Biserica Sant Apollinare Nuovo


Biserica Sant Apollinare Nuovo

Tot epocii lui Teodoric (493-526) ii apartin si majoritatea mozaicurilor din biserica pe care conducatorul got a construit-o alaturi de palatul sau intru cinstirea lui Hristos si care a primit apoi numele de Sant Apollinare Nuovo atunci cand episcopul Ioan VII a mutat aici, pe la mijlocul secolului al IX-lea, spre a-1 feri de amenintarea sarazinilor, trupul sfantului, pastrat pana atunci in sanctuarul maritim de la Classis (in italiana Classe). In acest rastimp, dupa ce trupele lui Iustinian, comandate de Belizarie, pusesera stapanire pe oras in 540, biserica palatina a lui Teodoric fusese data cultului catolic ortodox intre 556 si 565 sub arhiepiscopul Agnellus, urmas al lui Maximian. Atunci ea fusese inchinata Sfantului Martin din Tours, marele distrugator al paganilor si al ereticilor.

Bolta absidei, daramata in secolul al XVI-lea spre a se ridica un altar baroc, purta un mozaic cu imaginea lui Hristos tronind ca "Domn al Slavei", imagine obisnuita pentru acest loc si care nu se explica neaparat prin primul hram al bisericii. In schimb, datorita acestui hram inchinat Mantuitorului, pentru registrul superior al peretilor laterali ai navei centrale, deasupra arcadelor, s-au ales temele Minunilor si Patimilor.

De fiecare parte, treisprezece panouri cu subiecte figurative alterneaza cu paisprezece compartimente decorate cu o scoica avand deasupra o cruce intre doi porumbei. La nord se desfasoara ciclul Minunilor, incepand cu Nunta din Cana si terminand cu tamaduirea slabanogului de la Vitezda. Nunta din Cana - panou prost restaurat in secolul al XlX-lea cu scena inmultirii painilor - este urmata de adevarata scena a inmultirii painilor si pestilor, in asa fel incat extremitatea de est, langa altar, este ocupata de cele doua minuni simbolizand Trupul si Sangele mistuite in jertfa euharistica. La sud s-au reprezentat Patimile, incepand cu Cina cea de Taina - langa altar, fiindca figura instituirea tainei impartasaniei - si terminind cu aratarea lui Iisus apostolilor pe drumul spre Emaus si Necredinta lui Toma. Hristos este infatisat aici cu barba, pe cand in scenele Minunilor chipul lui este imberb. Poate in ciclul Minunilor a existat intentia de a-l arata pe Iisus tanar, Cuvantul in trupat, apropiat oamenilor pe care ii ajuta, pe cand in scenele Patimilor Hristos este mai in varsta, suferind, dar in acelasi timp biruitor asupra incercarilor si mortii. Dealtfel, pe partea de nord, in capatul dinspre rasarit al registrului inferior, Hristos apare ca Prunc asezat pe genunchii mamei, pe cand exact in fata, la sud, este reprezentat matur, cu barba, asezat pe tronul imparatesc.

Vom mai nota ca, in seria scenelor Patimilor, invierea urmeaza indata dupa Drumul Crucii, crestinii din acele timpuri incercand inca o oare care retinere in a trata subiectul cumplit al Rastignirii.

In zona mediana a fiecarei parti, saisprezece figuri de prooroci si de patriarhi ocupa spatiul dintre ferestre si cele trei compartimente din capete, sub panourile cu scoici din registrul superior, ce formeaza un fel de nise in care figurile se incadreaza asemenea statuilor antice. Personajele dovedesc un simt al volumului si al spatiului exceptional in aceasta perioada, care l-a indemnat pe artist sa le aseze pe un soclu tratat in perspectiva, cu umbre purtate. Stramosii acestor figuri sunt statuile filozofilor si scriitorilor antici, dintre care cele mai vechi exemple le constituie Sofocle si Demostene.

In registrul inferior, la sud, care apare astfel ca partea privilegiata in raport cu aceea de la nord, Teodoric a pus sa fie infatisat in tovarasia dregatorilor de la curtea sa, iesind din palatul ravennat pentru a aduce ofrande lui Hristos asezat pe tron. in chip simetric, la nord, regina si doamnele din suita sa, pornind din Classis, se indreapta in procesiune spre a aduce daruri Fecioarei si Pruncului. Cand biserica a trecut la cultul catolic ortodox, sub Iustinian, arhiepiscopul Agnellus a acoperit imaginile principilor goti eretici si ale membrilor suitei lor, inlocuindu-le cu cele doua vestite procesiuni ale martirilor. Din vremea lui Teodoric dainuie reprezentarea palatului regelui si a portului Classis, precum si Hristos si Fecioara, asezati fiecare pe un tron imparatesc si inconjurati de cate patru ingeri care tin fiecare o lunga nuielusa aurita, la fel ca silentiarii care faceau de garda de o parte si de alta a imparatului in timpul audientelor. Tronul lui Hristos are spatarul in forma de lira, care isi facuse aparitia la Constantinopol sub Leon I (457 - 474). Dupa cat se pare iconografia procesiunii suveranilor purtand ofrande aduse lui Dumnezeu vine din capitala Imperiului. Dar traditia ravennata a temperat hieratismul accentuat al scenelor cu Hristos si Fecioara asezati pe tronuri, introducand in partea de jos a registrului motivul pajistii de un verde ca smaraldul, unde cresc florile albe si purpurii ale raiului.

Cele doua cortegii de martiri, care dateaza de pe vremea arhiepiscopului Agnellus (556-565), se deosebesc de mozaicurile lui Teodoric prin stilul lor si prin culoarea mai blanda a fondurilor de aur. Pentru a darui luminii care se raspandeste din aceste fonduri o vibratie mai putin monotona, artistul a introdus mici cuburi galbui, trandafirii sau verzui. Ba chiar a asezat unele cuburi cu pelicula de aur inspre mortar, in asa fel incat irizarea sa se vada prin intreaga masa a pastei de sticla. La sud, pe o pajiste verde smaltuita cu flori albe si rosii, pasesc douazeci si sase de sfinti, tineri sau batrani, cu sau fara barba, purtand cununa martiriului lor. Ei sunt invesmantati in tunici si mantii albe, in afara de Sfantul Martin, noul patron al bisericii, care, asezat in fruntea cortegiului, a avut dreptul la mantia imperiala de purpura, si de Sfantul Laurentiu, foarte popular in Italia, care este drapat intr-o tunica aurie. Vesmintele si trupurile si-au pierdut volumul si greutatea. S-ar putea spune ca faldurile sunt parca atarnate de capete, care isi pastreaza in schimb intreaga importanta de portrete. Profesorul Grabar a aratat ca aceasta este intrucatva o urmare estetica a obiceiului roman de a pune - din motive de economie - un cap "portretizat" pe trupul unei statui cu toga, dinainte sculptata in serie.

La nord, cortegiul femeilor este precedat de cei trei regi magi care, cu o miscare vie, dupa traditia iconografica a epocii, ii aduc pruncului Iisus vase de metal pretios continand ofrande. Cele douazeci si doua de fecioare martire sunt imbracate la fel de somptuos ca si patricienele din suita imparatesei. Pe cap poarta diademe, de sub care cad pe umeri lungi valuri albe, carora cuburile de marmura din care sunt facute le dau aspectul de lana, in contrast cu stralucirea smalturilor albe cu care s-a redat matasea tunicilor lungi. Din placerea cu care au fost tratate aceste zvelte figuri de femei fastuos impodobite se desprinde desigur o parte din senzualitatea care si-a avut si ea locul in lumea Bizantului. Dar farmecele profane se supun ritmului sacru. Repetarea acestor figuri cu atitudini identice, drapate in vesminte de aceeasi culoare, despartite unele de altele prin palmieri, este asemanatoare cu invocatiile psalmodiate ale litaniilor, amintite si de prezenta numelui deasupra fiecarui personaj.

C. Delvoye

.

27 Mai 2008

Vizualizari: 2210

Voteaza:

Biserica Sant Apollinare Nuovo 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE