Mărturia părintelui arhimandrit Anania Koustenis, teolog, filosof, predicator (Athena)
Am fost în Rai
Auzisem de copil, pe plaiurile mele natale din Peloponez, că există un sfânt în Athena - părintele Porfirie: „Este nespus de mare! Te vede, te iubeşte, te citeşte şi nu te ceartă". Celor mai mulţi dintre noi le e teamă de sfaturile nesuferite ale preoţilor.
Mai târziu, am trecut printr-o mare încercare şi am fost la un pas de nebunie. Noi, oamejrii, când ajungem la „Amin!", ori ne scufundăm cu totul, ori ajungem în braţele lui Hristos prin mijlocirea sfinţilor. Cu mine s-a petrecut al doilea lucru. Am venit la Athena însoţit de cineva care-L ştia pe sfânt, am luat autobuzul şi ne-am dus la Milesi. Era 1 mai o zi liberă, imediat după Paşti, în perioada Penticostarului.
Trăia în coliba sa din bolţari de ciment, fiindcă lui-şi ridicase încă mănăstirea. Acolo a trecut prin multe chinuri, prin cele mai grave boli şi cele mai cumplite ispite, pentru că îi răpea pe oameni din gura diavolului şi-i aducea în braţele lui Hristos. Deci cum să-l lase Lucifer în pace?
In acea zi aşteptau în jur de 100-150 de persoane fiindcă era zi liberă şi fiecare, ca şi mine, voia să-şi spună amarul. Cum am văzut atâta lume, mi-am pierdut orice speranţă şi i-am mărturisit asta şi cunoştinţei mele:
- Si acum? S-a dus sansa noastră... La noi o să se uite părintele? Vezi să nu...
Părintele avea probleme de sănătate şi la un moment dat uşa s-a deschis şi a ieşit fără rasă, numai cu o haină groasă, un fel de palton, şi m-am gândit:
„Părintele e..., acum o să ne zică: «Hristos a înviat!», însă el ne-a spus:
- Bună ziua!
După ce am făcut cunoştinţă cu el, la o altă întâlnire, l-am întrebat:
- Părinte, de ce n-aţi spus atunci: «Hristos a înviat!»?
- Ceilalţi se poate să nu creadă. De ce să-i pun într-o situaţie neplăcută? Să fim politicoşi şi atenţi.
Eu, bre, nu le vorbesc despre Hristos, dacă nu mi-o cer. Nu umblu după ei. Hristos a spus: „Oricine voieşte...". („Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a
zis: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Mc. 8, 34), „să se lepede", adică să-şi tăgăduiască sinele pătimaş.)
La acea primă întâlnire, după ce părintele a spus „Bună ziua!", a aruncat o privire asupra lumii şi i s-a adresat femeii care ajuta acolo:
- Spune-i părintelui care e la coadă să intre... Plecaţi, copiii mei, fiindcă nu mai am puteri!
Am intrat înăuntru şi ne-am aşezat. M-a luat cu binişorul, începând să-mi vorbească fără ca eu să-i spun ceva şi la un moment dat mi-a zis:
- Bre..., de asta eşti necăjit? Asta n-a fost ceva rău, copilul meu... Dumnezeu te-a dezrădăcinat de acoIo ca să te răsădească altundeva. Insă te-a răsădit mai stângaci, fiindcă altfel dezrădăcinarea te-ar fi costat mult mai mult!
Eu mă gândeam: „De unde ştie el toate astea?" Imi răspundea la toate întrebările, îmi lămurea nedumeririle şi mă umplea de lumină, bucurie şi înviere! M-am eliberat de toate câte mă apăsau, fiindcă eram gata să-mi pierd minţile. Mi se părea că-l ştiam de ani, că suntem prieteni, că e tatăl, fratele meu. Mi-a oferit atâta mângâiere, încât am simţit că mă dusesem la Dumnezeu! în preajma sa mă simţeam pascal, primăvăratic, măreţ. De parcă S-ar fi pogorât Dumnezeu-Tatăl şi m-ar fi luat în braţe.
Trecu o oră, trecură două, şi părintele vorbea, vorbea..., şi era plin de lumină. Apoi şi-a luat papucii şi mi-a spus:
- Haide să te conduc până mai jos!
Ne-a condus pe mine şi cunoştinţa mea ce aştepta afară până mai jos şi apoi ne-a însemnat cu semnul crucii până ce ne-am pierdut, ne-am făcut nevăzuţi, îndreptându-ne spre locul de unde aveam să luăm autobuzul. Nu-mi credem ochilor! Nu mai văzusem o asemenea iubire. Credeam că ajunsesem în Rai!
Atunci mi-am zis: „Există Dumnezeu, există Dumnezeu!" Unul ca acesta era sfântul... Era un dumnezeu pogorât în chip de rob. Un al doilea Hristos, „bunăvoire între oameni", bunătatea lui Dumnezeu palpabilă. A fost o minune! Ceva măreţ!
După această întâlnire, am mai trecut pe la el de multe ori. Imi dădea telefon şi mă sfătuia fără să-mi ştie numărul de telefon. Şi asta era o minune! Apoi am avut parte şi de alte greutăţi... şi el mă ţinea aproape. Am primit foarte multe lucruri bune de la părintele! De la el plecam întotdeauna fericit şi împăcat.
Hristos
1. Sfântul vorbea adesea despre Hristos:
- Hristos este Totul şi, când sufletul ni se umple de iubire, har şi prezenţa Sa, atunci suntem fericiţi, plutim... Eram un călugăr în Sfântul Munte care alergam şi făceam de la sine ascultare de stareţii mei! Alergam pe munţi, pe stânci să adun melci, să tai lemne, să aduc pământ..., să fac orice. Şi aveam o mare bucurie, rosteam psalmi, imnuri, Acatistul Bunei vestiri şi: „Slavă Ţie, Dumnezeule!", „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!". Eram un copil zvăpăiat, înnebunit de dumnezeiasca iubire, de dragostea cerească a Domnului nostru Iisus Hristos. Atât de mult Ii simţeam iubirea pentru noi, jertfa şi dragostea Sa, că-L rugam: „Dumnezeul meu, Hristoase al meu..., trimite-mi şi mie ceva ca să sufăr pentru Tine..., vreau asta din tot sufletul!"
De asemenea, sfântul ne spunea:
- Când aveţi greutăţi, fie personale, fie sociale, fie familiale, să vă gândiţi că învierea lui Hristos a avut loc, şi aceasta nu poate fi desfiinţată în vecii vecilor...
De vreme ce s-a petrecut ceea ce era cu neputinţă să se petreacă - cel mai greu lucru pentru om atunci toate celelalte greutăţi trec în plan secundar. Oricâte „cruci" se vor afla în viaţa noastră, orice s-ar întâmpla cu patria noastră, ea este pământul lui Hristos, Cel Care a înviat, şi Ii este dragă, câtă vreme patria a iubit şi iubeşte învierea lui Hristos.
2. Odată, fiind doar noi doi (o mare onoare pentru mine), mi-a zis:
- Hai să-ţi arăt cum vorbea Iisus: „Eu sunt Lumina lumii".
Şi mi L-a înfăţişat pe Iisus întocmai. L-am întrebat:
- Ce-a fost asta, părinte, de unde ştii tu asta?
- Eu pot să mă duc acolo şi să mă întorc. Cum?
Ştiu si eu... Am fost acum în vremea lui Iisus si L-am auzit cum vorbea, aşa cum ni se spune în Evanghelia după Ioan, şi i-am imitat glasul şi toate celelalte ca să auzi şi tu... ca să vezi că Biserica este adevărul şi calea şi viaţa şi învierea!
Eu m-am pierdut cu totul... Asemenea oameni nu sunt limitaţi de timp şi spaţiu. Sfinţii se duc în trecut şi-l aduc în prezent. Se duc „în vremea aceea" şi-o aduc în timpurile noastre. Este un dar al Sfântului Duh.
3. Altădată l-am vizitat fiindcă aveam o mare supărare:
- Domnul, ca să le îngăduie pe toate astea, se pare că nu mă vrea...
Sfântul s-a uitat în sus, s-a rugat şi mi-a răspuns:
- Hristos al nostru te vrea! Hristos al nostru te vrea!
- De unde ştiţi, părinte, că mă vrea? L-aţi întrebat sfinţia voastră?
- L-am întrebat şi mi-a spus că te vrea...! Nu vorbi...
Altcândva:
- Părinte, am scăpat iar de-o greutate... prin rugăciunea ta.
- Nu, bre, prin rugăciunea ta!
- De ce, părinte?
- Fiindcă Dumnezeu te ascultă din pricina celor pe care le tragi.
- Şi de ce le trag?
- Aşa..., ca să devii mai bun. Eu, când nu sunt bine şi mi se spune: „Părinte, vă urăm să vă faceţi bine!", le răspund: „Nu să mă fac bine, ci bun!".
Sfântul avea iubire şi smerenie. Imi spunea:
- De ce tot spui despre mine că sunt bun? Să n-o mai spui! Pentru că nu sunt bun.
Despre rugăciune
1. Sfântul mângâia nenumăraţi oameni:
- Să iubiţi, să iertaţi, să vă spovediţi fără ascunzişuri şi să mărturisiţi totul, fiindcă atunci răul fuge de la voi. Şi să vă rugaţi, să vă rugaţi gingaş, să-I vorbiţi lui Dumnezeu delicat. Cum îi vorbiţi tatălui, mamei voastre? Cum îi vorbiţi prietenului, apropiatului vostru? Aşa... înţelege Dumnezeu.
Ne sfătuia mereu să iubim şi întotdeauna să iertăm, citind întotdeauna Evanghelia.
- Nimic altceva să nu faceţi, să citiţi Evanghelia, dacă se poate, stând în picioare. Aceasta e adorare, şi post, şi rugăciune, şi asceză şi toate cele bune..., toate cele bune laolaltă.
El însuşi învăţase pe de rost Evanghelia şi zicea:
- Cel ce citeşte cu dragoste, cu dor, cu însufleţire Sfânta Evanghelie şi mai ales Evanghelia după Ioan, care mi-e foarte dragă, e ca şi cum ar face o slujbă, aducând închinare, făcând rugăciune şi toate cele bune deopotrivă...
Sfântul recomanda cu înflăcărare răbdarea şi rugăciunea:
- Daţi dovadă, bre, de răbdare, şi tot ce ne va trimite Hristos al nostru va fi spre bine! Până şi cel mai amar şi greu şi nedrept lucru este spre binele nostru! Daţi dovadă de răbdare şi rugaţi-vă... Un om care se roagă face cât o mie de învăţături. O mie de învăţături!!!
Iubea foarte mult rugăciunea. De mic se îndrăgostise de rugăciune. Era hrana sa:
- Oamenii sunt leneşi. Stau degeaba, deşi ar putea să se roage.
- De ce nu se roagă? l-am întrebat.
- Le stă-n putere. Nu e greu să se roage. Nu este greu să-ţi deschizi gura şi să-I vorbeşti din suflet lui Dumnezeu, Preasfintei, sfinţilor... Insă ei arată nepăsare, nepăsare!!!
2. Intr-o zi de iarnă cineva i-a trimis un mesaj din Thessalonic despre o cunoştinţă care era grav bolnavă, cerându-i să se roage pentru ea. In ziua aceea era cu el şi părintele Fotie, şi sfântul i-a spus:
- Hai, părinte Fotie, să ne rugăm!
Pe bolnavul respectiv îl ştiau amândoi şi au îngenuncheat şi au început să se roage. Când au terminat şi s-au ridicat, părintele Fotie i-a spus:
- Părinte..., mi-e frig!
- Dar aici înăuntru e cald..., sunt 30 de grade!
- Mie mi-e foarte frig...
- Ţi-e frig? Dar cum să-ţi fie frig?
- Nu ştiu. In timpul rugăciunii şi spre sfârşitul ei a început să-mi fie frig.
- E firesc să-ţi fie frig, părinte Fotie, fiindcă la Thessalonic, unde ne-am dus, e lapoviţă şi e frig!
Se duseseră la Thessalonic! Cum au ajuns acolo, nu ştiu. Dumnezeu ştie... Se poate să fim la distanţă, dar prin rugăciune să fim aproape. Un om, la care ne gândim şi pentru care ne rugăm, ne dă telefon: „Mi-am amintit de tine dintr-odată..." Şi astă se întâmplă pentru că ne-am rugat pentru el.
3. Odată şi-a făcut apariţia la mănăstirea părintelui un om dificil care îi deranja foarte tare pe toţi de acolo. Oamenii s-au supărat:
- Părinte, nu-l mai suportăm! Să chemăm poliţia!
- Lăsaţi poliţia şi haideţi să luăm şiragurile de mătănii şi să facem cu toţii rugăciune pentru acest om!
- Şi ce să spunem, părinte?
- Să-L rugăm pe Dumnezeu să-i dăruiască toate cele bune! Ca să vină sufletul acesta aici şi să facă scandal, înseamnă că vrea ceva de la noi, că are nevoie de ceva din partea noastră. Vrea binecuvântare, rugăciune, tămăduire, luminare, iubire. Nu ştiu. Haideţi să ne rugăm...
S-au rugat şi au început să plângă pentru acel om. Urmarea a fost că n-a mai trecut pe acolo niciodată şi nici nu i-a mai necăjit. Dumnezeu l-a tămăduit sau doar a ferit mănăstirea de tărăboiul pe care îl făcea. Nimeni nu ştie.
Satana si demonii
Sfântul mi-a zis odată:
- Ce văd, copilul meu!
- Ce vedeţi?
- Vai, vai, vai..., văd mulţi demoni acolo, în Athena! Ii războiesc pe oameni, sărmanii de ei... Ştii cum îi războiesc!? Mie mi-e milă de ei şi mă trezesc noaptea şi mă rog lui Dumnezeu să-i alunge şi să-i ocrotească pe oameni.
Demonul ne urăşte fiindcă-L urăşte pe Dumnezeu şi, din pricină că nu poate să-I facă nimic, Ii loveşte făpturile, pe oameni. Spunea sfântul:
- E cumplit, îţi poate înfăţişa lumina drept întuneric şi întunericul drept lumină! Şi cei care fac crime, care săvârşesc răul..., crezi că cei mai mulţi le-au plănuit dinainte? Intră satana în ei pentru că nu se roagă, nu se nevoiesc, nu se spovedesc, nu se împărtăşesc, nu ascultă de Biserică. Aşa-i prinde satana şi-i împinge la crimă... Intră în noi răul şi
ne stăpâneşte. Diavolul nu ne vrea binele, ci răul.
Câţi oameni se prăbuşesc şi se pierd şi nu ştiu cine-i prăbuşeşte!? Umblă mulţi demoni pe pământ. Şi mulţi ne împing câteodată să facem crime, sau altceva..., şi apoi ne întristăm, ne căim.
Fetele „cuminţi"
Odată s-au pornit la sfânt nişte fete „cuminţi" şi în autobuz li s-a alăturat o fată mai puţin „cuminte", îmbrăcată în pantaloni. Până să ajungă la părintele au încercat s-o spele pe creier, scoţând-o din răbdări:
- Cum mergi aşa la preot în pantaloni? Cum o să te primească?
Când au ajuns, părintele a chemat-o mai întâi pe ea, i-a vorbit şi i-a citit sufletul. Ea plângea, plângea în hohote, în timp ce sufletul îşi afla împăcare şi mintea, luminare. Totodată se umplea de bucuria, măreţia ce veneau din sufletul părintelui. Intre timp, celelalte fete aşteptau afară indignate:
- Ia uite cum se comportă preotul acesta cu noi!
A chemat-o înăuntru pe asta cu pantaloni, şi pe noi, îmbrăcate decent, ne-a lăsat afară!
De multe ori, o aşa iubire arătăm semenilor noştri... La un moment dat şi-au pierdut răbdarea, au dat buzna înăuntru şi l-au certat pe părintele, atacându-l pe faţă:
- Ce fel de preot sunteţi? Sunteţi preot al lui Dumnezeu? Pe noi, care suntem fete ale lui Dumnezeu, ne-aţi lăsat afară şi aţi luat-o pe asta în pantaIoni? Ingăduie biserica pantalonii?
- Dar... poartă pantaloni?
- Bine, părinte, dar nu vedeţi? Vă bateţi joc de noi ?
- Copilele mele, eu nu văd fiindcă sunt bătrân. Sa mă iertaţi... Eu i-am văzut sufletul, care voia atât de mult să mă cunoască şi să-mi vorbească! Şi, în timp ce vorbiţi, după cum vedeţi, ea mă ascultă şi plânge şi se bucură...
- Părinte, dar sfinţia ta ce spune despre pantaloni?
- Ei, e-o modă şi asta... Ce să ne facem?
Diferite întâmplări
1. Odată a venit cineva şi i-a spus:
- Părinte, un elev al meu şi-a luat căţel şi ne scoate din minţi...
- De ce te supără că a luat un căţel? Lasă-l şi pe el să iubească ceva..., să trăiască!
M-au impresionat cuvintele sale. Ce deschidere de spirit..., ce generozitate..., ce nobleţe din partea unui sfânt!!!
2. Altcândva, sfântul a primit telefon de la nişte cunoscuţi, medici din Creta, fiindcă făcuseră o intervenţie chirurgicală asupra unui pacient grav bolnav cu dureri puternice de stomac. Dar, când chirurgii l-au deschis, n-au găsit nimic patologic.
S-au trezit în impas şi nu ştiau cum să continue. Aşa că l-au sunat pe sfânt şi l-au întrebat:
- Părinte, acum ce facem?
- Bre, durerea nu este de la stomac. Luaţi seama la reflexul sigmoidului („Sigmoid" se numeşte segmentul colonului din partea stângă.) Intr-adevăr, s-a constatat că acolo era problema.
3. Despre sărbătorile sfinţilor ne spunea:
- Să mergeţi la praznicele sfinţilor, oricât de mare ar fi zarva, fiindcă în acea zi, când prăznuiesc..., sfinţii sunt acolo! Şi nu sunt singuri, ci împreună cu alţi sfinţi. Şi ştiţi ce fac?
- Ce fac? l-am întrebat.
- Trec pe la fiecare în parte dintre cei aflaţi în biserică. Şi, dacă cineva e foarte amărât, îl iau în braţe, se roagă pentru el şi-l tămăduiesc.
SFÂNTUL PORFIRIE KAVSOKALYVITUL
Fragment din cartea "FIŢI RĂBDĂTORI, FACEŢI RUGĂCIUNE...", Editura Sophia
Cumpara cartea "FIŢI RĂBDĂTORI, FACEŢI RUGĂCIUNE..."
-
Sfantul Porfirie (Zi aliturgica)
Publicat in : Calendar ortodox -
Sfantul Porfirie, episcopul Gazei
Publicat in : Vietile sfintilor -
Virtuti si harisme - Sfantul Porfirie
Publicat in : Credinta -
Sfantul Porfirie - aparatorul Sfintei Cruci
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfantul Cuvios Paisie de la Sihastria; Sfantul Cuvios Cleopa de la Sihastria; Sfantul Proroc Avacum; Sfantul Porfirie Kafsokalivitul; Sfanta Mucenita Miropia
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.