Sfantul Antonie cel Mare - parintele monahilor

Sfantul Antonie cel Mare este praznuit in fiecare an, pe data de 17 ianuarie. Acesta este numit de Sfantul Athanasie "fondator al monahismului". S-a nascut in anul 251 in localitatea Coma, in Egiptul de Mijloc, din parinti crestini. Dupa o perioada de ucenicie, la 35 de ani, se retrage la marginea desertului, in locul numit Pispir, unde a ramas timp de 20 de ani, pana in 306. Aici s-a impotrivit ispitelor si a luptat contra demonilor care luau infatisari de animale salbatice.

Dupa o vreme se retrage din singuratatea sihastreasca si intemeiaza o comunitate de eremiti. Trece la cele vesnice pe mun­tele Colzim langa Marea Rosie, in anul 356, in varsta de 105 ani. Inainte de moartea sa, a poruncit ucenicilor sa nu spuna nimanui unde este mormantul sau, iar haina lui sa fie trimisa lui Atanasie cel Mare si cojocul sau, episcopului Serapion. Se presupune ca mormantul ar fi pe locul unde se afla manastirea care ii poarta numele, dar s-a respectat dorinta sfantului de a nu fi cautat.

Viata Sfantului Antonie cel Mare a fost povestita prima data de ucenicul sau, Sfantul Atanasie cel Mare, arhiepiscop de Alexandria (298-373).

A fost numit de multe ori Marele Antonie sau Antonie Egipteanul, pentru a fi deosebit de Sfantul Anton de Padova sau Antonius Abbas, un sfant de traditie apuseana. Anton de Padova a fost proclamat sfant de Papa Grigore al IX-lea, ce l-a propus, ca exemplu de viata crestina, Bisericii Universale, pe data de 30 mai 1232, dupa doar 11 luni de la moartea sa.

Scrierile Sfantului Antonie cel Mare

Scrierile pe care i le putem atribui Sfantului Antonie sunt scrisorile adresate comunitatilor monastice, indrumate duhovniceste de el sau de ucenicii sai. Aceste scrisori s-au pastrat in doua colectii: prima de sapte scrisori, a caror autenticitate nu este contestata de nimeni, si a doua colectie de douazeci de scrisori, asupra carora sunt indoieli in ceea ce priveste autorul lor.

Apoftegmele Sfantului Antonie

Apoftegmele sau cuvintele de duh atribuite Sfantului Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri. Cele mai importante sunt: 38 de apoftegme in greaca, colectia alfabetica - Patericul egiptean; 49 de apoftegme in siriaca, culese in secolul VI la Skete si cele 40 de apoftegme in araba.

Sfantul Antonie cel Mare - invataturi

1. Oamenii se socotesc rationali. Insa pe nedrept, caci nu sunt rationali. Unii au invatat cuvintele si cartile vechilor intelepti. Dar rationali sunt numai aceia, care au sufletul rational, pot sa deosebeasca ce este binele si ce este raul, se feresc de cele rele si vatamatoare sufletului si toata grija o au spre cele bune si folositoare sufletului; iar acestea le savarsesc cu multa multumire catre Dumnezeu. Numai acestia trebuie sa se numeasca oameni rationali.

2. Omul cu adevarat rational are o singura grija: sa asculte de Dumnezeul tuturor si sa-I placa; si numai la aceasta isi deprinde sufletul sau: cum sa-I placa lui Dumnezeu, multumindu-I pentru o asa de mare purtare de grija si pentru carmuirea tuturor, orice soarta ar avea el in viata. Pentru ca e nepotrivit sa multumim pentru sanatatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare si neplacute, iar lui Dumnezeu sa nu-I multumim pentru cele ce ni se par noua grele si sa nu cunoastem ca toate ni se intampla cum trebuie, spre folosul nostru si dupa purtarea Lui de grija. Caci in cunostinta si credinta cea catre Dumnezeu sta mantuirea si desavarsirea sufletului.

3. Am primit de la Dumnezeu puteri virtuoase si foarte mari: infranarea, suferirea raului, neprihanirea, staruinta, rabdarea si cele asemenea, care ne ajuta sa ne impotrivim si sa luptam impotriva celor rele. Avand la indemana puterile acestea si punandu-le la lucru, socotim ca nimic nu ni se mai intampla neplacut, dureros sau nesuferit. Credem atunci ca toate-s omenesti si se biruiesc de virtutile noastre. Nu se gandesc la aceasta insa cei neintelegatori; de aceea ei nici nu pricep ca toate ni se fac spre bine si precum se cuvine pentru folosul nostru, ca sa straluceasca virtutile noastre si sa ne incununam dela Dumnezeu.

4. Cand vei socoti castigarea banilor si multul lor folos, ca pe-o amagire vremelnica, vei cunoaste ca petrecerea cea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, e altceva decat bogatia. Gandindu-te la aceasta cu incredintare si cu tinere de minte, nu vei suspina, nu vei plange, nu vei invinui pe nimeni, ci pentru toate vei multumi lui Dumnezeu. Nu te vei clati vazand pe cei mai rai ca tine rezemandu-se pe bani si pe socoteli, caci foarte rea patima a sufletului este pofta, parerea si nestiinta.

5. Omul cu judecata, luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, care i-ar vatama sufletul si l-ar desparti de nemurire.

6. Cu cat cineva are viata mai masurata, cu atat e mai fericit, ca nu se grijeste de multe: de slujitori, de lucratori, de pamanturi si de avutia dobitoacelor. Caci tintuindu-ne de acestea ne vom inneca in greutatile legate de ele si vom invinui pe Dumnezeu. Iata cum din pofta noastra cea de voie se adapa moartea si cum ratacim in intunericul unei vieti cu pacate, necunoscan-du-ne pe noi insine.

7. Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la viata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este usor, cu toate ca nici cei ce au dobandit-o nu sunt pe deplin lamuriti asupra acestui lucru. De viata virtuoasa se impartasesc toti oamenii cuviosi precum si cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Caci mintea cea de rand este lumeasca si schimbatoare, rasarind si ganduri bune si rele, ba si firea si-o schimba, aplecandu-se spre cele trupesti. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu insa, pedepseste pacatul care se naste in oameni cu voia lor, in urma trandaviei.

8. Cei prosti si neiscusiti iau in ras cuvintele si nu vor sa le asculte, daca acestea mustra nepriceperea lor, ci vor ca toti sa fie intru toate asemenea lor. La fel si cei desfranati se silesc sa arate pe ceilalti toti, mai rai decat dansii, socotind sa vaneze pe seama lor nevinovatia, din pricina multimii relelor. Daca intr-un suflet slab se afla pacatele acestea: desfranarea, mandria, lacomia nesaturata, mania, neastampararea limbii, furia, uciderea, tanguirea, pisma, pofta, rapirea, durerea, minciuna, placerea, lenea, intristarea, frica, boala, ura, invinuirea, neputinta, ratacirea, nestiinta, inselarea si uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se intineaza si se pierde. Caci prin acestea si prin cele asemenea acestora se osandeste sarmanul suflet, care s-a despartit pe sine de Dumnezeu.

9. Cei ce vor sa se deprinda in viata cea virtuoasa, cuvioasa si preamarita, nu trebuie judecati dupa obiceiurile sau dupa petrecerea cea mincinoasa de pana acum. Ci asemenea pictorilor si sculptorilor, isi vor dovedi din faptele insesi, petrecerea cea aleasa si placuta lui Dumnezeu. Nu fug ei de toate placerile pacatoase, ca de niste curse?

10. Cel bogat si de neam ales, dar fara indrumarea duhovniceasca si fara curatia vietii, nefericit este in ochii care cugeta drept; precum fericit este saracul sau robul - dupa soarta - dar impodobit cu invatatura si cu virtute. Caci dupa cum strainii ratacesc drumurile, asa si cei ce nu grijesc de viata cea virtuoasa, se ratacesc si se pierd, amagindu-se de pofta.

Slava de la "Doamne, strigat-am.", de la Vecernia zilei

"Pastrand chipul lui Dumnezeu nevatamat si mintea stapana peste patimile cele pierzatoare, nevoindu-te pustniceste, te-ai suit, pe cat este cu putinta, la asemanarea cu Dumnezeu. Ca silindu-ti cu barbatie firea, te-ai nevoit a robi ceea ce este rau la ceea ce este mai bun si a supune trupul duhului. Pentru aceasta te-ai aratat cel mai presus dintre sihastri: cetatean pustiului, povatuitor celor ce sunt pe calea cea buna si desavarsit dreptar al faptei bune. Iar acum, in ceruri, oglinzile fiind date la o parte, privesti curat si din apropiere Sfanta Treime, mijlocind, fara intarziere, pentru cei ce te cinstesc pe tine cu credinta si cu dragoste."

.