Datornicul nemilostiv

Datornicul nemilostiv Mareste imaginea.

Dumnezeu scos din sarite
Evanghelia duminicii a XI-a dupa Rusalii

23. Asemanatu-s-a imparatia cerurilor omului imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale.
24.

Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti.
25. Dar neavand el cu ce sa plateasca, stapanul sau a poruncit sa fie vandut el si femeia si copii si pe toate cate le are, ca sa se plateasca.
26. Deci, cazandu-i in genunchi, sluga aceea i se inchina, zicand: Doamne, ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot.
27. Iar stapanul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria.
28. Dar, iesind, sluga aceea a gasit pe unul dintre cei ce slujeau cu el si care-i datora o suta de dinari. Si punand mana pe el, il sugruma zicand: Plateste-mi ce esti dator.
29. Deci, cazand cel ce era sluga ca si el, il ruga zicand: Ingaduieste-ma si iti voi plati.
30. Iar el nu voia, ci, mergand, l-a aruncat in inchisoare, pana ce va plati datoria.
31. Iar celelalte slugi, vazand deci cele petrecute, s-au intristat foarte si, venind, au spus stapanului toate cele intamplate.
32. Atunci, chemandu-l stapanul sau ii zise: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat.
33. Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine?
34. Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i va plati toata datoria.
35. Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta - fiecare fratelui sau - din inimile voastre.

Iisus a rostit pilda aceasta in contextul in care i-a invatat pe Ucenici ce inseamna iubirea fata de aproapele si de cate ori se cuvine a-l ierta. De aceea, Evanghelia programata spre lecturare in duminica acestei saptamani poate fi definita drept Evanghelia iertarii fiindca isi focalizeaza intregul demers pe marea tema a iubirii divino-umana ce se concretizeaza in iertare.

Datoria colosala
Prin pilda de fata, Iisus ironizeaza si totodata condamna firea stricata si rea a omului care in relatia cu Dumnezeu vrea intotdeauna sa i se dea dreptate, iar in cea cu aproapele sa fie razbunat. Ba, de ce sa nu recunoastem, in relatia cu cei mari, cu cei cu putere si bogatii se comporta nefiresc de lingusitor, pe cand in relatia cu cei inferiori ia mereu o atitudine despotica. De aceea se si spune ca adevaratul caracter al omului poate fi depistat doar cand are o functie importanta si cand se manie. Nici ca se putea o ilustrare mai evidenta a acestui adevar decat in pilda cu datornicul nemilostiv.

„Un stapan, zice Domnul, a chemat odata pe toti datornicii sai“, cu scopul de a se face un bilant al averilor sale si de a i se si restitui cu acest prilej tot ceea ce i se datora sau macar de a mai acorda o amanare pentru cei aflati in imposibilitate de plata. Se subintelege ca pentru toti venise timpul scadentei. Printre cei debitori s-a aflat si un oarecare ce datora imensa suma de zece mii de talanti de argint, adica respectivul avea de restituit stapanului sau nu mai putin decat 350.000 kg, suma grea chiar si pentru o tara, si cu atat mai mult pentru un om.

Se impune sublinierea ca Stapanul la care se raporteaza Iisus este Dumnezeu, iar slugile datornice suntem noi toti, fiecare cu datoria lui, mai mare ori mai mica. Iisus a pus in scena cazul unui imparat, plecand de la premiza ca iudeii stiau exact ca este vorba de Dumnezeu. Ei au fost printre putinele popoare ale lumii care aveau sistemul de conducere teocratic in baza caruia Regele adevarat era Dumnezeu (cf. Exod 15,18), iar functionarii de stat erau slugile Sale (Is. 36,2).

Pretul fatarniciei
Ideea de socoteala financiara era cunoscuta timpului. Era vorba de balanta financiara ce se efectua periodic pentru cei care luau de la stapanire in arenda impozitul populatiei catre stat ori taxele vamale. Cei ce luau in arenda impozitele erau tentati sa-si insuseasca o parte din bani ori sa exploateze populatia (cazul lui Zaheu).
Datorand o suma atat de mare, conform uzantei timpului, valabil si la evrei, cel devenit insolvabil la vremea scadentei urma sa fie vandut ca sclav impreuna cu sotia si copiii si i se confiscau toate bunurile mobile si imobile.

Parabola este totusi greu de interpretat daca luam in calcul practica iudaica de a-i elibera neconditionat pe toti sclavii dupa sase ani de sclavie dimpreuna cu toti membrii familiei, indiferent de suma datorata. De retinut ca Hristos stia bine regula jocului si, de aceea, spune ca Stapanul a poruncit sa fie vandut ca sclav. In cazul de fata situatia ia o intorsatura dramatica fiindca este vorba de vinderea unor straini care nu cunosc mila si nici legea lui Dumnezeu de a-i mai elibera vreodata pe sclavi.

Pilda lui Hristos se focalizeaza pe ideea ca datornicul n-a stiut sa profite de sansa exceptionala ce i s-a oferit de a ramane si cu o suma fabuloasa de daruri, si in acelasi timp liber impreuna cu toata familia sa. Deci putea ramane si cu banii si in gratiile stapanului doar pentru simplul fapt ca, pentru moment, a facut un act de smerenie. Bine era sa fi ramas consecvent in demersul sau.

De la sublim la ridicol
Cazul datornicului din evanghelie se constituie intr-un serios semnal de alarma pentru noi toti. Se impune sa realizam cat de usor putem pierde imensele bunatati pe care ni le-a programat Dumnezeu, dar pe care, atentie, ni le-a si conditionat de porunca iubirii concretizata prin acte de caritate si prin iertare. Am putea chiar numi pilda de azi de la sublim la ridicol.

Scopul prioritar al venirii lui Hristos in lume a fost sa invete, fiindca „invatatura Lui toate neamurile o asteptau“ (Is. 42, 4), iar Tatal L-a trimis cu mandatul precis de a fi „Lumina popoarelor ca sa duca mantuirea Lui pana la marginile pamantului“ (Is. 49,6). Cand s-a numit pe Sine Insusi Lumina lumii a atentionat ca El singur detine adevarul mantuitor si ne-a adus tuturor lumina cunostintei de Dumnezeu, invatandu-ne si cum ne putem mantui. Tot mesajul Sau este centrat pe ideea pildei din Evanghelia de astazi care ne atentioneaza cu gravitate ca pe niste oameni maturi ca in functie de atitudinea noastra fata de aproapele, Dumnezeu trece aproape instantaneu de la mila si iubire la dreptate si pedeapsa.

Hristos continua mesajul dat tot de El prin profetul ce zice: „daca dreptul se va abate de la dreptatea sa si va incepe sa faca nelegiuire, va muri pentru aceasta. De asemenea, daca pacatosul s-a intors de la pacatul sau si a inceput sa faca judecata si dreptate, pentru aceasta el va trai“ (Iez. 33, 18-19).

Am auzit adesea pe unii teologi afirmand ca Dumnezeu este doar iubitor, iar nu si judecator. Poate ca ei au citit alta Biblie fiindca si aici Iisus ne atentioneaza ca vremea socotelilor cu datornicii nu este altceva decat timpul judecatii divine, cand se va face infricosatoarea evaluare a faptelor omului. Acesta va fi iertat si va afla mila la Dumnezeu, doar in functie de mila pe care a avut-o la randul sau, in calatoria acestei vieti, cu aproapele sau. Deci este o mare eroare teologica si o grava dezinformare a credinciosilor daca li se propovaduieste exclusiv un Dumnezeu al milei nu si al dreptatii. Ar fi cea mai mare nedreptate, dupa cea mai simpla logica, de a fi iertat din oficiu atat cel drept si cinstit, cat si talharul, hotul si criminalul.

Conditiile iertarii adevarate
Luandu-se probabil pe sine ca reper, Sf. Efrem Sirul afirma ca in Biserica toti sunt sfinti si toti sunt pacatosi. Afirmatia, daca nu se refera exclusiv la sine, este cam indrazneata. Poate voia sa spuna ca toti sunt pacatosi, iar sfinti numai ca vocatie, ca devenire. Care oare dintre noi, chiar daca ne-am numi sfinti asemenea celor din Biserica primara, in baza harului primit la botez, am putea spune ca suntem oameni dupa inima lui Dumnezeu? Este o amagire sa credem ca in Biserica primelor veacuri erau numai sfinti. Citandu-l pe profetul Isaia, Sf. Pavel constata si el cu amaraciune ca „toti s-au abatut, impreuna, netrebnici s-au facut. Nu este cine sa faca binele, nici macar unul nu este“ (Rom. 3,12). In orice caz, invatatura lui Iisus este categorica, singurul bine pe care-l poate face omul pe pamant este practicarea iubirii, concretizata si prin iertarea aproapelui ori de cate ori s-ar impune, avandu-L ca model doar pe Dumnezeu.

Ar mai fi totusi ceva de adaugat si anume cand si de cate ori il iertam pe aproapele nostru? Si mai ales de cate ori trebuie sa-l iertam? Trebuie oare sa tragem concluzia pripita ca Iisus ne obliga sa iertam pur si simplu, din oficiu, fiindca asa ar ierta si Dumnezeu? Raspunsul il aflam tot in Evanghelie.

Petru a intrebat in numele tuturor: „de cate ori, daca mi-a gresit un frate, trebuie sa-l iert?“. Raspunsul in perfect acord cu Biblia il da doar Sf. Luca (cap.17) unde zice: „Daca fratele tau pacatuieste impotriva ta, mustra-l! Si daca-i pare rau iarta-l! Si chiar daca pacatuieste impotriva ta de sapte ori pe zi si tot de sapte ori pe zi se intoarce la tine si zice: «Imi pare rau!», sa-l ierti!“

Este clar ca Luca il completeaza pe Matei. De retinut ca termenul „frate“ sau „sora“ se refera, in cazul de fata, la cei de aceeasi credinta cu tine. O conditie necesara a iertarii ramane totusi regretul pentru greseala exteriorizata printr-un gest usor sesizabil. Deci il ierti doar daca ii pare rau si se pocaieste intrucat nu-i foloseste la nimic sa-l ierti din oficiu, fiindca in acest caz nu-i vorba de o iertare propriu-zisa, ci de o pura teorie, atat din partea ofensatorului, cat si a celui ofensat.

Crestin cu intermitente
Chiar daca iertarea devine porunca nelimitata intrucat cifra sapte exprima in Antichitate desavarsirea, si cu atat mai mult de sapte zeci de ori cate sapte, pentru cel care nu-si regreta greseala si nu-si cere iertare nu exista de fapt iertare decat in teorie. Profetul Iezechiel spunea ca Dumnezeu nu vrea moartea celui pacatos, ci ca sa se intoarca de pe caile gresite ale pacatului si sa traiasca (Iez. 18,23). Pe de alta parte, sa nu ne inchipuim ca ar fi suficient doar regretul pentru pacatul comis, ci se impune incetarea imediata de a mai pacatui, si daca se poate repararea acestuia. Vamesul Zaheu a spus ca restituie tot ceea ce a luat cu de-a sila si intoarce chiar impatrit.

Nu-mi pot permite sa-i gresesc la infinit aproapelui meu, sa-l jefuiesc de miliarde apoi sa nu mai fur, pozand in om cinstit si mancand linistit banii, plecand de la premiza ca acela, fiind un bun crestin, ma iarta mereu. Nu avem voie sa ne amagim, cum din pacate cred multi, ca Dumnezeul descoperit noua de Hristos este doar milostiv si iubitor si ma iarta intotdeauna din oficiu fara a necesita vreun efort din partea mea. Cine crede astfel, nu citeste Scriptura decat pe paragrafe.

Prostia si nestiinta nu scuza greseala
Din textul de azi se mai detaseaza ideea ca toti gresim ca oameni, atat unii fata de altii, cat si toti laolalta fata de Dumnezeu si avem nevoie acuta de iertare. Printre ultimele cuvinte de pe cruce ale lui Iisus au fost si acestea: „Doamne, iarta-le ca nu stiu ce fac!“. Intr-adevar, unii dintre cei ce luasera parte la supliciul lui Iisus o facusera din nestiinta, dar cum Iisus se roaga si pentru acestia denota clar ca suntem vinovati la Dumnezeu si pentru pacatele pe care le-am savarsit fara intentie si din nestiinta, adica pe care nu le constientizam ca sunt grave si ca necesita ispasire.

Daca nu cunosti un pacat, nu rezulta in mod automat ca nu esti si vinovat, asa cum necunoscand o lege omeneasca pe care o incalci nu-ti acorda nimeni prezumtia de nevinovatie. Chiar daca uneori nestiinta poate micsora vina, in nici un caz nu o poate desfiinta cu totul.

In concluzie, prin aceasta pilda Iisus a vrut sa ne invete doua lucruri, primul ca noi trebuie sa ne recunoastem greselile noastre, iar al doilea ca trebuie sa iertam celor care ne gresesc noua, daca vrem ca la randul nostru sa fim iertati de Dumnezeu-Milostivul.

pr. prof. univ. dr. Petre SEMEN
Sursa:ziarullumina.ro

.

19 August 2014

Vizualizari: 1227

Voteaza:

Datornicul nemilostiv 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE