Inmultirea painilor

Inmultirea painilor Mareste imaginea.

Duminica a VIII-a dupa Rusalii. Inmultirea pâinilor (Matei 14,14; Marcu 6, 30; Ioan 6,1)

a) Când pântecele vorbeşte
Irod îl omorâse deja pe Sfântul Ioan Botezătorul. Ucenicii lui îi îngropaseră trupul fără cap. Şi au mers în Capernaum şi I-au dat lui Hristos această veste tristă (v. Matei 14,12). Şi auzind lisus, a plecat de acolo cu corabia la loc singuratic (Matei 14,13). Din câte se pare, a intrat într-o grotă, pentru a plânge tăierea nedreaptă a Botezătorului. Nu ştim cât timp a rămas singur. Poate chiar o noapte întreagă.

Oamenii au aflat că Hristos a plecat în pustiu şi au venit după El pe jos, din cetăţi (Matei 14,13). Au adus cu ei şi bolnavi, pentru a-i vindeca. De unde să ştie ei drama prin care trecea Domnul? De unde să ştie ei dacă Domnul va avea tărie să-i asculte? Dar, în ciuda tristeţii Sale, a stat şi i-a învăţat până seara. Atunci, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au spus: locul este pustiu şi iată că vremea a trecut: Dă drumul mulţimilor ca să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare (Matei 14, 15). Iar El a făcut cunoscuta minune, că din doi peşti şi cinci pâini a săturat toată acea mare de lume. Au şi rămas douăsprezece coşuri pline cu firimituri.

Şi, în timp ce poporul până atunci văzuse la Hristos multe minuni, vindecându-i pe paralitici, pe surzi, pe orbi, scoţând demoni, înviind morţi, această minune de care au beneficiat acum, cu care li se săturase pântecele, i-a făcut să-L vadă pe Hristos cu alţi ochi. Spuneau: Acesta este într-adevăr Profetul Care va să vină în lume (Ioan 6, 14). Şi uitaţi la ce s-au gândit: au discutat între ei să-L răpească, să-L ducă în capitală la Ierusalim şi să-L proclame rege (v. Ioan 6, 15), gândind: „Noi vom sta şi El ne va hrăni fără să muncim. Este exact ce avem nevoie!" Astfel vorbeau ei, „teologhisind" cu pântecele.

Au auzit asta şi ucenicii lui Hristos şi, din câte se pare, le-a plăcut. Iar Hristos, pentru a le arăta cât de grave erau lucrurile, i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor (v. Matei 14, 22). Insă lumea nu voia să plece de lângă Hristos. Atunci Iisus a plecat El singur şi S-a dus în munte (v. Ioan 6, 15) şi S-a rugat până în revărsatul zorilor. Apoi a coborât spre mare şi i-a salvat pe ucenicii Săi din furtună, şi astfel au mers împreună spre Capernaum (v. Matei 14, 23-34).

Mulţimea care era pe munte, crezând că Hristos şi ucenicii Săi s-au îndepărtat să doarmă, s-a culcat şi ea pe munte. Insă dimineaţa a văzut că a rămas singură şi, luând bărcile, a ajuns la Capernaum, căutându-L pe Hristos (v. Ioan 6, 24). L-au găsit în faţă pe ţărm şi L-au întrebat: Invăţătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răspuns zicând: Adevăr, adevăr vă spun: nu pentru că aţi văzut minuni Mă căutaţi, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne intru viaţa veşnică, pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El Şi-a pus pecetea Dumnezeu-Tatăl (Ioan 6, 25-27).

Noi ce fel de Hristos vrem? Sa ne umple pântecele şi să ne rezolve problemele pământeşti sau să ne dăruiască viaţa cea veşnică? Cugetul pe care-l avem e în funcţie de viaţa pe care o trăim. Dacă avem ca dumnezeu pântecele nostru (v. Filipeni 3,19), atunci vrem şi noi un Hristos Care să ne facă minuni şi să ne dea soluţii la problemele noastre.

Dacă însă ne stăpânim pântecele, dacă adică iubim postul, dacă flămânzim trupeşte de dragul lui Hristos, atunci îl vom vedea pe Hristos cu alţi ochi, mai buni, ca Mântuitor al sufletelor noastre. Ne îndoim? Să încercăm. Să rămânem nemâncaţi de dragul lui Hristos măcar o zi. De altfel, El a rămas nemâncat de dragul nostru patruzeci de zile (v. Matei 4,2). Şi atunci vom vedea singuri diferenţa. Sau poate nu merită să o facem? Dacă nu o facem, atunci nu merităm noi!

b) Cum trebuie să mâncăm?

Luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat... (Matei 14, 19). Privind la cer. Desigur, nu întâmplător, ci pentru a ne învăţa că, de fiecare dată când mâncăm, trebuie să facem şi noi la fel: să ridicăm ochii către înălţime, mulţumind lui Dumnezeu.

Deoarece mâncarea pe care o mâncăm este produsă de El, este continuarea creaţiei Sale. Conştientizăm faptul că mâncarea pe care o mâncăm - legume, zarzavaturi, fructe şi toate cele ce ne menţin în viaţă -, toate sunt lucrarea lui Dumnezeu? Am conştientizat, de asemenea, că atunci când mâncăm până la saturarea pântecelui şi aruncăm la gunoi ce ne rămâne, alţi confraţi nu au nimic de mâncare şi mor de foame? Ne-am gândit vreodată şi ne-am făcut probleme că în această lume civilizată la fiecare trei secunde moare un copil de foame? Mor în jur de zece milioane pe an!

In Africa există un neam unde oamenii beau apă îngenuncheaţi, în semn de mulţumire faţă de Dumnezeu, Care le dăruieşte acest mare dar ce îi menţine în viaţă. Asta ne spune că vremea mesei este sfântă. Nu datorită mâncării în sine, ci datorită faptului că mâncarea pe care o mâncăm ne menţine în viaţă. Mâncăm ca să trăim şi trăim ca să împlinim voia lui Dumnezeu. De aceea înainte de masă şi după masă ne facem rugăciunea. In mănăstiri s-a instituit o slujbă specială a mesei. Un părinte spunea: Trei lucruri sunt esenţiale pentru monahi, către care trebuie să vină cu frică şi cu bucurie duhovnicească. Primul este primirea Sfintelor Taine, al doilea este primirea mesei şi al treilea este spălarea (probabil că spălarea trupului se făcea atunci foarte rar1). De aceea monahii şi merg la masă pentru a mânca cu aceleaşi veşminte bune cu care merg şi la biserică.

Când masa se consumă întru această simţire, devine binecuvântare, rugăciune, sfinţire. Altfel, ea devine boală dezgustătoare şi nesatisfăcătoare. Dovadă: un părinte harismatic, mâncând împreună cu alţii la masă, i-a văzut pe unii mâncând miere, pe alţii pâine, iar pe alţii excremente. Dar de fapt toţi mâncau acelaşi fel de mâncare. L-a rugat pe Dumnezeu să-i tâlcuiască această vedenie şi Preabunul Dumnezeu i-a descoperit-o. „Aceştia care par că mănâncă miere sunt cei care stau la masă cu frica lui Dumnezeu şi cu bucurie duhovnicească şi se roagă; astfel, rugăciunea lor urcă la Dumnezeu ca tămâia. Cei care par că mănâncă pâine mulţumesc lui Dumnezeu pentru bunătăţile primite (v. I Corinteni 10, 31). Iar cei care par că mănâncă murdării bombăne şi spun: Asta e bună, asta nu."2 Noi cu ce gând mâncăm?

De asemenea, e important şi cum, cu ce dispoziţie sufletească, cu ce cuget pregătim mâncarea. Dacă facem aceasta cu rugăciune, cu psalmodiere, în curăţie, atunci şi mâncarea este gustoasă. Dacă aceasta se face însă cu înjurături şi în ritm de muzică stricată, atunci mâncarea este sălcie.

Se zice că arhiepiscopul rus Atanasie de Kazan s-a aşezat la o masă şi i-au adus peşte. Iar peştele mirosea.

- Să nu se atingă nimeni! Aruncaţi-l!, a strigat episcopul şi a poruncit că vină bucătarul.

- Ce ai păţit? Ce ai pe mâini, pe degetele tale?, l-a întrebat arhiepiscopul.

- Păi... eu, când curăţăm peştele, m-am tăiat la mână, a răspuns acesta.

- Şi ce ai spus în clipa aceea, când te-ai tăiat? Şi a răspuns:

- Am spus... La dracu! Episcopul spuse:

- Fraţii mei, peştele pute cu totul, deoarece bucătarul care l-a gătit a hulit. De aceea, vă rog, aruncaţi-l!

Gândiţi-vă acum ce gust au mesele mari şi oficiale ale mai-ma-rilor lumii, unde se servesc mâncăruri pregătite în sunetele muzicii sataniste, în hule şi altele, şi ce gust au chiar şi cele mai simple mâncăruri ale creştinilor, care nu numai că se pregătesc cu rugăciune, dar se şi mănâncă tot cu rugăciune! Mulţi pelerini care vizitează Sfântul Munte |vorbesc despre mâncărurile de acolo. „Poate că mâncarea pe care am mâncat-o să fi fost fără ulei, dar a fost foarte gustoasă." I-a dat gust toată atmosfera duhovnicească din vremea mesei. (Cercetări ştiinţifice au arătat că atunci când apa „aude" rugăciuni, cuvinte duhovniceşti, îşi schimbă structura. Să fie oare întâmplător? Să învăţăm şi noi prin urmare să ne bucurăm de darurile lui Dumnezeu, cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.)

c) Când Hristos Se îngrijeşte de noi

Hristos propovăduia pe munte şi era lume multă, numai bărbaţi erau cinci mii (v. Matei 14, 20). Probabil că erau cel puţin tot atâtea mii de femei şi tot atâtea mii de copii care îşi urmau părinţii. Deci, în jur de cincisprezece mii de oameni s-au adunat ca să-L asculte pe Hristos. S-a înserat şi lumea era flămândă şi obosită. Cu toate acestea, Hristos continua predica, trimiţând mesajul că vrea să ne ostenim şi să flămânzim de dragul Său. Este cea mai bună mâncare pentru sufletul nostru.

Ucenicii care aveau un alt gând, lumesc, I-au zis lui Hristos: Locul este pustiu şi iată că vremea a trecut. Dă drumul mulţimilor să se ducă prin sate, să-şi cumpere de mâncare (Matei 14, 15). Iar Hristos le-a răspuns: Nu trebuie să se ducă. Daţi-le voi să mănânce! (Matei 14,16). Insă lor le era imposibil aceasta: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti (Matei 14, 17). Aşa şi-au justificat ei poziţia. Insă Hristos ştia asta. Dar le spusese: „N-au de ce să plece. Daţi-le voi să mănânce!", aşteptând să vadă împotrivirea lor. Nu cumva urmau să-I zică: „Ai făcut atâtea minuni până acum, şi morţi ai înviat, însă asta numai Tu poţi s-o faci!"? Dar nu I-au zis-o.

Văzând necredinţa lor, le-a cerut să-I aducă peştii şi pâinile pe care le aveau. Gândiţi-vă cât de puţini ar fi mâncat din ele. Insă aceste puţine merinde pe care le aveau i-au săturat pe toţi. Poate nu aveau credinţă, însă aveau inimă, şi de aceea mai târziu au devenit mari sfinţi făcători de minuni. Hristos a luat pâinile şi peştii şi a poruncit mulţimii să se aşeze pe iarbă. Cincisprezece mii de oameni s-au aşezat pe iarbă să mănânce, fără a avea însă ceva de mâncare! Singura mâncare erau doi peşti şi cinci pâini, pe care Hristos le avea în mâinile Sale. Dar nimini nu I-a zis lui Hristos: „Unde e mâncarea pe care o vom mânca?"' Aveau în acea clipă încredere deplină în El.

Hristos a binecuvântat peştii şi pâinile, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor, le-a pus în coşuri pe care se pare că le-au adus atunci, din satele din jur, şi le-au împărţit lumii. Toţi s-au săturat şi au rămas şi douăsprezece coşuri cu resturi (v. Matei 14, 19-20)1. Hristos a făcut după câteva luni aceeaşi minune. Se urcase pe un mic munte, lângă lacul Galileei, iar oamenii au aflat. Au alergat la El (v. Matei 15, 29) şi nu mai plecau. Au stat lipiţi de El trei zile. Doar bărbaţi erau în jur de patru mii (v. Matei 15, 38). A binecuvântat atunci şapte pâini şi puţini peşti, pe care îi aduseseră ucenicii, şi a săturat din nou toată acea lume. Şi aici au rămas resturi. A fost a doua şi ultima oară când a săturat cu hrană trupească făpturile Sale, deoarece exact de aceste două daţi ei au lăsat toate şi s-au dăruit lui Hristos.

Mesajul este limpede: atunci când ne dăruim lui Hristos, El are grijă de nevoile noastre fireşti, fără să I-o cerem, exact aşa cum a făcut în cele două situaţii descrise mai sus. Ajunge doar să ne lipim de El. Ne şi zice: Nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca? Deoarece pe toate acestea păgânii le caută (Matei 6, 31). Voi însă căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor adăuga (Matei 6, 33). Fericiţi cei ce îşi pun încrederea în El!

ARHIMANDRIT VASILIOS BACOIANIS

TAINE ŞI DESCOPERIRI ÎN EVANGHELIILE DUMINICILOR,

Editura de Suflet
Editura Tabor

Cumpara cartea „TAINE ŞI DESCOPERIRI ÎN EVANGHELIILE DUMINICILOR”

Nota:
1 Domnul a binecuvântat pâinile şi am văzut urmarea binecuvântării Sale. Unde „cade" binecuvântarea Lui se fac minuni. Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l! (Facerea 1, 28). Şi iată urmarea binecuvântării Lui: din doi oameni, au ieşit până astăzi şapte miliarde de oameni. Şi zicând: Stăpâniţi-U, oamenii au primit putere să guverneze toată viaţa de pe pământ. Binecuvântarea Domnului se împarte oamenilor prin reprezentanţii Săi, prin preoţii Săi. „Binecuvântaţi!", zicem când vedem un preot, iar el răspunde: „Domnul!", adică: Să avem binecuvântarea Domnului!

08 August 2016

Vizualizari: 833

Voteaza:

Inmultirea painilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE