Acatistul Sfantului Emilian de la Dorostorum

Acatistul Sfantului Emilian de la Dorostorum

Acatistul Sfantului Emilian de la Durostorum

Emilian de la Durostorum - Sfant Mucenic !

(18 iulie)

Condacul 1

Ca pe o podoaba a mucenicilor si aparator fierbinte al dreptei credinte, te laudam pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul inselaciunii idolesti. Iar tu, ca cel ce esti mijlocitorul nostru catre Dumnezeu, de inselaciunea vrajmasului ne izbaveste pe noi, care-ti cantam: Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Icosul 1


Credinta cea de viata datatoare, Mucenice Emilian, primind-o de la parintii tai cei de bun neam, luminat de harul lui Hristos, ai trait pe pamant in fapte bune, pentru ca tineretea ta sa o aduci prinos de buna mireasma lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de lauda, iti aducem cantarea aceasta:

Bucura-te, floare rara, rasadita in cetatea Durostorum;

Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai odraslit;

Bucura-te, inger pamantesc, luminat de harul lui Dumnezeu;

Bucura-te, prunc nevinovat, care ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfant;

Bucura-te, ca te-ai hranit cu invatatura lui Hristos;

Bucura-te, cel ce Soarele dreptatii te-a luminat;

Bucura-te, ca dreapta credinta ti-a fost far calauzitor;

Bucura-te, ca din tinerete ai avut nadejde tare catre Dumnezeu;

Bucura-te, ca de dragostea Lui nu te-ai despartit;

Bucura-te, cantare suava a iubirii treimice;

Bucura-te, ca din dulceata Scripturilor te-ai hranit;

Bucura-te, ca de cele lumesti nu ti-ai lipit inima;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 2-lea:


Viata ta, placuta lui Dumnezeu, marite Emilian, a fost in vremea nelegiuitului imparat Iulian, prigonitorul crestinilor. Insa, nici prigonirile, nici amenintarile dezlantuite de acesta, nu te-au despartit de dragostea lui Hristos, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Caruia neincetat I-ai cantat: Aliluia!


Icosul al 2-lea:


Plin de Duh Sfant si intarit de dragostea lui Hristos, ai infruntat marea prigonire a imparatului apostat si, vadind inselaciunea idoleasca, ai inceput sa propovaduiesti celor din cetatea Durostorum sa nu se lepede de dreapta credinta. De aceea, te laudam zicand:

Bucura-te, ostas plin de credinta dreapta si statornica;

Bucura-te, viteaz luptator pentru apararea crestinilor;

Bucura-te, sabie care tai inselaciunea idoleasca;

Bucura-te, scut de aparare impotriva dusmanilor nevazuti si vazuti;

Bucura-te, pavaza celor aflati in primejdii si necazuri;

Bucura-te, piatra taiata din piatra Hristos;

Bucura-te, buna mladita iesita din vita Hristos;

Bucura-te, cel care te-ai aratat plin de har dumnezeiesc;

Bucura-te, urmatorul sfantului Dasius - martirul din cetatea ta;

Bucura-te, luceafar rasarit in vremea prigonirilor;

Bucura-te, ca te-ai lepadat de slujirea imparatului pamantesc;

Bucura-te, ca ti-ai ales ca imparat pe Imparatul cel vesnic;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 3-lea:


Ca si Irod, omoratorul pruncilor din Betleem, tot asa si ighemonul Capitolinus a ucis pe pruncii nascuti din apa si din Duh, in cetatea Durostorum. Dar tu, vrednicule ostas al lui Hristos, vazand faradelegea lui, te-ai rugat pentru asezarea sufletelor nevinovate in ceata mucenicilor si, dand slava lui Dumnezeu, cantai neincetat: Aliluia!


Icosul al 3-lea:


Daca ai vazut asuprirea si suferinta crestinilor din cetatea parintilor tai, ca un neinfricat ostas al lui Hristos te-ai impotrivit cu multa barbatie celor ce sileau pe crestini sa jertfeasca zeilor, mustrand cu tarie nelegiuirea lor. Pentru aceea, cu bucurie iti aducem aceste laude:

Bucura-te, ca nu te-ai supus poruncii imparatesti;

Bucura-te, ca nu te-ai alaturat inchinatorilor idolesti;

Bucura-te, ca prigonitorii nu te-au induplecat sa jertfesti zeilor;

Bucura-te, ca ospatul lui Hristos ai dorit;

Bucura-te, ca ti-ai aprins inima pentru Hristos;

Bucura-te, ca veselia cea trecatoare nu ti-a schimbat sufletul plin de Duhul Sfant;

Bucura-te, ca rabdarea mucenicilor te-a intarit;

Bucura-te, ca aceasta te-a facut sa ai indrazneala a intra in capistea idolilor;

Bucura-te, ca ai sfarama idolii cei nesimtitori;

Bucura-te, ca Hristos ti-a dat tarie si indrazneala;

Bucura-te, putere din puterea lui Hristos;

Bucura-te, lumina aprinsa din lumina Duhului;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 4-lea:


Auzind Capitolinus vestea distragerii altarelor paganesti, s-a tulburat si cu mare manie a strigat: "In graba cautati pe Emilian si aflandu-l, sa mi-l aduceti ca sa-l pierd". Dar tu, Sfinte, unit fiind in cuget cu Hristos-Dumnezeu, nu te-ai inspaimantat de amenintarile lui, caci neincetat cantai: Aliluia!


Icosul al 4-lea:


Poruncilor imparatului nu te-ai supus, Sfinte Emilian, caci Hristos te-a intrarmat cu chemare sfanta la patimire pentru El. Drept aceea, ai pornit spre ajutorul si imbarbatarea crestinilor prigoniti, marturisind cu tarie ca si tu, asemenea lor, nu te supui poruncilor paganesti. Pentru aceea, primeste in dar cantarea noastra, Sfinte

Bucura-te, urmas al lui Hristos si credincioasa sluga;

Bucura-te, ca Mantuitorul te-a chemat la patimire pentru El;

Bucura-te, ascultator al glasului dumnezeiesc;

Bucura-te, ca nesuferind nedreptatea, de buna voie te-ai predat celor faradelege;

Bucura-te, ca pe multi ai intarit in credinta cea adevarata;

Bucura-te, vrednic luptator pentru Hristos;

Bucura-te, ca viata intru nimic nu ti-ai crutat;

Bucura-te, ca in fata scaunului de judecata, luminos te-ai aratat;

Bucura-te, viteaz ostas, care ai biruit paganatatea;

Bucura-te, ca in inima ta a incaput Hristos Cel neincaput;

Bucura-te, ca Acesta te-a intarit sa poti patimi pentru El;

Bucura-te, candela nestinsa in biserica lui Hristos;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 5-lea:


Vederile mintii avandu-le curatite, ai ales a patimi pentru Hristos, dorind a te jertfi pentru El, a invia impreuna cu El, cantand neincetat cantarea ingereasca: Aliluia!


Icosul al 5-lea:


Dintru inaltime putere primind, cu indrazneala ai stat in fata lui Capitolinus, vorbindu-i de Hristos, incat acesta s-a mirat de intelepciunea ta. Auzind aceasta, cetele sfintilor in cer s-au bucurat, iar noi, pe pamant, te laudam, zicand:

Bucura-te, stea luminata de Soarele Hristos;

Bucura-te, cel ce ai alergat catre chinuri, ranit fiind de dragostea Stapanului;

Bucura-te, ca de frumusetea trupului nu te-ai ingrijit;

Bucura-te, ca frumusetea cea dumnezeiasca ai dorit;

Bucura-te, ca inselaciunea idoleasca ai alungat;

Bucura-te, cel ce ai revarsat lumina din lumina lui Hristos in sufletele credinciosilor;

Bucura-te, cel ce aduci bucurie celor ce te iubesc;

Bucura-te, ca necredinciosii, vazandu-te luminat de intelepciunea lui Hristos, s-au cutremurat;

Bucura-te, cel ce ai indepartat ratacirea paganeasca;

Bucura-te, rabdatorule de chinuri si aparatorul dreptei credinte;

Bucura-te, vas ales al Preasfintei Treimi;

Bucura-te, ca in ceruri, rasplata ti s-a pregatit;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 6-lea:


Supus din nou intrebarilor paganului judecator, tu, Mucenice Emilian, te-ai aratat neclintit in credinta intru Hristos. Ai nesocotit bataile ce ti-au zdrobit trupul pentru ca ai stat ca un adevarat ostas, marturisind adevarul si cantand lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 6-lea:


Neclintit fiind si stand tare pe piatra credintei, te-ai aratat puternic, Sfinte Mucenice, urmand indemnurilor invatatorului tau, Cel ce a mantuit lumea de inselaciunea vrajmasului. Pentru aceasta, cu dragoste iti cantam:

Bucura-te, mult patimitorule pentru Hristos;

Bucura-te, pilda buna credinciosilor dreptmaritori;

Bucura-te, slujitor al adevarului si om al dreptatii;

Bucura-te, ancora tare si nemiscata a dreptei credinte;

Bucura-te, purtatorule de Hristos si mireasma Duhului;

Bucura-te, inger in trup si reazem al Bisericii;

Bucura-te, suflet inmiresmat de mirul patimirilor;

Bucura-te, indelung rabdatorule si statornic in adevar;

Bucura-te, biruitor al inselaciunii diavolesti;

Bucura-te, propovaduitor al Adevarului;

Bucura-te, bun chivernisitor al tainelor dumnezeiesti;

Bucura-te, solia noastra catre Dumnezeu;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 7-lea:


Foc pentru credinta avand in sufletul tau, fericite Mucenice Emilian, pentru dragostea Celui dorit de tine, intru nimic ai socotit chinurile, intarit de dorul Lui si vesel ai infruntat toate, rugandu-te pentru prigonitorii tai, iar lui Dumnezeu aduceai lauda: Aliluia!


Icosul al 7-lea:


Nici bataile, nici ademenirile imparatului, nici sabia ighemonului nu te-au inspaimantat, nici te-au despartit de Hristos, caci tu, Sfinte Emilian, racorindu-te din Izvorul vietii, te-ai intarit. Pentru aceasta, uimindu-ne, iti cantam:

Bucura-te, potir al dragostei si cupa a rabdarii;

Bucura-te, sfetnic luminos si candela vesnic aprinsa;

Bucura-te, tanar plin de ravna dumnezeiasca;

Bucura-te, glas auzit de Hristos in ceruri;

Bucura-te, fata de inger luminata de Duhul Sfant;

Bucura-te, jertfa placuta lui Dumnezeu;

Bucura-te, piatra la temelia Bisericii lui Hristos;

Bucura-te, stalp neclintit al crestinatatii;

Bucura-te, rob al lui Hristos si prieten al ingerilor;

Bucura-te, martir prealaudat din ceata mucenicilor;

Bucura-te, samanta buna aruncata in pamant romanesc;

Bucura-te, floare rara, deschisa in nadejdea invierii;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 8-lea:


Dupa indelungi prigoniri si chinuri cumplite, ti-ai dat sufletul in mainile lui Hristos, strigand ca si Sfantul Arhidiacon Stefan, intaiul mucenic: "Doamne, Iisuse Hristoase, primeste duhul meu". Si astfel, sufletul tau, Sfinte Emilian, a fost asezat in ceata martirilor, cantand neincetat Preasfintei Treimi, cantarea: Aliluia!


Icosul al 8-lea:


Daca ai trecut prin jertfa, din moarte la viata, adica in timpul lui Dumnezeu, Sfinte Mucenice Emilian, nu ai parasit nicicum pe cei ce se lupta inca cu necazurile si primejdiile din lumea aceasta, ci mijlocesti la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ti canta unele ca acestea:

Bucura-te, Sfinte Emilian, mucenic preamarit al lui Hristos;

Bucura-te, impreuna-vorbitorule cu ingerii;

Bucura-te, fiu al cetatii Durostorum si protoparinte al martirilor romani;

Bucura-te, lauda Dobrogei si bucuria tuturor romanilor;

Bucura-te, mucenic cinstit in toate provinciile romanesti;

Bucura-te, rugator fierbinte pentru toti cei ce te cinstesc cu dragoste;

Bucura-te, purtatorule de cununa cereasca;

Bucura-te, preaintelepte, cel ce ai semanat samanta buna in tarina ta;

Bucura-te, vrednicule de lauda si bucuria credinciosilor;

Bucura-te, turn al crestinatatii si stalp al Bisericii;

Bucura-te, aparator al dreptei credinte;

Bucura-te, indraznirea noastra catre Dumnezeu;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 9-lea:


In Imparatia cerurilor intrand, Sfinte Mucenice Emilian, te indulcesti de rasplata vesnicelor bunatati ale Stapanului tuturor, Hristos Dumnezeu, pentru Care ai patimit; iara acolo, marite marturisitorule, nu incetezi a-I multumi, cantand impreuna cu ingerii: Aliluia!


Icosul al 9-lea:


Margaritar de multpret al pamantului Dobrogei te-ai aratat, Sfinte Emilian, mucenice al lui Hristos; caci trupul tau, ingropat in pamantul stramosilor nostri, samanta datatoare de rod duhovnicesc s-a aratat urmasilor tai, iar sangele tau a rodit credinta si demnitatea noastra, a celor ce cantam, dupa cuviinta pomenirea ta, zicand:

Bucura-te, urmas al apostolilor si propovaduitor al Adevarului;

Bucura-te, samanta dumnezeiasca semanata in pamant strabun;

Bucura-te, cel ce ai intregit ceata martirilor dobrogeni;

Bucura-te, comoara in pamant ascunsa in asteptarea cautatorilor;

Bucura-te, carare care duci la ceruri pe cei cucernici;

Bucura-te, izvor din care se adapa bunii credinciosi;

Bucura-te, raza de soare pentru poporul cel binecredincios;

Bucura-te, liman duhovnicesc in care se odihnesc credinciosii;

Bucura-te, cadelnita de aur care porti focul cel dumnezeiesc;

Bucura-te, faclie calauzitoare in noaptea ispitelor;

Bucura-te, carbune aprins din dragostea lui Hristos;

Bucura-te, luceafar rasarit in zorii crestinismului romanesc;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 10-lea:


Cu ce cantari de lauda vom incununa pe Mucenicul Emilian, caci acesta ca un bun atlet al lui Hristos, pe pamant a biruit uneltirile lui Veliar, iar in ceruri, vede pururea fata cea prealuminata a Stapanului tuturor, Caruia ii canta neincetat: Aliluia!


Icosul al 10-lea:


Avand indrazneala catre Dumnezeu pe Care l-ai iubit, Sfinte Mucenice, nu inceta a te ruga pentru cei ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta si-ti canta cu evlavie, din inima curata, unele ca acestea:

Bucura-te, prieten al lui Dumnezeu si frate al nostru;

Bucura-te, ca Hristos s-a implinit intru tine;

Bucura-te, salas al Duhului Sfant;

Bucura-te, ca inaintezi mereu catre adancimile Preasfintei Treimi;

Bucura-te, cel ce stai in ceata mucenicilor, slavind pe Dumnezeu;

Bucura-te, cel ce deslusesti tainele cele ascunse;

Bucura-te, rugator fierbinte si sprijin sufletelor asuprite;

Bucura-te, bucuria ingerilor si slava mucenicilor;

Bucura-te, datator de bunatati duhovnicesti credinciosilor;

Bucura-te, suflet incarcat de roadele Duhului Sfant;

Bucura-te, jertfa vie cu buna mireasma placuta lui Dumnezeu;

Bucura-te, celor sinceri si smeriti,bucurie si grabnic ajutor;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 11-lea:


Darul cel dat tie de la Dumnezeu, ca rasplata pentru nevointele tale, marite Mucenice Emilian, cine poate sa-l spuna, cu adevarat? Caci te-ai invrednicit a face minuni si faceri de bine celor ce se roaga tie cu credinta; pentru aceea, savarsind cu dragoste sfanta pomenirea ta, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 11-lea:


Laudam nevointele tale, Sfinte Mucenice Emilian, si, cinstind sfintele tale moaste, slavim pe Dumnezeu, Cel ce te-a preamarit si te-a daruit poporului nostru spre a-l feri de tot felul de ispite si necazuri, pentru care cantam:

Bucura-te, rabdatorule in chinuri, intarirea celor slabi in credinta;

Bucura-te, izbavitorule de intristare si datatorule de bucurie;

Bucura-te, indulcirea celor ce alearga la tine;

Bucura-te, purtatorule de balsamul tamaduirilor;

Bucura-te, alinarea celor suferinzi si parasiti;

Bucura-te, biruitorul nedreptatilor si pacea celor oropsiti;

Bucura-te, ocrotitorul vaduvelor si al orfanilor;

Bucura-te, luminarea pruncilor si intelepciunea tinerilor;

Bucura-te, incepatura mucenicilor si bucuria cuviosilor;

Bucura-te, sprijinitorul batranilor si miluitorul saracilor;

Bucura-te, risipitorul furtunilor si aducator de roada pamantului;

Bucura-te, turnul biruintei si usa mantuirii;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 12-lea:


Har dumnezeiesc cere noua, Sfinte, de la Dumnezeu, ca sa putem lupta impotriva vrajmasilor vazuti si nevazuti. intinde noua mana de ajutor si impaca viata noastra ca sa nu pierim in iuresul ispitelor, ci, bucurandu-ne, sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 12-lea:


Ca pe o podoaba de mult pret te are Biserica noastra dreptmaritoare, pe tine, Mucenice Emilian; caci de veacuri se cinsteste numele tau in tot pamantul romanesc. De aceea, iti aducem multumire pentru binefacerile pe care le reversi peste noi, cei ce-ti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, sfinte, de veacuri cinstit in tot pamantul romanesc;

Bucura-te, ca sfintele tale moaste la Silistra s-au descoperit;

Bucura-te, intaiule intre martirii dobrogeni;

Bucura-te, ca esti binecuvantare pentru neamul romanesc;

Bucura-te, ca in toata tara ti s-au inaltat locasuri sfinte;

Bucura-te, rugator fierbinte pentru cei ce cinstesc numele tau;

Bucura-te, grabnic folositor celor ce alearga la tine cu credinta;

Bucura-te, potirul binecuvantarii si mijlocitorul harului;

Bucura-te, faclie luminoasa si raza cereasca;

Bucura-te, cel ce torni in inimi har dumnezeiesc;

Bucura-te, nadejdea mantuirii noastre;

Bucura-te, sprijinitorul nostru in ziua Judecatii;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!


Condacul al 13-lea:


O, mult patimitorule ostas al lui Hristos, Sfinte Mucenice Emilian, cel ce te-ai invrednicit de la Hristos de mari daruri ceresti, primeste rugaciunea noastra, a pacatosilor, si fii mijlocitor pentru noi catre Induratul Dumnezeu sa ne izbaveasca de focul cel vesnic, iertandu-ne pacatele, ca impreuna cu tine sa-I cantam: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic iarasi Icosul 1 si Condacul 1.


Rugaciune catre Sfantul Emilian de la Durostorum


Prealaudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfaramat altarele idolilor si te-ai adus jertfa bineplacuta lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu umilinta te rugam: fii mijlocitor noua catre Stapanul si Mantuitorul lumii, ca unul care ai dobandit indraznire catre Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alunga idolii necredintei care s-au inaltat in sufletele noastre si, prin rugaciunile tale catre Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, zdrobeste pacatul sub picioarele noastre, ca sa punem hotar vietii noastre intinate. Stea luminoasa pe cerul Bisericii, alunga intunericul neincrederii dintre noi si umple mintea noastra de cunostinta cea adevarata din intelepciunea cea data tie. Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire. Da-ne rabdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Carui suferinta a depasit orice suferinta si a Carui slava stralucitoare a depasit orice slava. Da-ne curajul si vointa ta; credinta si iubirea ta catre Dumnezeu. invata-ne umilinta cu care ai parasit toate bucuriile si bogatiile pamantesti, iara pacea cu care ai stat in fata guvernatorului, fa sa straluceasca si in noi podoaba frumusetii inimii tale curate. Tu, care umpli de lumina pe cei credinciosi, pune in noi, cu rugaciunile tale, temelia statorniciei si a sfinteniei, Mostenitorule al nemuririi, roaga-te sa fim si noi impreuna cu tine mostenitori. Tu, care te desfatezi cu cetele tuturor sfintilor si faci fii ai luminii pe cei ce se roaga tie si te praznuiesc, roaga-te sa ajungem la Soarele dreptatii si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care straluceste peste toti cei pecetluiti cu Sangele Sau. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin.

Pe aceeaşi temă

16 Mai 2012

Vizualizari: 28764

Voteaza:

Acatistul Sfantului Emilian de la Dorostorum 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • simona turkPostat la 2015-07-18 11:07

    Bucura-te,Sfinte Mucenice Emilian,alesule ostas a Lui Hristos!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Povesti de pe strada mea - Un nou prieten
Povesti de pe strada mea - Un nou prieten Alex e un băiețel si are o surioară puțin mai mică, pe care o cheamă Oana. Sunt copii tare veseli, cărora le place să se joace afară, în aer liber. Au mulți prieteni și la școală, și în cartier. Când este timp frumos, merg să se joace în părculețul de la 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 lei Acasă, Alex se joacă în sufragerie cu un avion, în timp ce Oana, sora sa, răsfoiește curioasă o revistă pentru copii. În bucătărie, bunicuța le pregătește ceva bun. Ce foame îmi este ! spuse Alex. Tare aș mânca ceva bun! Dar abia am stat la masă, cum 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt invers
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt invers Este seară. Soarele tocmai apune, iar lumina sa blândă îi face loc cu eleganță întunericului liniștit al nopții. Acasă, Alex și Oana se pregătesc de culcare. Mama îi strigă: Copii, hai să vă spălați pe dinți! Apoi vă spune-ți rugăciunea și - țuști! 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuile
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuile Dragi copii, tot ceea ce facem are efect și asupra oamenilor din jurul nostru. Atunci când râdem de un coleg sau când îl tratăm urât, acesta se simte trist. Atunci când facem cuiva un cadou sau un compliment, devine vesel. Trebuie să ne amintim mereu 8.50 Lei
Sfanta Elena Imparateasa cea intocmai cu apostolii
Sfanta Elena Imparateasa cea intocmai cu apostolii Sfânta Împărăteasă Elena este un model de referință pentru femeile creștine din toate timpurile, dar mai ales pentru mame, oferind un exemplu de mărturisire a credinței creștine în familie și în societate. Ea a reușit să îmbine cu măiestrie înțelepciunea 12.00 Lei
Patericul sfintilor de pretutindeni - Mostenitorii cerului
Patericul sfintilor de pretutindeni - Mostenitorii cerului Fiecare sfânt în parte reprezintă un mijlocitor ceresc al mântuirii noastre, la care apelăm adesea cu evlavie (și căruia uneori îi purtăm și numele, primit la botez), dar și o pildă mereu actuală pentru o viețuire plăcută lui Dumnezeu - Cel ce Se 20.00 Lei
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istorie 70.00 Lei
Familia ortodoxa - mai 2025
Familia ortodoxa - mai 2025 Sfântul Theofan Zăvorâtul: Dragostea este raiul duhovnicesc;Dragostea azi, de Virgiliu Gheorghe;Monahia Matrona Domnaru, fosta stareță a Mănăstirii Hurezi;Sfinții care au făcut din provincia romană Galia Belgica un pământ sfânt... când sufletul cunoaște 14.50 Lei
Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact