Psalmul 101

Psalmul 101 Mareste imaginea.

Scurtă prezentare: Acest psalm reprezintă o rugăciune a omului suferind. Este un strigăt către Dumnezeu al celui doborât de boală, de febră, care, în necazuri fiind, trebuie să suporte şi uneltirile vrăjmaşilor săi. O tradiţie creştină veche atribuie acest psalm rugăciunii lui Hristos, rostită în vremea Sfintelor Patimi. Aceasta este rugăciunea săracului când se mâhneşte şi înaintea Domnului îşi pune gândurile sale; este potrivită oricărui om care se luptă cu felurite primejdii. (Fericitul Teodoret al Kirului). Prin „sărac" trebuie să înţelegem pe omul care are trebuinţă de ajutor de la Dumnezeu (Cuviosul Eftimie Zigabenul). Sfinţii Părinţi văd semănate în această cântare davidiană mai multe profeţii despre Hristos. Este corect ca acest psalm să fie încadrat în rândul celor penitenţiali, deoarece personajul central recunoaşte că suferă din cauza păcatelor sale.

Cuvinte cheie: boală, suferinţă, uneltiri ale vrăjmaşilor, scăpare din primejdii.

Impărţire: lamentare cu privire la suferinţa proprie (v. 1-13); lamentare cu privire la suferinţa întregului popor credincios şi a cetăţii Sionului (v. 14-24); Domnul este invocat ca ajutor tare şi împlinitor al celor ce ţin de sfârşitul veacurilor (v. 25-29).

Strigare aici nu numeşte intensitatea glasului, ci dispoziţia minţii (Sf. Ioan Gură de Aur).

Primul verset al psalmului: „Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!" (Psalm 101,1) dezvăluie şi tema centrală a acestei creaţii davidiene. Prin „strigare", Sfinţii Părinţi înţeleg rugăciunea care se face cu mintea din inimă, spre deosebire de rugăciunea care se face doar verbal. Părintele Arsenie Boca în binecuvântatele sale tâlcuiri şi predici, subliniază că aici este vorba mai degrabă de o „strigare a conştiinţei". „întoarcerea feţei" la care face referire versetul al doilea al psalmului (Psalm 101,2) este o aluzie la un obicei vechi al celor necredincioşi care se întorceau cu spatele pentru a nu îi auzi sau vedea pe oamenii credincioşi în timpul când se roagă.

Versetele următoare (Psalm 101,3-8) abundă în figuri de stil, menite să sublinieze gradul înaintat de suferinţă al celui care II cheamă pe Dumnezeu prin rugăciune.

Stihurile în care se pomeneşte de atacurile vrăjmaşilor asupra celui suferind (Psalm 101,9-10) fac referire la „cenuşa ce ţine loc de pâine şi lacrimile (plânsul) care ţin loc de băutură". Aceste versete sunt tâlcuite de Sfinţii Părinţi astfel: „toate oasele omului se fac unul; sau toate gândurile omului se fac unul după Dumnezeu. Căci, alipindu-se de carne, aceasta se înduhovniceşte, urmând gândului celui după Dumnezeu. Şi dacă se naşte în inima lui bucuria Duhului, aceasta hrăneşte sufletul şi îngraşă trupul şi le întăreşte pe amândouă, încât nu se mai moleşesc şi nu mai slăbesc în putere [...]. Unul ca acesta vine degrabă la puţinătatea hranei şi a băuturii. Căci lacrimile i se fac lui Pâine. Şi aşa ajunge să se hrănească cu Duhul Sfânt"1.

Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în memorabila prelegere „încercările", publicată în Cărarea împărăţiei, subliniază că David însuşi a renunţat la tronul ferecat cu aur pentru a se îmbrăca cu sac şi a se aşeza plângând, pe cenuşă. In vremea pocăinţei lui David, cenuşa i-a fost hrană la propriu. „Sfântul Ardealului" arată aici că suferinţa este pentru creştin un mare pedagog: Cu cât cineva stă mai sus pe scara răspunderilor obşteşti, cu atât îi poartă şi Dumnezeu o iubire şi o grijă mai mare. Iată cum îl trece Dumnezeu pe David prin amărăciunile învăţării de minte, sau cum îl duce pe calea suferinţelor, care statornicesc pe om în bine2

Cu adevărat, va zidi şi va alcătui Domnul Sionul cel Nou, adică Biserica, şi iarăşi Se va arăta în a doua şi slăvită Lui venire (Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sf. Nicodim Aghioritul).

Partea centrală a psalmului (Psalm 101,12-24) mută tematica acestei creaţii literare, de la suferinţa unui om, de la suferinţa individuală, la suferinţa generală a cetăţii, a poporului de credincioşi. în speţă, se aminteşte de suferinţele cetăţii Sionului3. Se aşteptă astfel un Izbăvitor, iar cetatea plânge şi oftează după Mântuitorul. în mai multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi se subliniază faptul că Sionul cel adevărat este Biserica întărită de Hristos nu prin zăvoare sau porţi trainice, ci prin Crucea Sa. Biserica, prin lucrarea Domnului Iisus Hristos s-a mărit continuu, a crescut în slavă în ciuda tuturor vicisitudinilor şi atacurilor vrăjmaşilor ei. Astfel, Biserica, este văzută ca Noul Sion care este de fapt Ierusalimul ceresc.

Stihul: „Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat" (Psalm 101,12) încheie în cadrul acestei creaţii davidiene, lamentarea suferindului, a omului bolnav şi slăbit de puteri. Atenţia cititorului se mută după acest verset spre suferinţele Sionului. Fragilitatea omului şi efemerul existenţei lui pământeşti sunt subliniate şi în alţi psalmi: „Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec" (Psalm 143,4).

Acest efemer, această fragilitate a omului nu a existat dintotdeauna. în sprijinul acestei afirmaţii, Părintele Arsenie Boca, vine cu o explicaţie demnă de cele mai reuşite lucrări patristice: Omul dintâi, zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, avea toată făptura sa întoarsă spre Dumnezeu, care se răsfrângea într-însul ca soarele într-un bob de rouă(...)Protivnicul a dat primul război cu Adam în Rai şi prin el, cu noi, cu toţi, întrucât toţi eram în Adam. E primul război pierdut de om, înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc, mii de ani de-a rândul; iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi fiecare. E limpede că la mijloc a fost o neascultare, o încovoiere a unei meniri, date omului de Dumnezeu4.

David arată puterea cea mare şi tăria mai presus de toate a lui Iisus Hristos (Cuviosul Eftimie Zigabenul). Precum haina se învălătuceşte după ce îşi împlineşte rânduita ei întrebuinţare, aşa şi cerul se va schimba întru mai bine (Didim cel orb).

Versetele din final (Psalm 101,25-29) constituie o puternică mărturisire de credinţă. Fericitul David ne oferă, prin acest text, un argument infailibil în sprijinul adevărului relevat al dogmei despre dumnezeirea Domnului Iisus Hristos. Psalmistul mărturiseşte astfel: „Anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam" (Psalm 101,25) ori: „Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile" (Psalm 101,26). Ultimele versuri, pe de altă aparte, au substrat eshatologic şi fac referire la ceea ce Sfinţii Părinţi numesc „pământ nou" şi „cer nou". Cu graiul său de apostol al neamului, ca unul dintre marii sfinţi din istoria omenirii, Preacuviosul Părinte Arsenie Boca explică acestea astfel: A doua vârstă a împărăţiei lui Dumnezeu va veni pe văzutele: ca fulgerul, de la răsărituri până la apusuri, fiindcă e deodată cu A Doua Venire a lui Iisus, în slavă şi mărire. Până atunci împărăţia lui Dumnezeu e contestată; - vinovăţia o purtăm şi noi „creştinii netrebnici" (II Corinteni 13,5)-, dar atunci va fi afirmată de însuşi împăratul Cerurilor. Nu numai afirmată: ci de istov desfăşurată5, din nevăzută ce era, în slava ei orbitoare şi transformatoare de eon, în Cer nou şi pământ nou (Matei 19, 28; Apocalipsă 21,If.

Rugăciuni
Rânduiala citirii Psaltirii7
Rugăciunile începătoare: împărate ceresc...Sfinte Dumnezeule.. .Preasfântă Treime.. .Tatăl nostru...
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi (Slavă...)
Cinstita prăznuire a proorocului Tău, Doamne, cer arată Biserica Ta; că îngerii împreună cu oamenii se veselesc. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, în pace îndreptează viaţa noastră (Şi
acum...)
Multe sunt mulţimile păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu; dar către tine năzuiesc, Curată, căutând mântuire: cercetează neputinciosul meu suflet şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să-mi dea iertare de răutăţile ce le-am făcut, ceea ce eşti una binecuvântată
(Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, de 40 de
ori).

Psalmul 101
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!
2. Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!
3. In orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!
4. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.
5. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.
6. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.
7. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.
8. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
9. Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.
10. Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,
11. Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.
12. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
13. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.
14. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.
15. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.
16. Şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
17. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.
18. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.
19. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;
20. Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,
21. Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,
22. Să vestească în Şion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,
23. Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.
24. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.
25. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.
26. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.
27. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba.
28. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.
29. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.
Rugăciune de folos potrivită necesităţii creştinului: boală, suferinţă (p. 204-208), uneltiri ale vrăjmaşilor (p. 208-209), scăpare din primejdii (p.210).

 1 Sf Varsanufie, Scrisori duhovniceşti apud Pr. Ioan Sorin Usca, Prof. Ioan Trăia, Vechiul Testament în Tâlcuirea Sfinţilor Părinţi. XIII Psalmii, Editura Christiana, 2009, p. 304.
2 Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2006, p. 43.
3 Prin Sion se înţelege Biserica (n.ed).
4 Părintele Arsenie Boca, op.cit., p. 133.
5 Cu sensul de istovire (ajungere la capăt, la sfârşit).
6 Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Deva, 2006, p. 208.
7 Aceasta rânduiala este alcătuită de Sfinţii Părinţi şi este de folos întru înţelegerea psalmului (catismei) care urmează a se citi (n.ed).

Pslamii 101 - 150, vol IV, EDITURA CRISTIMPURI

Cumpara cartea "Psalmii 101-150"

 

28 Iulie 2016

Vizualizari: 384

Voteaza:

Psalmul 101 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE