Evanghelia duminicii a 8-a dupa Rusalii (Inmultirea painilor): "In vremea aceea, Iisus a vazut multimea de oameni si I s-a facut mila de ei si a vindecat pe bolnavii lor. Iar cand s-a facut seara, ucenicii au venit la El si I-au zis: Locul este pustiu si vremea, iata, a trecut; deci, da drumul multimilor ca sa se duca in sate sa-si cumpere mancare. Iisus insa le-a raspuns: N-au trebuinta sa se duca; dati-le voi sa manance.
De cate ori ma aflu in lume si pasesc printre oameni imi place sa privesc chipurile lor. Fiecare din noi are ceva diferit "de spus" prin felul cum paseste, prin felul cum priveste. La felul cum priveste nu ma refer la cum se uita la mine, ci in privirea lui in care de cele mai multe ori se reflecta tristetea gandului, framantarea interioara, nelinistea.
Insa, referitor la privire ca o cautare a ochilor trupesti, sa nu uitam ca felul in care interpretam lucrurile ne va influenta viata, gandirea, nu in ultimul rand si credinta. Credinta poate fi vazuta, dar numai prin lumina ce o impartasesc lucrurile vazute si se reflecta in gandirea si trairea avuta. De aceea "nu poti sa-L vezi pe Dumnezeu daca Ii intorci spatele!" (Girel Barbu).
Aruncand o simpla privire in jurul nostru vedem straini. Vedem oameni care totusi au aceeasi agonie ca si noi, au aceleasi nevoi ca si noi, au aceeasi dorinta de a fi mai bine, mai bucurosi. Si intr-un fel aceasta este societatea in care traim. Iar noi cei credinciosi incercam sa schimbam aceasta societate. Sa incepem pana nu ne schimba societatea pe noi!
In minunea descrisa astazi, Hristos se ingrijeste de "straini" -aici pun in ghilimele pentru ca la Hristos nimeni nu este strain, nu-i vede cum ii vedem noi!-, de oamenii ce se stransesera in jurul Lui sa asculte cuvantul datator de Viata. Nu se precizeaza, dar cred ca uitasera de foame, de sete, de oboseala. "Caci nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu"(Mat. 4,4).
Oamenii nici macar nu au apucat sa ceara sa manance si grija Apostolilor pentru ei devine rugaciune catre Mantuitorul spre a le potoli si nevoile trupului. Aceasta grija a Apostolilor ma impresioneaza si in acelasi timp, cred si marturisesc ca trebuie sa ne fie si noua exemplu de urmat. Din acelasi motiv cred ca pana astazi rugaciunea Bisericii se alatura rugaciunii fiecarui crestin si continua sa faca minuni, chiar daca multi dintre noi inca se mai indoiesc.
In acelasi timp, aceasta grija devine si motivul pentru care Hristos face minunea. Nu cred ca era nevoie ca Apostolii sa ceara, stia mai bine decat ei Hristos, ci pentru inca o data ni se dezvaluie taina credintei: "Eu si tu, tu si Eu", Eu -Hristos- iti daruiesc, tu -suflete- cere. Iar cei ce nu au, sa stie ca "nu aveti pentru ca nu cereti" (Iacov 5,2).
Am spus de multe ori ca minunile Mantuitorului sunt pentru noi "nefiresti", pentru El totul este expresia Iubirii ce invinge legile acestei lumi pamantesti fara ca ele sa fie anulate. Frumusetea credintei se afla tocmai in faptul ca Hristos face minunea numai odata, ea insa se continua repetandu-se pana astazi ori de cate ori noi cerem ajutorul Lui. Acesta este un alt mod prin care El isi face simtita prezenta in viata noastra. De cele mai multe ori cerem lucruri pamantesti si El -Fiul Tatalui Ceresc- se ingrijeste personal sa ni le ofere, atat de minunata este credinta noastra.
Insa ingaduiti-mi sa subliniez un mic aspect. Ia cele cinci paini si doi pesti si le inalta catre Cer, binecuvantand dupa aceea si spunand Ucenicilor sa imparta multimii. Ia de la oameni aceste paini si pesti, ceea ce imi impartaseste gandul ca: numai daca noi avem ceva sa-I oferim poate El sa inmulteasca binecuvantand!. Daca nu erau aceste paini, nu ar fi avut ce sa inmulteasca. Nu ar fi avut ce sa binecuvanteaze! (Asta nu inseamna ca nu ar fi putut sa sature pe altfel pe cei prezenti, ci de felul in care vrea sa "colaboreze" cu noi!).
Daca eu nu Ii voi darui nimic Lui, nu are ce sa binecuvanteze in viata mea; dar daca eu dau cel mai mic lucru, El va inmulti fara intarziere. De multe ori in ultimul timp ma gandeam ca daca privim totul cu speranta ce izvoraste din convingerea ca spre binele meu lucreaza Hristos in viata mea, atunci credinta va aduce cu sine si mai multa credinta, dragostea va aduce si alta dragoste, nadejdea si alta nadejde. Atentie insa ca asa cum binele atrage binele, si raul poate aduce si mai mult rau. Daca voi pune inceput bun in gandul meu, optimismul va aduce ai alt optimism, pesimismul si alt pesimism. Si este foarte greu sa treci de la pesimism la optimism, dar nu acelasi lucru este valabil si de la optimism la pesimism.
Am putea asemana pesimismul cu poalele muntelui si optimismul cu varful lui. Este anevoios sa urci, dar odata ce-ai ajuns in varf nu e pacat sa te cobori la punctul initial? La inceput vedeai un urcus, o poteca. Cand esti in varf ce vezi?. Aproape totul! Ai o priveliste panoramica in care lucrurile se vad mult mai bine si frumusetea ti se descopera in toata splendoarea ei. Varful acesta este "credinta, nadejdea, dragostea".
"In credinta exista lumina de-ajuns pentru cei ce vor sa creada, si destule umbre ca sa orbeasca pe cei ce nu vor sa creada" (Blaise Pascal). Fiecare este liber sa vada ceea ce crede ca i se potriveste sufletului lui. Asta nu inseamna ca nu exista lumina. Faptul ca eu nu cred, nu inseamna ca Domnul nu se ingrijeste si de mine; faptul ca eu refuz sa cer nu inseamna ca El nu poate sa-mi daruiasca. Gandul cel bun ma va salva.
"Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorandu-se de la Parintele Luminilor, la care nu exista primenire sau umbra de schimbare." (Iacov 1,17).
Arhim. Siluan Visan.
Arhim. Siluan Visan
-
Datoria – emblema de onoare a crestinului
Publicat in : Religie -
Mult ni s-a dat, mult ni se cere
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Imbrobodirea romaneasca
Publicat in : Editoriale -
Creativitatea ca strategie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.