Spovedania ca act terapeutic

Spovedania ca act terapeutic Mareste imaginea.

Spovedania ca act terapeutic - De-a lungul vietii sale omul este supus greselilor, greseli care ii pot afecta in sens negativ modul de actiune si existenta ulterioara.

Gresim fata de noi insine, gresim fata de semeni, gresim fata de Divinitati, greseli care pot determina stari conflictuale la nivelul individului, stari care pot determina chiar dereglari psihice.

Gresind stim ca suntem vinovati, iar fara recunoasterea vinei nu putem sa ne indreptam greseala savarsita, greseala ce va face loc mult mai usor si altor greseli. Recunoasterea vinei, deci asumarea responsabilitatii pentru ceea ce am savarsit, ne poate elibera sufletul de povara greselii si ne poate da posibilitatea de impacare cu cel asupra caruia s-a rasfrant rezultatul greselii noastre, dar si posibilitatea impacarii cu noi insine. Insa, apare o dificultate in recunoasterea vinei: omul nu este dispus sa recunoasca faptul ca a gretiit, ca nu este bine ceea ce a facut el. Recunoscand, se poate simti inferior, neiubit, neimplinit, iar respectul fara de sine este amenintat si chiar diminuat.

 Toate aceste ganduri (care corespund realitatii sau care, de cele mai multe ori, sunt imaginate de om datorita lipsei unor repere sau datorita existentei unor repere neadecvate) pe care nu avem puterea sa le scoatem la iveala ne produc disconfort psihic, in primul rand, iar in unele cazuri chiar si fizic. Fiecare pacat retinut in constiinta ii aduce trupului, sub o forma sau alta, vatamare si neliniste.

 

Este mult mai usor sa cautam un "vinovat" pentru greseala noastra, sa nu ne asumam responsabilitatea faptelor petrecute si sa gasim modalitati "viclene" prin care sa incercam sa ne inselam propriul disconfort.

Dar daca la nivelul constientului are loc tot acest rationament "aliat" cu noi, inconstientul nu poate fi "inselat" , el "stie" tot ce s-a petrecut si nu vom avea pace interioara pana cand la nivelul constiintei nu va fi asumata vina respectiva. Pacatele, gandurile negative, vina neasumata cresc si se amplifica, orice problema din trecut nerezolvat putand aparea oricand, iar inconstientul lucreaza cu ceea ce ii oferim noi.

Gandurile pe care noi le trecem prin filtrul ratiunii, incercand sa scapam de ele, ajung in inconstient, deoarece aici ajung toate actele mentale pe care noi vrem sa le ocolim si nu cele trecute prin ratiune. La nivel intelectual ne putem convinge ca totul este bine, ne putem "minti" ca suntem bine, dar lucrul acesta nu poate fi facut si la nivel emotional.

Analizarea acestor ganduri nemarturisite, fara a fi impartasite cuiva, este, de asemenea, negativa pentru trup si suflet. Rezolvarea poate fi gasita prin intermedia! schimbarii modului de gandire asupra problemei respective, prin schimbarea opiniilor despre lume si viata, despre faptele care se produc in interiorul fiintei noastre, dar si langa noi, fapte ce se produc in comunitatea ai carei membri suntem.

Schimbarea modului de gandire este posibila daca suntem receptivi la alte opinii, daca facem cunoscut modul nostru de gandire si altora. Trebuie sa stim unde am gresit pentru a ne putea indrepta greseala. Gandurils   noastre   trebuie   reinnoite   in   permanenta,   reactualizate   in conformitate cu ceea ce este nou si actual; numai astfel putem face fata cerintelor societatii si, implicit, semenilor nostri. Eliberarea de gandurile vechi se poate face prin exprimarea acestora.

Gandurile noastre, pe care noi le consideram negative, nu le putem destainui oricui,  ci  numai  celui  in  care  avem incredere deplina.  Numai  acestei persoane de incredere putem sa-i dezvaluim temerile noastre, gandurile ascunse care pot fi si bune, dar in cele mai multe cazuri sunt rele si pe care ne este greu sa le scoatem la iveala.

Tony Gough considera ca a marturisi reprezinta asumarea adecvata a responsabilitatii si prezentarea adevarului despre tine insuti, dar si despre celalalt sau ceilalti.                                                        

Cel caruia ii destainuim gandurile noastre trebuie sa fie o persoana in care sa avem incredere neconditionata, care sa ne inteleaga modul nostru de a fi si de a gandi, care sa ne poata ajuta sa trecem peste starea tensionata pe care o simtim inainte de marturisire si care sa ne poata ajuta sa indreptam consecintele greselilor si sa nu mai repetam greselile savarsite.

Parerile si faptele noastre gresite nu  se pot clarifica si indrepta imediat. Ele pot fi cunoscute in timp si de aceea avem nevoie langa noi, pentru marturisire, de o persoana cu calitati deosebite.      

Pentru a inlatura greseala sau greselile savarsite trebuie sa stim unde am gresit. Ca sa stim ce am gresit si apoi sa constientizam si momentul si modul in care am savarsit greseala trebuie sa ne raportam la ceva, la un sistem de valori moral-religioase, la sistemul propriu al macrosocietatii din care facem parte, dar si la un sistem propriu pe care ni l-am format prin acumularea cunostintelor de la familie, scoala, grup de petrecere a timpului liber (grup de socializare).

Constientizarea si recunoasterea greselilor (a recunoaste ca ele apartin noua si nu ca altcineva este vinovat de greseala savarsita de noi), precum si  materializarea  gandurilor  asociate  greselilor  (exprimarea in exterior a gandurilor) inseamna marturisirea lor. Gandurile pe care nu le exprimam apartin numai spiritului, dar acestea pot sa se materializeze prin intermediul invelisului sonor (cuvantul) pe care le primesc in momentul marturisirii.

Nevoia existentei unei persoane careia sa-i marturisim gandurile noastre (sa ne spovedim) consta in faptul ca de multe ori poate aparea lasitatea de a recunoaste lipsurile pe care le avem, fata de altii sau fata de noi insine, sau poate aparea tendinta de supraapreciere a propriei persoane (omul, de multe ori, poate avea pretentia de a parea ceea ce nu este). Cu trecerea timpului, individul isi poate crea o imagine falsa despre el insusi, deoarece modul pozitiv de a gandi despre altii poate impinge spre pierderea capacitati de a-si recunoaste propriile greselii.

Spovedania ajuta sufletul sa se usureze de povara pe care a avut-o pana atunci, dandu-i celui care ne asculta si doreste sa ne ajute, o parte din aceasta povara.

Pentru spovedanie avem nevoie de o persoana in fata careia sa putem fi cu totul naturali, sa putem sa retraim cu toate nuantele sentimentele noastre, fara sa avem teama de ceva si sa putem inlatura toate mastile pe care de obicei le purtam in diverse contexte sociale.

Prin intermediul spovedaniei, descoperim si recunoastem raul din noi, dar mai mult decat atat, il aducem la suprafata, il "demascam", putand astfel mult mai usor sa-l si suprimam sau cel putin sa-l inlaturam.                  

O problema importanta pentru a putea elimina greseala este aceea de a stii cui marturisim si cum sa marturisim.

Putem marturisi in fata unui prieten pe care il consideram demn de incredere, dar aceasta nu ne poate ajuta deloc sau ne poate ajuta doar in mica masura sa depasim din punct de vedere emotional greseala savarsita. Unii prieteni pot reduce dimensiunile si greselile persoanei in cauza, pe cand altii le pot exagera si mai mult, dintr-o grija prea mare fata de prietenul lor si atunci nu-l pot ajuta cu nimic pe acesta. La nivel interior, trauma s-ar putea sa nu fie  rezolvata si atunci aceasta marturisire are o valoare destul de mica din punct de vedere al vindecarii.                                                        

De asemenea, putem marturisi in fata unei persoane competente pentru discutarea problemelor noastre - cum ar fi un consilier sau un psihoterapeut - , dar prin acesta nu putem obtine si iertarea in fata lui Dumnezeu.

Sunt unele persoane care au o viata religioasa autentica si care-si pot marturisi greselile direct, in fata lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu iarta si nu  exista pacate pe care El sa nu le poata ierta. Insa, in momentul marturisirii in fata lui Dumnezeu, poate aparea lipsa de iertare a persoanei fata de sine insasi.

Aceste persoane au nevoie de consiliere crestina prin intermediul unui preot pentru a fi ajutate sa inteleaga faptul ca daca Dumnezeu le-a iertat, tu nu ai voie sa nu te ierti pe tine insuti. Preotul care este innobilat cu har divin are cea mai mare putere de a-l ajuta pe omul aflat in suferinta, deoarece el nu lucreaza singur, ci Dumnezeu este cel care lucreaza prin intermediul preotului.

Toate aceste persoane in fata carora se face marturisirea - prieteni, consilieri, psihoterapeuti, preoti - trebuie sa lucreze prin mijloacele proprii si specifice pentru a-i ajuta pe cel in suferinta sa depaseasca problemele cu care se confrunta.

Omul greseste de multe ori pe parcursul vietii sale, de multe ori repetand aceeasi greseala, dar pentru a putea fi "eliberat" de propriile greseli, pentru a diminua numarul lor si gradul de gravitate are nevoie de o marturisire a acestor greseli. De aceea fiecare om ar trebui sa apeleze atat la un psihoterapeut, cat mai ales la un preot pentru a-si gasi linistea sufleteasca si pentru a putea fi impacat cu sine, cu semenii si cu Dumnezeu.

Prep. univ. ALINA PARASCHIVA

25 Iulie 2009

Vizualizari: 8297

Voteaza:

Spovedania ca act terapeutic 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE