Serviciul Roman de Informatii, cu ochii pe adeptii lui Satan


In Romania, primii adoratori ai Diavolului, constituiti in grupuri distincte si organizate, au aparut in 1992 la Galati. Un an mai tarziu, lua fiinta la Branesti mai cunoscutul grup "Ingerii mortii", in cadrul caruia a fost inregistrat primul suicid ritual. Potrivit SRI, in momentul de fata exista miscari sataniste autohtone in aproximativ
20 de judete ale tarii.

Un studiu realizat de specialistii Serviciului Roman de Informatii (SRI) arata ca prima ideologie anticrestina, care il situa pe Diavol in postura de creator al lumii, il are ca "parinte" pe ocultistul american Albert Pike. Acesta a intemeiat, la sfarsitul secolului al XIX-lea, luciferismul, sustinut de un set de "instructiuni" publicat in 1889.

Ideile lui Pike nu au castigat prea multi adepti si au cazut, incet, in uitare. I-a urmat insa Anton Szandor La Vey, recunoscut drept intemeietorul satanismului modern. "Instructiunile" lui Pike au fost preluate, simplificate si introduse in «Biblia satanica», scrisa de La Vey in 1969. Cartea este o varianta "sucita" a Bibliei, iar exemplul cel mai concludent este rugaciunea fundamentala: "Tatal nostru care esti in infern, mareasca-se numele tau, precum in infern, asa si pe pamant. Pacatul cel de toate zilele da-ni-l noua azi si du-ne pe noi in ispita si invata-ne de rau. Ave Satan!".

Eleve "drogate" cu excremente de caine

Primele semnale privind extin-derea fenomenului satanist in Romania au aparut tarziu, in 1992. Atunci aparea la Galati o grupare ai carei membri se inchinau celor "33 de spirite astrale". Un an mai tarziu, s-au ivit informatii concrete despre "Ingerii mortii" din Branesti, grupare in cadrul careia s-a inregistrat primul suicid ritual.

Doi ani mai tarziu, in 1994, au aparut primele semne serioase de prozelitism al pseudodoctrinei sataniste in randul unor elevi de liceu din Dorohoi, judetul Botosani. In general, tinerii faceau parte din familii sarace, destramate, la limita mizeriei. Elevii, marcati de esec scolar si de incapacitate de adaptare in mediile sociale pe care le frecventau, s-au constituit intr-un grup de "adoratori ai diavolului" si au reusit sa racoleze trei colege de liceu. Fetele, drogate de satanisti cu un amestec de "Carmol" si excremente de caine, erau fortate sa participe la ritualurile orgiastice ale gruparii, organizate in general in cimitire, printre morminte. "Ca urmare a ingestiei substantelor amintite, doua dintre ele au intrat in coma alcoolica, fiind necesara spitalizarea lor de urgenta pentru stabilizarea leziunilor hepatice si cerebrale suferite. A treia minora, eleva la liceul «Grigore Ghica» din localitate, a suferit traume psihice deosebit de grave, a caror recuperare psihoterapeutica nu a dat rezultat, respectiva comitand actul suicidar la putin timp dupa inceperea tratamentului", arata documentul SRI.

Din nefericire, cazul de la Dorohoi a fost doar inceputul. Un an mai tarziu, nuclee de satanisti din orasele mari din vestul tarii au reusit sa se insinueze in mediile scolare locale, influentand si racoland elevi de liceu si de scoala generala. Fenomenul a mocnit incet si s-a dezvoltat cu discretie pana la momentul "incidentului de la Constanta", considerat debutul "Epocii Aniosa" - denumire argotica a unei subspecii de canabis cultivata in spatii afectate de catastrofa nucleara de la Cernobil.

Cazul a explodat in mass-media si publicul a inteles pentru prima data pericolul. Gruparea "Fratii Stalpului" - din care facea parte si un elev la liceul "Energetic" din Constanta - scotea bani din prostitutie infantila si homosexuala, sume pe care le investeau in droguri.

Stupefiantele ajungeau apoi in liceele importante din oras, distribuite prin intermediul unei retele de traficanti si dealeri foarte bine pusa la punct. Potrivit SRI, printre cei racolati de "Fratii Stalpului" s-au numarat si tineri fara adapost si ocupatie, iar trei dintre acestia, sub pretextul unui ritual satanist, au savarsit "doua acte criminale abominabile" in zilele de 3 si 8 mai 1995.

Satanismul electronic

In 1998, fenomenul cunoscuse o dezvoltare critica, periculoasa pentru autoritati si comunitate. Cazurile de profanari de morminte, de biserici, sinuciderile si crimele rituale erau deja obisnuite in presa. Si, cu toate astea, inca socau: un tanar din Targu-Ocna a fost surprins in incinta Cimitirului Bellu din Bucuresti, avand in maini un fragment de cadavru uman si o lumanare aprinsa. Cand a fost retinut si condus la sectia de Politie, individul a incercat sa-si inghita propriile-i excremente.
Urmatoarea etapa a satanismului modern, "Epoca Netsurf", si-a facut aparitia o data cu popularizarea Internetului. In aceasta forma electronica, "satanismul autohton continua sa se manifeste in aproximativ 20 de judete din Romania, ca nuclee disparate si instabile", arata SRI.

.

09 Ianuarie 2006

Vizualizari: 1897

Voteaza:

Serviciul Roman de Informatii, cu ochii pe adeptii lui Satan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE