Sfintii necanonizati de la Manastirea Secu

Sfintii necanonizati de la Manastirea Secu Mareste imaginea.

Manastirea Secu este una dintre marile manastiri ortodoxe nemtene. Aflata in comuna Vanatori, judetul Neamt, manastirea isi are inceputul candva in jurul anului 1500, cand pe valea paraului Secu vietuiau mai multi sihastri. In anul 1530, sub indrumarea ieroschimonahului Zosima, de la Manastirea Neamt, sihastrii din zona vor intemeia un schit smerit. Domnitorul Petru Rares (1527-1546) cladeste biserica schitului lui Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii.

Crescand obstea schitului, in secolul al XVII-lea, evlaviosul Nestor Ureche, vornicul Tarii de Jos, tatal cronicarului Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa, evlavioasa Mitrofana, ctitoreste actuala manastire din piatra, in forma de cetate, cu ziduri si turnuri fortificate. Biserica cea mare, zidita in centrul curtii interioare, a fost construita in anul 1602, intre 7 iunie si 5 octombrie.

 Manastirea Secu - Sfintii din Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

Complexul monahal de la Manastirea Secu cuprinde mai multe cladiri, adevarate monumente culturale si religioase ale poporului nostru, dupa cum urmeaza: in centrul curtii imprejmuite de zidurile puternic fortificate se afla biserica cea mare, avand drept hram "Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul"; in turnul sud-estic se afla un paraclis inchinat Adormirii Maicii Domnului; in turnul nord-estic se afla un paraclis inchinat Sfantului Nicolae; zidurile nordic, estic si sudic, fiind foarte groase, cuprind chiliile si celelalte dependinte monahale; in partea de rasarit, in afara incintei, se inalta biserica cimitirului, aproape de fosta biserica a Schitului lui Zosima.

Manastirea Secu - Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

Sfintii din Paraclisul inchinat Maicii Domnului - Manastirea Secu

In paraclisul inchinat Adormirii Maicii Domnului pot intra toti pelerinii, pentru rugaciune si binecuvantare. Datorita schimbarilor de peste vremuri, paraclisul a fost de mai multe ori modificat, de fiecare data ramanand insa in acelasi loc.

Manastirea Secu - Sfintii din Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

Aflat in turnul sud-estic al ansamblului monahal de la Secu, acest paraclis a fost construit in anul 1640, de catre ieromonahul Ghedeon, egumenul de atunci al manastirii; ucenic al Sfantului Varlaam al Moldovei, el va fi ales mai apoi episcop de Husi si mitropolit al Moldovei.

In dreptul paraclisului, in exteriorul zidului, pe peretele de piatra al turnului fortificat, se afla o inscriptie in limba slavona, ce inconjoara stema Moldovei, ambele sapate in piatra. Aceata pisanie nu vorbeste insa despre zidirea paraclisului Maicii Domnului, ci despre Biserica Sfantul Nicolae din Cetatea Neamt, de la care a si fost luata, in anul 1718, cand turcii o vor distruge.

Manastirea Secu - Sfintii din Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

Usa paraclisului inchinat Adormirii Maicii Domnului este minunat zugravita cu icoana hramului. Aceasta icoana neo-bizantina a fost lucrata in anul 1958, de catre protosinghelul Ghervasie Hulubaru. Desi usa si catapeteasma sunt pictate, peretii interiori ai paraclisului sunt varuiti in alb, acestia nefiind vreodata acoperiti cu pictura.

Catapeteasma paraclisului Maicii Domnului dateaza din anul 1853, cand monahul Iulian o sculpteaza in lemn si o aureste; tot el picteaza si catapeteascama celuilalt paraclis al manastirii, inchinat Sfantului Nicolae. Stilul catapetesmei nu este unul traditional, ci renascentist, imbind motive baroce.

Manastirea Secu - Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

Pe stranile din acest paraclis, Cuviosul Vichentie Malau a scris, cu mana sa, urmatoarele patrusprezece cugetari: "Omul rau e cu desavarsire rau cand se preface ca e bun. O constiinta fara Dumnezeu e ca un tribunal fara judecatori. A nu te mania niciodata e semn de mare intelepciune. Mania e o scurta nebunie. Lenesul e frate cu cersetorul. Trandavia e mama tuturor pacatelor. Durerea este o invatatura. In anii durerii am invatat sa ma rog. A ponegri pe altul e cea mai mare crima. Altora sa ierti totdeauna, tie niciodata. Din faptele tale vei fi judecata, sluga vicleana. O camera fara carti e ca un trup fara suflet. Acel ce stie sa induioseze, stie tot. Nimic nu e mai liber decat cugetarea."

Manastirea Secu - Sfintii din Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

In paraclisul Adormirii Maicii Domnului se pastreaza si doua racle, maiestros sculptate in lemn, in care sunt asezate trupurile a doi mari duhovnici ai locului: ieroschimonahul Vichentie Malau (1887-1945) si ieroschimonahul Antim Gaina (1894-1974). Pentru inalta lor viata duhovniceasca, acesti doi mari duhovnici sunt cinstiti ca sfinti, de catre monahii din obste si de catre pelerinii evlaviosi. Chipurile celor doi parinti sunt zugravite deja in Biserica Invierea Domnului, din Radauti.

Parintele Vichentie Malau

Parintele ieroschimonah Vichentie Malau s-a nascut in anul 1887, in satul Ghidion, comuna Stanita, judetul Neamt. In anul 1894, pe cand avea numai sapte ani, parintii sai au intrat amandoi in viata monahala, impreuna cu cei trei copii ai lor. Impreuna cu tatal sau, tanarul Vasile merge la Manastirea Secu. In anul 1895, cei doi pleaca in Sfantul Munte, unde vor petrece in nevointe si rugaciuni neincetate vreme de unsprezece ani.

Manastirea Secu - Sfintii din Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

In anul 1906, cei doi se reintorc la Manastirea Secu, iar in anul 1912 sunt tunsi in monahism. In anul 1915, monahul Vichentie este hirotonit preot si numit eclesiarh si duhovnic. Intre anii 1916-1918, el este trimis ca preot sanitar, la spitalele de raniti. Mai tarziu, intre anii 1927-1928, el ajunge staret, in manastirea de metanie. Mai apoi, intre anii 1928-1940, activeaza ca preot slujitor in Manastirea Agapia.

In anul 1940, parintele Vichentie este transferat ca preot misionar la Manastirea Vasiova, unde sta pana in anul 1945, cand se muta la Domnul. In luna februarie a anului 1953, ramasitele sale pamantesti sunt aduse in Manastirea Secu.

Parintele Antim Gaina

Parintele protosinghel Antim Gaina a fost unul dintre cei mai ravnitori ucenici ai parintelui Vichentie Malau. Acesta s-a nascut in comuna Prisacani, judetul Iasi, si a intrat in manastire inca din copilarie, impreuna cu tatal si cu bunicul sau. In anul 1920, monahul Antim primeste schima monahala in Manastirea Secu, iar dupa numai un an se invredniceste de hirotonia intru ieromonah.

Manastirea Secu - Sfintii din Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

Intre anii 1921-1928, parintele Antim a fost preot si duhovnic in manastirea de metanie. Maai apoi, vreme de trei ani, el a slujit ca preot paroh in satul Plotun, comuna Pipirig. Intre anii 1934-1956, el slujeste ca duhovnic, la Manastirea Agapia. Revenind la Manastirea Secu, parintele Antim Gaina adoarme in Domnul in ziua de 29 august 1975, intr-o adanca smerenie si lepadare de sine.

Teodor Danalache

Manastirea Secu - Sfintii din Paraclisul Adormirea Maicii Domnului

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5169

Voteaza:

Sfintii necanonizati de la Manastirea Secu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE