Chipul Domnului se vinde bine, sfidand monopolul Bisericii


Chipul Domnului se vinde bine, sfidand monopolul Bisericii

In ultimii 15 ani, in Romania s-a dezvoltat o afacere prospera, care a adus bani buni in buzunarele comerciantilor: vanzarea icoanelor si a obiectelor de cult. Intr-o tara majoritar ortodoxa, oricare iconita, cruciulita, tamaie sau ulei sfintit se vinde ca painea calda. Desi Biserica, potrivit Legii 103 din 1992, detine exclusivitate in producerea si comercializarea obiectelor de cult, tot mai multi comercianti s-au imbogatit importand astfel de obiecte. Nu exista targ, sarbatoare sau magazin de suveniruri in care sa nu se comercializeze obiecte de cult. In trenuri, la colt de strada sau prin baruri si restaurante, surdomutii vand iconite “sfintite”, la preturi modice.

“Eu din asta traiesc. Pun la vanzare si pixuri, brichete sau portofele, dar cel mai bine se vand iconitele”, ne explica Paul S., un surdomut care vinde iconite in trenuri. Paul nu este chiar surdomut, pentru ca articuleaza cuvintele destul de binisor, si daca vorbesti mai tare, aude. Si-a dezvoltat propria retea de vanzatori ambulanti in trenuri, cu alte cuvinte este patron. “Am 6 angajati, toti surdomuti, pe care ii trimit in trenuri. Afacerea merge bine, pentru ca le dau si salariu, si imi ramane si mie aproape 1 milion de lei pe zi profit”, recunoaste Paul.

BOR - partenera de afaceri cu bisnitarii

Noi nu putem sa ii alungam cu biciul din fata bisericilor sau piete, ca Iisus din Templu”, se plange preotul Ioan Hora, parohul unei biserici ortodoxe. “Oamenii legii ar trebui sa ia masuri, dar, din pacate, si conducerea BOR se face vinovata de aceasta situatie. In ultimii ani, BOR a ingaduit acest comert cu icoane si a devenit, practic, partener de afaceri cu bisnitarii”, a adaugat preotul. P.S. Sebastian Ilfoveanu, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, spune ca majoritatea comerciantilor sunt “acoperiti” de aprobari si autorizatii de la diferite culte. “Noi ii controlam, pe cat este cu putinta, dar cei care vand icoane au autorizatii de la evanghelisti sau penticostali. Noi nu recomandam credinciosilor sa cumpere o icoana daca nu are pe spatele ei o stampila cu specificatia “sfintita”. Vom propune in Sinod gasirea unor solutii pentru aceasta problema”, a conchis episcopul ortodox.

Icoanele, cel mai bine vandute “tablouri” din Romania

In magazinele cu suveniruri si obiecte de arta populara romaneasca, cel mai bine se vand icoanele argintate. Acestea sunt aduse din strainatate, sunt de fapt niste kitsch-uri si sunt cumparate mai mult de romani. “Strainii cumpara icoanele pictate pe lemn. Ei apreciaza mai mult valoarea artistica si nu sunt interesati atat de mult de cea mistica”, spune Ioan L., proprietarul unui magazin de suveniruri din Bucuresti. “Noi colaboram si cu Biserica, pentru a-i multumi pe clientii care vor icoane gata sfintite, dar sunt multi cumparatori care dupa ce si-au achizitionat o icoana merg cu ea la biserica si o sfintesc acolo.
Cert este ca dintre toate obiectele de arta pe care le avem in magazin, cel mai bine se vand icoanele”, a conchis proprietarul magazinului.

.

03 August 2005

Vizualizari: 2825

Voteaza:

Chipul Domnului se vinde bine, sfidand monopolul Bisericii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact