După cum ea însăşi mărturiseşte duhovnicului său Zosima, s-a născut în Egipt şi când era de 12 ani a lepădat iubirea părintească şi s-a dus în Alexandria. Acolo şi-a întinat fecioria şi 17 ani a petrecut în nesaţiul desfrânării, ca o femeie pierdută. Când a aflat o ceată de oameni mergând spre Ierusalim de praznicul înălţării Sfintei Cruci, a plecat şi ea cu ei, dar nu ca să se închine la mormântul Domnului, ci pentru ca să le dea prilej de păcătuire. Când a ajuns la Ierusalim şi a vrut să intre în biserica Sfântului Mormânt, împreună cu poporul dreptcredincioşilor, o putere nevăzută a împins-o înapoi şi nu a lăsat-o să intre.
Cuprinsă de ruşine şi deznădejde, şi-a dat seama că numai tina şi greutatea faptelor ei o opresc să intre în biserică.Văzând în faţă icoana Maicii Domnului, a început a suspina, a plânge şi a se ruga fierbinte, cu lacrimi de pocăinţă: „O, Fecioară Stăpână, care ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, ştiu că nu se cade mie, nevrednica şi stricata, să privesc spre cinstita icoana ta, ci se cuvine cu drept să fiu lepădată...
Dar de vreme ce am auzit că Dumnezeu, Fiul tău, a venit să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, ajută-mi şi mie, care de la nimeni altul nu am ajutor şi porunceşte ca să-mi fie dată şi mie intrarea în biserică, să pot vedea cinstitul lemn pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel Ce S-a născut din tine. Mijloceşte tu, Stăpână, către Fiul tău, să fiu şi eu primită, că de acum nu voi mai întina trupul cu stricăciunea desfrânării. Ci, după ce voi vedea Sfânta Cruce a Domnului, mă voi lepăda cu totul de lume şi voi ieşi acolo unde tu mă vei îndruma”.
După rugăciunea aceasta, nimeni nu a mai oprit-o să intre în biserică şi să se închine înaintea Crucii de pe Golgota. La întoarcere a îngenuncheat în faţa icoanei Maicii Preacurate şi a rugat-o din suflet să-i arate ce are de făcut. Atunci cu glas tainic i-a şoptit: „De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla!”...
Aşa a şi făcut. A plecat spre Iordan. Seara a ajuns la biserica Sfântului Ioan Botezătorul, de lângă Iordan, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar dimineaţa a trecut cu o luntre de cealaltă parte a râului şi acolo a petrecut, în singurătate şi în golătate, în post, în rugăciune şi în pocăinţă, vreme de 47 ani. Se îmbrăca cu dezbrăcarea păcatului, se hrănea cu nădejdea mântuirii şi cu ce-i dăruia (pustia) şi se odihnea pe unde putea. Mult timp a avut de luptat cu gândurile rele şi cu ispitele poftelor, ca si cu nişte fiare sălbatice.
„Dorit-am de multe ori viaţa, vinul şi cântecele stricăciunii mele de odinioară, dar de îndată, spăimântându-mă, începeam să plâng şi să mă bat pe piept, aducându-mi aminte de făgăduinţele ce am făcut Maicii Preacurate, de Dumnezeu Născătoare.
O rugam pe ea să depărteze de la mine gândurile acelea şi vedeam atunci o lumină care mă înconjura de pretutindeni, scoţându-mă din valuri şi alinându-mă. Şi iar venea furtuna gândurilor, clătinându-mă, şi din nou mă rugam, căzând zi şi noapte întreagă cu trupul la pământ, până ce lumina cea dulce se pogora asupra mea, gonind duhurile şi potolind duhul. Şi aşa, necontenit, ajutătoarea mea, Născătoarea de Dumnezeu, mă povăţuieşte la tot pasul”...
Aşa au trecut cei 47 ani de pocăinţă, după cei 17 ani de păcătuire. înainte de moarte, în Joia Patimilor, Bătrânul părinte Zosima a împărtăşito cu Sf. Taine. După Sfânta Cuminecare, cuvioasa Maică a rostit cu evlavie şi deplin împăcată cu Dumnezeu, rugăciunea dreptului Simeon: „Acum slobozeşte, pe roaba ta, Stăpâne, după cuvântul
Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea”...
Când a văzut-o trecând apa Iordanului, fără să se cufunde, bătrânul duhovnic a strigat plin de uimire: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, Cel Ce mi-ai arătat prin această roabă a Ta, cât de departe sunt de măsura desăvârşirii!”
Peste un an, Zosima a aflat-o moartă - era în vârstă de 76 ani - cu mâinile întinse, ca o cruce, şi cu faţa întoarsă spre răsărit şi a îngropat-o. Bătrânul călugăr cu viaţă de sfânt (cinstit la 4 aprilie) a murit şi el, când era aproape de o sută de ani, iar viaţa cuvioasei Maria Egipteanca au păstrat-o călugării din gură în gură, până când Sf. Patriarh Sofronie al Ierusalimului (cinstit la 11 martie) a scris-o, ca să rămână de pomenire şi de învăţătură.
Fiecare duminică din Postul Paştilor are o însemnătate deosebită, pentru credinţa şi viaţa creştină, un tâlc deosebit privitor la trăirea şi înaintarea în viata duhovnicească. Ca rostul si înţelesul lor să fie cât mai grăitor şi folositor, între Duminica Ortodoxiei (întâia din Post), între Duminica Crucii (a treia din Post) şi între Duminica Floriilor (a şasea din Post), adică în duminica a doua, a patra şi a cincea din Post, Biserica a rânduit să se pomenească trei nume de sfinţi mari, care prin vieţile şi învăţăturile lor pilduitoare să ne atragă, să ne îndemne spre o viaţă cât mai plăcută lui Dumnezeu.
In duminica a doua din Post pomenim şi cinstim pe Sf. Grigorie Palama (mitropolitul Tesalonicului); în Duminica a patra, pomenim şi cinstim pe Sf. Ioan Scărarul, egumenul mănăstirii Sinai şi în Duminica a cincea, pomenim şi cinstim pe Sf. Maria Egipteanca .
Sf. Grigorie e mare pentru că a adâncit învăţătura Evangheliei despre lumina Dumnezeirii: Dumnezeu e lumină (1 Ioan 1:5) şi locuieşte în lumina cea neapropiată (1 Tim. 6:16). «Ca fiii luminii să umblaţi». (Efes. 5:9). Cine se apropie de Dumnezeu nu merge în întuneric, ci se împărtăşeşte din lumină, din Duhul si din bucuria luminii Sale
dumnezeieşti, ca apostolii pe muntele Taborului.
Sf. Ioan Scărarul ne învaţă că Dumnezeu e flinta cea desăvârşită, la care ne suim pe scara virtuţilor morale şi religioase, dacă împlinim porunca Evangheliei: «Fiţi desăvârşiţi, precum desăvârşit este şi Tatăl vostru cel ceresc» (Mt. 5:48).
Sf. Maria Egipteanca ne arată că Dumnezeu este iubire iertătoare. Că omul, chiar şi atunci când a căzut până în cele mai de jos răutăţi şi întinări ale păcatelor, se poate ridica până la sfinţenie, până la Dumnezeu, Care este iubire iertătoare si deci mântuitoare. De aceea, ca îndemn la pocăinţă, viaţa ei este pomenită nu numai la 1 aprilie şi în duminica a cincea din Post, ci şi la Denia din Joia (miercuri seara) săptămânii a cincea din Postul Paştilor.
„Făcutu-te-ai nouă chip pocăinţei, Mărie, căci cu umilinţa ta cea călduroasă, ti-ai dobândit biruinţa folositoare, câştigând pe Maria Născătoarea de Dumnezeu, cu care împreună roagă-te pentru noi” (Svetilna).
Pr. prof. dr. Ilarion V. Felea
Fragment din cartea "Cuvantari la vietile sfintilor - vol II", Editura Fundatia Justin Parvu
Cumpara cartea "Cuvantari la vietile sfintilor - vol II"
-
Sfanta Maria Egipteanca
Publicat in : Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca -
Sfanta Maria Egipteanca - model de pocainta
Publicat in : Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca -
Sfanta Maria Egipteanca - icoana liturgica a caintei
Publicat in : Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.