Ce se întâmplă cu răposaţii ? Trupul se întoarce în pământ, iar sufletul primeşte de la Domnul un loc oarecare potrivit stării sale, loc unde şi rămâne până la sfârşitul veacului, în aşteptare plină de bucurie sau groază... Acel tărâm este ascuns de noi. Ce anume este acolo nu se ştie. Starea de acolo e pe de-a-ntregul potrivită cu aşezarea sufletească pe care a dobândit-o omul aici, pe pământ. Cum trebuie dobândită aşezarea sufletească cea bună e lămurit pe larg în Evanghelii şi în Epistolele apostoleşti.
Tocmai acesta este acum lucrul de căpetenie pentru noi. Dat fiind că scopul nostru nu este pe pământ, ci în cealaltă viaţă, este înţelept să ne îndreptăm toată grija spre a ne pregăti bine pentru trecerea într-acolo.
Dacă nu ne vom pregăti... totul va fi pierdut.
Intrebaţi de ce facem pomenire celor răposaţi ? Fiindcă aşa ni s-a poruncit să facem. Iar că ni s-a poruncit aşa se vede din faptul că în Biserica lui Dumnezeu nu au fost nicicând vremuri în care să nu se facă pomenire pentru cei adormiţi. Asta înseamnă că este o predanie de la Apostoli şi de la Domnul însuşi. Mintea noastră prăpădită însă îşi vâră pretutindeni nasul ţipând: „De ce?" şi iar „De ce ?" Cel mai bine este să-i daţi cu credinţă tare un bobârnac peste nas, şi atunci va sta cuminte la locul ei.
După aceasta puteţi să-i spuneţi zăpăcitului care vă tulbură cu iscodiri: „Ascultă, nătărăule: cei plecaţi din această viaţă sunt vii şi împărtăşirea noastră cu ei nu este curmată. Ne rugăm pentru vii fără a face deosebire între cei ce merg pe calea dreaptă şi ceilalţi: aşa să ne rugăm şi pentru cei morţi, fără a iscodi dacă au fost puşi cu ceata drepţilor sau cu a păcătoşilor.
Aceasta este datoria dragostei frăţeşti. Pană ce Judecata de Apoi nu îi va osebi pe cei credincioşi, toţi cei vii şi cei morţi alcătuiesc o singură Biserică. Şi noi suntem datori cu toţii să ne purtăm unul faţă de altul ca mădularele unuia şi aceluiaşi trup, fără a face din moarte un hotar despărţitor."
„Soarta lor este hotărâtă"... Să ştiţi că soarta celor răposaţi nu se socoate hotărâtă pană la Judecata de obşte. Pană atunci nu putem socoti pe nimeni osândit definitiv, şi pe acest temei ne rugăm, întărindu-ne nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu.
Răposaţii nu dintr-o dată se obişnuiesc cu noua viaţă. Chiar şi la Sfinţi se păstrează o oarecare vreme caracterul pământesc. Până ce acesta se duce este nevoie de ceva vreme - mai multă sau mai puţină, după măsura legării răposatului de cele pământeşti. Pomenirile care se fac la trei, la nouă şi la patruzeci de zile arată treapta curăţirii de cele pământeşti.
Işi dau cu părerea unii că aceste pomeniri de a treia, a noua şi a patruzecea zi corespund unor anumite cotituri din formarea copilului în pântecele mamei.
Ei bine, au fost anumite vedenii - iar acestea sunt mai de nădejde decât părerile noastre. Părerile acestea sunt un lucru cu temei şubred. Eu cred că şi vedeniile au avut loc spre întărirea datinii, când pomenirile se făceau deja în Biserica lui Dumnezeu, şi că aceste pomeniri sunt o predanie apostolică.
Bine ziceţi când ziceţi că vă place să vă rugaţi pentru adormiţi. Să vă rugaţi cu dragoste şi în continuare. Noi nu putem să nu îi pomenim pe părinţii, fraţii, surorile, rudeniile şi cunoscuţii noştri. Şi oricât ar ţipa prăpădita de minte: „De ce?", inima va face şi în continuare ceea ce ştie ea: să-i pomenească.
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră !
Să odihnească Domnul sufletul roabei Sale N. - mama dumneavoastră ! Neaşteptată moarte. Şi totuşi, deşi tristă, era de neînlăturat, nu lipsită de mângâieri creştineşti. Rod pârguit! Drept la masa Domnului. Ne vom ruga pentru ea - dar mai degrabă nu vom fi, oare, noi cei care vom primi ajutor prin rugăciunile ei ? Noi, creştinii, nu întru neştiinţă alergăm. Ca atare, dacă cineva nu e împovărat cu păcate de moarte, credem cu neclintire că uşile împărăţiei îi sunt deschise. Iar dacă la aceasta adăugăm fapte bune şi jertfe făcute pentru Domnul, cu atât mai mult nu trebuie să rămână îndoială cu privire la fericirea de dincolo a celor răposaţi. In starea aceasta sunt mama dumneavoastră - şi tatăl, şi fratele!
Pentru N. va fi, bineînţeles, greu - dar are destulă înţelepciune ca să nu se chinuie cu gânduri triste deşarte. De parcă a nu fi de faţă la moartea tatălui şi a mamei ar fi vreun lucru groaznic - dar în asta nu este altceva fără numai mângâiere. Dumnezeu a făcut ca ea să lipsească atunci din pricină că n-ar fi putut îndura durerea. Fiind slabă, îngerul păzitor a făcut în aşa fel ca ea să lipsească.
Binecuvântarea răposaţilor este scumpă. Ei, fără îndoială, i-au dat-o, şi poate din pricină că a lipsit această binecuvântare se întinde asupra ei cu mai multă putere decât dacă ar fi fost de faţă. Binecuvântarea are putere nu întrucât se aude, ci întrucât e rostită cu osârdie. Dacă ea nu bănuieşte lipsa acestei osârdii, pentru ce să se tulbure ? Şi în primul rând nu trebuie să-şi dea cu presupusul că dacă nu a putut fi de faţă în vremea morţii părinţilor asta înseamnă vreo pedeapsă de la Dumnezeu. Totul e de la Domnul şi totul este spre bine. Să vă mângâie Dumnezeu pe voi pe toţi. De la toţi cer rugăciuni pentru mine, păcătosul.
Odihnească Domnul sufletul adormitului robului Său S. Calea a fost săvârşită bine; călătorul intră cu bucurie în casa părintească. Plutirea s-a sfârşit; corabia, de acum netrebuincioasă, a fost sfaramată şi aruncată, iar corăbierul a mers cu mărfurile cumpărate la împăratul cetăţii celei mari, ca să primească cinstirea cuvenită şi câştigul cu dobândă.
Iar noi şedem aici. Este o fabulă potrivit căreia păunul se mândrea cu penele sale în faţa unei alte păsări lipsite de asemenea podoabă; dar, când s-a ivit nevoia de a zbura, acea pasăre şi-a luat zborul, iar păunul a rămas pe loc şi doar privea în urma ei. Nu vi se pare că lucrurile stau asemănător şi aici ? Si a zburat la cer, iar noi şedem aici.
Dar ce să facem acum, să plângem sau ce ? Cred că trebuie să ne bucurăm pentru S. Slavă Ţie, Doamne ! S. nu se va mai chinui pe acest pământ preaplicticos şi preasărac. Sau să plângem pentru noi înşine, că am rămas în această viaţă ? Nu merită... Mult ne-a rămas de trăit aici ? O zi, două, şi vom pleca şi noi tot într-acolo. Eu am fost întotdeauna de părere că după morţi nu doliu trebuie îmbrăcat, ci haine de sărbătoare, şi nu trebuie cântate cântece de jale, ci făcută slujbă de mulţumire. La noi totul s-a întors cu susul în jos.
In ce priveşte faptul că rămăşiţelor răposatului trebuie să li se dea o anumită cinstire, este un lucru cu desăvârşire îndreptăţit. Dar de ce la noi oamenii se poartă faţă de trup ca faţă de o persoana vie ? Este un lucru de mirare... Şi S. e viu... Ce tânăr, ce frumos este el dincolo ! Ce curat şi ce luminos ! De l-aţi vedea, nu v-aţi mai dezlipi privirile de la
el Dar noi, privind trupul lui albaştrii, cu ochii înfundaţi în orbite şi aşa mai departe, ni-l închipuim şi pe el astfel... Aceasta este amăgire de sine, care sfâşie inima. Ca inima să nu se sfâşie, această amăgire trebuie alungată...
Apoi ne vine în cap mormântul umed, întunecos... Vai! Bietul S.!“ Iar el este în loc luminat, într-o stare plina de bucurie, slobodă de toate legăturile. Minunat cât de bine ii este...
Punând capac durerii, zicem: „A murit, nu mai este“... Iar el nici vorbă să înceteze a mai fiinţa; şi totul este pentru el ca în ajunul morţii, doar ca atunci îi era mai rău, iar acum el este mai bine. Faptul că nu mai poate fi văzut nu este o pierdere. El tot acolo rămâne... Răposaţii se mişcă repede ca fulgerul. Eu cred că S. priveşte peste umărul meu ce scriu şi pesemne încuviinţează totul...
După aceea va zbura la dumneavoastră şi, dacă va vedea că sunteţi mâhnită, va clătina din cap... „Iată, va spune, deştepţii... Nu văd nimic şi nici nu vor să vadă.“
Scriu toate acestea spre mângâierea dumneavoastră. Trebuie să ne remodelăm concepţiile, şi mângâierea va fi cu noi.
Bine, este cu neputinţă să nu plângeţi şi să nu vă întristaţi puţin - însă gândindu-vă la cele pe care vi le-am spus puteţi birui, şi alina, şi alunga cu totul întristarea. S. e cu dumneavoastră, doar că într-un alt chip. Binevoiţi a crede asta şi a înceta să mai suferiţi foarte. Domnul să vă mângâie pe voi, pe toţi. Cer rugăciunile dumneavoastră.
SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL
Fragment din cartea "BOALA ŞI MOARTEA", Editura Sophia
Cumpara cartea "BOALA ŞI MOARTEA"
-
Diferente confesionale cu privire la viata dupa moarte
Publicat in : Dogma -
Viata dupa moarte
Publicat in : Religie -
Experientele crestine adevarate ale raiului
Publicat in : Credinta -
Cele din urma sunt ca cele dintru inceput
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.