Canonul Sfantului Andrei Criteanul (660-740) sau Canonul cel Mare, cum mai este numit, cuprinde 250 de stihiri, spre deosebire de 30, cate are un canon obisnuit.
V. Iljine, in lucrarea „Le mystčre de la pénitence et le Grand Canon de Saint André de Crčte“, si Ioannis Fountoulis, in lucrarea , spun ca acest canon este expresia experierii caderii in pacat a autorului, dar si a intoarcerii lui. Stiut este faptul ca, sub presiunea imparatului Filip Bardanes, Sfantul Andrei Criteanul a acceptat pentru scurta vreme doctrina eretica monotelita, participand chiar si la pseudo-sinodul (conciliabulum) din 712, in cadrul caruia a fost condamnata invatatura Sinodului al VI-lea Ecumenic.
Insa el nu a fost un sustinator fervent al acestei erezii, ci - la numai un an de ratacire - si-a recunoscut greseala si s-a intors la Ortodoxie. De aici, si faptul ca Sfantul Andrei Criteanul - in calitate de autor al canonului - isi imputa siesi toate pacatele. Din acest punct de vedere, el poate fi considerat „mistagogul caintei“, sau „invatatorul preaales al pocaintei“, cum il vor numi, mai tarziu, cei care au completat Canonul cel Mare.
Cat priveste perioada alcatuirii acestui canon, circula doua ipoteze: Prima sustine ca Sfantul Andrei Criteanul l-ar fi alcatuit pe cand se afla in Constantinopol, inainte de a fi hirotonit arhiepiscop al Gortynei, Creta (692), sau la putin timp dupa aceea (712). Stiut este faptul ca el a fost episcop in Creta timp de 28 ani. S-a remarcat prin tact pastoral, misionar, predicatorial si filantropic, prin construirea de biserici si manastiri, si nu in ultimul rand, el a fost considerat cel dintai facator de canoane liturgice. A doua ipoteza sustine ca acest canon a fost scris de Sfantul Andrei Criteanul la batranete. Ca argument in acest sens stau numeroase expresii din canon: „macar la batranete nu ma lasa in iad desert“; sau „macar la sfarsit mantuieste-ma“; sau „timpul vietii mele este scurt“.
Canonul Sfantului Andrei Criteanul este structurat, intocmai celorlalte canoane, din noua cantari, sau pesne, tema centrala fiind sublinierea starii de pacatosenie extrema a sufletului. Prima cantare conditioneaza iertarea de „lacrimile pocaintei“; a doua arata cum pacatosul poate pune inceput bun; a treia avertizeaza sufletul sa nu urmeze pacatosilor; a patra scoate in evidenta lupta pacatosului cu pacatul; a cincea dezvaluie uraciunea pacatului, in contrast cu virtutea; a sasea aduce in prim-plan modul in care se poate indrepta pacatosul; a saptea elogiaza pe cei care au renuntat la pacat; a opta reintroduce imaginea Infricosatoarei Judecati; a noua se constituie intr-un epilog al canonului, aratand cum sufletul, avand inainte imaginea Infricosatoarei Judecati, dar si numeroasele modele de drepti si pacatosi - care s-au mantuit, intorcandu-se la Dumnezeu -, ramane statornic in pocainta, nazuind sa primeasca iertarea de la Judecatorul si Mantuitorul sau.
Intre cantarea a sasea si a saptea se afla Condacul „Suflete al meu“, care are menirea de a trezi constiinta adormita de pacat, precum si de a intoarce sufletul la Hristos.
Sfantul Andrei Criteanul subliniaza - in Canonul sau - necesitatea pocaintei, fara de care nu poate exista restaurare si, respectiv, indumnezeire. In acest sens, autorul a facut o centralizare a faptelor biblice - vechi si nou-testamentare -, toate rememorate cu profunda durere si strapungere a inimii. Fiecare fapta la care s-a facut partas omul: crearea, neascultarea si caderea, alungarea din rai, durerea pricinuita de pacat si asteptarea mantuirii, precum si rascumpararea savarsita de Hristos, este individualizata si personalizata. Ele se transforma in faptele fiecaruia dintre noi: crearea mea, caderea mea, rascumpararea mea. Istoria personajelor evocate devine istoria mea, iar eu devin constient de profunzimea ei.
De remarcat este faptul ca pacatul descris de autor nu este al unui singur om, ci este unul universal; este pacatul prin care firea umana se arata a fi cazuta, incepand cu protoparintii nostri. Marii pacatosi care au biruit pacatul devin paradigme pentru cei ce doresc si, mai ales, pentru cei ce incearca sa urmeze calea ascezei; in acelasi timp, ei sunt si rugatori pentru fiecare dintre cei care se lupta cu pacatul.
O atentie deosebita este acordata in Canon rascumpararii omului din robia pacatului, mijlocita de Mantuitorul prin Jertfa Sa pe Cruce. Caderea omului in pacat, rascumpararea lui prin Intruparea si Jertfa Mantuitorului, Taina Pocaintei, dogma Sfintei Treimi, preacinstirea Maicii Domnului sunt principalele teme dogmatice pe care autorul le abordeaza. De aici, si caracterul dogmatico-doctrinar al canonului. De fapt, Sfantul Andrei Criteanul vrea sa faca din canon un raspuns la acuzele monotelite, exprimand in acelasi timp dragostea omului fata de Dumnezeu Creatorul, Proniatorul, Mantuitorul si Judecatorul sau.
Asadar, Canonul ne introduce, pe fiecare dintre noi, in istoria Sfintei Scripturi si ne determina sa constientizam, prin intermediul modelelor de pocainta, amplitudinea pacatelor noastre si instrainarea fata de Dumnezeu pe care ne-o aduc pacatele. Pocainta dizolva pacatul!
† Calinic Botosaneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor
Canonul Sfantului Andrei Criteanul - AUDIO
Canonul Sfantului Andrei Criteanul - Video
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.