Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Din vremea Sfântului împărat Constantin cel Mare (care a domnit între anii 306 şi 337), credinţa ortodoxă a început să nu mai fie prigonită şi, prin darul Domnului, a început a înflori, mijlocind multora apropierea de Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Pururea...
Manastirea Dalhauti, unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale ale Ortodoxiei romanesti, se afla la o distanta de aproximativ 20 de kilometri mai spre vest de municipiul Focsani si la numai 4 kilometri departare de satul Dalhauti, fiind asezata intr-o zona premontana, in mijlocul padurilor de...
Ziua Invierii Domnului, cunoscuta si sub numele de Pasti incepe, din punct de vedere liturgic, in noaptea dinainte; la miezul noptii, cand se spune ca mormantul s-a deschis si a inviat Hristos. Chiar daca romanii participa in numar destul de mic la Sfanta Liturghie din aceasta noapte sfanta, ei vin...
Tradiţia Bisericii afirmă că prima icoană a lui Hristos a apărut în timpul vieţii Sale pământeşti: este ceea ce Occidentul numeşte Sfânta Faţă, iar Biserica Răsăritului imaginea nefacută de mână omenească.
Ne întoarcem la tristele evenimente din 1922, un an, pentru Grecia, al durerilor, al lacrimilor şi al disperării din pricina tragediei grecilor din Asia Mică. Dar 1922 a fost un an tragic şi pentru Rusia, al cărei popor gemea şi plângea neîmpăcat sub cizma celei mai barbare opresiuni...
Sfintii Mucenici Chir si Ioan sunt pomeniti de Biserica, in fiecare an, pe 31 ianuarie. In data de 28 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor moaste ale celor doi sfinti de la Canopos la Manutin. Sfintii Chir si Ioan au patimit pentru Hristos in vremea imparatului Diocletian (secolul al IV-lea...
Sute de credincioși au participat duminica, 12 iulie 2015, la sărbătoarea hramului Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului care și-a cinstit ocrotitoarea, pe Maica Domnului Prodromița. În această zi, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului sărbătorește în fiecare an, în mod deosebit, în data de 12 iulie, pe Maica Domnului Prodromiţa, ca ocrotitoare rânduită încă de la sfințirea Paraclisului (2011), când a fost așezată aici spre închinare, de către Preafericitul Părinte Daniel
Acatistul Sfintilor Petru si Pavel - Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau
Mieluseaua Ta, Iisuse, Tomaida, striga cu mare Glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc intru Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez
Putina lume stie ca Moastele Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei, sunt ocrotite, fiind legate printr-un greu blestem inca de la aducerea lor la Iasi, in 1641. In ciuda faptului ca mai multe biserici sau manastiri
Testamentul Sfantului Teodor Studitul lasat obstii Manastirii Studion - De vreme ce ticalosul meu trup este bolnav fara leac si nu va pot aduna pe toti la mine, fiilor, fratilor si parintilor, in ziua sfarsitului meu, fiindca manastirile sunt risipite prin locuri departate si, apropiindu-se ceasul...
Inaltarea Domnului inseamna indumnezeirea umanului - Inaltarea cu trupul la cer a Mantuitorului nostru Iisus Hristos reprezinta in primul rand ridicarea firii umane la slava divina, la o demnitate si o cinste nemaiintalnite pana atunci.
Cel înălţat la cele cereşti prin cugetare[1], care prin dispreţuirea[2] celor pământeşti s-a ridicat întru înălţimi, Pavel, mintea cea aleasă şi primitoare de Dumnezeu[3], limba cea de Hristos mişcată, preafrumosul condei al scriitorului ce scrie degrab
Acatistul Sfantului Alexandru din Svir - Placutule ales al lui Hristos si facatorule de minuni, Cuvioase Parinte Alexandre, pe tine, cel ce ca o stea luminoasa a lui Dumnezeu lumea ai luminat si vietuirea ta cu virtutea si cu multimea facerilor de minuni ai impodobit
Este cert ca unul dintre elementele cele mai reprezentative, din punct de vedere al traditiilor practicate de taranul roman in legatura cu sarbatoarea Craciunului, la scara tuturor zonelor locuite de romani, il reprezinta colindatul
In inima Levantului, in partile Paflagoniei, este o vestita biserica inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si numita Fratrinomul.
De-a lungul timpului, cercetatorii au propus mai multe variante privind originea mitropolitului: greceasca, macedoromana - sau meglenoromana - sau romana. Ipoteza originii grecesti a fost abandonata. Dintr-o interpolare a sa
In ultimii 15 ani, in Romania s-a dezvoltat o afacere prospera, care a adus bani buni in buzunarele comerciantilor: vanzarea icoanelor si a obiectelor de cult.