Sfantul Voievod Stefan cel Mare - aparator si rugator al poporului roman

Sfantul Voievod Stefan cel Mare - aparator si rugator al poporului roman Mareste imaginea.

Cuvant de binecuvantare al Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pentru Revista „Cuvinte catre tineri”, Manastirea Putna, 2 iulie 2014 - 510 ani de la trecerea la Domnul a Sfantului Stefan cel Mare:

1. In anul 1992, anul canonizarii Sfantului Voievod Stefan cel Mare, erati Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Cu multa dragoste si osteneala v-ati ingrijit de demersurile de canonizare si de raspandire a cultului slavitului domn.

Care considerati ca sunt cele mai mari realizari ale sale intru zidirea Bisericii si a poporului nostru?

Lunga domnie de 47 de ani (1457-1504) a Sfantului Voievod Stefan cel Mare a fost o perioada cu putini ani de pace, fara razboi si fara primejdie. Si urcarea sa pe tronul Moldovei, in ziua de 14 aprilie 1457, a avut loc in urma bataliilor de la Doljesti si Orbic, cand Stefan cel Mare il invinge pe Petru Aron, fratele vitreg si ucigasul tatalui sau, Bogdan al II-lea.

La urcarea pe tron, Sfantul Stefan cel Mare gaseste Moldova slabita de luptele interne pentru domnie, care au durat un sfert de veac, si multa anarhie. Autoritatea Domnitorului era slabita, iar unii boieri se preocupau prea mult de interese si castig personal decat de binele tarii si al poporului. Era nevoie de multa dreptate si unitate in tara, de innoire si organizare sociala. De aceea, Sfantul Stefan cel Mare incepe sa se sprijine mai mult pe popor si pe Biserica, decat pe marii boieri dornici de privilegii, dar mai putin capabili de jertfa pentru tara. Unii dintre acestia unelteau pe ascuns impotriva Domnitorului, impreuna cu puteri straine care voiau sa domine Moldova. Dreptatea Domnitorului era aspra pentru tradatori, dar pretuirea si darnicia lui erau generoase pentru iubitorii de credinta si tara. Astfel, Stefan cel Mare a ridicat in rang de boieri o multime de luptatori viteji si jertfelnici si a ajutat o multime de oameni saraci.

Tulburarea pricinuita de lacomia navalitorilor turci si tatari, unguri si poloni sau dorinta lor de stapanire asupra Moldovei l-a facut pe Domnitorul Stefan cel Mare sa stea mereu in stare de veghe si jertfa, de pregatire pentru lupta si aparare a credintei stramosesti, a Moldovei si a Europei crestine.

Luptator jertfelnic si aparator al credintei crestine in vremuri grele, in secolul al XV-lea, Sfantul Voievod Stefan cel Mare a fost in acelasi timp si mare ctitor de locasuri sfinte. El a aratat o evlavie deosebita fata de Hristos si toti sfintii Lui, precum si dragoste pentru popor. Fiind educat de mic sa iubeasca pe Hristos si Biserica Sa, intotdeauna a respectat Biserica, a ajutat-o, a inzestrat cele 44 de manastiri si biserici pe care le-a ctitorit si alte manastiri cu inlesniri de ordin material, ca acestea sa-si poata organiza misiunea si viata lor spirituala in asa fel incat sa ajute poporul. Nu exista niciun semn de critica la adresa Bisericii venit din partea lui sau vreun semn de ostilitate sau de nepasare a lui ca Domnitor crestin in relatia cu Biserica.

Deci, Sfantul Stefan cel Mare reprezinta pe Domnitorul credincios si jertfelnic, harnic si darnic. Asemenea marilor imparati ai Bizantului, cum au fost Sfantul Constantin cel Mare si Justinian cel Mare, Stefan cel Mare al Moldovei s-a aratat un fiu al Bisericii si un ocrotitor al ei pana la sfarsitul vietii sale. El s-a dovedit un sprijinitor al Bisericii si un cinstitor al Sfintilor, pentru ca a vazut in Biserica forta spirituala care mentine integritatea sufletului romanesc.

Ca fiu al Bisericii si mare binefacator al ei, Sfantul Voievod Stefan cel Mare a aparat credinta crestina ortodoxa a poporului sau in fata islamului in expansiune, dar si in fata prozelitismului crestin occidental.

In acelasi timp, el avea respect fata de crestinatatea apuseana si facea apel la Papa pentru sprijin in lupta antiotomana. Iar Papa Sixt al IV-lea (1475-1483) a recunoscut vitejia si meritele sale in apararea intregii Europe crestine, numindu-l atletul credintei crestine. Fidelitatea certa si constanta fata de propria sa traditie ortodoxa, dar si respectul sau fata de alti crestini si chiar fata de religia islamica, arata ca adevarata cre¬dinta il umanizeaza pe om, il face pasnic si capabil de dialog si cooperare, nu-l fanatizeaza. Ca fiu al Bisericii Ortodoxe, Sfantul Voievod Stefan cel Mare a ajutat manastiri din Muntele Athos: Zografu, Grigoriu, Vatopedu, Costamonitu, Sf. Pavel s.a. De asemenea, el a avut relatii culturale cu alte Biserici Ortodoxe, ca de pilda, cu Arhiepiscopia de Ohrida, cu Kievul si Moscova, cu Serbia, cu ortodocsii din Pocutia. In mod deosebit, insa, el a fost preocupat de relatiile cu fratii ortodocsi de acelasi neam din celelalte provincii romanesti: Tara Romaneasca si Transilvania, unde a infiintat Episcopia ortodoxa a Vadului si a construit doua biserici: la Vad si Feleac; iar in Tara Romaneasca, o biserica la Ramnicu Sarat [1].

Prin toate aceste lucrari de sprijinire a vietii si misiunii Bisericii, Sfantul Stefan cel Mare se dovedea ca este un fiu si un misionar al Bisericii. Astfel titlurile sale de binecredincios si de Hristos iubitor mentionate in pisaniile bisericilor pe care le-a ctitorit au acoperire in faptele sale de aparare a credintei si de darnicie fata de Biserica.

2. In ce mod poate Stefan cel Mare si Sfant, un voievod din perioada medievala, sa fie un exemplu concret in viata noastra de zi cu zi, in societatea contemporana.

Educatia crestina primita de Stefan cel Mare mai intai in familie, de la parintii lui trupesti, in special de la mama lui, Doamna Oltea, devenita mai tarziu monahie cu numele Maria, si apoi in Biserica, de la parintii sai duhovnicesti, mai ales de la Sfantul Daniil Sihastrul, duhovnicul sau, a rodit in constiinta sa de cavaler si de Domnitor crestin. Sfantul Voievod Stefan cel Mare are doua mari virtuti: 1) apararea Moldovei si a crestinatatii; 2) zidirea de locasuri sfinte.

Potrivit traditiei, Stefan cel Mare a construit 44 de biserici, mai ales dupa fiecare biruinta, dar a construit biserici si dupa doua infrangeri. Vedem, prin aceasta, o armonie desavarsita intre vitejie si smerenie, lucru rar intalnit, insa foarte necesar pentru viata unui bun crestin. Cand biruia in razboaie, spunea: „Cu ajutorul Atotmilostivului Dumnezeu am biruit”; nu zicea: datorita vredniciei si vitejiei noastre. Sfantul Stefan cel Mare s-a pus pe sine foarte adesea in primejdie, in starea de jertfa „alaturi cu moartea”, cum se spune in popor. De pilda, el a pierdut lupta de la Razboieni sau Valea Alba, in anul 1476, insa la douazeci de ani dupa aceasta lupta, in anul 1496, a zidit o biserica sub care se afla adunate osemintele celor care au murit pe campul de lupta. Deci, o victorie castigata de Domnitor era atribuita lui Dumnezeu, el fiind doar un purtator de biruinta, iar infrangerea in lupta si-o asuma, „din pricina pacatelor personale”. O marturie in aceste sens este pisania bisericii de la Manastirea Razboieni, unde se spune: „Cu voia lui Dumnezeu au fost biruiti crestinii de catre pagani”, iar in alta parte, Domnitorul marturisea cu sentimente de pocainta: „Eu si Curtea mea am facut ce mi-a stat in putinta, si s-a intamplat ce stiti. Pe care lucru il socot ca a fost voia lui Dumnezeu ca sa ma pedepseasca pentru pacatele mele, si laudat sa fie numele Lui”.[2]

Prin aceasta, vedem ca Domnitorul Stefan cel Mare avea un adanc simt al pocaintei, iar aceasta se datora si faptului ca a avut un duhovnic intelept, pe Sfantul Daniil Sihastrul, care l-a invatat smerenia si pocainta. Simtul pocaintei sau simtul recunoasterii limitelor puterii omenesti si a fragilitatii naturii umane il face pe om deschis spre harul lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: „intru neputinta omeneasca se vede puterea harului lui Dumnezeu” (cf. 2 Corinteni 12, 9).

De asemenea, Sfantul Stefan cel Mare avea un deosebit simt al dreptatii si al darniciei. Pentru aceasta, el a fost iubit de popor, dupa cum spun cronicarii, incat poporul l-a considerat ca pe „un parinte al sau” si l-a jelit foarte mult cand el a trecut la Domnul. Simtul dreptatii si simtul darniciei sunt, de fapt, mari virtuti crestine. Dreptatea aratata in fapte este semnul ca Duhul Sfant locuieste in omul care trebuie sa lamureasca situatii confuze sau tulburi, iar darnicia este de asemenea semnul prezentei in om a harului Tatalui ceresc Cel milostiv si bun, Care prin bunatatea Lui indeamna pe oameni la fapte bune.

Asemenea stejarilor falnici ai Moldovei, Sfantul Stefan cel Mare avea sufletul adanc inradacinat in spiritualitatea crestina ortodoxa si romaneasca a poporului, iar vederea sa larga si fapta sa marinimoasa se intindeau ca o coroana imensa prin darurile oferite fratilor ortodocsi de alt neam din Tara Sfanta si din Sfantul Munte Athos, sau in legaturile sale cu crestinii apuseni din Transilvania, Ungaria, Polonia si Italia, de unde aducea mesteri si medici, sau importand mestesuguri, inclusiv militare, si marfuri de pret. Sfantul Stefan cel Mare era, in acelasi timp, un statornic iubitor de tara si neam, dar si un european de vocatie. A aparat jertfelnic, timp de peste 40 de ani, identitatea si demnitatea credintei crestine si a tarii sale si, totodata, aprecia si selecta valori din alte popoare si tari. Nu s-a izolat de altii, dar nici nu s-a contopit cu ei, pentru ca stia sa cultive identitatea proprie in comuniune internationala. A luptat cu sabia si cu inteligenta, dupa cum veneau asupra lui navalirile violente sau invaluirile viclene. A construit fortarete militare (cetati), pentru apararea teritoriului tarii, dar si bastioane spirituale (biserici si manastiri), pentru apararea integritatii sufletului.

Personalitatea sa, lumina vie peste veacuri, ne cheama si pe noi, cei de astazi, la apararea credintei, a unitatii si demnitatii nationale, sau ne mustra daca nu mai suntem neam de voievozi, aparatori ai valorilor inspirate din credinta, ai spiritualitatii si culturii romanesti in dialog cu alte popoare. Elogiind pe voievodul viteaz si evlavios, harnic si darnic, Nicolae Iorga spunea ca el este: „cea mai frumoasa icoana a sufletului poporului roman”. Sa cinstim, deci, icoana aceasta prin evlavia rugaciunii si prin fapta buna pe care ea le inspira!

3. La peste 500 de ani de la trecerea sa in vesnicie, cum intelegeti mijlocirea sa catre Dumnezeu si cuvantul lui catre noi, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane?

Cinstirea memoriei Sfantului Voievod Stefan cel Mare, mai ales acum la 510 de ani de la trecerea sa la viata vesnica, este deodata un act de cult si de cultura. Istoria l-a trecut pe slavitul Voievod in randul marilor domnitori, viteji si biruitori, iar Biserica l-a trecut in randurile sfintilor aparatori ai credintei crestine si mari ctitori de locasuri sfinte (hotararea Sfantului Sinod din 19 – 20 iunie 1992). Astfel a fost consfintita evlavia poporului roman fata de el, deoarece, la putin timp dupa moartea sa, chipul lui Stefan cel Mare si Sfant al Moldovei a fost pictat in naosul bisericii din Dobrovat (langa Iasi), ultima sa ctitorie (1503-1504), alaturi de Sfantul Imparat Constantin cel Mare si de sfintii militari purtatori de biruinta: Gheorghe, Dimitrie, Procopie, Teodor, Mina, Mercurie, s.a.

Sfantul Stefan cel Mare ramane o lumina in istorie pentru ca a luptat si a lucrat avand in suflet lumina credintei si a iubirii de tara si neam. El a perceput istoria atat ca lupta si zbucium al patimilor omenesti individuale si colective, cat si ca lucrare si daruire a harului dumnezeiesc. Asocierea dintre multele razboaie pe care le-a purtat si multele biserici si manastiri pe care le-a ctitorit sau miluit este dovada cea mai graitoare a acestei experiente spirituale a Crucii si Invierii, a suferintei si a biruintei.

In perceptia poporului si a cronicarilor romani si chiar a unor straini (Ian Dugloz) multele biruinte ale Sfantului Stefan cel Mare (din 36 de razboaie a pierdut doar doua) nu se explica in exclusivitate prin inteligenta si talentul militar al domnitorului, ci mai ales prin ajutorul (harul) lui Dumnezeu in viata sa!

Pe campul de lupta, inaintea bataliei cu armata dusmana, Domnitorul Stefan cel Mare ingenunchea si saruta icoana triptic pe care o purta cu sine si care se afla acum in muzeul Manastirii Putna. Nu stia daca in ziua urmatoare el si oastea sa vor mai fi in viata. In primul rand, isi punea nadejdea in Dumnezeu, pentru ca lupta sa era, deodata, lupta pentru credinta si pentru patrie. De aceea, cand neamul romanesc isi aduce aminte de Domnitorul Stefan al Moldovei, aparator de tara si mare ctitor de biserici, se simte neam de voievozi si de ctitori. Deci, nu numai voievozii, ci intreg poporul roman, care a invatat de la voievozi si voievozii de la el, este un neam de ctitori de biserici. Iar pe acei domnitori care au daramat biserici si au persecutat pe crestini, nici Dumnezeu, nici poporul roman nu i-a trecut in cartea de lumina eterna a mantuirii.

Astazi, cand comemoram 510 ani de la trecerea la Domnul a Sfantului Voievod Stefan cel Mare si cinstim cu recunostinta faptele sale de vitejie si darnicie, intreaga tara simte ca este chemata sa traiasca in demnitate, in lumina si bucuria Invierii lui Hristos, pentru ca numai prin Cruce, adica prin credinta si jertfa a biruit toate necazurile si incercarile istoriei.

Este cunoscut faptul ca aproape toate bisericile si manastirile pe care le-a ctitorit Sfantul Stefan cel Mare, spre a-I multumi lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El, poarta pisanii testamentare: ca el si familia lui sa fie pomeniti in rugaciuni in timpul vietii pamantesti si dupa mutarea lor la cele vesnice. In acest sens, Domnitorul si-a ales ca loc de veci o manastire (Putna) si a dorit mult sa fie pomenit in rugaciuni, pentru ca a cunoscut personal puterea si binefacerea rugaciunii pentru viata omului pe pamant, dar si pentru viata sufletului in cer.

Prin toate ctitoriile inchinate lui Dumnezeu si Sfintilor Sai, Sfantul Stefan cel Mare isi pregatea, in duh de pocainta si rugaciune, apropierea de lumina neinserata a Preasfintei Treimi si de bucuria nestirbita a comuniunii sfintilor.

Pentru multele rugaciuni pe care le cerea Domnitorul Stefan cel Mare de la altii pentru el in timpul vietii sale pamantesti, Dumnezeu l-a invrednicit ca Sfanta Biserica a neamului romanesc sa-l treaca in calendarul ei, in ceata sfintilor rugatori pentru toti oamenii. Astfel, Domnitorul evlavios care a cerut ajutorul sfintilor si a cautat mereu comuniunea cu ei prin rugaciune cat a trait pe pamant, se roaga si se bucura acum impreuna cu ei in ceruri. Din lumina Patriei ceresti, Sfantul Voievod Stefan cel Mare ocroteste si inspira acum pe cei ce vietuind in lume ii cinstesc memoria si icoana lui, zidesc biserici si manastiri, lucreaza pentru dreptate si ajuta pe cei nevoiasi.

De aceea, acum la ceas comemorativ-omagial, luminati de icoana sfanta si de rugaciunea cereasca a Sfantului Voievod Stefan cel Mare, impreuna cu psalmistul, rostim cu recunostinta si bucurie: „Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!” (Psalm 67, 36).

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane


[1] Preot Paul Mihail, Relatiile externe bisericesti ale lui Stefan cel Mare, in volumul Biserica. O lectie de istorie, M-rea Putna, 2004, p. 166-182 si Alexandru Gaina, Legaturi bisericesti si culturale intre Transilvania si Moldova pe timpul lui Stefan cel Mare 1457-1504, in acelasi volum, p. 183-196.
[2] N. Iorga, Istoria lui Stefan cel Mare, Bucuresti, 1904

Sursa: basilica.ro
 

.

02 Iulie 2014

Vizualizari: 785

Voteaza:

Sfantul Voievod Stefan cel Mare - aparator si rugator al poporului roman 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE