Nu puţine au fost cuvântările Mitropolitului Bartolomeu la Praznicele Maicii Domnului. An de an a rostit cuvânt de învăţătură la Buna Vestire, la Adormirea şi la Naşterea ei, la Intrarea în biserică şi la Acoperământul ei, la mănăstirile Nicula, Piatra Fântănele, Floreşti sau Ciucea. Din fiecare cuvânt de învăţătură, ascultătorii îşi hrăneau sufletul cu puterea credinţei, îşi luminau mintea cu lumina înţelegerii şi îşi sporeau credinţa, spre a trăi învăţătura creştină în viaţa de zi cu zi...

Mitropolitul Bartolomeu avea o evlavie aparte pentru Sfântul Evanghelist Luca, medicul, istoricul şi pictorul, aceasta atât pentru erudiţia sa, dar mai ales pentru relatările sale unice despre Maica Domnului. Acest Sfânt Evanghelist, îngrijind-o ca medic pe Maica Domnului, a aflat de la ea întâmplări din copilăria şi adolescenţa lui Iisus, pe care le-a scris mai târziu în Evanghelie. Tot el a pictat primele icoane ale Preacuratei Fecioare cu Pruncul, pe care ea le-a binecuvântat şi care au rămas în Biserica creştină.

Sfântul Evanghelist Luca este cel care relatează momentul Bunei Vestiri; vizita Preasfintei Fecioare Maria la Sfânta Elisabeta, mama Inaintemergătorului; ducerea lui
Iisus la templu, atât la 40 de zile, cât şi la vrâsta de 12 ani, când L-au pierdut părinţii, găsindu-L în templu.

Episodul întâlnirii dintre Preasfânta Fecioară Maria şi Sfânta Elisabeta, Mitropolitul Bartolomeu îl evoca adesea cu multă duioşie. Folosea în această evocare un text mai puţin cunoscut al scriitorului Ion Marin Sadoveanu, în care cele două Sfinte Femei, plimbându-se noaptea la lumina lunii, vorbind în psalmi şi-n imne duhovniceşti, au observat că nu mai aveau umbră... Aceasta era anulată de lumina pe care o purtau în pântecele lor, care strălucea radiind din cei doi fii. Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfântul Ioan Botezătorul radiau din fiinţa lor lumină, astfel încât cele două mame erau şi ele pline de lumină. Expresia fără umbră nu este întru totul nouă, căci şi Sfinţii Părinţi în unele texte o numesc pe Maica Domnului floarea fără umbră.

Mitropolitul Bartolomeu cinstea cu adâncă credinţă, cu evlavie şi cu înţelegere teologică taina sau momentul Bunei Vestiri. II considera crucial în istoria umanităţii. In vederea mântuirii şi restaurării întregii creaţii, Dumnezeu avea nevoie şi de voinţa liberă şi conlucrarea omului. Aşadar întruparea Fiului lui Dumnezeu în propria Sa creaţie avea nevoie de consimţământul liber al Fecioarei Maria.

Buna Vestire este singurul moment din viaţa Maicii Domnului căruia Mitropolitul Bartolomeu îi dedică un studiu teologic. Studiul - intitulat simplu Fie - este într-un fel unic în literatura teologică românească. El a fost tipărit prima oară în revista teologică „Ortodoxia” a Patriarhiei Române1, nr. 3 din anul 1980, număr închinat în totalitate studiilor teologice marianice. In el semnau nume de referinţă ale teologiei româneşti, cum ar fi părinţii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Ene Branişte, Ilie Moldovan, Emilian Corniţescu. Studiul, de o mare frumuseţe şi desăvârşită exprimare teologică şi literară, nu intră în preocuparea noastră, care se îndreaptă spre cuvintele rostite ale Mitropolitului Bartolomeu.

Am ales omilia rostită în anul 1995, la Mănăstirea Nicula, de Praznicul Bunei Vestiri2. Este una dintre cele mai frumoase şi mai bogate predici în nuanţe teologice din omiletica bartolomiană. începutul îl face, aşa cum obişnuia, fără o introducere prealabilă, intrând direct în subiect, prin expresii de mare frumuseţe literară. Iată începutul:
„Aşadar îngerul lui Dumnezeu se arată copilei din Nazaretul Galileii, într-o rază de lumină şi rosteşte o salutare care pe ea o tulbură. Este salutarea unui trimis al lui Dumnezeu adresată unei fiinţe umile, însă în cuvinte neobişnuit de mişcătoare". Salutul îngerului, al arhanghelului Gavriil, îl ştim din Sfânta Evanghelie: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28). Fără să-l amintească, Mitropolitul Bartolomeu trece direct la tâlcuirea lui:
„Primul sentiment al Fecioarei, după salutul îngerului, este acela de tulburare. Nu îndrăzneşte să răspundă, ci numai se întreabă în sinea ei: ce fel de închinare va fi fiind aceasta?... Apoi îngerul îi vesteşte că va zămisli şi va naşte un Fiu, descriindu-L pe acest Fiu ca pe o personalitate puternică, mai presus de firea omenească. Copila din
tulburare trece în nedumerire şi-i adresează îngerului o întrebare firească, omenească, foarte omenească: Voi naşte fiu? Dar cum este aceasta cu putinţă, de vreme ce eu nu ştiu de mire? Maria întreabă în ordinea naturală a lucrurilor, aşa cum orice femeie din lumea aceasta ar întreba. Aşa cum am întreba oricare dintre noi, oricare om de ştiinţă, orice pozitivist sau raţionalist al secolului nostru... Cum este cu putinţă ca o tânără fecioară să zămislească şi să nască Fiu şi totuşi să rămână Fecioară?... Ingerul îi dă un răspuns, şi pe acesta vă rog să-l reţineţi pentru că pe el se va construi cuvântul meu de astăzi: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri!» (Luca 1, 35)”.

Am redat integral aceste prime cuvinte, care au o mare putere de captare a ascultătorilor şi conduc direct în miezul temei tratate. Acum întreg auditoriul aşteaptă tâlcul şi înţelesul acestor cuvinte... Mitropolitul Bartolomeu atenţionează însă pe ascultători, într-un mod foarte personal, despre neputinţa tâlcuirii acestor cuvinte:

"Dragii mei, sunt convins că n-aţi înţeles nimic! Sunt convins că astăzi aşteptaţi de la mine să vă tâlcuiesc acest răspuns! Şi vă spun de Ia început: nu voi încerca să-l tâlcuiesc, pentru că nu pot! Dar cred că în neputinţa mea de a vi-l tâlcui va sta izbânda cuvântului meu de astăzi, pentru că în această neputinţă va consta însăşi tâlcuirea lui... Intregul moment al Bunei Vestiri se reazemă pe un singur cuvânt, pe ultimul al rostirii îngerului”.

Am redat în totalitate începutul predicii Mitropolitului Bartolomeu atât pentru frumuseţea rostirii, cât şi pentru faptul că ne dezvăluie stilul său unic de a predica. Este momentul să amintim, ca o remarcă asupra unicităţii predicii Mitropolitului Bartolomeu, ca întotdeauna trata o singură temă. Faptul, deja cunoscut, a fost remarcat de profesorii de teologie. Părintele profesor dr. Vasile Gordon, ucenicul părintelui Galeriu, scrie în cartea sa de omilii Mergând, învăţaţi3 despre apariţia unui stil nou în omiletica românească: stilul Bartolomeu.

Reluând, aşadar, tema fundamentală a acestei omilii bartolomiene la Buna Vestire o constituie ultimul cuvânt al rostirii îngerului, verbul a umbrii Mitropolitul Bartolomeu arată importanţa acestui cuvânt, prin care se produce practic întruparea. Cuvânt aparent banal în viaţa obişnuită, el are un înţeles special în Sfânta Scriptură, anume unul adânc duhovnicesc. Despre cuvântul a umbri cu înţeles duhovnicesc el spune că se găseşte de numai cinci ori în Sfânta Scriptură. De două ori în Vechiul Testament şi de trei ori în Noul Testament. înainte de a face referire la textele scriptu- ristice în care cuvântul „a umbri” are înţeles duhovnicesc, Mitropolitul Bartolomeu dă o excelentă definiţie teologică, duhovnicească a acestui verb, ca fiind „acţiunea prin care Dumnezeu îşi face simţită prezenţa şi îşi exercită puterea învăluit în taină”...

Primul text este din Cartea Ieşirii, capitolul 37, versetul 9. Conform poruncii primite de la Dumnezeu, proorocul Moise comandă meşterului Beţaleel şi echipei lui să făurească doi heruvimi din aur, care urmau să umbrească chivotul legii. Aici este vorba despre umbrire duhovnicească, spune Mitropolitul Bartolomeu, chivotul fiind deja în cort, la umbră.

Al doilea text este din Cartea Numerilor şi se referă la perdeaua despărţitoare dintre Sfânta şi Sfânta Sfintelor; perdeaua va fi folosită şi în Templul lui Solomon din Ierusalim. Această perdea nu avea doar rolul despărţitor dintre cele două încăperi ale cortului, Sfânta şi Sfânta Sfintelor, ci ea adumbrea încăperea numită Sfânta Sfintelor, locul cel mai tainic al Cortului sau al Templului. Aici se aflau chivotul legii, toiagul lui Aaron şi vasul cu mană (cf. Numerii 17, 6). De aceea era numită perdeaua adumbritoa- re, căci ea păstra misterul, taina sfinţeniei lui Dumnezeu de vederea ochilor oamenilor de rând.

Trece apoi la câteva texte de mare adâncime duhovnicească din Noul Testament Primul text este din Faptele Apostolilor, unde este folosit ca substantiv. Aici se povesteşte că în timp ce Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan mergeau la templu, „cei care credeau în Domnul scoteau pe cei bolnavi în uliţe, ca măcar umbra lui Petru să-i umbrească pe vreunul dintre ei" (Fapte 5, 16). Tămăduirea pe care o aşteptau bolnavii era prin umbra lui Petru. Această umbră - zice Mitropolitul Bartolomeu - era prezenţa şi puterea lui Dumnezeu prin unul din sfinţii Săi.

Mult mai puternică - spune mai departe - este prezenţa harului Duhului Sfânt pe Muntele Tabor. Căzuţi în uimire şi contemplare, cei trei Apostoli, Petru, Ioan şi Iacob, L-au văzut pe Mântuitorul Iisus Hristos în slavă cerească, schimbat la faţă. Uimirea, bucuria, mulţumirea şi recunoştinţa lor a fost exprimată de Sfântul Petru prin propunerea făcută lui Hristos de a face trei colibe. Nu şi-a terminat însă vorbirea: „In timp ce el încă vorbea, un nor luminos a venit şi i-a umbrit, iar din nor s-a auzit un glas: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; de Acesta să ascultaţi»” (Matei 17, 5-6).

Mitropolitul Bartolomeu face aici o remarcă de mare adâncime teologică. El spune: „Atunci când au fost umbriţi de norul de lumină şi au auzit glasul Tatălui, Apostolii au înţeles că şi ei fac parte din taină, că sunt în interiorul tainei”.

Acestea sunt referirile scripturistice pe care le face Mitropolitul Bartolomeu cu un scop bine definit.

Am zice că sfântul arhanghel Gavriil doreşte să întărească credinţa Fecioarei Maria în puterea lui Dumnezeu, arătând minunea zămislirii Sfintei Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul. Mitropolitul Bartolomeu, prin exemplele amintite, în care puterea lucrării lui Dumnezeu creşte în mod gradat, doreşte să întărească şi să lumineze credinţa ascultătorilor în posibilitatea minunii zămislirii Preacuratei Fecioare prin puterea lui Dumnezeu, prin adumbrirea Duhului Sfânt.

Mitropolitul Bartolomeu nu recurge la tâlcuirii simbolice. Caracteristica vieţii sale era o dublă ancorare în adevăr şi în realitate. Ancorare prin credinţă în Dumnezeu, ca adevăr absolut şi ancorare în lumea umană, ca realitate creată. Aşadar „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine (Mărie) şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (.Luca 1, 35). „Puterea lui Dumnezeu va lucra asupra trupului tău. A te adumbri puterea Celui Preaînalt înseamnă a zămisli de la El, fără nuntă şi fără mire”.

Mitropolitul Bartolomeu nu speculează teologic, ci îndeamnă la o adâncă cinstire a tainei. Nu explicarea şi tâl- cuirea ei este importantă, căci taina este taină şi rămâne în veci taină, ci cinstirea ei. Uimirea cu bună-credinţă, nevinovăţie şi cinste, slăvind minunându-se taina lui Dumnezeu, uneori chiar prin tăcere. „Cu lumina mea sporesc a lumii taină”, zice poetul Lucian Blaga. Pe această linie a smereniei, cuviinţei şi cuminţeniei merge Mitropolitul Bartolomeu. Credinţa cea adevărată are multe taine, este un univers nesfârşit de taine.

Mitropolitul Bartolomeu, care era prin excelenţă un învăţat, se dovedeşte a fi mai presus de toate un credincios, un om pătruns de fiorul tainei. El denunţă dorinţa, apetitul lumii moderne de a cunoaşte totul, de a rosti totul, de a devora tainele. Acest lucru duce la dezumanizare, la pierderea fiorului sacru al credinţei, la desacralizare.
El îi îndeamnă pe ascultători la mirare în faţa tainelor lui Dumnezeu, în faţa tainei vieţii, a tainelor naturii. „Bucuria unui răsărit de lună, ca taină şi lucrare a lui Dumnezeu, te face mai om decât calculele ştiinţifice ale modului: cum se petrece un răsărit de lună?” Mirarea, uimirea, minunarea, tăcerea, cuviinţa, teama sfântă faţă de Dumnezeu sunt bogăţia duhovnicească a sufletului omenesc.

Momentul Bunei Vestiri este văzut de Mitropolitul Bartolomeu în adevărul său teologic adânc. Este momentul şi punctul de întâlnire al umanităţii cu divinitatea. Doar omul se poate întâlni cu Dumnezeu, poate dialoga cu El în mod raţional, îl poate iubi. Celelalte fiinţe create se supun legilor cauzale. „O căprioară, cu toată gingăşia ei - spune Mitropolitul Bartolomeu -, nu poate contempla un răsărit de lună”. Momentul Bunei Vestiri este punctul de plecare, începutul noii creaţii. „Ea începe cu zămislirea noului Adam, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos”.

La început Duhul (Sfânt) lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor, a pământului netocmit şi gol, dându-i căldură şi sămânţă de viaţă, care culmina cu aducerea la viaţă a omului. „Acelaşi Duh Sfânt al lui Dumnezeu, prin puterea Sa dumnezeiască, Se coboară în mintea, în sufletul şi trupul Preacuratei Fecioare Maria. Acesta o pregăteşte spre a primi direct de la Dumnezeu sămânţa noului Adam, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin Care se reînnoieşte toată făptura”.

"Taina Bunei Vestiri - zice Mitropolitul Bartolomeu - este naşterea din nou a lumii, plinirea rânduielii dumnezeieşti. Cel care S-a născut din Tată fără de mamă acum Se naşte din mamă fără de tatăvEl face din umila fiinţă a Măriei cea mai fericită femeie de pe pământ. Preacurata Fecioară Maria a fost însă şi cea mai neînţeleasă fiinţă de pe pământ până astăzi".

De aceea Preacurata Maică a Domnului, care a suferit la piciorul crucii, care la Răstignirea fiului ei a auzit loviturile de ciocan care străpungeau cu piroane mâinile Lui străpungându-i inima, este fiinţa cea mai aproape de oameni după Dumnezeu. Ea este aceea care cunoaşte cel mai bine ce înseamnă suferinţa omenească şi se apleacă cu iubire şi cu milă asupra ei.

Mitropolitul Bartolomeu vede în viaţa plină de umilinţă şi de smerenie a Maicii Domnului, de la Naşterea din Betleem până la Răstignirea de pe Golgota, adânca ei legătură cu oamenii care suferă.

"In faţa icoanei Maicii Domnului - zice Mitropolitul Bartolomeu -, de-a lungul secolelor şi mileniilor, s-au grămădit munţii de suspine şi pâraie de lacrimi. Atunci când ne simţim părăsiţi chiar de Dumnezeu, când avem acel sentiment aşa de vinovat, dar uneori aşa de omenesc, o chemăm în ajutor pe Maica Domnului, pentru că ne-o simţim aproape. Pentru că ea face parte din neamul omenesc şi pe ea a ales-o Dumnezeu ca să Se întrupeze, să devină Om ca noi, luând asupră-Şi păcatele noastre. Şi o rugăm pentru că ea este prin excelenţă rugătoarea noastră, rugătoarea noastră de taină. Ea se roagă pentru noi de-a lungul secolelor şi se va ruga şi la sfârşitul acestei lumi”.

Am spus că Mitropolitul Bartolomeu, în toate cuvintele şi faptele lui, se manifestă nu ca omul de ştiinţă, ca poet, scriitor şi teolog, ci ca omul de credinţă. Credinţa vie se păstrează într-un adânc de smerenie şi nu poate fiinţa în afara smereniei. Astfel el sfârşeşte cuvântul său de învăţătură cu sentimentul de părtăşie, de solidaritate cu păstoriţii săi, spunând:

"Când va şedea de-a dreapta tronului de judecată al fiului ei, tron în faţa căruia noi toţi, întreaga omenire, vom sta cu genunchii tremurând, căci, Doamne, cine se va socoti vrednic să stea drept înaintea judecăţii lui Dumnezeu, Maica Domnului va interveni şi atunci".

Mitropolitul Bartolomeu transmite celor ce-l ascultă încredere în Dumnezeu şi încredere în mijlocirile Maicii Domnului. El afirmă cu tărie că atunci când toţi oamenii vor tremura înaintea sentinţei judecăţii finale a lui Hristos, Maica Domnului va interveni aşa cum a făcut-o la Nunta din Cana Galileii. Atunci pentru a salva demnitatea familiei, iar la sfârşit din milă şi iubire pentru a-i salva pe cei care din slăbiciunea trupului omenesc au păcătuit, păstrându-şi totuşi credinţa în Hristos şi în mijlocirile Preacuratei Sale Maici. Prin Mitropolitul Bartolomeu a vorbit Hristos şi Duhul lui Dumnezeu, tradiţia şi teologia Bisericii în care el a trăit viu. Cuvintele şi rugăciunile lui să fie tuturor spre luminare şi spre ajutor.

(Cuvânt rostit Ia Simpozionul dedicat Mitropolitului Bartolomeu, Suceava, 2019)

Arhimandrit Andrei Coroian

Fragment din cartea "Binecuvântări lăsate de Mitropolitul Bartolomeu Anania", Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Binecuvântări lăsate de Mitropolitul Bartolomeu Anania"

Note:

1 „Ortodoxia”, Revista Patriarhiei Române, anul XXXII, nr. 3, iulie-septembrie, Bucureşti, 1980.

2 Mitropolitul Bartolomeu Anania, Predici la Sărbătorile Maicii Domnului, Colecţie audio.

3 Pr. prof. dr. Vasile Gordon, Mergând, învăţaţi. Predici pentru toate Duminicile şi Sărbătorile de peste an, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006.

 

• Iata roaba Domnului
  Publicat in : Predici - Predica
• Sinaxar Buna Vestire
  Publicat in : Buna Vestire
• Buna Vestire - Neprihanita zamislire a lui Hristos in sanul Mariei
  Publicat in : Buna Vestire
• Buna Vestire - temelia tuturor praznicelor
  Publicat in : Predici - Predica