Predica la Duminica Tuturor Sfintilor

• « Inapoi
• Inainte »

Predica la Duminica Tuturor Sfintilor

(Matei 10, 32-33 si 37-38; 19, 27-30)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare face pomenirea nu a unui sfant, nu a doi, nu a zece, nu a o suta, nu a o mie de sfinti, ci a tuturor sfintilor. Mare sarbatoare este astazi. Caci daca "pomenirea dreptului este cu laude", pomenirea dreptilor si a tuturor sfintilor, cu cata lauda nu se face Astazi, fratilor, s-a implinit proorocia marelui prooroc Isaia, care zice: "Veseleste-te, cea stearpa, care nu nasteai... caci mai multi sunt fiii celei parasite decat ai celei cu barbat, zice Domnul" (54, 1). Cu adevarat, Biserica cea stearpa din pagani astazi praznuieste multimea cea nenumarata a sfintilor sai. Astazi Biserica cea stearpa din pagani, logodita cu Hristos, a nascut sapte, cum a zis, prin Duhul Sfant, proorocita Ana: "... ea stearpa va naste de sapte ori..." (I Regi 2, 5). Care-s cei sapte? Dumnezeiestii Parinti spun ca toate cetele sfintilor din ceruri si toti dreptii se impart in sapte cete. Intai este Maica Domnului, al doilea sunt Apostolii, al treilea Proorocii, al patrulea Ierarhii, a cincea este ceata Mucenicilor, a sasea ceata cuviosilor Parinti si a saptea ceata tuturor dreptilor celor din veac adormiti. Numarul sapte mai inseamna fara sfarsit, ca nu va inceta vreodata Biserica lui Hristos sa nasca sfinti, fiindca sapte nu are margini.

Dar stie oare cineva numarul sfintilor? Nu! Dar al ingerilor? Nici pe acela nu-l stie. Ce spune marele prooroc Iov? "Oastea cerului cine o va numara?" (Iov 25, 3). Tot asa si de sfinti ne arata Duhul Sfant ca nu se stie numarul lor. Sfinti, cum titi, sunt prietenii lui Dumnezeu (Psalmi 138,17; Ioan.15, 44).

Dar daca sunt prietenii lui Dumnezeu, sa cautam si alte marturii despre felul cum sunt ei si cat sunt de multi. Sa auzim pe proorocul care zice: "Cat imi sunt de iubiti prietenii Tai, Dumnezeule!". Si dupa ce arata stapanirea lor asupra dracilor, asupra lumii, asupra trupurilor, asupra tuturor patimilor, zice Duhul Sfant: "Foarte s-au intarit stapanirile lor" (Psalmi138, 17; Iov 42, 48; Iacov 5, 16). Caci prietenii lui Dumnezeu au stapanit in lumea aceasta peste patimile lor, iar dupa ce s-au desavarsit in ceruri, stapanesc impreuna cu Hristos peste toata lumea. Si dupa ce arata stapanirile lor, Duhul Sfant ne arata ca noi nu putem sti numarul lor. Caci spune: "Numara-voi pe dansii si mai mult decat nisipul se vor inmulti" (Psalmi). Cine a putut sau poate vreodata sa numere nisipul marii? Ia o mana de nisip si vei vedea ca trebuie sa stai luni de zile ca sa o numeri. Dar nisipul care inconjoara toate marile de sub cer, cine-l va numara vreodata? S-au inregistrat in martirologiul roman, in minee, in proloage si in vietile sfintilor cativa sfinti. Dar acestia sunt mult prea putini fata de numarul lor din ceruri. S-au inregistrat zece milioane noua sute saizeci si sase de martiri, dar numarul lor, cum am spus, nu-l stie nimeni, pentru ca e mai mare decat nisipul marii. Cati sunt martiri numai cu voia, cati se mantuiesc in fiecare zi! Sfantul Ambrozie al Mediolanului a vazut o mare de catran, din care ieseau mii si mii de porumbei, care zburau la cer. Si a zis despre ei ca sunt sufletele care in fiecare ceas se mantuiesc din iad prin mijlocirea Bisericii lui Hristos. Biserica, trupul lui Hristos, ii trimite la capul ei Cel din cer.

Deci nu se pot numara toti sfintii, precum nici toti ingerii. Dar oare de ce s-a pus azi Evanghelia care incepe asa: "Cel ce va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, voi marturisi si Eu pentru dansul inaintea Tatalui Meu Care este in ceruri"? Si iarasi: "Cel care iubeste pe tatal sau, pe muma, sau pe frate, sau pe sora, sau holde, sau mosii, sau altceva din lumea aceasta, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic sa fie ucenic al Meu". De ce s-a pus tocmai azi Evanghelia aceasta? Cei ce-au randuit pericopele evanghelice n-au fost oameni neinvatati. Au fost sfinti mari si au ales fiecare parte a Evangheliei dupa sarbatoarea potrivita ei. Stiti de ce s-a pus azi textul acesta: "Cel ce va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, voi marturisi si Eu..."? Pentru ca toti sfintii lui Dumnezeu cei din veac L-au marturisit pe El in doua feluri: prin cuvant si prin fapta lor. Asa au marturisit proorocii pe Dumnezeu, asa apostolii, asa martirii, asa cuviosii, asa ierarhii, asa cuvioasele mucenite, asa dreptii cei din veac.

Dar, de ce e nevoie de marturisire ca sa te poti face sfant? Sau de ce trebuie sa fii drept ca sa te mantuiesti? De ce e nevoie sa-L marturisim pe Hristos? Iata de ce. Omul nu-i numai o fiinta de lut, fara suflet. Omul are doua parti, are o parte vazuta si una nevazuta. Dar acestea se unesc intr-un singur ipostas, asa se cheama omul intreg, alcatuit din trup si din suflet. Si nu-i drept ce zic unii: e de ajuns sa cred in inima mea in Dumnezeu, dar de marturisit aceasta in fata tuturor nu-i nevoie.

Acestia se inseala. In ziua Judecatii, chiar cuvintele Evangheliei de astazi vor mustra pe toti aceia care socotesc ca-i de ajuns sa creada in taina, fara sa marturiseasca, atunci cand e nevoie, pe Hristos.

Caci spune marele apostol Pavel: "Cu inima sa credeti spre dreptate si cu gura sa marturisiti spre mantuire" (Fapte 8, 37; Romani 10, 9-10). Deci, cand credem in Hristos inlauntru, negresit trebuie sa-l mart urisim si in afara. Sa auda si altii marturisirea noastra si sa vada si altii faptele noastre. Caci a spus Domnul in Evanghelie: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca vazand faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din cer" (Matei 5, 16). Nu-i de ajuns sa crezi in taina, ca sa te mantuiesti. Cand esti intrebat, trebuie negresit sa marturisesti, caci daca te vei rusina, sau daca te vei teme, sau vei urmari alte interese si nu vei marturisi la aratare, nu poti sa fii cu Iisus Hristos. Si El Se va lepada de tine inaintea Tatalui Sau si inaintea tuturor ingerilor din ceruri.

Dar de ce s-a spus mai departe in Evanghelie: "Cel ce iubeste pe tatal sau, sau pe mama sa, sau pe nevasta sa, sau pe copiii sai, sau pe fratii, sau pe surorile sale, sau via, sau mosia, sau chiar viata sa - cum se spune la Luca - mai mult decat pe Mine, nu este vrednic sa se numeasca ucenic al Meu". Oare e bine sa uram noi pe tata, si pe mama, si pe fratii nostri, si pe prietenii nostri? Oare nu se spune in porunca a cincea din Decalog: "Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine, si sa traiesti ani multi pe pamant"? Oare nu cumva se contrazice Evanghelia cu Decalogul? Nu, Do amne fereste!

Ca sa ne putem lamuri, sa ne aducem aminte de porunca cea dintai din Lege. Ce spune aceea? "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta" (Deuteronomul 6, 4). De ce a numit trei parti din om? Cu mare dreptate porunceste Dumnezeu sa-L iubim din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea. El ne-a dat noua si sufletul, si mintea, si trupul. Cand auzi: "din toata inima", sau in alta parte: "din tot sufletul", sa intelegi partea cea nevazuta.

Cand zice: "din tot cugetul", intelege mintea omului. Iar cand zice: "din toata puterea", intelege virtutea trupului. Deci trebuie sa iubim pe Dumnezeu din toata fiinta noastra. Iar in porunca a doua din Lege a dat un indreptar pentru iubirea aproapelui. "Iar pe aproapele tau sa-l iubesti ca pe tine insuti" (Matei 22, 37-40; Marcu 12, 29-31). Ia seama ca in porunca intai din Lege, cand cere sa iubim pe Dumnezeu, nu arata granita pana unde sa-L iubim. Ci cere sa-L iubim fara de margini. Dar cand a vorbit de iubirea aproapelui, in care intra si tata, si mama, a pus o granita: ca pe tine insuti. Imi esti tata, imi esti mama, sora, cumnata, var, nepot, dar eu vreau sa ma mantuiesc, si ca sa ma mantuiesc trebuie sa fac cutare fapta buna sau cutare. Dar te iubesc atata cat ma urmezi pe mine in credinta. Iar daca tu, tata sau mama, sau sora, ma tragi pe mine de la Dumnezeu, sau ma indemni sa calc o porunca a lui Dumnezeu, sau sa fac o nedreptate, eu nu te pot iubi pe tine mai mult decat pe Hristos. Asadar, nu trebuie sa uram pe parinti, sau pe frati, sau pe oricare alt om din lume, caci zice: "nu vei uri pe tot omul". Dar cand acel om vrea sa ma desparta de Dumnezeu, atunci trebuie sa stiu ca nu-mi mai este prieten, caci este vrajmasul lui Dumnezeu. Caci s-a scris: "Pe cei ce Te urasc pe Tine, Doamne, i-am urat" (Psalmi).

Ce se spune la apostolul si evanghelistul Luca? "Cel ce nu uraste pe tatal sau pe mama sa, sau pe fratele sau, nu poate sa fie ucenicul Meu". Auzi, se spune ca trebuie sa-i urasti! Dar cand trebuie sa-i urasti? Si cand trebuie sa-i iubesti? Sa-i iubesti cand te asculta, cand merg pe calea lui Dumnezeu, si sa-i urasti cand se despart de Dumnezeu. Caci cand omul se desparte de Dumnezeu, s-a facut vrajmasul lui Dumnezeu si Duhul Sfant zice ca daca el uraste pe Domnul si poruncile Lui, si tu trebuie sa-l urasti pe dansul: "Pe cei ce Te urasc pe Tine, Doamne, i-am urat si neprieteni s-au facut mie si cu uraciune desavarsita i-am urat pe ei" (Psalmi; Romani 12, 9). Ai auzit? Cand cineva care iti era tie ochi sau mana sau picior, adica tineai la el ca la ochiul drept si la mana dreapta si te foloseai de el, s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu si nu mai vrea sa mearga dupa Hristos, sa-l urasti din toata inima, cu uraciune desavarsita. Iata cu ce cumpana se masoara iubirea! Iata cum trebuie masurata dragostea lui Dumnezeu si dragostea fata de aproapele! Catre Dumnezeu trebuie sa fie fara margini, iar catre aproapele marginita. Numai atata te iubesc pe tine, cat ma iubesc si pe mine, si mai mult nu, ca nu-mi da voie porunca a doua din Lege.

Deci, n-avem voie sa iubim pe nimeni si nici o zidire din veacul acesta mai mult decat pe Dumnezeu. Nici pe tatal si pe mama, nici banii, nici vitele, nici pasarile, nici averea, nici bogatia, nici dregatoria, nici cinstea, nimic mai mult ca pe Dumnezeu, daca vrem sa fim ucenici ai lui Iisus Hristos. Caci o data ce am iubit zidirea mai mult decat pe Ziditorul, ne facem vrajmasi ai lui Dumnezeu si ne despartim de Dumnezeu dupa dreptat, ca ne-am inchinat zidirii si nu lui Dumnezeu.

Ce spune Evanghelia mai departe? Petru, cand a auzit ca nu trebuie sa iubesti pe tata sau pe mama mai mult decat pe Dumnezeu, s-a gandit la sine. Caci, amintindu-si ca atunci cand l-a chemat Mantuitorul pe lacul Tiberiada, unde era pescar impreuna cu Andrei, cu Iacov si cu Ioan, el a lasat totul, a spus lui Hristos cu indrazneala: "Iata, noi am lasat toate si am urmat Tie. Oare ce va fi noua?". Da, el a lasat totul. Nu numai corabioara si luntrea si lopata au lasat Petru si Andrei. Nu. Daca lasau numai atata, nu erau ucenici ai lui Iisus Hristos. Ei au lasat si tata, si mama, si sora, si frate, si patimile lor.

Nu-i de ajuns sa lasi numai averea pentru Hristos. Trebuie sa lasi si ura, si zavistia, si desfraul, si furtisagul, si minciuna, si rautatea, si para, si invidia, si lenevia, si nebagarea de seama, si toata faradelegea si pacatul. Atunci ne facem cu adevarat ucenici ai lui Hristos, cand lasam toate. Si cand zicem "toate", aratam si pacatele, si patimile cele sufletesti. Toate trebuie lasate ca sa ajungem ucenici ai lui Hristos.

Cata vreme inima noastra e lipita de ceva din lumea de aici, de o femeie, sau de bani, sau de casa, sau de dregatorie, sau de cinste, sau de tata, sau de mama, sau de rudenie, sau de prieteni, sau de cunoscuti, sau de trai bun, sau de betie, sau de orice ar fi, ea nu poate sa placa lui Dumnezeu. Nu putem sa iubim si pe Dumnezeu, si pe Mamona (care in limba siriana inseamna "bogatie"). Nu putem iubi pe Dumnezeu si pacatul, Doamne fereste!

Dumnezeu cere inima noastra. "Da-Mi, fiule, inima ta!" (Pilde 23, 26). Cata vreme inima noastra nu-i cu Dumnezeu, suntem mincinosi, si fatarnici, si vicleni. Inima noastra e atunci nedreapta. Caci a zis marele Pavel lui Simon Magul: "Vrajmasule a toata dreptatea, inima ta nu-i dreapta cu Dumnezeu!". Dumnezeu se uita la inima lui, ca inima lui e legata de bani. Caci el spusese apostolului: "Da-mi si mie darul acesta ca sa pot sa tamaduiesc pe oameni!". Credea ca Duhul Sfant se cumpara cu bani! O, vrajmasule a toata dreptatea si fiule al satanei si al diavolului, vad ca inima ta nu-i dreapta cu Dumnezeu! Pavel era plin de Duhul Sfant. Petru la fel. De aceea ii spune lui Simon vrajitorul ca inima lui nu-i legata de Dumnezeu, ci de bani si de slava veacului acestuia. Iar Dumnezeu se uita la inima, si cata vreme vede ca inima noastra nu-i cu Dansul, nu putem fi ai Lui. El cere sa-L iubim din toata inima si din tot cugetul.

Cata vreme mintea noastra e legata de grijile veacului, de ban, nu poate fi a lui Hristos. Cata vreme trupul nostru e scufundat in lucrarea pacatului, nu poate fi al lui Hristos. La fel nici inima, daca nu-l iubeste pe El. Deci, fiinta noastra s-a despartit de Hristos prin pacatele ei si de aceea ni se cere sa-L marturisim si cu faptele, si cu gura, si sa-L iubim din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea.

Deci, cand marele apostol Petru si ceilalti au zis: "Iata, noi am lasat toate", au zis: "Am lasat viclesugul, necredinta, fatarnicia si mandria, am lasat si traiul bun, am lasat si avere, si rudenie, si ne-am lipit cu inima numai de Tine. Ei puteau deci sa fie ucenici ai Lui.

Si ce le fagaduieste Hristos? "Voi, care ati lasat toate pentru Mine [adica averea, cinstea, dregatoria, pacatele si patimile, si cele dinlauntru, si cele dinafara], cand va sedea Fiul Omului pe scaunul Slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece scaune, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israil" (Matei 19, 27-28). Auzi cata cinste le da?

Dar oare credeti ca scaunele de acolo vor fi de aur, sau de lut, sau de lemn, sau de marmora? Pe astfel de scaune vor sedea Petru, si Pavel, si Andrei, si Vartolomeu, si Filip, si Toma si toti ceilalti? Doamne fereste! Cele douasprezece scaune pe care vor sta cei doisprezece apostoli arata slava si marirea si cinstea pe care le vor avea in jurul lui Hristos, cand vor judeca impreuna cu el toate neamurile, cand va chema cerul de sus si pamantul de jos, ca sa aleaga pe poporul Sau. Atunci, apostolii care s-au ostenit cu Hristos si au luat parte la ispitele Lui, care L-au iubit pe Dansul din toata inima, din tot cugetul, din toata puterea, si pana la urma au primit moartea pentru dragostea Lui, vor sta pe douasprezece scaune de slava. Caci nu zice Hristos ca vor sedea pe scaune de lemn, cand zice ca Fiul Omului va veni sa sada pe scaunul Slavei Sale. El ne da aici sa intelegem ca nici apostolii nu vor sta pe scaune de materie, ci pe scaune de slava si de cinste. In acelasi inteles zice: "Ma duc sa va pregatesc voua loc, ca unde sunt Eu, si ucenicul Meu sa fie". Deci nici apostolii nu vor sedea pe scaune de aur sau de argint, ci pe scaune de slava, potrivit cu credinta si cu darul Duhului, dupa marimea ostenelilor lor. Vor avea scaune de slava, de mare slava. Caci cand zice marele apostol Pavel: "Si stea de stea se deosebeste in slava", se intelege ca slava fiecarui sfant se va deosebi de a celorlalti.

Dar cum vor judeca apostolii cele 12 semintii ale lui Israil? Noi am auzit ca nici Tatal nu judeca pe nimeni, caci zice Evanghelia: "Tatal nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului" (Matei 16, 27; 25, 31). Si daca nici Tatal nu judeca, cum o sa judece Apostolii? In ce fel judeca ei cele 12 semintii ale lui Israil?

Iata cum talcuiesc acest lucru dumnezeiestii Parinti. Unul va fi Judecatorul - Iisus Hristos. Caci Tatal a dat toata judecata Fiului, cum se spune si in psalmi: "Doamne, judecata da-o Imparatului si dreptatea Ta Fiului Imparatului" (Psalmi 71, 1). Fiul va judeca toate popoarele cu cele sase intrebari si va cerceta inimile tuturor. Caci atunci se vor descoperi - zice - cugetele multor inimi. Iar El spune ca vor judeca impreuna cu El si apostolii, sezand pe scaune de slava. Vor judeca semintiile lui Israil. Caci si ei au facut parte din ele. Atunci va zice Judecatorul catre evrei: "Cum acestia au urmat Mie, si M-au iubit din toata inima, si au implinit poruncile Mele, si au propovaduit numele Meu in toata lumea, si pana la urma au primit moarte in cele mai mari chinuri pentru dragostea Mea, si cum de voi n-ati crezut? Ca n-am adus apostoli din India, nici din China, nici din Japonia, n-am adus din alte popoare pagane, ci din voi i-am ridicat pe acesti doisprezece oameni, ca sa va invete pe limba voastra si sa va arate adevarul. Iar voi n-ati voit sa credeti, ci ati ramas in intuneric".

Deci, asa au sa judece apostolii pe cele 12 semintii ale lui Israil. A judeca inseamna aici "a mustra", asa zic Sfintii Parinti. Acesti doisprezece apostoli vor mustra, deci, dar mai ales va mustra Hristos pe poporul evre iesc pentru necredinta lui, aratandu-le ca acestia au crezut si iata la ce cinste s-au suit, la cata slava, invrednicindu-se sa stea langa scaunul Sau. El va spune: "Iata cata cinste le-am dat, pentru ca au crezut si M-au marturisit in toata lumea. Iar voi n-ati vrut sa credeti, de aceea duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic!". Asa vor judeca apostolii, adica vor mustra cu prezenta lor, cu slava lor, cu cinstea lor din ceasul acela poporul evreiesc, ca nu le-a urmat lor si invataturii lor. Dar si Pavel spune in alta parte: "Au nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?" (I Corinteni 15, 15).

Nu numai apostolii, ci si sfintii vor judeca lumea. Dar cum? La fel ca si apostolii. Sfintii n-au venit dintre ingeri pe pamant, n-au firi netrupesti, milioanele de sfinti nu au venit din alta planeta, nici din cer, ci din popoarele pamantului. Si ei au fost oameni, si au flamanzit, si au suferit dureri, si au avut frica si osteneala, si au avut carne si sange, si rudenii si neamuri, si bogatii si cinste, si toate cate le avem si noi, dregatorii si copii; dar au iubit mai presus de toate pe Dumnezeu, si pentru dragostea Lui s-au jertfit pana la ultima picatura de sange. Si atunci Dumnezeu va zice tuturor popoarelor: "Vedeti pe acesti sfinti, care au fost ca si voi oameni pe pamant? Dar au urmat Mie si au pazit poruncile Mele. De ce n-ati facut si voi asa?".

Imi aduc aminte ca eram copil cand mi-am pus in gand sa merg la manastire. Aveam un mos in sat la mine, Neculai Sava, un mos dupa tata, care nu s-a casatorit toata viata si ducea viata sfanta, fiind dascalul bisericii. Purta o barba mare, alba. Si cand a auzit ca vreau sa plec la manastire, mi-a dat un ceaslov mic, cu slova veche. Si stiti ce am citit eu intai in ceaslovul acesta cu slova veche? Condacul zilei de astazi! Si scria acolo: "Ca niste parga a firii, Tie, Saditorului fapturii, lumea Iti aduce, Doamne, pe purtatorii de Dumnezeu mucenici..." si celelalte. Auzi ce sunt sfintii lui Dumnezeu? Sunt parga firii omenesti.

Dumnezeu are tot dreptul sa ia, din toate popoarele pamantului, parga, ca el a facut toate popoarele; El le da viata, El le da hrana, lumina, apa, caldura si tot ce le e de trebuinta. Si intru El si prin El ne miscam. Nu putem sa clipim o data din ochi fara Dumnezeu, pentru ca viata din noi e de la El si intru El traim si prin El ne miscam. Deci, sfintii sunt ca o parga, ca un rod bine copt si ales din toate popoarele pamantului. Si aceasta parga a neamului omenesc, aceste milioane de sfinti vor judeca lumea atunci. Cum? Va zice Stapanul: "Tu spui ca n-ai putut sa-Mi urmezi Mie, ca ai avut femeie. Dar si acestia au avut femei, ca n-au fost toti feciorelnici. Tu spui ca n-ai putut sa vii dupa Mine, ca ai avut avere, ca erai in cinste, in dregatorie, ca te-ai temut de munci. Dar si acestia au avut toate acestea, toate ale firii omenesti, dar inima lor au pus-o in mana Mea, si mintea lor si toata fiinta lor s-a lipit de Mine. M-au iubit din toata inima si toate celelalte le-au socotit gunoaie: si averea, si dregatoria, si cinstea, si frumusetile, si betiile, si imbuibarile, si desfraurile; toate dulcetile lumii acesteia vremelnice si stricacioase le-au urat din tot sufletul si M-au iubit numai pe Mine".

Si asa vor judeca sfintii lumea, cand toate popoarele pamantului vor vedea milioane si milioane de sfinti alesi din toate popoarele, stralucind mai tare decat soarele intru imparatia cerului. Cata jale va fi atunci! Cum se spune in Usa pocaintei, rauri de lacrimi vor curge atunci din ochii popoarelor, mai mari decat marile de pe fata pamantului; caci se vor face mari de lacrimi. Dar vai, nu vor mai folosi atunci la nimic! Caci vor vedea de cata cinste se bucura sfintii, de cata podoaba, de cata slava, de cata mangaiere, iar ei au ramas sa se duca in gheena, in foc, sa-i manance viermii neadormiti de acolo, in tartar, in scrasnirea dintilor. Caci va fi o despartire nu pentru un an, nu pentru doi ani, nu pentru o suta, nu pentru o mie, nu pentru sute de mii, ci pentru veacul veacului.

Ce se spune la Evanghelia Judecatii: "Si vor merge acestia [adica dreptii] la viata vesnica, iar ceilalti la munca vesnica" (cf. Matei 25, 31-46). Ce jale va fi atunci si cum vor mai plange! Dar la ce va folosi plansul atunci? Nu va mai folosi la nimic cand vor vedea slava sfintilor, cand sfintii ii vor mustra pe toti, ii vor judeca pe toti, si le vor zice: "Si noi am fost ca voi, dar nu ne-am legat cu lumea aceasta, nici cu materia, nici cu banul, nici cu dulceata, nici cu rudeniile. Noi am iubit pe Dumnezeu din toata inima, din tot cugetul, din toata puterea, si Dumnezeu a trait in noi si noi in Dumnezeu; si am fost gata oricand si in orice clipa sa murim pentru Dumnezeu. Si am si murit, si cu omul cel dinlauntru, si cu cel din afara, cand a cerut vremea". Asa, fratilor, asa vor judeca lumea sfintii si apostolii, cu slava si cu cinstea pe care o vor avea la Dumnezeu. Asa vor mustra toate popoarele pamantului, ceata apostolilor pe evrei, a celorlalti sfinti pe popoarele lor, pentru ca nu s-au pocait si nu le-au urmat lor si invataturii lor.

Frati crestini, dar oare de ce mai spune Evanghelia de azi: "Si tot cel ce va lasa pentru Mine casa sau mosie, insutit va lua in veacul acesta, si viata vesnica va mosteni"? Aici parca ar parea cu neputinta. Cum adica? Am lepadat toate pentru Hristos si voi avea chiar aici mai mult decat am lasat? Oare se va intampla aceasta? Da, asa se va intampla. Ce au facut apostolii? Au lepadat o mreaja, si aceea carpita, si o luntre stricata, dar pe urma - se spune in Faptele Apostolilor - toti crestinii din obstea cea dintai vindeau averile si bogatiile lor si le aruncau la picioarele apostolilor. Au fugit de avere si toate averile le-au mostenit, cum spune Sfantul Efrem Sirul. Au plecat 12 barbati din Ierusalim, fara toiag, si toata lumea au stapanit si au pastorit; au plecat fara traista si toate bogatiile lumii le-au adunat, pentru ca era Dumnezeu cu dansii. Caci unde e Dumnezeu, nu le lipseste nimic celor ce se tem de Dansul (Psalmi 33, 9-10).

Pentru ca au aruncat la Dumnezeu grija lor, iar El i-a hranit. Dar zice si de casa, ca o vor castiga insutit. Casa Domnului Dumnezeu este Biserica. Caci spune Mantuitorul: "Casa Mea casa de rugaciune este, iar voi ati facut-o pestera de talhari!". Cate case de acestea, cate biserici nu s-au sfintit pana astazi? Sfantul Gheorghe a lasat toate pentru Hristos, dar cate mii de biserici nu are pe fata pamantului? Si Sfantul Dumitru si Sfintii Apostoli Petru si Pavel, si atatia martiri si sfinti, ca Sfantul Nicolae sau Sfantul Spiridon, au pe numele lor mii si zeci de mii de biserici pe tot globul pamantesc, unde sunt crestinii. Toate acestea sunt casele lor, ca lor li s-au inchinat, si lui Dumnezeu. Vezi, sfintii se cinstesc si pe pamant de aproape doua mii de ani si au atatea case de rugaciune, atatea biserici, nu sute, nu mii, ci zeci de mii; dar si in ceruri, in Biserica celor intai nascuti, pururea se praznuiesc si pururea se veselesc cu veselia cea negraita.

Asa sa intelegeti ca insutit va lua. Cel ce cinsteste pe Dumnezeu are si aicea cinste. Caci zice: "Cel ce Ma slaveste pe Mine, il voi slavi". Dar ce spune Evanghelia la urma? "Cei dintai vor fi pe urma si cei de pe urma vor fi intai". Cum se talcuieste aceasta? Intai a fost poporul evreiesc; el a fost chemat inaintea noastra de Dumnezeu, inca de pe vremea lui Avraam. El este poporul care s-a inchegat din neamul lui Avraam, este poporul lui Israil. El a avut chemarea inaintea noastra, au fost facuti prieteni cu Dumnezeu mai demult, ei proorocii, ei patriarhii, ei jertfelnicul, ei Biserica Legii vechi, ei cunostinta de Dumnezeu cea dintai. Dar cand a venit Stapanul proorocilor si Ziditorul lor, n-au crezut. Si astfel ei, cei dintai, vor fi cei de pe urma, pentru ca n-au crezut. Dar cuvantul acesta mai are si alta talcuire. El vorbeste de cei smeriti. Omul smerit se socoteste cel mai de pe urma dintre toti, pentru ca se socoteste din adancul inimii cel mai pacatos, cel mai neputincios, cel mai rau, cel mai nevrednic de mila lui Dumnezeu si de cinstea de la oameni. Dar in ziua Judecatii va fi altfel. Caci se zice: "Dumnezeu celor smeriti le da har si celor mandri le sta impotriva" (Matei 23, 12).

In ziua aceea, cand va judeca Dumnezeu inimile, nu va cauta la mitre arhieresti, nici la coroane imparatesti, nici la dregatorii inalte. Va cauta la inimile noastre. Cel mai umil taran, cel mai necajit om, cel care sta in gunoi la vreo tarla, si se roaga cu lacrimi lui Dumnezeu, sau e la inchisoare si se roaga, sau e undeva strain, sau bolnav undeva in pat, suspinand din adancul inimii catre Dumnezeu, sau e o vaduva saraca, careia nu-i deschide nimeni usa si zace cu copiii ei in necaz si in scarbe, dar se roaga lui Dumnezeu. Toti acestia vor fi in ziua Judecatii mai mari decat imparatul lumii de astazi si a celei de maine, si a celei de alaltaieri. Ca Dumnezeu nu va cauta la fata, cum i-a spus lui Samuil, cand a ales pe David.

Dumnezeu cauta si acum la inima omului, dar cu atat mai mult atunci, in ziua Judecatii. Se vor slavi atunci cei smeriti, cei nebagati in seama, cei ocarati, cei prigoniti pentru dreptate, cei saraci cu duhul, care se socotesc pururea saraci de faptabuna, cei ce flamanzesc pentru dreptate si doresc sa faca dreptate si toti pe care i-a fericit Hristos. Se vor ferici atunci cei nebagati in seama, cei ce au fost ca gunoiul pamantului. Cele proaste si nebagate in seama ale lumii vor rusina pe cei intelepti. Cele slabe vor rusina pe cele tari. De aceea zice ca cele de pe urma vor fi cele dintai. Cei pe care nu-i bagam noi in seama acuma, daca se roaga lui Dumnezeu din toata inima, vor straluci mai mult decat soarele in imparatia cerului, si imparatii lumii si toti puternicii pamantului vor fi atunci gunoi inaintea lui Dumnezeu, daca nu vor fi avut credinta in El. Caci El este drept si dreptatea Lui ramane in veacul veacului.

Iubiti credinciosi, v-am intocmit un mic cuvant la Evanghelia de astazi. Mai sunt multe de vorbit despre ea si despre sfintii lui Dumnezeu. Dar daca as vorbi numai de un sfant, ar trebui sa vorbesc ani de zile. Dar despre toti sfintii, cine poate vorbi?! Poate cineva sa aiba o mie de guri si sa vorbeasca la nesfarsit, si tot nu poate sa descrie faptele sfintilor. Ati auzit cum numara Apostolul de astazi ostenelile sfintilor: prin credinta - zice - au biruit razboaie, au suferit de sabie, de foame, de sete, de frig, s-au fierastruit, au ratacit in cojoace, in piei de capre. Si lumea nu e vrednica de ei. Ce sa spun de toti sfintii? E prea greu de spus. Atata spun numai, ca sfintii lui Dumnezeu L-au iubit pe Dumnezeu din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea lor. S-au facut in lumea aceasta fii dupa dar ai Lui, cum suntem si noi prin dumnezeiescul Botez, iar dincolo se vor veseli in vecii vecilor de Dansul. Ca unde este Stapanul, acolo vor fi si slugile lui. AMIN!

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Dragostea. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul