Slujba Domnului

Slujba Domnului Mareste imaginea.

Niste tăietori de lemne se adunaseră cu toţii într-o căsuţă din pădure, ascunzi w să în câmpiile Spolohov. Pe lângă stăpânul căsuţei, pădurarul Nefed, în ea mai locuiau încă patru persoane: fraţii Ivan şi Konon (doi bărbaţi cu pielea închisă la culoare şi severi la arătare, care se asemănau atât de mult între ei, încât foarte des erau confundaţi unul cu celălalt, spunându-i-se Konon lui Ivan şi invers), micul şi slabul Marchel, cu o voce piţigăiată ca de femeie, şi Mitiuha, un bărbat tânăr, cu părul blond şi obrajii rumeni, glumeţul şi cântăreţul întregului grup. Toţi cei din căsuţă nu erau din părţile ţinutului Spolohov, ci erau veniţi de departe, de aceea nici nu era posibil pentru ei ca de sărbători să se reîntoarcă la casele lor; şoseaua era foarte de parte de căsuţa din pădure, iar a treia zi toţi cei cinci trebuiau să îşi continue munca.

In acea seară, în căsuţa joasă (înnegrită de cărbunii ce o încălzeau), cu geamuri îngheţate, pâlpâia o flacără plăpândă într-un vas de fier, răspândind uneori fum; bucăţele de cărbuni din acea candelă improvizată cădeau din când în când şi sfârâiau în vasul cu apă aranjat jos, sub ea. Fumul albăstrui plutea în aer până sus spre tavan, ca o pânză subţire şi transparentă.

Tăietorii de lemne abia terminaseră de servit masa de seară, şi acum, în cinstea Ajunului Crăciunului, îşi petreceau timpul „cum puteau". Fraţii Konon şi Ivan, uitându-se mâhniţi în jos, şedeau pe pat, iar mâinile lor pătate de smoală le atârnau; Mitiuha, şezând lângă candela aprinsă, îşi învârtea între degete o ţigară, iar Nefed, stând în picioare cu faţa spre un colţ al camerei, îşi făcea silitor cruce cu mâna dreaptă şi se închina până la pământ, însoţind fiecare închinăciune cu un oftat. Marchel zăbovea lângă sobă, punându-şi la uscat cizmele din pâslă.

- Da, iată că s-a apropiat şi marea sărbătoare! le-a zis Nefed tuturor, făcându-şi ultima închinăciune şi uitându-se visător înainte. Ne-a ajutat Dumnezeu să o întâmpinăm şi pe ea...

- Iată, ţi-ai şi găsit pentru ce să te bucuri! Ce sărbătoare?! comentă Marchel, cu vocea lui piţigăiată, de după sobă. Oamenii, într-adevăr, sărbătoresc acum, dar noi oare putem sărbători?!

Stăm în pădure ca nişte fiare sălbatice... în această noapte oamenii se vor duce la biserică, vor asculta întreaga slujbă şi cântările bisericeşti, vor ţine în mâini lumânări... Se vor simţi foarte bine acolo, primind har dumnezeiesc. Dar noi cum sărbătorim? Doar brazi avem în jurul nostru, şi atât. Admiră-i şi bucură-te!

Konon oftă compătimitor şi plin de întristare, apoi îşi ridică capul. El pesemne că voise să spună ceva, însă Nefed îl întrerupse.

- Ei, tu, deşteptule! i se adresă Nefed lui Marchel cu o doză de ocară în vocea sa. Slujbă vrei, cântări, lumânări... Eşti deja bătrân, însă nu ai ajuns să înţelegi că acolo unde este omul, acolo e şi slujirea lui faţă de Dumnezeu. Toate ale omului sunt de la Dumnezeu. Dacă va vrea El, va fi în pădure ca într-o biserică... Unde crezi că s-au rugat oamenii pentru prima oară lui Hristos? In grotă! Acolo, într-o iesle, stătea culcat El, împăratul Slavei, iar păstorii şi magii au venit şi I s-au închinat. Crezi că atunci El a avut parte de lumină şi de bucurie acolo? Mă înţelegeţi?!...

Marchel nu comentă nimic la aceste cuvinte ale pădurarului, iar Mitiuha, uitând de ţigara aprinsă pe care o ţinea în mână, îl privea pe Nefed uimit, cu ochii larg deschişi.

- In grotă?! repetă el. Dar ce este o grotă?

- Un fel de peşteră. La noi vitele sunt ţinute în grajd, dar în alte părţi ale lumii ele sunt crescute în peşteri. Iată, într-o asemenea peşteră S-a născut şi Domnul nostru, fără să Se ruşineze de acel loc... Dar tu nu ai auzit ce se citeşte în Evanghelie?

- Cum să nu! In fiecare an o aud, însă nu prea o înţeleg, pentru că sunt nepriceput. Hai, te rog, nenea Nefed, povesteşte-ne, îl rugă Mitiuha pe pădurar, căci tare bine mai ştii să povesteşti!

- Ce să vă povestesc? Să vă povestesc mai bine decât este scris în carte nu pot... însă o să vă citesc...

- Bine, citeşte-ne, şi ne vom simţi cu toţii ca la slujbă, îi spuse tânărul, zâmbind încântat şi se aşeză pe pat. Alături de el se aşeză şi Marchel, care terminase de aranjat cizmele pe sobă.

Nenea Nefed se îndreptă spre etajeră şi luă de acolo o carte veche, groasă, cu copertă de piele, cu o mulţime de semne de carte în ea, din pânză colorată, care ieşeau afară prin foile îngălbenite. Cu o expresie plină de importanţă, dar şi de sărbătoare pe chipul său, el se aşeză încet pe pat, mai aproape de lumină, şi deschise Sfânta Carte.

Şi iată că, în acea căsuţă veche, strâmtă şi înnegrită de fum, aflată în mijlocul unei păduri neumblate, la zeci de mile de orice locuinţă sau sat, se auzi minunata istorisire a Naşterii în această lume păcătoasă a Aceluia Care pentru prima oară pe pământ propovăduise oamenilor Legea Dragostei.

Nefed citea curgător, aproape cântat. Vocea sa, la început nesigură şi emoţionată atât de cu vintele citite, cât şi de sentimentele care îl învăluiau, devenea din ce în ce mai încrezătoare şi mai hotărâtă.

- Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui (Matei 2, 2), citea tare pădurarul.

Cei care îl ascultau stăteau atenţi, sorbind cu ardoare fiecare cuvânt din Sfânta Scriptură, aşteptând ca prin cuvintele pădurarului să li se descopere o enigmă sau o veste bună şi luminoasă... în căsuţa întunecoasă, plină de fum, parcă totul înviase, pereţii ei negri parcă dispăruseră şi în pod strălucea o cupolă, cu o stea aurită pe ea...

Nefed termină de citit Evanghelia Naşterii Domnului şi închise Sfânta Carte, iar tăietorii de lemne şedeau nemişcaţi în atmosfera plină de pace şi de linişte din căsuţă.

Deodată, de pe patul unde şedeau fraţii Ko-non şi Ivan, se auzi un scâncet puternic. Severul şi marele Konon nu reuşi să se abţină: el şedea şi plângea ca un copil, ştergându-şi lacrimile cu palma. Nefed privi spre el şi zâmbi, iar mai apoi, fără să se adreseze cuiva anume, zise:

- Ce mai avem acum de făcut, fraţilor? Să ne culcăm. Este târziu. Utrenia în biserici va începe... Haideţi să ieşim mai întâi cu toţii un pic afară!

In loc de răspuns la îndemnul său, tăietorii de lemne se sculară în grabă şi ieşiră din căsuţă. Primul dintre ei ieşi Mitiuha. Ochii săi mari de copil erau acum umezi şi străluceau. Şi, ridicându-şi cu toţii capetele, văzură cerul înstelat. Noaptea era atât de paşnică şi de blândă! Iar în liniştea ei apăsătoare se înălţau brazii imenşi şi înzăpeziţi... Zăpada de pe crengile lăsate strălucea cu luminiţe colorate şi vii... Doar ici-colo se observau umbrele albe ale mestecenilor din pădurea adormită. Totul în jur era inundat de o linişte deplină, emoţionantă, de parcă aşteptai ca din moment în moment să se întâmple ceva măreţ şi neobişnuit...

- Parcă am fi la o slujbă dumnezeiască! şopti Nefed şi vocea lui răsună plăcut în liniştea din jur.

- Hristos Se naşte, slăviţi-L! se auzi dintr-oda-tă vocea răsunătoare a lui Mitiuha.

Imediat şi vocile joase de bas ale fraţilor Konon şi Ivan începură să cânte împreună cu el, umplând pădurea de un cântec minunat. Brazii imenşi stăteau şi ascultau... şi totul din jur parcă urmărea şi lua parte la slujba Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Iar stelele licăreau plăpând... şi luminau din ce în ce mai mult, bucurându-se şi ele de cântecul ce înviase pădurea.

Bucuria sarbatorilor, Editura Sophia

Cumpara cartea "Bucuria sarbatorilor"

01 August 2016

Vizualizari: 158

Voteaza:

Slujba Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE