Noul episcop al Oradiei, Bihorului si Salajului a fost instalat in functie

 

PS Sofronie Drincec a fost intronizat ieri, 25 februarie, in scaunul de episcop al Episcopiei Oradiei, Bihorului si Salajului. Prezent la eveniment, PS Ioachim Bacauanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a vorbit la Radio Trinitas despre atmosfera in care a avut loc festivitatea de intronizare a PS Sofronie: "In calitate de membru al Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si delegat al IPS Parinte Mitropolit Daniel am participat la acest eveniment. Festivitatea a avut loc semnificativ in Duminica Ortodoxiei, cand, in capitala Bihorului, la Oradea, s-au intrunit membri ai Sfantului Sinod si foarte multi preoti si invitati, dar ceea ce m-a impresionat a fost multimea credinciosilor. Sfanta Liturghie si ceremonia de intronizare s-au desfasurat intr-o piata centrala a orasului Oradea, in fata Bisericii cu Luna. Slujba s-a desfasurat sub protia IPS Mitropolit Laurentiu al Ardealului, a IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, si a IPS Andrei de Alba Iulia.

De asemenea, au fost si alti episcopi si episcopi-vicari, soborul ierarhilor fiind constituit din 15 ierarhi. Sfanta Liturghie a inceput la ora 9.00, dupa care s-a savarsit ceremonia de intronizare, cand s-a citit documentul de intronizare din partea mitropolitului locului, IPS Bartolomeu. Dupa ce a primit insemnele de episcop, PS Sofronie a tinut o importanta cuvantare in care a evocat anumite aspecte din istoria acestei episcopii importante din aceasta parte a tarii noastre, precum si angajamentul Prea Sfintiei Sale in misiunea incredintata in Biserica".


La finalul Sfintei Liturghii de ieri, savarsita in Catedrala episcopala din Oradea, PS Irineu Bistriteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a citit gramata mitropolitana de investitura a PS Sofronie.


De asemenea, Bogdan Tataru Cazaban, consilier prezidential, a transmis mesajul presedintelui Romaniei, Traian Basescu, dupa care Adrian Lemeni, secretar de stat pentru Culte, a citit mesajul pe care ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, l-a transmis in aceasta zi de mare sarbatoare pentru Eparhia Oradiei, Bihorului si Salajului.


In noua sa calitate, PS Sofronie a rostit un cuvant, la finalul caruia a tinut sa multumeasca lui Dumnezeu pentru tot ajutorul acordat, membrilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si parintilor sufletesti si trupesti care i-au condus pasii pe calea lui Hristos. Multumirile sale s-au indreptat si catre sfintii sai ocrotitori, dar si catre preoti, credinciosi, reprezentanti ai autoritatilor care au fost prezente la evenimentul de ieri.

Narcisa BALABAN

 

 

 

 

.

26 Februarie 2007

Vizualizari: 2522

Voteaza:

Noul episcop al Oradiei, Bihorului si Salajului a fost instalat in functie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE