte: avva Antonie se lupta cumplit cu mincinosul-vicleanul. Si il intreaba pe Domnul: Unde ai fost cand mi-a fost greu? Raspunsul divin: Am fost tot timpul aici, dar ai zis ceva?

Nu ne mai amagim cu tumultul, ci preferam linistea. Mai, viata aceasta nu singura posibila. Consideram ca adevarata viata e cea viitoare, nu testul acesta suferind. Pentru noi, lucrul de capetenie este Dumnezeu: bucurie, pace, iubire, vesnicie. Nu sunt oare banii doar praf si pulbere? (Doar Cuvantul da viata)

Nu suntem "fundamentalisti", dar preferam linistea Psalitirii in fata "suspansului" SF. In aceasta scurta calatorie terestra, ochii Domnului ne vad. Pretutindeni. Nu e un filaj, ci o ocrotire. Sa nu uitam ce am invatat in Casa Lui, sa nu parasim Calea, pentru ca labirintul pacatului ni-l scoate in fata pe minotaur, dar noi nu suntem Tezeu. Sa nu ne facem parintii de rusine: stiu ca mama s-ar supara enorm pentru prostiile mele, asa ca prefer sa nu o supar. Si nu dau nici icoanele jos de pe pereti, cata vreme si pozele parintilor sunt la loc de cinste!

Singura "alien"-are este impatimirea si unica salvare este tocmai opusul: despatimirea. Suntem zombie cata vreme haladuim prin baruri si ne drogam cu amagiri. Sa pastram un standard moral inalt si sa ne pazim inima. Sa fim selectivi: vom evita "acel" anturaj. Prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu, dar noi suntem prietenii Lui, macar ca suntem neciopliti uneori. Inima omului se gandeste pe ce cale sa mearga, dar Domnul ii indreapta pasii, zice inteleptul Solomon.

Credinta noastra sa nu fie un teatru ieftin: sa nu glumim cu asa ceva! La fiecare epicleza suntem contemporani cu apostolii.

Despre personajele biblice ne lamureste excelent Paul Beauchamp: Numind vietatile una dupa alta, Adam se descopera ca fiind diferit de ele si sufera vazand cum aceasta deosebire devine tot mai mare. Omul se cauta pe sine, nesigur. Adam beneficiaza de un remediu: somnul ("tardemah" inseamna coma). Dumnezeu il adoarme pe Adam nu ca sa nu sufere, ci sa nu stie. Adam nu vorbise pana la crearea Evei. Ecclesiastul (Qohelet) extinde asupra tuturor sectoarelor activitatii umane schema anularii proiectului prin revenirea perpetua in punctul de pornire. Ceea ce oamenii pot face cu mainile sau cu mintea lor nu inseamna mare lucru. Numai asteptarea unui prunc mesianic poate redestepta speranta oamenilor.

Studiem prea multe lucruri, negljand cele despre Dumnezeu. Ne laudam cu licente si brevete: smerenia pretuieste mai mult decat lustrul exterior, cum ne invata marele duhovnic Ioan de Kronstadt. Practicam rugaciunea: este o necesitate, pentru a fortifica viata sufletului si pentru a-i reda vigoarea. Daca vom continua sa nu ne rugam, vom da dovada de cea mai mare nechibzuinta.

Suntem crestini? Atunci, sa ducem inca de aici o viata cereasca in neagonisire (necapatuiala), dragoste, blandete, nerautate, rabdare, curaj si caritate. Il iubim pe Dumnezeu din toata inima? Atunci, sa nu ne impatimim de nimic din aceasta lume, ne sfatuieste preotul Ioan din portul militar al fostului Leningrad. Adevarata bogatie nu sta in case, terenuri si bani, ci in asemanarea noastra (nu doar a celor din martirologii si sinaxare) cu Dumnezeu.

Privind icoanele din biserica, ne cuprinde o stare de contemplatie. Biserica ni se infatiseaza ca o istorie sfanta, cu figuri de seama si cu fapte minunate. Si daca nu gasim loc in credinta noastra pentru Tainele Bisericii, inseamna ca inima e necurata: ochii bolnavi nu suporta lumina soarelui.

Si daca toti ne-am ruga cu sinceritate, ar putea exista oare ceva care sa nu putem obtine de la Tatal nostru?

Sa iubim mai ales Raiul si pe Parintele ceresc. Aceasta Patrie este mult mai scumpa si mai vrednica de cinstire decat cea pamanteasca. Raiul este juruit cu Sangele nepretuit al Fiului lui Dumnezeu (parintele Ioan, sfantul din Kronstadt). Pentru a fi cetateni ai Raiului, trebuie sa ii respectam legile (sa le iubim). Sa iubim Biserica: este scoala de educatie duhovniceasca.

Atacurile vrajmasului sa nu ne faca sa ne pierdem speranta, ci sa ne intarim, cautand la Hristos, incepatorul tuturor biruintelor. Mirele ceresc savarseste in taina renasterea sufletelor noastre. Conchide parintele rus: Biserica este idealul umanitatii (cerul pe pamant). In Biserica, ne trezim din seductia lumii acesteia si din betia poftelor. Dar, mai ales, ne luminam si ne sfintim.

Adevarata mangaiere sa o cautam doar la Dumnezeu. Orice va face Domnul din noi, nu poate fi decat bun (intareste Toma de Kempis). Stiu sigur ca Mirele nu ne va parasi. Daca Ii ramanem fideli, nu vom fi stersi din cartea vietii si nimic nu ne va strica, orice necaz va veni peste noi.

De ce se sinucide un copil dupa ce vede filmul "Ultimul samurai"? De ce o femeie (in nici un caz "mama") isi ingroapa bebelusul de viu? De ce atat de multa rautate si nepasare? Un ateu are o varianta de raspuns. Un credincios va raspunde, insa: departare de iubirea Tatalui. Lipsa de cunoastere a duhovniciei, cat de putin. Oameni care nu au auzit in viata lor de Arsenie Boca sau Nicolae Steinhardt. Pentru ca au vrut un singur lucru: banii.

De ce nu revenim la simplitate? De ce ne place ipocrizia? Spunem: Da, a fost o experienta interesanta la Prislop sau la Sambata, dar atat. Nu vrem sa ne schimbam. Nu dorim sa fim mai buni. Daca am avea mai multa vointa, am dobandi infinit mai multa credinta. Pai, daca nu ne lasam nici macar de fumat, ce rost mai are sa vorbim despre lucruri mai nobile? Daca suntem lasi si plangareti, cum vom dobandi o faramitura de virtute macar? In iad pe cine vom mai da vina?

Nu ne plac duhovnicii care vorbesc despre Cruce. Preferam noii psihoterapeuti care ocolesc Golgota si accentueaza doar bucuria. Ne arata ce este dincolo de pod, dar nu ne ofera posibilitatea de a trece puntea. Dincolo de spini, e apa vietii. Daca nu trecem prin spini, vom muri de sete. De frica spinilor, preferam sa petrecem aiurea. Nu vom muri in spini, chiar daca vom sangera puternic.

E post (si inca ce post!), dar nu ne spovedim. Nici un duhovnic nu e destul de bun pentru noi. Fiecaruia i-am gasit cate o hiba. Nu ne place tratamentul (canonul) dat de catre duhovnic, dar duce singurul si sigurul la vindecarea sufletului de cancerul indiferentei. Vrem minuni risipite la minute, nu avem rabdare sa ne calim. Ne plictisim prea repede si renuntam prea usor. Lipsa noastra de consecventa ne transforma in pseudo-crestini de examene si operatii.

Ascultam conferinte inteligente, ca in Areopag pe vremuri. Dar cand noii Pavel-i ne zic de inviere, intoarcem foaia. Multi doneaza enorm, dar nu cinstesc sfintele moaste. Sunt cuminti, dar nu postesc. Pentru ca reteta sa iasa, trebuie ca toate ingredientele sa fie atent verificate. Prin post, vedem de cat de multa rugaciune avem nevoie si de cat de putina mancare. Noi am inversat proportiile.

Continuam cu bancurile proaste despre apa sfintita si nu ajutam pe saraci. Ne sfadim pentru o bucata de teren, numai potrivita pentru cea mai mica garsoniera din pamant. Vrem bani, chiar daca pierdem linistea. Nu mai gestionam agitatia, pentru ca nu avem nici un doctor care sa ne calauzeasca. Ne asteptam pedeapsa, in loc sa ne luptam pentru gratiere. Pe copii nu in invatam rugaciuni, ci metode de supravietuire in jungla. Apoi ii certam de ce sunt animalici. Vrem lucruri contradictorii si suntem bulversati, obositi, depresivi. Nu vedem ce multi tineri mor? Poate e randul nostru.

Avem bani de tigari, dar nu avem bani pentru o lumanare. Avem timp pentru barfe, dar nu pentru a sta de vorba cu Mama. Nu ne pasa ca ei ii e foarte-foarte dor de noi. Si ca ne-ar putea ajuta. Deci, suntem inconstienti. Avem atat de multi duhovnici buni in jur. Dar preferam sa spunem ca altii sunt de vina pentru orice si pentru tot. Suntem neprihaniti doar prin comparatie: ah, vecinul fura si mai mult! Suntem obsedati de incalcarea poruncii a saptea, incat le nesocotim pe celelalte noua. Si nu vrem sa stim ca desfraul se refera si la mancare si la orice pofta, la orice necumpatare.

E bine sa fii copac si sa nu fii frunza, spunea recent Uca Marinescu. Corect! Atunci, daca stim atat de multa filosofie, istorie si geografie, de ce oprimam strigatul divin din noi? Doar intreaga creatie vorbeste despre Ceasornicar. Intreaga stiinta postuleaza un Creator. Ne amagim cu lumea asta, prin auto-sugestia indusa ca nu exista nici pacat, nici pedeapsa, nici iad. Si ce ne-ar mai conveni!. Am obosit, dar Mesia ii cheama pe toti ce obositi la odihna Lui.

Redescoperirea lui Ariane Buisset: "Sunt indragostit de focul viu. Sunt indragostit de Dumnezeu. Nu vreau decat sa umplu absenta mea fata de mine, caci toate celelalte nu sunt decat consecinte si reflexe ale ei!" Un fulger luminos ne poate spori credinta, daca nu intoarcem spatele. Sunt atat de multe minuni in jurul nostru, dar radem de ele. O fetita salvata de Maica Domnului dupa ce a cazut de la etajul IV, la Craiova. Alta fetita care vine la Nicula in scaun cu rotile si pleaca pe picioarele ei. Bolnav terminal, in coma de luni de zile, care se spovedeste. Vindecari nenumarate de muribunzi. Si multe alte exemple. Sa citim mai mult si mai profund cartile parintelui Arsenie Boca, ale lui N. Steinhardt, Ioan de Kronstadt, Toma de Kempis, Hierotheos Vlachos, Benedict Stancu, Serghei Rabki.

Strigatul divin din noi este solutia. Ascultarea de el ne redeschide calea spre lumina.

Dumnezeu imi da din belsug tot ce am nevoie.

Nefericirea apare atunci cind sunt lacom si vreau mereu MAI MULT.

Multumesc, Doamne, pentru toate darurile!

Da-mi putere sa rabd, sa nu birfesc, sa nu mint, sa nu idolatrizez argintul.

Pregateste-ma sa fiu mereu gata de lupta.

Cauta spre slabiciunea mea si scoate-ma din noroi.

Invredniceste-ma sa ma odihnesc in Tine.

Tu singur esti nesfirsit si bun!

Marius Matei

.

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 943

Voteaza:

Dezlumirea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE