Praznicul Buna Vestire

Praznicul Buna Vestire Mareste imaginea.

Buna-Vestire a Nascatoarei de Dumnezeu

Praznicul Buneivestiri a Nascatoarei de Dumnezeu este deopotriva unul imparatesc si al Maicii Domnului. Este praznic imparatesc, pentru ca se refera la Imparatul Hristos, Care a fost zamislit in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu, si este praznic al Maicii Domnului, pentru ca se refera la acea persoana care a contribuit la zamislirea si la Inomenirea Cuvantului lui Dumnezeu, adica la Preasfanta Fecioara.

Nascatoarea de Dumnezeu Maria are un loc de mare valoare si insemnatate in Biserica, tocmai pentru ca a fost acea persoana pe care o asteptau toate generatiile si aceea care a dat Cuvantului lui Dumnezeu firea omeneasca. Astfel, persoana Nascatoarei de Dumnezeu este strans legata de Persoana lui Hristos. Si vrednicia Preasfintei nu se datoreaza doar virtutilor pe care le avea, ci mai ales rodului pantecelui ei.

Prin urmare, cultul Nascatoarei de Dumnezeu este foarte strans legat de hristologie. Cand vorbim despre Hristos nu putem sa o ignoram pe aceea care i-a dat trup, si cand vorbim despre Preasfanta, ne referim in acelasi timp si la Hristos, deoarece vrednicia si harul de la El le dobandeste. Acest lucru se vede clar in slujba Imnului Acatist, in care este cantata Nascatoarea de Dumnezeu, dar totdeauna in legatura cu faptul ca ea este Maica lui Hristos Dumnezeu: „Bucura-te ca esti scaun Imparatului, bucura-te ca porti pe Cel ce pe toate le poarta”.

Aceasta legatura dintre hristologie si invatatura despre Nascatoarea de Dumnezeu se vede si in viata Sfintilor. O insusire caracteristica a Sfintilor, care sunt cu adevarat membrii ai Trupului lui Hristos, este faptul ca o iubesc pe Preasfanta Fecioara. Este cu neputinta sa existe sfant care sa nu o iubeasca.

Bunavestire a Nascatoarei de Dumnezeu este inceputul tuturor praznicelor imparatesti. In troparul praznicului cantam: „Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac… ”. Continutul praznicului se refera la faptul ca Arhanghelul Gavriil – acel inger implicat in toate evenimentele care au legatura cu intruparea lui Hristos – a vizitat-o la porunca lui Dumnezeu pe Preasfanta si a instiintat-o ca a venit vremea intruparii Cuvantului lui Dumnezeu si ca ea va deveni maica lui Dumnezeu. (Luca 1:26-56).

Cuvantul „bunavestire” este alcatuit din doua elemente, anume din „buna” si „vestire” si inseamna veste buna, vestire buna. Este vorba despre instiintarea care s-a dat prin arhanghel ca Logosul lui Dumnezeu se va intrupa pentru mantuirea omului. In fapt, este vorba de implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, care s-a dat dupa caderea lui Adam si a Evei (vezi Facere 3:15), si care se numeste protoevanghelie. De aceea, instiintarea despre intruparea Cuvantului lui Dumnezeu este cea mai mare veste in istorie.

Dupa cuvantul Sfantului Maxim Marturisitorul, evanghelia lui Dumnezeu este o solie a lui Dumnezeu si mangaiere in oameni prin Fiul Sau intrupat. In acelasi timp, este si impacarea oamenilor cu Tatal, Care da ca plata indumnezeirea nenascuta celor care asculta de Hristos. Prin urmare, indumnezeirea care se ofera prin Hristos intrupat nu este nastere, ci aratare a stralucirii enipostatice catre cei care sunt vrednici de aceasta descoperire.

Vestea cea buna, evanghelia, buna vestire este indreptarea neascultarii care a avut loc la inceputul crearii omului, in Raiul fizic. Acolo, de la femeie, a inceput caderea si urmarile acesteia, aici, tot de la femeie, au inceput toate bunatatile. Astfel, Preasfanta este noua Eva. Acolo exista Raiul sensibil, aici Biserica. Acolo Adam, aici Hristos. Acolo Eva, aici Maria. Acolo sarpele, aici Arhanghelul Gavriil. Acolo, soptirea dracului-sarpe catre Eva, aici salutarea ingerului catre Maria (dupa cuvantul Cuviosului Iosif Vrienios). In acest fel s-a indreptat greseala lui Adam si a Evei.

Arhanghelul Gavriil o supranumeste pe Preasfanta „cea plina de har”, zicandu-i: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei” (Luca 1:28-29). Preafericita este numita „cea plina de har” si i se spune „binecuvantata”, pentru ca Dumnezeu este cu ea.

Dupa cuvantul Sfantului Grigorie Palama si al altor Sfinti Parinti, Preasfanta primise deja harul inainte de ziua Buneivestiri. Ramanand in Sfanta Sfintelor din templu, a ajuns la Sfanta Sfintelor a vietii duhovnicesti, care este indumnezeirea. Cata vreme curtea Templului era destinata prozelitilor, iar partea principala a acestuia, preotilor, Sfanta Sfintelor era destinata arhiereului. Acolo a intrat Preasfanta, dovada ca ajunsese la indumnezeire. Este cunoscut faptul ca in epoca crestina pronaosul era destinat catehumenilor si celor necuratiti, naosul celor luminati, adica membrilor Bisericii, iar Sfanta Sfintelor, celor care ajunsesera la indumnezeire.

Astfel, Preasfanta ajunsese la indumnezeirea inca inainte de a primi vizita Arhanghelului. Pentru acest scop, a folosit o metoda aparte de cunoastere a lui Dumnezeu si de comuniune cu El, dupa cum talcuieste in chip minunat si de-Dumnezeu-insuflat, Sfantul Grigorie Palama. Este vorba despre isihie, despre calea isihasta. A inteles Preasfanta ca nu poate cineva sa ajunga la Dumnezeu prin ratiune, prin simturi, prin inchipuire sau prin slava omeneasca, ci numai prin minte-nous. Astfel, a omorat toate puterile sufletului care proveneau din simturi, si prin rugaciunea noetica a pus in lucrare mintea-nous. Si in acest mod a ajuns la luminare si indumnezeire. Si pentru aceasta s-a invrednicit sa devina Maica lui Hristos, sa Ii dea lui Hristos trupul ei. Nu avea pur si simplu virtuti, ci Harul indumnezeitor al lui Dumnezeu.

Spre deosebire de ceilalti oameni, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu avea plinatatea Harului lui Dumnezeu. Desigur, Hristos, fiind Cuvant al lui Dumnezeu, avea intreaga plinatatea Harurilor, dar si Preasfanta a primit plinatatea Harului din plinatatea Harurilor Fiului ei. Din acest motiv, in relatie cu Hristos, Maica Domnului este mai prejos, de vreme ce Hristos avea Harul dupa fire, cata vreme Preasfanta prin participare. Fata de oameni insa ea este mai presus.
Preasfanta avea plinatatea Harului din plinatatea Harurilor Fiului ei, inainte de zamislire, in timpul zamislirii si dupa zamislire. Inainte de zamislire, plinatatea Harului era desavarsit, in timpul zamislirii era inca mai desavarsit, iar dupa zamislire era prea desavarsit (dupa cuvantul Sfantului Nicodim Aghioritul). In acest chip, Preasfanta a fost Fecioara atat trupeste, cat si sufleteste. Si aceasta feciorie trupeasca a ei era mai presus si mai desavarsita decat fecioria sufleteasca a Sfintilor la care se ajunge prin lucrarea Preasfantului Duh.

Nici un om nu se naste izbavit de pacatul stramosesc. Caderea lui Adam si a Evei si urmarile acestei caderi au fost mostenite de intregul neam omenesc. Firesc era ca si Preasfanta Fecioara sa nu fie izbavita de pacatul stramosesc. Cuvantul Apostolului Pavel este limpede in acest sens: „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). In acest pasaj apostolic se vede ca pacatul este inteles ca lipsire de slava lui Dumnezeu, precum si faptul ca nimeni nu este izbavit de pacat. Astfel, si Preasfanta s-a nascut cu pacatul stramosesc. Cand insa s-a izbavit de acesta? Raspunsul la aceasta intrebare trebuie insa „periat” de orice conceptie scolastica.

De la inceput trebuie sa spunem ca pacatul stramosesc a insemnat lipsire de slava lui Dumnezeu, instrainarea de El si pierderea comuniunii dumnezeiesti. Acest lucru a avut insa si urmari trupesti, pentru ca in trupul lui Adam si al Evei a intrat stricaciunea si moartea. Cand, in Traditia Ortodoxa, se vorbeste despre mostenirea pacatului stramosesc, nu se intelege mostenirea vinovatiei pacatului originar, ci mai ales urmarile acestuia, care sunt stricaciunea si moartea. Ca atunci cand se imbolnaveste radacina unei plante si se imbolnavesc odata cu aceasta si crengile, si frunzele, acelasi lucru s-a intamplat prin caderea lui Adam. S-a imbolnavit tot neamul omenesc. Stricaciunea si moartea pe care le mosteneste omul reprezinta climatul favorabil cultivarii patimilor si in acest mod se intuneca mintea-nous a omului.

Tocmai din acest motiv, faptul ca Hristos, prin Intruparea sa, a asumat acest trup muritor si patimitor, insa fara de pacat, a contribuit la indreptarea urmarilor pacatului lui Adam. Indumnezeire exista si in Vechiul Testament, dupa cum exista si luminare a mintii-nous, dar nu era stricata si anulata moartea, de acea si Prorocii de-dumnezeu-vazatori mergeau in iad. Prin intruparea lui Hristos si Invierea Lui, s-a indumnezeit firea umana si astfel s-a dat posibilitatea fiecarui om sa se indumnezeiasca. Pentru ca prin Sfantul Botez devenim membri ai Trupului indumnezeit si inviat al lui Hristos, de acea si spunem ca prin Sfantul Botez omul este izbavit de pacatul stramosesc.

Atunci cand aplicam toate acestea la cazul Preasfintei Fecioare, putem sa intelegem relatia acesteia cu pacatul stramosesc si eliberarea de acesta. Preasfanta s-a nascut cu pacatul stramosesc, avea toata consecintele stricaciunii si ale mortii in trupul ei. Prin intrarea in Sfanta Sfintelor a ajuns la indumnezeire. Insa aceasta indumnezeire nu era indeajuns pentru eliberarea de toate urmarile acestuia, care sunt stricaciunea si moartea, tocmai pentru ca nu se unise firea dumnezeiasca cu cea umana in ipostasul Cuvantului. Astfel, in momentul in care cu puterea Sfantului Duh, firea dumnezeiasca s-a unit cu firea umana in pantecele Preasfintei Fecioare Maria, Preasfanta, prima, gusta slobozirea ei din pacatul stramosesc si de urmarile acestuia. De altfel, in acea clipa a avut loc ceea ce nu reusisera sa faca Adam si Eva prin lupta lor personala libera. De aceea, Preasfanta, in momentul Buneivestiri, a ajuns la o stare mai presus de aceea in care se aflau Adam si Eva inainte de cadere. S-a invrednicit sa guste scopul final al creatiei, asa cum vom vedea in alte explicatii.

De aceea, pentru Preasfanta nu a fost nevoie sa mai aiba loc Cincizecimea, nu a fost nevoie sa se boteze. Ceea ce au trait Apostolii in ziua Cincizecimii, care au devenit membrii ai Trupului lui Hristos prin Duhul Sfant, si ceea ce s-a petrecut cu noi toti la taina Botezului, s-a petrecut cu Preasfanta Fecioara in ziua Buneivestiri. Atunci s-a izbavit de pacatul stramosesc, nu in sensul ca s-a eliberat de vinovatie, ci ca a dobandit indumnezeirea in suflet si in trup, datorita unirii ei cu Hristos.

In aceste cadre trebuie interpretat si cuvantul Sfantului Ioan Damaschin, ca in ziua Buneivestiri, Preasfanta a primit Duhul Sfant, Care a curatit-o si i-a dat puterea de a primi dumnezeirea Cuvantului, si in acelasi timp de a-L naste. Cu alte cuvinte, Preasfanta a primit de la Sfantul Duh har curatitor, dar si primitor si nascator al Cuvantului lui Dumnezeu ca om.

Raspunsul Preasfintei la instiintarea Arhanghelului ca se va invrednici sa nasca pe Hristos a fost graitor: „Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau” (Luca 1:38). Se vadeste aici ascultarea Preasfintei fata de cuvantul Arhanghelului, dar si ascultarea ei fata de Dumnezeu, pentru un fapt care era paradoxal si straniu pentru ratiunea umana. Astfel, isi supune propria ratiune voii lui Dumnezeu.

Unii spun ca in acea clipa toti dreptii Vechiului Testament, dar si intreaga umanitate, asteptau cu neliniste sa auda raspunsul Preasfintei, temandu-se ca nu cumva ea sa refuze si sa nu asculte de voia lui Dumnezeu. Se spune ca, dat fiind faptul ca de fiecare data cand omul se afla intr-o asemenea dilema, tocmai pentru ca are libertate, poate sa spuna da sau nu, dupa cum altadata s-a intamplat cu Adam si cu Eva, acelasi lucru se putea intampla si cu Preasfanta. Dar nu era cu putinta ca Preasfanta sa refuze, nu pentru ca nu avea libertate, ci tocmai pentru ca avea adevarata libertate.

Sfantul Ioan Damaschin face deosebire intre voia fireasca si voia gnomica. Voia omului este gnomica atunci atunci cand are drept caracteristici ignorarea anumitor aspecte, indoiala si, in cele din urma, neputinta alegerii. Avem de-a face cu o sovaire in ce priveste actul care trebuie infaptuit. Vointa este fireasca, tine de fire (phýsis), atunci cand este condusa in mod firesc, fara deliberare si sovaire, la implinirea adevarului.

Se pare, asadar, ca vointa fireasca este legata de „vreau”, cata vreme vointa gnomica, de „cum vreau”, si anume cand decizia are loc in urma unor sovairi si deliberari. Rezulta de aici ca vointa fireasca constituie desavarsirea firii, cata vreme vointa gnomica constituie nedesavarsirea firii, deoarece presupune ca omul nu are cunoasterea adevarului, nu este sigur asupra a ceea ce trebuie sa decida.

Hristos, desi avea doua vointe, prin alcatuirea din doua firi, adica omeneasca si dumnezeiasca, cu toate acestea avea vointa fireasca, in intelesul pe care i l-am atribuit aici, si, desigur, nu avea vointa gnomica. Ca Dumnezeu, cunostea totdeauna vointa lui Dumnezeu Tatal si nu exista niciodata indoiala inlauntrul Lui, nici deliberare. Acest lucru este trait prin har si de catre Sfinti si cu deosebire de Preasfanta Fecioara. Pentru ca ea ajunsese la indumnezeire, de aceea era cu neputinta sa refuze voia lui Dumnezeu si sa nu consimta la Intruparea lui Dumnezeu. Avea libertatea desavarsita si de acea libertatea ei lucra totdeauna dupa fire, iar nu impotriva firii. Noi, pentru ca nu am ajuns la indumnezeire avem o libertate nedesavarsita, asa-numita vointa gnomica, de aceea si deliberam si sovaim cu privire la ceea ce trebuie sa facem. Intrebarea ei: „Cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu stiu de barbat?” (Luca 1:34) arata smerenie, neputinta firii umane, dar si caracterul paradoxal al faptului, pentru ca existasera zamisliri minunate si in Vechiul Testament, dar nu fara de samanta.

In ziua Buneivestiri a avut loc zamislirea directa a lui Hristos prin puterea si lucrarea Preasfantului Duh. Intr-un imn inchinat Nascatoarei de Dumnezeu, cantam: „Gavriil zicand tie, Fecioara, bucura-te, impreuna cu glasul S-a intrupat Stapanul tuturor”. Aceasta inseamna ca nu au trecut mai multe ore sau zile de la buna vestire pana sa aiba loc zamislirea, ci a avut loc exact in acel moment.

Arhanghelul Gavriil i-a spus lui Iosif, logodnicul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu: „Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, caci ceea ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant” (Matei 1:20). Asadar, Preacurata Fecioara L-a nascut pe Hristos ca om, dar zamislirea s-a facut de la Duhul Sfant.

Sfantul Vasilie cel Mare, talcuind aceasta fraza si mai ales „s-a zamislit de la Duhul Sfant”, spune ca provenienta oricarui lucru din altul se reda prin trei sintagme: una este „prin creatie”, dupa cum toata zidirea a fost creata de Dumnezeu prin lucrarea Sa. Alta este „prin nastere”, dupa cum Fiul S-a nascut mai inainte de veci din Tatal. Iar a treia este „dupa fire”, asa cum energia iese din orice fire (phýsis), adica precum stralucirea din Soare, si, mai general, energia din sursa de energie. Cat priveste zamislirea lui Hristos in Sfantul Duh, formularea corecta este ca Hristos a fost zamislit prin lucrarea Sfantului Duh, „prin creare”, iar nu „prin nastere” sau „dupa fire”.

Sfantul Ioan Damaschin invata ca Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu Si-a format Siesi trup din sangiurile pure si preacurate ale Nascatoarei de Dumnezeu, trup care este insufletit de ratiune si suflet noetic, nu prin samanta, ci prin creare de la Sfantul Duh.

Desigur, atunci cand vorbim despre zamislirea lui Hristos in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu prin puterea si lucrarea creatoare a Sfantului Duh, nu trebuie sa izolam Duhul Sfant de Sfanta Treime. Este cunoscut din invatatura patristica faptul ca este comuna lucrarea-energia Dumnezeului Treimic. Crearea lumii si recrearea omului si a lumii a avut loc si are loc prin lucrarea-energia comuna a Dumnezeului Treimic. Prin urmare, nu doar Sfantul Duh a creat trupul imparatesc al lui Hristos, ci si Tatal si Fiul Insusi, adica intreaga Sfanta Treime. Exprimarea acestui adevar este ca Tatal a binevoit intruparea Fiului Sau, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu Si-a autocreat Intruparea, iar Sfantul Duh a implinit-o.

Zamislirea lui Hristos in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu s-a savarsit in liniste si taina, fara zgomot si tulburare. Nimeni, nici dintre ingeri, nici dintre oameni nu a putut sa inteleaga in acel ceas lucrurile mari care s-au savarsit. Imparatul Proroc David a prorocit acest fapt, spunand: „Pogora-Se-va ca ploaia pe lana si ca picaturile ce cad pe pamant” (Psalmul 71, 6). Precum ploaia ce cade pe un floc de lana nu face zgomot, nici vreo stricaciune, la fel s-a petrecut vestirea cea buna si zamislirea. Hristos, prin zamislirea Sa, nu a pricinuit zarva, nici vreo stricaciune fecioriei Atotsfintei Fecioare. De aceea, si Atotsfanta a fost si a ramas Fecioara inainte de nastere, in nastere si dupa nastere. Sunt cele trei stele pe care iconarul le zugraveste totdeauna pe frunte si pe cei doi umeri ai Atotsfintei.

Unirea firii dumnezeiesti cu firea umana in Ipostasul Cuvantului, in launtrul pantecelui Nascatoarei de Dumnezeu, constituie indumnezeirea directa a firii umane. Adica, indumnezeirea firii omenesti exista din prima clipa in care firea dumnezeiasca s-a unit cu cea omeneasca. Este semnificativ in acest sens cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: „din clipa in care a luat trup, a fost trup al lui Dumnezeu Cuvantul”. Ceea ce inseamna ca, din momentul zamislirii si pana la indumnezeirea trupului omenesc, nu a trecut un interval de timp, deoarece indumnezeirea s-a petrecut imediat, adica in momentul zamislirii.

Urmarea acestui fapt este ca Preasfanta Fecioara trebuie sa fie numita Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca ea a nascut cu adevarat pe Dumnezeu, pe Care L-a purtat noua luni in pantecele sau, iar nu un simplu om care avea Harul lui Dumnezeu. De aceea Preasfanta Fecioara e numeste Nascatoare de Dumnezeu, iar nu Nascatoare de Hristos. Dogma hristologica are consecinte si asupra dogmei despre Nascatoarea de Dumnezeu. Atotsfanta Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu, tocmai pentru ca L-a zamislit intru Duhul Sfant pe Hristos.

Acest lucru trebuie subliniat, pentru ca in vechime a avut loc o mare dezbatere teologica in jurul intrebarii daca Atotsfanta Fecioara Maria trebuie numita sau nu Nascatoare de Dumnezeu – dezbatere provocata de existenta unor invataturi eretice. Consacrarea definitiva a invataturii ca Preasfanta Fecioara L-a nascut pe Dumnezeu si ca odata cu asumarea firii umane s-a petrecut si indumnezeirea acesteia a avut loc la Sinodul al III-a Ecumenic. Ereticul Nestorie, folosind termeni filosofici si rationamentul omenesc, sustinea ca Atotsfanta Fecioara era om si de aceea nu era cu putinta sa Il nasca pe Dumnezeu. Potrivit lui Nestorie, Dumnezeu „a trecut” sau a „impreuna-trecut” prin Nascatoarea de Dumnezeu. Desigur, in teologia acestuia exista o problema cu privire la relatiile dintre cele doua firi in Hristos. Nestorie credea ca trupul lui Hristos era doar atasata firii dumnezeiesti. Credea ca Logosul era Dumnezeu, dar era cumva atasat omului si se salasluia in acesta. Pornind de la asemenea premise, o numea pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Hristos, iar nu Nascatoare de Dumnezeu.

Insa, Hristos este Dumnezeu-Om, Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, si fiecare fire in Hristos lucra in Ipostasul Cuvantului fiind „in comuniune cu cealalta”. Subiectul acesta il vom vedea mai pe larg atunci cand vom vorbi despre Nasterea lui Hristos. Aici insa trebuie subliniat ca firea umana s-a indumnezeit imediat, odata cu unirea cu firea dumnezeiasca in Ipostasul Cuvantului, in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu. De aceea, Atotsfanta Fecioara este si se numeste Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca L-a nascut pe Dumnezeu ca om.

Faptul ca firea omeneasca a fost indumnezeita imediat de firea dumnezeiasca a Cuvantului nu inseamna ca sunt anulate insusirile firii umane. Acest lucru arata ca zamislirea si purtarea in pantece, dar si nasterea lui Hristos a avut loc dupa fire, dar si mai presus de fire. Mai presus de fire, pentru ca s-a facut prin creatie de la Preasfantul Duh, iar nu prin samanta barbateasca. Dupa fire, pentru ca purtarea in pantece s-a facut in modul obisnuit de purtare in pantece a unui prunc.

Exista insa un aspect care trebuie subliniat. La fiecare fat exista unele stadii, pana cand vine ceasul ca sa se nasca. Mai intai are loc zamislirea, in continuare, dupa un rastimp, are loc conturarea membrelor trupului sau, apoi se dezvolta putin cate putin, iar pe masura ce se dezvolta urmeaza si miscarea, si, in cele din urma, dupa ce se incheia dezvoltarea, iese din pantecele mamei sale.

Cata vreme la dumnezeiescul fat avem o crestere progresiva, totusi nu a existat un interval de timp intre conceptie si conturarea membrelor. Sfantul Vasilie cel Mare spune categoric in acest sens: „cel purtat in pantece a fost imediat desavarsit cu trupul si nu a luat forma dupa un scurt timp”. Cu alte cuvinte, membrele trupului Sau s-au format imediat, adica El a fost creat om desavarsit, dar nu s-a aflat de indata la marimea varstei de noua luni. Se dezvolta putin cate putin, cata vreme trupul Sau a fost alcatuit de la inceput.

Zamislirea lui Hristos in pantecele Nascatoarei de Dumnezeu s-a facut de la Preasfantul Duh prin creatie, iar nu prin samanta barbateasca, pentru ca trebuia ca Hristos sa isi asume firea curata pe care a avut-o Adam inainte de calcarea poruncii. Desigur, Hristos Si-a asumat trup supus patimii si muritor, asa cum acesta a devenit ca urmare a incalcarii poruncii de catre Adam, dar El a asumat stricaciunea si moartea, tocmai pentru a birui stricaciunea si moartea, insa trupul Lui era cu totul curat si neprihanit, asa cum fusese trupul omului inainte de cadere. Asadar, in ce priveste stricaciunea, trupul lui Hristos era precum trupul lui Adam inainte de cadere, insa in ce priveste stricaciunea si moartea, era precum trupul lui Adam de dupa cadere.

Prin urmare, zamislirea s-a facut prin Duhul Sfant si asta deoarece modul in care se naste omul astazi (prin samanta barbateasca) este cel de dupa cadere. Dupa cum spune Sfantul Grigorie Palama, miscarea trupului catre nastere nu este cu desavarsire izbavita de pacat, pentru ca, desi mintea-nous a fost randuita de Dumnezeu sa il calauzeasca pe om, acesta se poarta „nesupus” pe durata miscarii trupului spre placere. Astfel, firea curata a lui Hristos are legatura cu zamislirea prin creatie, iar nu cu zamislirea prin samanta.

Tocmai acest fapt se leaga foarte strans cu aceea ca zamislirea, purtarea in pantece si nasterea lui Hristos de catre Preasfanta Fecioara au fost fara de placere trupeasca, fara greutate si fara de durere. Asadar, Hristos a fost zamislit fara placere trupeasca, a fost purtat in pantece ca fat fara greutate si S-a nascut fara durere. A fost zamislit fara de samanta din doua motive: pentru ca Hristos sa-Si asume firea umana curata si pentru ca nasterea Sa sa fie fara de stricaciune si fara de durere.

Preasfanta Fecioara L-a zamislit pe Hristos fara de placere trupeasca, dupa cum si purtarea de noua luni in pantecele ei a fost fara efort si fara sa Ii simta greutatea. Ea nu simtea greutatea, desi dumnezeiescul prunc se dezvolta firesc si avea greutatea unui embrion normal. S-a implinit astfel profetia lui Isaia: „Iata, Domnul vine pe nor usor” (Isaia 19:1). Prin „nor usor” se intelege trupul omenesc, care era atat de usor, incat Preasfanta Fecioara nu a simtit nici o greutate si osteneala pe durata celor noua luni de sarcina.

Zamislirea lui Hristos de catre Preasfanta Fecioara fara de placere trupeasca si fara de samanta si purtarea in pantece fara greutate sunt legate strans de nasterea lui Hristos fara stricaciune si fara durere. Dupa cuvantul Sfantului Grigorie de Nisa, exista o stransa legatura intre placere si durere, pentru ca orice placere este urmata de durere. Adam a simtit placere, careia i-a urmat durerea pentru intregul neam omenesc. La fel si acum, prin eliberarea din placere vine bucurie neamului omenesc. Nasterea lui Hristos nu a stricat fecioria Nascatoarei de Dumnezeu, dupa cum nici zamislirea nu s-a facut prin placere si nici purtarea in pantece cu greutate si efort. Acolo unde lucreaza Preasfantul Duh „se biruieste randuiala firii”.

Rastimpul purtarii in pantece a lui Hristos de catre Preasfanta Fecioara este preinchipuire a comuniunii neincetate pe care o au Sfintii in Imparatia lui Dumnezeu.

Este cunoscut si invederat faptul ca mama care poarta prunc in pantece are cu el o relatie stransa si organica. Oameni de stiinta au demonstrat ca fatul este influentat foarte mult nu doar de starea trupeasca a mamei sale, dar si de constitutia psihologica a acesteia. Si pentru ca dumnezeiescul prunc a fost zamislit de la Duhul Sfant, dar a crescut in mod firesc, adica a fost in partasie si comuniune cu trupul Preasfintei Fecioare, de aceea si exista o relatie stransa intre Hristos si Nascatoarea de Dumnezeu. Fireste, acest lucru trebuie sa il vedem din perspectiva ca Preasfanta I-a dat lui Hristos sangele ei, dar si Hristos i-a dat Harul si binecuvantarea Sa. Hristos insa, desi se afla Prunc in pantecele Fecioarei, nu a incetat sa fie in acelasi timp pe tronul lui Dumnezeu, unit cu Tatal Sau si cu Sfantul Duh.

Firea umana s-a unit cu firea dumnezeiasca in chip neschimbat, neamestecat, neimpartit si nedespartit, indata, din clipa zamislirii. Asta inseamna ca prima, Preasfanta Fecioara a gustat bunatatile dumnezeiestii Intrupari, anume indumnezeirea. Ceea ce Ucenicii lui Hristos au gustat in ziua Cincizecimii, iar noi dupa Botez, in timpul Tainei Dumnezeiestii Euharistii, cand ne impartasim cu Trupul si Sangele ui Hristos, si ceea ce vor trai Sfintii in Imparatia Cerurilor, a fost trait de Preasfanta Fecioara inca din prima clipa a zamislirii si a purtarii in pantece.

Prin urmare, Hristos, vreme de noua luni, zi si noapte, a hranit-o cu sfintitul Lui Sange pe Preasfanta Fecioara. Aceasta este preinchipuirea neintreruptei dumnezeiesti Impartasiri si a neintreruptei legaturi si comuniuni a Sfintilor cu Hristos, care va avea loc mai ales in cealalta viata. De aceea, si Preasfanta Fecioara este preinchipuire a veacului ce va sa fie. Astfel privind-o, Maica Domnului este Raiul.

Sfantul Nicodim Aghioritul, vorbind despre Bunavestire a Nascatoarei de Dumnezeu, abordeaza evenimentul acesta si dintr-o perspectiva personala si existentiala. Pentru ca nu este de ajuns sa praznuim in chip exterior faptele dumnezeiestii Intrupari, ci se cuvine sa ne apropiem de el existential si duhovniceste. Din acest motiv, Sfantul Nicodim a adunat mai multe pasaje din scrierile Sfintilor in care se vorbeste despre aceasta abordare existentiala a Buneivestiri.

Este semnificativ in acest sens cuvantul Prorocului Isaia: „De frica Ta, Doamne, am luat in pantece si dureri am avut si am nascut, duhul mantuirii Tale am savarsit pe pamant” (Isaia 26:18). Potrivit talcuirii Sfintilor Parinti, samanta este cuvantul lui Dumnezeu, iar pantecele este mintea-nous si inima omului. Prin credinta, cuvantul lui Dumnezeu este insamantat in inima omului si ramane „insarcinata” de catre frica lui Dumnezeu. Este vorba de frica omului de a nu ramane departe de Dumnezeu. De la aceasta frica incepe lupta de curatire a inimii si de dobandire a virtutilor, care se aseamana durerilor si chinurilor facerii. Astfel, se naste duhul mantuirii, care este indumnezeirea si sfintirea.

Hristos ia chip in noi prin dureri duhovnicesti. Apostolul Pavel spune: „O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii, pana ce Hristos va lua chip in voi!” (Galateni 4:19). Durerile facerii sunt nevointa duhovniceasca, iar chipul lui Hristos in noi este indumnezeirea si sfintirea.

Potrivit Sfintilor Parinti (Sfantul Grigorie de Nisa, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Simeon Noul Theolog, Cuviosul Nichita Stithatul etc.), ceea ce s-a petrecut dupa trup in Preasfanta Fecioara, acelasi lucru se petrece duhovniceste in fiecare om, al carui suflet isi dobandeste fecioria, adica se curata de patimi. Hristos, Care o data S-a nascut dupa trup, vrea sa Se nasca totdeauna duhovniceste in cei care vor aceasta, si astfel Se face prunc, crescand in acestia prin virtuti.

Zamislirea si nasterea duhovniceasca se face simtita prin aceea ca inceteaza curgerea de sange, adica inceteaza poftele care duc la savarsirea pacatului, nu mai lucreaza patimile in om, iar omul ajunge sa urasca pacatul si doreste totdeauna sa faca voia lui Dumnezeu. Aceasta zamislire si nastere se dobandeste prin implinirea poruncilor, mai ales prin intoarcerea mintii-nous in inima si prin neincetata rugaciune de-un-singur-gand. Atunci omul devine templu al Preasfantului Duh.

Bunavestire a Nascatoarei de Dumnezeu este vestirea cea buna a neamului omenesc, instiintarea ca S-a intrupat Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta praznuire a-toata-lumea trebuie sa contribuie si la praznuirea personala, la buna vestire personala a fiecaruia. Cu totii trebuie sa primim inaintea-vestire a mantuirii noastre, care este cea mai importanta veste din viata noastra.

Inaltpreasfintitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos si Sfantul Vlasie

.

23 Aprilie 2014

Vizualizari: 1107

Voteaza:

Praznicul Buna Vestire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE