Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
De fiecare dată, la slăvitul praznic al Naşterii Domnului, noi, creştinii, căutăm pe Cineva pe care l-am pierdut, aşteptăm pe Cineva mult dorit şi întâmpinăm pe Cineva care tocmai a venit. La Naşterea Domnului, cei flămânzi îşi aşteapt
Descoperirea sau proiectarea unui punct fix - Centru - echivaleaza cu Crearea Lumii pentru ca manifestarea sacrului fondeaza, ontologic, Lumea. In intinderea omogena si nesfarsita in care nici un punct de reper nu este posibil iar orientarea nici macar
Predica la Duminica Tuturor Sfintilor (Matei 10, 32-33 si 37-38; 19, 27-30) Iubiti credinciosi, Astazi Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare face pomenirea nu a unui sfant, nu a doi, nu a zece, nu a o suta, nu a o mie de sfinti, ci a tuturor sfintilor. Mare sarbatoare este astazi. Caci daca "p
Femeia cananeeanca era de alt neam si de alta credinta decat evreii. Tirul si Sidonul erau porturi situate pe tarmul de est al Marii Mediterane, facand parte din Fenicia, astazi, ele se afla pe teritoriul Libanului.
În slava cerului şi în văzduh, încă stăruiau cântările voioase ale îngerilor, iar pe pământ, inimile păstorilor încă fremătau de mare bucurie că li S-a născut Mântuitor. Peste câteva zile, aici se aşterne durerea şi plânsul, fiindcă din porunca lui Irod au fost masacraţi...
Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare face pomenirea nu a unui sfânt, nu a doi, nu a zece, nu a o sută, nu a o mie de sfinţi, ci a tuturor sfinţilor. Mare sărbătoare este astăzi.
Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât...
Evanghelia acestei Duminici arată în ce mare măsură cunoaşterea lui Hristos este un dar. Căci nu Filip L-a găsit pe Domnul, ci Domnul l-a găsit pe Filip şi i-a zis: Urmează-Mi. Cât despre Natanael, şi în cazul său iniţiativa o are Iisus: El îl cunoaşte pe Natanael, înainte ca...
Zidit dupa chipul si in vederea asemanarii cu Dumnezeu, omul urmeaza Creatorului sau. Prin intreaga sa activitate si viata, el are de infaptuit nesfarsita sa asemanare cu Ziditorul. Fapturile vin la existenta progresiv
Incepem pelerinajul, urcand pe MUNTELE SCOPUS, pentru a vedea de sus panorama Ierusalimului si a Sfintei Cetati. Deplasare spre MUNTELE MASLINILOR. Se viziteaza: Biserica Inaltarii Domnului la cer - Eleon; Biserica Tatal nostru
Pe copiii care merg la primele lectii, dascalii nu ii ingreuneaza cu multe sarcini de la inceput, nici nu le spun o singura data un lucru. Ci, cate putin si de mai multe ori, fac sa rasune in urechile lor aceleasi lucruri, ca sa intipareasca usor in mintea lor cele pe care le spun si ca nu cumva...
Suferinta este o realitate, bineinteles nedorita, o problema nerezolvata, de aceea este o problema si o taina, este o realitate, in primul rand o realitate nedorita, in sensul ca suferinta nu este conforma cu firea, este ceva adaugat, deviere de la ceea ce gandim noi ca este normal. Suferinta...
Ca toate sectoarele vietii si activitatii umane, asa si sectorul - religie - isi are contrafacerile lui. Sectorul acesta al contrafacerilor religioase desemnat, de obicei, prin numirea generala de fals misticism. Falsul misticism este buruiana rea care napadeste ogoarele sufletesti
Implicarea lui Dumnezeu in razboiul si in istoria poporului ales nu are caracter ludic si nu este nicidecum un simplu joc de rol. Jahwe este Dumnezeul lui Israel si se comporta fata de acesta in mod pedagogic, uneori certandu-l, alteori protejandu-l.
In dimineata zilei de vineri 14 Nisan, Domnul Iisus este adus de la Caiafa la pretoriu, unde urma sa fie judecat de Pilat. Prin pretoriu se intelege, in contextul neotestamentar, tribunalul alaturat palatului ocupat la Ierusalim de procuratorul roman, a carui resedinta permanenta se afla la...
Sentimentul continuitatii traditiilor imperiale ne este dezvaluit de faptul ca Mihail al VIII-lea Paleologul, devenit stapan al Constantinopolului, a poruncit sa se ridice langa biserica Tuturor Sfintilor
Textul din Luca 1. 26, despre Buna-Vestire a nasterii Mantuitorului si despre vizita Sfintei Fecioare la Elisabeta. desi face parte integranta din Evanghelia a treia, pe drept cuvant ar putea fi intitulat Evanghelia Maicii Domnului
In Biserica Ortodoxa exista o Comisie pentru canonizarea Sfintilor Romani, asa cum am afirmat la inceput, aprobata de Sfantul Sinod pentru a se documenta in privinta declararii si canonizarii sfintilor carora li se pregateste istoricul, icoana si slujbele
A sfantului Grigorie Palama Despre impartasirea dumnezeiasca si indumnezeitoare; sau despre simplitatea dumnezeiasca si mai presus de fire. 1. Sa cercetam acum ceea ce spun amandoi [ "Amandoi" trebuie sa fie Varlaam si Achindin. Scrierea aceasta trebuie sa dateze din 1342 si trebuie sa fie d
DOGMELE 640. -Dogmele, adica adevarurile de credinta, sunt cuprinse in Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament si in Sfanta Traditie, alcatuita din scrierile sfintilor parinti si canoanele bisericii, dupa care s-au condus, si si-au sfintit viata toti cei ce au crezut in Dumnezeu de la ince