Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca

Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca Mareste imaginea.

Iubiti credinciosi,
Daca ne-am imagina postul ca un drum in urcus spre Inviere, am asemana fiecare duminica unui popas randuit de Dumnezeu pentru a ne spori puterea si dorinta de a merge mai departe, dar si de a intelege mai deplin sensul calatoriei noastre, nu numai in acest interval de timp pe care il reprezinta Postul Mare, ci si in intreaga noastra viata de crestini, pana la Invierea de obste.

Ne aflam astazi in duminica a cincea a Sfantului si Marelui Post, numita si a Sfintei Maria Egipteanca. Am putea intelege duminica de astazi, totusi, nu ca pe un popas, in sensul opririi vremelnice din urcusul nostru duhovnicesc, ci tot ca pe un drum, dar mai scurt, menit sa ne caleasca si sa ne pregateasca pentru a continua calea postului.

Am asemana Duminica Sfintei Maria Egipteanca unui oras aflat de-o parte pe calea postului, pentru a putea fi vizitat de cei care calatoresc spre Inviere. Vom strabate acest oras pe urmele Sfintei Maria Egipteanca, retinand cateva repere ale vietii ei, prin care sa recunoastem lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra, atunci cand punem inceput pocaintei.

Ce stim despre Maria Egipteanca? Cine a fost ea? Se poate raspunde: o desfranata. Unii pot spune: o pustnica. Sau, fara sa ezite: o sfanta. Maria Egipteanca este, inainte de orice, o minune, minunea transformarii unei pacatoase in sfanta. Povestea vietii ei este istoria acestei transformari.

Transformarea Mariei Egipteanca a inceput intr-un mod cu totul banal. A auzit, ca din intamplare, de marea sarbatoare a Sfintei Cruci, la care plecau la Ierusalim foarte multi oameni pentru a se inchina. Influentata de popularitatea deosebita a acestui eveniment, ca dusa de val, Maria, o femeie pacatoasa (indarjita in starea de pacatosenie), s-a hotarat sa mearga si ea la Ierusalim. Pe cat de banal este acest inceput al intoarcerii Mariei Egipteanca, pe atat este de mustrator pentru orice minte in care gandul la Dumnezeu apare ca o intamplare, ca o abatere de o clipa din goana gandurilor pacatoase.

Egipteanca s-a pomenit, astfel, in drum spre Ierusalim in cautarea Sfintei Cruci, inconstienta, inca, de faptul ca se indreapta spre un liman dumnezeiesc. Inca nu simtise ca s-a petrecut ceva cu ea, nu intervenise nici o diferenta intre desfranata si pelerina. Atunci cand a plecat spre Ierusalim, Maria a luat pacatul cu ea ca pe o unica bucurie sau nadejde si singurul mod de viata pe care si-l imagina. Putem sa ne recunoastem in acest mod de a ne intoarce la Dumnezeu? Cei mai multi nu stim de la inceput calea dreapta. De multe ori suntem siguri ca am pornit bine, dar privind inapoi, dupa cativa pasi ne dam seama ca am continuat sa cadem in vechile pacate, ca acestea si-au schimbat in noi doar aparenta. De fapt, ele continua sa se lupte cu noi, iar lupta este cu atat mai crancena cu cat vrem mai mult sa le alungam si sa ne indreptam viata. Avand, insa, inainte Crucea, ca si Maria Egipteanca, ramanem in raza puterii ei de a ne trage inainte si de a vindeca in noi chipul dumnezeiesc ranit de pacate. O stihira din aceasta duminica spune: „Puterea Crucii Tale, Hristoase, a facut minune; ca si aceea care mai inainte era desfranata, s-a nevoit cu nevointa pustniceasca. De unde si lepadand neputinta, vitejeste a stat impotriva diavolului. Pentru aceasta luand si rasplata biruintei, se roaga pentru sufletele noastre."

Maria a plecat din Egipt ca pacatoasa si tot asa a ajuns la Ierusalim. Gandindu-se ca in Sfintele Scripturi Egiptul este simbolul pacatului, iar Ierusalimul – cetatea mantuirii, in care locuieste pacea lui Dumnezeu, putem da un sens simbolic iesirii din Egipt si intrarii in Ierusalim a Mariei. Ierusalimul este Biserica, cetatea lui Dumnezeu. Omul nu devine sfant doar pentru ca vine la biserica, dar aici mantuirea este mult mai aproape.

Daca pana la Ierusalim, Maria a fost un om dus de val, dar de un val bun, format in marea lumii de adierea Duhului Sfant, de acum cu ea va incepe, in mod vizibil, lucrarea minunata a lui Dumnezeu. Maria nu este lasata de Dumnezeu sa intre in biserica pentru a se inchina Sfintei Cruci. Dumnezeu a adus-o de peste mari, din Egipt pana la Ierusalim, iar acum, cand Maria se afla in usa bisericii, este tinuta departe. Am putea spune ca, pentru Dumnezeu, distanta de la Alexandria Egiptului si pana la Ierusalim a fost mai mica decat din usa bisericii pana la Sfanta Cruce? De ce pe Maria, pe care Dumnezeu a adus-o de departe, acum tot El o tine departe? Pentru ca Maria sa simta ca este departe. In Egiptul pacatului, era atat de departe de casa lui Dumnezeu, incat nici nu-si putea da seama de aceasta distanta. Dar de aici, de aproape, va intelege ea insasi ca este departe de crucea mantuirii. Sunt oameni care, poate din teama de a-si recunoaste pacatele si de a se pocai, nu vin la biserica, spunand ca Dumnezeu este pretutindeni si, deci, si asa le este aproape. In aceste cuvinte ei gresesc. Dumnezeu ne este intotdeauna aproape, dar noi putem fi foarte departe de El.

O data ce a simtit departarea ei de Dumnezeu si a inteles ca aceasta departare este data de multimea pacatelor, Maria a pus inceput pocaintei. Nu s-a indepartat cu deznadejde, nici nu s-a intors in Egiptul pacatului, ci, plangand, s-a asezat laa icoana Maicii Domnului, rugand-o sa-i ingaduie sa vada Crucea lui Iisus Hristos. Tulburatoare aceasta asezare fata catre fata a celor doua Marii: de o parte, Maria cea desfranata, intinata prin slujirea poftei neroditoare, de cealalta, Pururea Fecioara Maria, Prea Curata Nascatoare a Vietii. De-o parte, imaginea caderii, de cealalta, scara mantuirii, prin care omul s-a ridicat de la pamant la cer. Este, oare, intamplator ca Dumnezeu i-a pus in fata Mariei celei pacatoase icoana Maicii Sale? Cu siguranta ca nu. In icoana Maicii Domnului, Dumnezeu i-a aratat celei cazute cumplit in pacatele trupului ca El a mantuit acest trup prin nasterea sa din Fecioara. Ce poate da omului mai multa nadejde decat inrudirea sa dupa trup cu Insusi Dumnezeu?

Dupa multa rugaciune cu lacrimi si fagaduinta indreptarii, Maria Egipteanca a fost primita sa se inchine Cinstitei si de Viata Facatoarei Cruci. Ce a urmat? Impartasirea cu trupul si sangele Domnului si plecarea in pustie, unde, timp de 48 de ani, prin nevointe, lupte, osteneli, rugaciune neincetata, cu lacrimi Maria a sters urmele pacatelor sale si a urcat, prin harul lui Dumnezeu, treptele desavarsirii.

Sfanta Maria Egipteanca se zugraveste in biserici la usile de la intrare. Acest lucru, ca si cantarea din Postul Mare "Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata" ne amintesc faptul ca in biserica, adica la Dumnezeu, intram pe usile pocaintei. Aceasta este poarta cea stramta care duce la Imparatia lui Dumnezeu. Toti oamenii sunt pacatosi, pe multi ii mustra constiinta pentru pacatele savarsite, dar putini cunosc adevarata pocainta. Caci, spune Sfantul Ioan Scararul, „Una este trista smerenie a celor ce se pocaiesc, si alta mustrarea de constiinta a celor ce inca pacatuiesc". Fara adevarata pocainta nu ne putem apropia de Dumnezeu.

Pare socant faptul ca Maria Egipteanca mai intai s-a impartasit si apoi a plecat in pustie pentru a-si birui patimile. Am intalnit crestini care se feresc de Sfanta Impartasanie nu pentru ca ar fi opriti de duhovnic, ci pentru ca se considera nevrednici sa se impartaseasca. Pilda Sfintei Maria Egipteanca infatiseaza faptul ca nu putem sa nadajduim vreodata ca vrednicia de a ne impartasi o castigam singuri. Hristos ne da limpezimea de a ne vedea cu adevarat pacatele si de a le birui. Hristos este Cel care biruie in noi pacatul si moartea. Primind noi impartasania cu smerenie si cu nadejde, El sterge faradelegile noastre si ne izbaveste de pacate, asa cum graieste Apostolul citit astazi: „sangele lui Hristos, Care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfa fara prihana, va curati cugetul vostru de faptele cele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu" (Evrei 9, 14).

Lui Dumnezeu trebuie sa-i cerem pocainta si lacrimile curatitoare, fara de care nu ne putem mantui. Sa nu ni se para pacatele noastre prea mici pentru o astfel de pocainta, gandindu-ne ca sunt pacate mai mari pe care nu le-am facut. Cat timp nu se afla in noi pocainta pentru pacatele noastre, nici nu ne vom da seama cu adevarat cat de adanc este haul in care ne arunca fie si numai un gand pacatos. Spunea Sfantul Ioan Scararul: „Socotesc mai fericiti pe cei ce au cazut si plang decat pe cei ce n-au cazut si nu-si plang pacatele lor. Caci cazand s-au sculat, dar cu o sculare fara primejdii."

Pocainta rodeste dragostea de Dumnezeu, cea care ne apropie de El si ne face primitori ai iubirii Sale iertatoare. Evanghelia randuita sa se citeasca in ziua Sfintei Maria Egipteanca ne pune inainte faptul ca Hristos iarta o femeie pacatoasa pentru ca a avut dragoste de Dumnezeu, rostind acele cuvinte care destainuie strafundurile iubirii dumnezeiesti: "Iertate sunt pacatele ei cele multe, fiindca mult a iubit. Iar cui i se iarta putin, putin iubeste." (Luca 7, 47). Despre astfel de oameni spune Sfantul Ioan Scararul ca au schimbat dragostea de cele trupesti cu dragostea de Dumnezeu.

Sa invatam de la Sfanta Maria din Egipt ca drumul vietii noastre trebuie sa aiba un singur sens: dinspre Egiptul pacatului spre Ierusalimul dumnezeiesc, iar semnul sigur ca suntem pe drumul cel bun este crucea biruintei Lui. Sa nu ne lasam purtati de valul multimilor care, dupa ce au iesit din Egipt si au vazut Ierusalimul, se intorc in Egiptul pacatului, ci sa avem curajul Sfintei Maria Egipteanca de a ne face cetatenii Ierusalimului ceresc, chiar si cu pretul indurarii pustiei.

In urcusul postului ne-am apropiat de Ierusalim. Duminica viitoare vom praznui intrarea Domnului in sfanta cetate. Evanghelia de astazi ni-L infatiseaza pe Iisus urcand drumul spre jertfa, urmat de ucenicii care, asa cum spune Sfantul Evanghelist Marcu, "erau uimiti" si "se temeau". Lor si noua care dorim, ca si fiii lui Zevedeu, sa fim intru slava Sa in imparatia Sa, Hristos ne descopera modalitatea de a urca spre imparatia cerurilor: a fi slujtorul tuturor. Aceasta inseamna dobandirea unei adanci smerenii, roada unei adevarate pocainte, atat de adanci incat sa ne biruie si uimirea si teama fata de sacrificiile noastre zilnice. In Ierusalim nu pot intra decat cei pregatiti sa se jertfeasca din iubire. Sa-I urmam lui Hristos in acest urcus al sacrificiului, pentru a ne invrednici sa intram impreuna cu El in slava Sa.

Preasfintitul Ambrozie
Sursa: episcopiagiurgiului.ro
 

.

28 Martie 2012

Vizualizari: 1884

Voteaza:

Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE