184 de ani de la nasterea episcopului Melchisedec Stefanescu

 

Ieri, 15 februarie s-au implinit 184 de ani de la nasterea episcopului Melchisedec Stefanescu. Acesta s-a nascut in anul 1823, in localitatea Garcina, din judetul Neamt, in familia unui preot. Intre anii 1834 - 1841 si 1842/43 a studiat la Seminarul teologic de la Socola, apoi la Academia duhovniceasca din Kiev (1848 - 1851), unde a obtinut titlul de "magistru in teologie si litere". A fost invatator si profesor la mai multe scoli, dar si director al seminarului de la Husi (1856-1861). S-a calugarit cu numele Melchisedec, in 1843.

A fost hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieromonah in Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) si arhimandrit (1853). Loctiitor de episcop la Husi, intre 1861 si 1864, fiind hirotonit arhiereu cu titlul "Tripoleos" in 1862, la 22 februarie 1879, a fost ales episcop al Romanului, unde a pastorit pana la moarte. Insufletit patriot, Episcopul Melchisedec Stefanescu a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru in Divanul Ad-Hoc (1857). A sprijinit reformele lui Al.I. Cuza si Razboiul de Independenta, a fost ministru al Cultelor (1860) si membru de drept in Senatul Romaniei. A trimis tineri la studii in Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Balanesti, Constantin Nazarie s.a.). Prin testament, a creat o fundatie din care sa se acorde burse de studii la Academia duhovniceasca din Kiev, iar biblioteca si colectia sa numismatica le-a daruit Academiei Romane. Pe 16 mai 2007, se implinesc 115 ani de la trecerea sa la cele vesnice. Cu aceasta ocazie, la Roman vor avea loc mai multe manifestari comemorative. Acestea vor incepe la Capela mausoleu din incinta parcului care-i porta numele, din apropierea Episcopiei, cu o slujba de pomenire, dupa care la Gradinita "Episcopul Melchisedec" din Roman va avea loc un program artistic al copiilor. Vor fi depuse, apoi, flori la mormantul ctitorului.
Dupa cum informeaza Radio Trinitas, Seminarul Teologic "Sf. Gheorghe" din Roman a pregatit un program artistic pentru ctitorul fondator al scolii, iar Protopopiatul Roman pregateste o sesiune de comunicari stiintifice, un simpozion si o expozitie documentara, la care au fost invitati, pe langa preoti, istorici, si cercetatori de la Bucuresti, de la Arhivele Statului, de la Arhivele Sfantului Sinod, precum si din alte zone, inclusiv de la Primaria si Consiliul Local Garcina, localitate in care s-a nascut ilustrul episcop

.

16 Februarie 2007

Vizualizari: 2896

Voteaza:

184 de ani de la nasterea episcopului Melchisedec Stefanescu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE