Dialog cu parintele Teofil Badoiu

Dialog cu parintele Teofil Badoiu Mareste imaginea.

- Blagosloviti, parinte staret.
- Domnul si Maica Domnului.
- Am venit sa ne dati un cuvant acum cand impliniti 80 de ani.
- Mai baiete, tineretea cu ispite si batranetea cu neputinte.Vocea sa slabit, dantura s-a slabit, vederea s-a slabit. Am ramas cu un ochi si cu un dinte. Dar mergem inainte, vorba lui avva Vitimion.
- Spuneti-ne cateva date personale.
- Sunt nascut la 11 Septembrie 1925. Am intrat in manastire la 20 februarie 1944 si am fost tuns in monahism la 30 martie 1947. In acelasi an am fost facut ierodiacon la 14 iulie. In anul 1968 am fost hirotonit ieromonah, dupa ce am trecut prin scoala suferintei.



- Ce numiti "scoala suferintei"?
- Cei sapte ani cat am fost dat afara din manastire in urma diabolicului decret 410 din 1959. Parinte, sa fi invatat eu toate scolile din lumea asta, cele mai inalte scoli, ca scoala suferintei nici o scoala nu mi-ar fi fost de folos.
- Povestiti-ne despre perioada aceasta.
- Eu am fost dat afara din manastire pe 15 ianuarie 1961, aveam 36 de ani. Eram la Slanic cu avva Vitimion, cu parintele Nifon, "Jupanu" cum ii spuneam noi si cu parintele Iosif din Corbi. Parintele Nicodim si parintele Gavriil erau deja la parnaie. Eu am scapat prin minune de puscarie, Dumnezeu m-a pazit ca nu rezistam, muream.
Asa. Deci, pe atunci, predicam la Oastea Domnului. Aveam mare dragoste, eram in stare sa aduc tot tineretul sa-l bag in manastire.
Pe 14 octombrie 1960 a venit la schit tovarasul Barbulescu, inspectorul Cultelor pe regiunea Arges, cel mai rau om pe care l-am cunoscut eu in tara asta.
Mi-a zis: - Am venit sa te cunosc pentru ca esti singurul calugar din regiune pe care nu-l cunosc. Sa te cunosc si sa-ti spun sa pleci.
- Nu plec tovarase nicaieri, pana la primavara nu plec de aici.
- Ai sa pleci, iti promit eu. Si asa a fost, ca el. Intr-o noapte ma pomenesc cu Barbulescu insotit de trei-patru securisti pe capul meu. Intr-o camera aveam ascuns pe parintele Boboc, era bolnav saracul, ingrijeam de el.
- Unde e Boboc?, m-a intrebat.
- Ce aveti domnule cu el? Lasati-l in pace ca e bolnav. Au intrat peste el si ce mi-au auzit mie urechile: ce de mascari, ce de porcarii i-au strigat! - L-au batut? - Nu, nu l-au batut. Pe el l-au arestat si pe mine m-au dat afara din manastire.
- Unde o sa te duci acum? m-a intrebat.
- In Corbi.
- De ce nu te duci la Vladesti? Eu nu voiam sa ma intorc in satul meu si nu aveau ei cum sa inteleaga, ca eu, calugar fiind, nu ma puteam intoarce acasa.
- N-am la ce sa ma mai intorc in Vladesti. Parintii au murit. Si m-au lasat in Corbi, dar m-au pus sa semnez o declaratie prin care ceream ca, in cazul in care voi fi gasit la schit, sa fiu impuscat.
- Cat ati stat cu domiciliul fortat in Corbi?
- Cinci ani. Pana in noiembrie 1966.
- Si v-au lasat in pace?
- Da? de unde! Ma chemau la Militie periodic. Cand ma intorceam, daca ma imbatam si tot mergeam mai bine. Aveau metodele lor dracesti, iti suceau mintea. Imi ziceau:
- Banditule, de ce nu te insori? Din "banditule" nu ma scoteau.
- Asculta, ba, unii, tot, asa ca tine se casatoresc dar stau asa deoparte. Ce zici?
- Eu zic ca cine s-a casatorit trebuie sa respecte toate legile casatoriei. Eu asa stiu. Iar cine nu s-a casatorit respecta toate legile vietii de necasatorit.

Altadata l-am intrebat pe cel ce ma interoga: - Si dumneavoastra ati depus juramantul militar, nu-i asa?
- Da, am depus. ?
- Si l-ati calca? -
- Nu, niciodata!
- Ei bine, si eu am depus un juramant, cel al calugariei si nu-l pot calca pentru nimic in lume. Si stii ce mi-a zis: Bine faci ca nu-l calci! Ca sa vezi!
- Ati pazit cele ale calugariei si in lume, civil fiind.
- Cu sfintenie, parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu! Aveam ispite din partea slujitorilor satanei, eram urmarit pas cu pas, tot ce faceam si din cauza stresului, 5 ani cat am stat in Corbi am adormit numai cu pastile, cele mai tari pastile, ajunsesem sa iau trei pastile in loc de una ca sa-si faca efectul. Dar si satana personal ma lupta. Sa ma fi vazut cum aratam, eram numai pielea si osul imi plangeai de mila si asa, in halul acesta fiind, tabarase dracul curviei pe mine. Ma rugam, parinte, sa ma izbaveasca Dumnezeu de se facea balta sub mine de atata plans. Si ma intreba sora Veta de ce plang si ii spuneam ca plang de dorul manastirii, nu puteam sa-i spun motivul. Si am vazut ca securistii erau mai rai ca dracii: ca de draci te rugai la Dumnezeu si scapai de ei, dar de securisti? Plangeam pana lesinam, imi zicea mai tarziu maica Gabriela: - Daca ai stii cate palme ai luat sfintia ta de la mine! ? Cum asa?
- Pai numai asa te puteam trezi. Mai venea parintele Nicodim pe la mine. Si imi zicea : E-he, dac-ai muri ce bine ar fi. Ti-as imparti moastetele in trei parti: o parte la Slanic, o parte la Lemnu si cea mai mare parte as lua-o eu la Crasna, ca am nevoie de ele pentru biserica. Mi-a facut si acatist:
-Bucura-te Teofile ca ai adus fetele la manastire,
-Bucura-te ca fetele au plecat si tu te-ai intristat. Nu mai stiu cum mai e. Sa-l intrebi pe el, poate-l mai stie. Si cu Inaltul Teofan. Era un copil tare cuminte. Il mai lasa maica-sa la mine cand pleca la munca. Si-l intreaba Nicodim odata, cand copilul era de trei ani :
- Mai Mitele ce vrei sa te faci cand vei fi mare? Doctor?
- Nu, a raspuns baiatul.
- Profesor?
- Nu.
- Inginer?
- Nu.
- Dar ce vrei tu sa te faci?
- M-as face popa dar n-are cine ma face!
- Eu te fac! i-a zis Nicodim. Si cum s-au legat lucrurile, de minune!, ca asa a randuit Dumnezeu ca Mitel s-a facut calugar la Crasna parintelui Nicodim si Nicodim a fost cel care l-a facut (recomandat pentru) preot.

- Carne ati mancat?
- Nici o carne. M-a legat avva Vitimion de cand am venit in manastire:
- Sa nu mananci carne, m-a sfatuit avva, si ai sa vezi de cate ispite o sa te fereasca randuiala asta. Ei, si cata dreptate a avut! Si cum era sa mai mananc cand am simtit pe pielea mea cum e sa calci cuvantul lui. Eram intr-o sambata in Domnesti, pe la Ghita Tecau simi zice el:
- Mai, frate Titule, uite, mama mare a facut un tuci de sarmale pentru pomana. Ia si fratia ta cateva ca sunt tare bune. ?
- Cu ce sunt facute?
- Cu carne.
- Ma, nu mananc, pentru ca eu nu mananc carne fiindca avva nu-mi da voie. Si la insistente lor am mancat. Pe drumul catre schit am simtit cum incepe sa ma arda fata. Mie mi-a crescut barba la 25 de ani, credeam ca sunt span. Ce sa fie mai, ma intrebam, ca ma ardea din ce in ce mai tare. Cand am ajuns la schit avva parca presimtise, ma astepta la poarta:
- Vai de capul tau! Ai ros oase, ma?! mi-a zis sfintia sa. Du-te si te uita in oglinda sa vezi cum arati. Cand m-am uitat nu-mi credeam ochilor: toata fata era numai basicute pline cu sange. M-am nenorocit! am gandit eu si am zis: Doamne, marturisesc inaintea Ta ca am gresit. Te rog iarta-ma, ca eu cat voi trai, carne pe limba mea nu o sa mai pun. Si pana seara mi-au disparut toate si fata mi-a ramas ca si inainte de parca n-as fi avut nimic.
- Si de atunci n-ati mai mancat carne!
- Cu voia mea nu. Dar sa vezi, eram grav bolnav la Lemnu? si vine parintele Nicodim sa ma vada. Cand m-a vazut cum aratam i-a zis maicii Gabriela:
- Auzi sfintia ta, nu se mai face Teofil sanatos cu laptele si branza voastra. Sa-i dati carne.
- Vai de mine parinte, ne blesteama asta daca-i dam carne! ? Stai ca-ti spun eu cum faci: fierbi carnea bine, o strecori, bagi mult patrunjel, ca lui ii place patrunjelul, pui o bucatica de peste si sa vezi ca nu-si da seama. Cand m-am facut bine ma intreaba maica Gabriela:
- Parinte, stiti cate gaini ati mancat?
- Eu?! Dar ce-s eu, vulpe, sa mananc gaini? si mi-a explicat toata tarasenia.
- Ati mancat la gaini... si o curca.
- La Manastirea dintr-un Lemn cat ati stat?
- Doi ani. Aflasem ca e liber un post de paznic la manastire si cum aveam unele neintelegeri cu preotul din Corbi, am plecat la Lemnu.
- Unde v-a fost mai bine?
- Bineinteles ca la Lemnu. Era manastire, era randuiala de manastire, puteam lua parte la slujbe. Nu se compara!
- Cand erati la Corbi, mai trageati nadejde ca o sa va intoarceti la manastire?
- Nadejde era, dar era slaba. Mai repede ma gandeam la moarte. Si la puscarie. Pentru mine era totuna. Puscariile comuniste au fost iadul pe pamant. Acum, dupa ce imi termin pravila, stii si sfintia ta, eu am un canon catre toti sfintii, alcatuit de mine, si la sfarsit zic " Sfintilor mucenici si mucenite care v-ati savarsit in temnitele comuniste, rugati-va lui Dumnezeu pentru poporul roman si pentru mine pacatosul". Parinte, avem mucenici. Avem mii de mucenici nestiuti de nimeni, doar de Dumnezeu stiuti, care au marturisit ortodoxia in temnitele comuniste.

- Cum ati primit vestea libertatii?
- Eram la Lemnu?, in 1968, si a venit patriarhul Justinian in vizita. Am mers la Prea Fericirea Sa, am luat binecuvantare si i-am sarutat mana. Si apoi le-a spus maicilor (eu nefiind de fata pentru ca nu aveam voie, de, eram doar un amarat de paznic):
- Va aduc o mare bucurie! Toti calugarii care au fost dati afara cu decretul 410 sunt liberi sa se intoarca inapoi in manastiri. Cand mia spus maica Achilina vestea asta nu mai incapea bucuria in mine:
- Sa traiesti 1000 de ani maica Achilino ca mi-ai umplut sufletul de bucurie. Si cand a iesit patriarhul, ca sa plece, m-am dus si eu, am cules un brat de flori, cele mai frumoase flori din manastire, si i le-am daruit. Prea Fericite, i-am zis, primiti acest buchet de flori din partea mea si din partea Manastirii dintr-un Lemn.
- Si v-ati intors la Slanic, dupa 7 ani de suferinta.
- Da. Cand m-am intors la Slanic, m-am intors pe acelasi drum pe care venisem in manastire si pe avva l-am gasit tot in biserica.
- Prea cuvioase, sfaturile sfintiei voastre au fost calauzele mele, i-am multumit eu. Si apoi, la scurt timp avva a facut cerere la Patriarhie ca sa ma faca preot. Si am fost preotit de episcopul, de atunci al Argesului, Pavel Serpe un episcop bland ca un mielusel. Si la Sfanta Liturghie mi-a dat Apostolul sa-l citesc. Si cand am citit prochimenul :"Certand m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat", era sa ma pui pe-un plans. Dar m-am luptat cu mine, ca sa nu plang. Dar acesta nu mai era plans de suferinta, ci plans de bucurie caci Domnul ma certase, dar mortii nu ma daduse. Nu stiam eu atunci ca atata suferinta imi va aduce si multa bucurie. Bucuria care vine de la Dumnezeu este o bucurie care nu poate fi inteleasa cu mintea omeneasca. Prin mila lui Dumnezeu am vazut Ierusalimul de 4 ori, cum l-am vazut in vis asa l-am vazut si acolo, in realitate. Dar asta e o alta poveste, poate cu alta ocazie.
- Va multumesc mult parinte staret pentru dragostea cu care mi-ati impartasit din experientele sfintiei voastre si nadajduiesc sa mai traiesc sa va iau un cuvant si cand veti implini 100 de ani. Pana atunci va doresc sa aveti parte de multa bucurie si bunul Dumnezeu sa va tina sanatos in fruntea obstei, caci avem nevoie de sfintia voastra.
La multi ani!
- Dumnezeu, parinte, sa ne fie tuturor milostiv si sa ne faca fiecaruia parte de mantuire! - Amin.

A consemnat parintele Ieromonah Ignatie GORUNESCU (septembrie 2005 )

Sursa: eparhiaargesului.ro

22 Iulie 2010

Vizualizari: 3843

Voteaza:

Dialog cu parintele Teofil Badoiu 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • roman romanPostat la 2010-07-22 04:26

    Dumnezeu sa il ierte

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE